“In iubire se gaseste totul in acelasi moment : exaltarea si suferinta, placerea si durerea, speranta si disperarea, dorinta de a trai cu celalalt si aceea de a te pierde in el, bucuria extraordinara a prezentei lui si senzatia la fel de violenta a absentei sale si a pierderii sale.” – Irene Frain

Iubirea – un subiect indelung dezbatut dar imposibil de epuizat. In “Femeile si dragostea“, Jerome Clement, figura emblematica a culturii si literaturii franceze, ne prezinta destainuirile a 16 femei celebre din Franta: scriitoare (Irene Frain, Elisabeth Badinter, Edmonde Charles-Roux, Francoise Giroud, Catherine Clement, Catherine Millet, Dominique Rolin, Alice Ferney, Camille Laurens, Emmanuele Bernheim), artisti plastici (Lydie Arickx, Annette Messager), dansatoare (Karine Saporta), regizoare (Catherine Breillat), actrite (Genevieve Page) sau medici ginecologi (Anne de Kervasdoue).

Scriitorul a ales sa poarte aceste discutii cu femei apartinanad paturilor superioare ale societatii punandu-si optiunea pe seama caracterului universal al sentimentului de iubire si exprimandu-si certitudinea ca orice femeie se poate regasi in ideile si consideratiile celor intervievate.

Fiecare pagina degaja un aer de complicitate, de intelegere afectiva, ce te face sa te simti precum un intrus, ascultand destainuirile unor femei ce par de-a dreptul inabordabile din spatele cortinei, al petelor de cerneala sau al urmelor de ulei pe panza.

Unele intrebari se repeta, dar departe de a plictisi cititorul, acestea ofera o ampla acoperire a anumitor aspecte ale iubirii. Spre exemplu,  se vorbeste despre dragostea la prima vedere pe care unele o pun pe seama feromonilor iar altele pledeaza in favoarea privirii, a vocii, a gesturilor sau a parfumului. “La femeie iubirea se poate declansa dintr-un fleac: o privire, o fraza, o atitudine aparte, un nu stiu ce care nu poate fi definit si care creeaza emotia. Alta data este vorba de semne repetate ale atentiei, impartasirea unor momente petrecute impreuna si a afinitatilor, o complicitate intelectuala, confidente, suferinte marturisite.” (Anne de Kervasdoue).
 
Autorul doreste sa atinga si polul opus indragostirii abordand problema infidelitatii si a  geloziei, unde inca o data, parerile sunt impartite. In timp ce unele pledeaza pentru indulgenta – “Celalalt este independent de noi, cel putin din acest punct de vedere. Nu-i putem cere celuilalt sa ne rezerve dorinta lui. Ne-o poate da de bunavoie, este un act de iubire.”(Camille Laurens) – altele sunt mult mai radicale : “Imi spun : “La ce bun, o prefera pe alta in locul meu, nu ma iubeste.” Si plec.” (Emmanuele Bernheim).
 
Un punct de vedere comun il constituie emanciparea femeii pe plan sexual fapt ce nu a atras, insa, dupa sine si schimbarea aspiratiilor acesteia de natura sentimentala, casatoria continuand sa fie, in viziunea acestor doamne, incununarea vietii unei femei.

Un sentiment atat de complex trebuie analizat si din punct de vedere social motiv pentru care sunt mentionate revistele pentru femei care aflam ca ilustreaza barbatii sub forma unei semintii inamice ce trebuie imblanzita (“Revistele pentru femei prezinta barbatii ca un clan dusman, salbatic, ce trebuie colonizat. In acest scop, clanul feminin desfasoara un arsenal de mijloace: cele mai variate retete de infrumusetare, cure de slabire, o “panoplie” de trucuri de seductie mergand de la camuflarea defectelor estetice pana la tertipuri psihologice.”- Irene Frain).

Cum dialogurile sunt purtate cu femei bine instruite, discutiile sunt presarate cu citate din Voltaire, Freud, Lacan dar chiar si cu proverbe, toate folosite pentru a-si exprima cat mai elocvent punctele de vedere. Astfel, un alt element convergent il constituie concluzia emisa de Freud: “In fiecare exista un barbat si o femeie, de aceea intelegerea conjugala este asa de dificila, fiindca trebuie sa aiba loc intre 4 persoane.”, afirmatie sprijinita chiar si de catre autorul cartii in cadrul dialogului de final cu ocazia caruia acesta ajunge in aparent incomoda postura de intervievat.

