Nu toată lumea apreciază teatrul. Și nu toată lumea ar trebui să o facă. Trăim într-o lume în care a avea o viziune diferită e ceea ce ne diferențiază existențial de ceilalți. Dar în același timp, ca orice fel de opinie publică, nici asta n-ar trebui lăsată să influențeze comportamentul tuturor. Unii o să răsucească conceptul de la care se pleacă și o să încerce să răstoarne felul în care un anumit tip de atitudine ar trebui de fapt să se manifeste. Așa ajungem să pierdem valori și să uităm cine ar trebui să fim ca ființe umane. Unele lucruri trebuie să rămână la fel de apreciate precum erau în trecut. Vechi nu e întotdeauna bătrân, iar cei care nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă asta sunt de fapt cei cu un mod de gândire îmbătrânit.

Dar mergând mai departe și încercând să depășim preconcepțiile altora, nu avem cum să trecem cu vederea felul în care Oscar Wilde vedea teatrul. Cea mai grozavă dintre toate artele pentru că prin însăși el face oamenii să împărtășească unii cu alții tocmai ceea ce înseamnă a fi om. Însă până a ajunge la un asemenea nivel de conștientizare cei mai mulți dintre noi trec printr-o perioadă în care nu văd decât una din fețele pe care performance-ul îl are. Aceia pe care o arată. De aceea trebuie să citiți Ghidul Routledge de Teatru și Performance de Paul Allain și Jen Harvie (în traducere de Cristina Modreanu și Ilinca Tamara Todoruț). Pentru a putea vedea dincolo de cortină. Citeste mai mult »

Mă simt nevoită să recunosc, cu regret, că aceasta este prima carte scrisă de Stephen King pe care am citit-o. Nu am cu ce să o compar, dar, din ce am citit, este diferită de ceea ce scrie el de obicei. King a scris această carte pentru fata lui, pe vremea aceea adolescentă, căreia nu-i plăceau romanele scrise de el.

“Intr-o zi, m-am asezat la masa mea de lucru si am inceput sa scriu aceasta poveste. Cand am terminat-o, i-am dat manuscrisul lui Naomi care l-a luat cu o lipsa de entuziasm nedisimulata. Insa, foarte repede, a fost captivata de intriga. Ce bucurie sa o vad luandu-ma in brate si spunandu-mi ca singura ei dezamagire era ca povestea se terminase!” Stephen King

“Ochii dragonului” este ca un basm care nu se deosebeşte doar prin lungime, ci şi prin realismul cu care este tratat subiectul. Da, avem dragoni şi vrăjitori, dar sunt şi o grămadă de lecţii de viaţă. Citeste mai mult »

Teatrul. Locul în care toată lumea are voie să fie ce nu poate fi altfel. E imposibil ca libertatea pe care ți-o dă să nu atragă persoanele de orice vârstă sau sex. E limbaj universal pentru toți cei care văd în a fi altcineva o salvare, un mod de a evada din cotidian. Teatrul este, in opinia multora, locul în care magia se naște. Și cine nu iubește magia? Tuturor ne place să fim vrăjiți de lucruri ce sunt altceva decât par. Și asta face teatrul.

Doar că dincolo de toate aparențele, dincolo de măști, machiaj și nume false, acela e locul în care frumusețea ia formă. Ca spectatori, tot ce vedem pe scenă e o reprezentație, o poveste născută din munca actorilor. Însă cele mai autentice personaje, cele care nu se văd, dar a căror influență e atât de puternică încât nimic nu se poate pune în mișcare fără dorința lor de neabătut, sunt undeva dincolo de ceea ce vedem cu toții. Cum e posibil pentru un pasionat de teatru, pentru cineva care nu acceptă să privească lucrurile cu superficialitate și care refuză să oprească căutările când atinge aparența, să reziste tentației ireizistibile de a privi dincolo de lucrurile evidente? Dincolo de cortină. Asta este, până la urmă, ceea ce ne definește ca oameni. A căuta misterul acolo unde pare să nu existe unul și a încerca mai apoi să desfaci taina ce stă în spatele lui. Citeste mai mult »

Dupa cateva saptamani in care timpul nu mi-a permis nicidecum sa mai indreznesc sa pun mana pe o alta carte in afara de cele pentru scoala, s-a intamplat sa imi fie eliberate cateva ore pe zi si mi-am propus sa incep cu ceva usor. Citisem pana la momentul acela o poate-prea-mare varietate de carti cu si despre iubire si relatii si niciodata in paginile unor astfel de carti nu am gasit o complexitate atat de obositoare incat sa nu ma lase sa citesc usor si sa trec rapid peste capitole. De asta aveam nevoie si acum. Asa se face c-am dat peste Flori pentru Zoe de Antonia Kerr.

Titlul original in franceza, Des fleurs pour Zoë, adauga parca fara vointa in subconstient un plus de placere in lectura inca inainte de a deschide prima pagina. Cred ca sunt destul de departe de ceea ce unii ar putea numi o fire romantica, dar cine nu porneste cu o impresie buna de la inceput cand e vorba despre un roman de iubire scris de o autoare din Franta? Amorul frantuzesc e cunoscut tuturor si oricat ar incerca altii sa il intreaca, nu o sa se intample.

Nemira a adus intotdeauna carti bune in Romania, chiar daca unii din cititori nu le cunosc decat pe cele consacrate deja. Florile destinate lui Zoe au iz de carte buna. Dar in acelasi timp ar fi nedrept sa va asteptati la altceva decat la o carte care sa va relaxeze in doua din orele unei dupa-amiezi de zi libera. Da, e o carte scurta si da, e o carte ieftina. Asta striga pentru multi superficiali sintagma ”carte slaba”, insa doar pentru ca marea majoritate a cartilor Nemira lungi sunt si bune, nu inseamna ca cele mai scurte, cu o usoara tendinta de a inclina spre short-story pentru cititorii avizi, trebuie sa le fie antagoniste primelor mentionate. E o lectura placuta ce lasa in urma o usoara senzatie de regret. Autoarea si-a dorit, cred, sa trezeasca in fiecare cititor o amintire legata de iubire, iar asta e un succes in 9 din 10 cazuri pentru ca nu cunosc pe nimeni care sa nu fi iubit sau sa-si doreasca sa fi fost. Citeste mai mult »