Nu toată lumea apreciază teatrul. Și nu toată lumea ar trebui să o facă. Trăim într-o lume în care a avea o viziune diferită e ceea ce ne diferențiază existențial de ceilalți. Dar în același timp, ca orice fel de opinie publică, nici asta n-ar trebui lăsată să influențeze comportamentul tuturor. Unii o să răsucească conceptul de la care se pleacă și o să încerce să răstoarne felul în care un anumit tip de atitudine ar trebui de fapt să se manifeste. Așa ajungem să pierdem valori și să uităm cine ar trebui să fim ca ființe umane. Unele lucruri trebuie să rămână la fel de apreciate precum erau în trecut. Vechi nu e întotdeauna bătrân, iar cei care nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă asta sunt de fapt cei cu un mod de gândire îmbătrânit.
Dar mergând mai departe și încercând să depășim preconcepțiile altora, nu avem cum să trecem cu vederea felul în care Oscar Wilde vedea teatrul. Cea mai grozavă dintre toate artele pentru că prin însăși el face oamenii să împărtășească unii cu alții tocmai ceea ce înseamnă a fi om. Însă până a ajunge la un asemenea nivel de conștientizare cei mai mulți dintre noi trec printr-o perioadă în care nu văd decât una din fețele pe care performance-ul îl are. Aceia pe care o arată. De aceea trebuie să citiți Ghidul Routledge de Teatru și Performance de Paul Allain și Jen Harvie (în traducere de Cristina Modreanu și Ilinca Tamara Todoruț). Pentru a putea vedea dincolo de cortină.
Ca în orice altă formă de artă sau muncă, lucrurile nu ar fi stat la fel dacă nu existau cei din a căror viziune s-au născut noi concepții ce au reușit să schimbe întregul fel al oamenilor de rând de a vedea lucrurile. Dar cum au făcut asta? Cine sunt ei, de fapt? Ce idei i-au făcut renumiți și pentru ce trebuie să le mulțumim, mai exact, celora care au dat totul pentru teatru? Ei bine, da, la toate întrebările astea răspunde cartea.
Eram conștient chiar din momentul în care am cumpărat-o că va urma să citesc ceva diferit de lectura ușoară și fără implicații a multor cărți de beletristică. Dar dacă ești pasionat de așa ceva, ca student sau ca simplu spectator fidel a ceea ce înseamnă arta, e o carte care nu trebuie să lipsească din bibliotecă. Nu e ceea ce apare în mod normal la Nemira, dar personal, mă bucur că au diferențiat ușor nota de data asta.
Adauga un comentariu