Dar, pana la urma, ce este iubirea? Pentru Dominique Rolin, iubirea inseamna sa nu te simti singur pe lume. Lui Catherine Millet, autoarea cartii “La vie sexuelle de Catherine M.”, aceasta ii permite sa-i inteleaga mai mult pe ceilalti, iubirea reprezentand impacarea cu lumea. In viziunea unei cineaste, iubirea semnifica transcendenta, ea fiind idealul spre care tinde umanitatea.

Cati oameni, atatea definitii, dar pentru cei care cauta adevaratul raspuns la intrebare, aceasta carte este, cu siguranta, cel mai bun punct de pornire.

Ioana Gabriela Gorgoi

[ratings]

“Colorado Kid” demonstrează cititorilor avizi ai lui Stephen King că misterul şi suspansul pot fi menţinute pe linia de plutire fară a se recurge la conturarea unor lumi întunecate, morbide, în care claustrarea îi împing personajele pe cele mai înalte culmi ale terorii psihice si fizice.

În cazul acestei nuvele, King se foloseşte de tehnica povestirii în ramă, plasându-şi personajele într-un spaţiu ocrotitor, prielnic pentru relatarea unor întâmplări stranii la care acestea au asistat. Pe insula Moose-Lookit din Maine, David Bowie şi Vincent Teague, editorul şi respectiv, fondatorul ziarului The Weekly Islander se împrietenesc cu Stephanie McCann, proaspăt absolventă a facultăţii şi ucenică la ziarul mai sus amintit. Cei doi, aflaţi acum la vârsta bătrâneţii, dau dovadă de o locvacitate ieşită din comun, povestindu-i lui Stephanie despre misterioasele întâmplări din tinereţea lor care le-au oferit multe nopţi albe şi care, în cele din urmă, au rămas neelucidate.

Printre acestea se numără şi cazul unui bărbat găsit mort pe plaja Hammock; astfel, cititorul este purtat cu aproape trei decenii în urmă, în perioada de dinaintea calculatoarelor şi a erei CSI, atunci când identificarea unui cadavru nu era chiar floare la ureche. Autopsia cadavrului a determinat cauza morţii ca fiind asxfisierea, întrucât o bucată de carne de o mărime considerabilă i-a fost extrasă din gât. Stabilirea identităţii acestuia va fi însă realizată un an mai târziu pe baza unui pachet de ţigări, un indiciu important, trecut cu vederea la primele investigaţii. Bărbatul s-a dovedit a fi James Cogan, un grafician din Nederland, Colorado, cu soţie si copii, dar motivele pentru care acesta a vizitat insula Moose-Lookit au rămas necunoscute.

Pe durata discuţiei în birourile din sediul ziarului The Weekly Islander, cei trei emit diverse teorii asupra ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu James şi în ce împrejurări a murit, David si Vincent mărturisind apoi că ei şi cu Stephanie sunt singurii oameni în viaţă care au cele mai complete informaţii despre acest caz.

Stephen King este el însuşi un maestru al povestirii, conturând personajele prin intermediul dialogului aşa cum puţini autori sunt capabili.

“Colorado Kid” nu este doar povestea a doi vânători de ştiri care şi-au dedicat viaţa “meşteşugului” lor, dar un studiu de caz asupra vieţii dintr-un oraş minuscul. Moartea este un adevărat intrus care schimbă lucruri, care răpeşte inocenţa multora, care devine o forţă motivantă pentru alţii. Curiozitatea motivează, de asemenea. Este o adicţie ce poate consuma o persoana în căutarea acerbă a răspunsurilor.

Spre deosebire de alte romane poliţiste complexe, în cazul nuvelei “Colorado Kid”, teme recurente precum violenţa, sexul, munca asiduă a detectivilor şi chiar crima, nu-şi au locul, o bună parte a misterului fiind neelucidată, lasată pradă speculaţiilor. Ca o explicaţie pentru aceasta, Stephen King declară în postfaţă că “a dori e mai bine decât a şti” şi că “frumuseţea misterului e cea care ne îngăduie sa trăim sănătoşi la minte”. Astfel, cei care sunt fani ai rezolvărilor elegante şi ai îmbinării tuturor pieselor din puzzle-ul numit mister, vor fi probabil dezamăgiţi.  

