Orson Scott Card nascut pe data de 24 august 1951 este un scriitor american, critic, orator, eseist, cronicar, si activist politic . Romanele scrise de el cuprind mai multe genuri, dar este cunoscut in special pentru literatura science fiction. Romanul sau „Jocul lui Ender” publicat prima data in anul 1985 precum si continuarea acestuia „Vorbitor in numele mortilor”, publicat in 1986, au castigat prestigioasele premii Hugo si Nebula, facand astfel ca Orson Scott Card sa fie singurul autor care a castigat ambele premii doi ani la rand.

Romanul „Jocul lui Ender” spune povestea unui baiat, Ender Wiggin, care este trimis la o academie de formare numita Scoala de Lupta, situata pe orbita, deasupra Pamantului, construita pentru a instrui oameni sa devina soldati care vor lupta candva impotriva unei rase extraterestre cunoscuta sub numele de „gandacii”. Ender ajunge la aceasta scoala, incercand din rasputeri sa devina cel mai bun, ceea ce se si intampla atunci cand comandantul Hyrum Graff il numeste cel mai inteligent candidat, lucru care ii atrage resentimente din partea celorlalti elevi, care il izoleaza. Intre timp, fratele si sora lui, Peter si Valentine, incearca sa restaureze lumea si sa faca din aceasta un loc mai bun.

„Jocul lui Ender” este un roman science fiction inspirat din povestea cu acelasi nume, publicata in 1977 in revista „Analog Science Fiction and Fact”. Card a scris ulterior si alte carti, care au format „Saga lui Ender”: „Vorbitor in numele mortilor” in 1986, a urmat apoi in 1996 „Copiii mintii”, in anul 1999 a aparut „Umbra lui Ender”, „Umbra Hegemonului” in 2001, „Umbra Marionetelor” a aparut in anul 2002, „Umbra Uriasului” in 2005, „A War of Gifts” in 2007, in 2008 a aparut „Ender Exile”, „Shadows in Flight” in 2012 si urmeaza sa mai apara „Shadows Alive” . In 1991, Card a revizuit „Jocul lui Ender”, modificand unele elemente politice pentru a reflecta mai exact vremurile. Temele cartii sunt dragostea, ura, prejudecata, taria si curajul. Citeste mai mult »

A doua parte din trilogia Zorii Noptii. Totodata trei volume de actiune incrucisata si o multitudine de personaje, positive, negative dar mereu interesante. Daca la primele file te confrunti cu scene horror si un ritm aproape nebunesc de fuga din fata unui pericol inca necunoscut, mai departe firul evolueaza la scara planetara.

Pericolul este posesiunea. Intr-un univers in care problemele majore ale omenirii isi gaseau intr-un fel sau altul rezolvarea, sufletele trecute dincolo gasesc o modalitate sa se intoarca si sa revendice cu furie si cu disperare corpuri. Iar procedeul este grotesc si descries cu un sublime paradoxal al detaliului care te face sa nu pui la indoiala posibilitatea.

Personalitati puternice ale trecutului, Al Capone, generali si alti lideri mai vechi si mai putin vechi ai lumii, se reintorc si oraganizeaza posedarea la scara cosmica. Oraganizatia lui Capone se extinde de acum proportional cu dimensiunea Confederatiei umane actuale. Pe de alta parte un personaj malefic si care isi dezvaluie doar la modul mistic rolul, Quinn Dexter, porneste dintr-un colt mai indepartat al uiniversului uman si avanseaza spre inima si sufletului lui: Pamantul, de unde spera sa porneasca Noaptea, in asteptarea Stapanului lui, Fratele Domnului. Citeste mai mult »

Toată lumea se bucură din când în când de câte o carte care să nu-ți facă inima să bată prea tare în timp ce o citești doar pentru că autorul s-a hotărât să îl pună pe unul din personajele preferate în cel mai periculos loc de pe continent. Da, la respectiva serie de cărți mă refer. Dar să revenim la lucruri mai putin palpitante si sa vorbim putin despre Flori pentru Zoe si iubiri atat de greu de atins.

Nu stiu cine nu le-a avut, dar stiu ca toti cititorii o sa se regaseasca macar putin de tot in povestea ce se tese in jurul lui Richard Harris, personaj ce se vede trecand prin ceea ce unii ar putea numi criza varstei a treia.

Un cocktail foarte dragut e preparat pentru el. E trecut bine de tinerete, sotia il părăsește și munca îl plictisește teribil. Face atunci ce ar face orice om care a primit prea multe lămâi de la viață. Limonadă. Nu-i place cocktailul primit și ne învață prima lecția despre cum ar trebui să privim uneori lucrurile. Aruncă tot ce nu-i place și pleacă la drum. Oricât de lipsit de judecată pare, uneori asta e cea mai bună soluție. Doar că!

Da, există un dar. Apare Zoe. Și pentru fiecare dintre noi, Zoe are alt nume și altă înfățișare decât cea din carte. Dar existența ei nu poate fi negată sau ignorată. Și de ce ar fi? E simultan cel mai bun și cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla în decursul încântătoarei vieți pe care o primește fiecare dintre noi. Dar când între protagonist și cea care te face, evident, sa te îndrăgostești, există o diferență atât de mare de vârstă, lucrurile se complică. Există acel punct după care conceptul de ”iubire fără vârstă” devine mult mai sensibil. Citeste mai mult »

„Blaze” nu este cel mai bun roman al lui Richard Bachman, cum incearca sa ne convinga Nemira cu litere sclipitoare inca de pe prima coperta a cartii. „Marsul cel lung” („The Long Walk”, in original) este net superior ca valoare, iar „Fugarul” („The Running Man”, in original) reprezinta, in opinia mea, cea mai buna carte scrisa vreodata de Stephen King, alias Richard Bachman, si preferata mea numarul 1 din toate cartile pe care le-am citit!

Actiunea romanului „Blaze” se poate rezuma astfel: un tinar urias la statura, dar cam pitic la creier, se incapatineaza sa puna in practica o rapire imaginata de fostul lui partener de escrocherii, intre timp decedat. Aventura eroului legata de aceasta rapire se intersecteaza cu flashbackuri ale copilariei sale, menite sa defineasca mai bine caracterul lui Blaze (titlul cartii imprumuta numele/porecla personajului principal) si, totodata, sa intrerupa liniaritatea povestii.

Scriitura buna si stilul alert fac o lectura placuta din „Blaze”, insa romanul contine prea multe inadvertente pentru un volum atit de mic (relativ mic in comparatie cu lungimea majoritatii romanelor lui King), ceea ce devine suparator la un moment dat, pentru ca denota neglijenta in redactare.

De pilda, la pagina 28, autorul ne spune explicit ca televizorul lui Blaze e stricat, si la pagina 68 doar ne sugereaza acest lucru. Dar la pagina 103, acelasi aparat este functional, intrucit eroul aude stiri de la TV. Numai ca autorul ne zice iar la pagina 111 ca televizorul e stricat!?

O alta neconcordanta flagranta este legata de inaltimea eroului: la pagina 57, King scrie ca Blaze are deja 2 metri si 15 centimetri inaltime in clasa a 6-a si ca imediat dupa aceea Blaze mai creste cu 7 centimetri (vezi pagina 84), deci un total de 2 m 22 cm inca de pe la 13 ani; insa la pagina 143 aflam ca: „La cincisprezece ani, Blaze nu mai avea mult de crescut. Avea unu nouazeci si opt in inaltime”, iar la paginile 100 si 166, autorul ne spune ca Blaze are 2 metri si 5 centimetri inaltime?! Citeste mai mult »