Duca Nicolae

[ratings]

Reticenta cititorilor”seriosi”in fata cartilor lui Stephen King contine o apreciabila doza de snobism, daca nu chiar de ipocrizie. A stramba pur si simplu din nas la lectura unor romane ca’‘Misery”, ”Jocul lui Gerald” sau ”Cimitirul animalelor” (fara a mai vorbi de ”Apocalipsa” sau ”Orasul bantuit”, toate de Stephen King) este sinonim cu a repudia, aprioric (si, deci, nejustificat), o formula epica profund originala, percutanta si seducatoare. Stephen King patrunde intr-o lume intunecata, a actelor tenebroase si a resorturilor psihologice obscure, o lume care este, adesea, o protuberanta maligna a realitatii. Stilul horror al lui King, pe care il practica cu consecventa (si cu succes) nu denota neaparat o predilectie (cu atat mai putin o fixatie) pentru morbid, cat dorinta autorului de a descifra faliile lumii exterioare si,deopotriva, ale sufletului omenesc,cu imponderabilele sale ascunse si nebanuite. Doza de imprevizibil, care se insinueaza in gama actiunilor umane, este o replica tacita la ideea linearitatii psihologice,agreata si cultivata cu asiduitate de autorii romanelor ”clasice”.

Romanul ”Cimitirul animalelor” este o fascinanta radiografie a unei metarealitati impregnate de morbid, este in acelasi timp proiectia halucinanta a lumii de dincolo, prezenta si acaparatoare,in gandurile si dorintele noastre cotidiene. Dar este aceasta lume de dincolo o pura fictiune a mintii noastre,exasperata de invazia insidioasa a realului? Sau este realitatea cea mai reala, dimensiunea autentica in care ne regasim amintirile si nostalgiile, estompate de repetatele esecuri existentiale?

In romanul lui Stephen King se petrece un melanj aproape imperceptibil intre cele doua lumi, o glisare a realului in supranatural, cu consecinte terifiante pentru destinul tragic al personajelor.

S-a vorbit despre ”Cimitirul animalelor” ca despre cartea cea mai neagra a lui Stephen King, care duce disperarea si teroarea la limite insuportabile. Personajul principal traieste drama pierderii fiului cu intensitati paroxistice, incercand sa compenseze incomensurabila absenta prin repetate tatonari si incursiuni in lumea cealalta. Predilectia declarata a autorului pentru morbid si supranatural nu poate eclipsa, totusi, liantul afectiv care asigura personajelor o dimensiune si o luminozitate morala profund umane. Este vorba de dragostea parintilor pentru copii si a copiilor pentru parinti, prezenta ca un laitmotiv in cvasitotalitatea romanelor lui Stephen King (a se vedea, in acest sens, si romanul ”Shining”).

Din punct de vedere stilistic, este detectabila si in acest roman utilizarea unei partituri narative ample si diversificate, alternand fraza baroca, arborescenta, cu notatii nude despre tribulatiile psihologice ale personajului principal. Stephen King este posesorul unei arte narative complexe, stapanind la perfectie atat registrul maximei conciziuni,cat si gama infinita a nuantarilor subtile.Romanul ”Cimitirul animalelor” are o fluenta epica remarcabila, care, adaugata la subiectul palpitant, cu insertii intr-o realitate tenebroasa de maxima reverberatie, face din aceasta carte o lectura incitanta si profitabila.

Geo Galetaru

[ratings]

Nu mă grăbeam să mă apuc de „Iureşul săbiilor”. Stilul lui Martin este destul de dur, iar mie îmi plac de obicei cărţile mai optimiste, în care cei buni câştigă şi totul se termină cu bine. Însă se întâmplă ca seria „Cântec de gheaţă şi foc” să fie atât de bine scrisă, încât te tentează fără să vrei, odată ce ai apucat să intri în lumea Celor Şapte Regate. Iar eu am deschis a treia carte a seriei şi am rămas cu sufletul la gură încă din Prolog.

Primul capitol al cărţii aparţine unui personaj „nou”, nou deoarece până acum autorul nu ne-a prezentat perspectiva lui Jamie Lannister, Regicidul, fratele Reginei Cersei şi al lui Tyrion. Eliberat de către Catelyn Stark sub jurământul că fiicele sale îi vor fi înapoiate, Jamie călătoreşte către Debarcaderul Regelui ca prizonier şi în acelaşi timp protejat al Briennei de Tarth, singura femeie cavaler din garda regelui Renly. Cei doi se dispreţuiesc unul pe celălalt – Brienne consideră că un Cavaler al Gărzii Regale care şi-a încălcat jurămintele şi şi-a ucis propriul rege este un om cu adevărat josnic, în timp ce Jamie este intrigat şi în acelaşi timp amuzat de o femeie în haine de războinic, pe deasupra foarte urâtă şi nepricepută la vorbe. Din păcate, se vede nevoit să se bazeze pe protecţia ei, pentru că toţi oamenii Regelui Nordului consideră gestul Catelynei o trădare şi pornesc pe urmele Regicidului pentru a-l recaptura.

Considerată o trădătoare pentru eliberarea lui Jamie, Catelyn rămâne la Riverrun, în aşteptarea judecăţii Regelui Nordului, a propriului său fiu, Robb. Veghindu-şi tatăl aflat pe patul de moarte, ea află un secret din trecutul familiei Tully, care îl chinuie şi acum pe Lordul Hoster. Între timp, fiica ei Arya reuşeşte să fugă din Harrenhal împreună cu Gendry şi Plăcintă fierbinte. Cei trei se îndreaptă spre Riverrun, evitând drumurile umblate, căutând drumul prin păduri şi temându-se de urmăritorii care i-ar putea aduce înapoi la Harrenhal. În Nord, Bran şi prietenii săi, Hodor, Meera şi Jojen, se îndreaptă spre Zid, cautând cioara cu trei ochi care îl poate ajuta pe Bran să-şi dezvolte puterile sale de a intra şi de a trăi în mintea făpturilor vii, printre care şi a lupului său, Vara.

Lovitura de secure primită în timpul atacului lui Stannis de la Debarcaderul Regelui îl costă pe Tyrion mai mult decât ar fi bănuit. În timp ce el zace inconştient din cauza rănii, tatăl său, Lordul Tywin, îi ocupă locul de Mână a Regelui, în timp ce sora lui, Cersei, îi dejoacă toate planurile şi intrigile prin care a avut-o la mână. Rămas fără oamenii săi credincioşi şi fără niciun mijloc de a o şantaja pe Cersei, Tyrion pare să ajungă iarăşi un pitic neputincios aflat la mâna tatălui său. Tot la Debarcaderul Regelui se află şi Sansa care, deşi scăpată de căsătoria cu Regele Joffrey, încă se află în mâna Lannisterilor şi în centrul intrigilor de la curte. Iar cu Bran şi Rickon Stark consideraţi morţi, ea devine următoarea moştenitoare a Winterfell-ului, după fratele său Robb, şi prin urmare, un ostatic preţios.

Dincolo de Zid, Jon a ajuns în tabăra sălbaticilor. Urmând ultimul ordin al superiorului său, el trebuie să se prefacă un trădător şi să spioneze armata sălbaticilor, pentru a duce apoi veşti la Rondul de Noapte. Pentru a reuşi acest lucru, trebuie să reuşească să îl convingă pe Mance Rayder, Regele-de-Dincolo-de-Zid, că şi-a trădat jurămintele. Iar misiunea lui Jon este foarte grea, deoarece nu numai că trebuie să divulge doar atâtea informaţii cât să fie crezut şi să nu spună prea multe, dar loialitatea sa începe să fie cu adevărat pusă la încercare abia atunci când, alăturându-se sălbaticilor, începe să-i cunoască şi să îi vadă ca pe nişte camarazi.

Daenerys Targaryen, Mama Dragonilor, călătoreşte peste imensa mare de sare, în încercarea ei de a-şi recuceri regatul. Însă pentru acest lucru, ea va avea nevoie de mai mult de trei pui de dragon şi o sută de oameni credincioşi: un regat se cucereşte în fruntea unei armate, iar Regina de Dincolo de Mare nu are suficiente bogăţii şi nici destui supuşi pentru a-şi aduna una.

Deşi regii din Cele Şapte Regate sunt în continuare prinşi într-un război civil, în haosul creat de moartea Regelui Robert, adevăratul pericol vine din lumea necunoscută, pentru că nu numai sălbaticii vor să treacă Zidul. Ceilalţi, făpturile de gheaţă şi armata lor de morţi, ameninţă lumea oamenilor.

Plăcerea lecturii şi frustrare. Cu asta mă confrunt de obicei atunci când citesc cărţile lui Martin. Plăcerea lecturii, din motivele deja cunoscute celor care iubesc această serie: complexitate, personaje aflate departe de clasificarea „buni-răi”, intrigă imprevizibilă. Frustrare, pentru că nu ştiu niciodată ce se va întâmpla cu personajele şi pentru că mă implic în poveştile lor. Cei buni cam pierd. Cei răi mai pierd şi ei. Nu ştii niciodată dacă vor reuşi să întreprindă ceea ce şi-au propus sau dacă până la urmă cineva îi va trăda. Nu ştii dacă până la urmă vor muri. Citesc, dar trebuie să ţin minte: fiecare capitol al unui personaj ar putea să fie ultimul. 

Adina-Florentina Tudor

[ratings]