‘Butoiul lui Arhimede. Mic tratat de mitologie a stiintei’ a fost publicat la editura Nemira in 2006, in colectia Bonton, varianta originala din franceza (‘La baignoire d’Archimede’) fiind editata in 1996, la Editions du Seuil. Autorii acestui eseu ori tratat despre miturile legate de diversele domenii ale stiintei sunt Sven Ortoli – doctor in fizica solidelor si creator al revistelor ‘Science & Vie junior’ si ‘Science & Vie Decouvertes’ – si Nicolas Witkowski – fizician, editor si ziarist, autor al unor lucrari precum ‘Dictionnaire culturel des sciences’ (2001, conducator stiintific) si ‘Trop belles pour le Nobel. Les femmes et la science’ (2005).
 

Incep recenzia prin scurta prezentare a titlurilor incitante de capitole din cuprinsul acestui ‘mic tratat de mitologie a stiintei’, dintre care as putea enumera pe urmatoarele : ‘Rezervorul lui Dumnezeu’, ‘Butoiul lui Arhimede’, ‘Carnetele lui Leonardo’, ‘Miscarea perpetua’, ‘Marul lui Newton’, ‘Frankenstein’, ‘Veriga lipsa’, ‘Progresul nu poate fi oprit’, ‘Sarpele lui Kekule’, ‘Tabelul lui Mendeleev’, ‘Amanta lui Alfred Nobel’, ‘Numarul de aur al lui Matila Ghyka’, ‘Pisica lui Schrodinger’, ‘Farfuriile zburatoare’, ‘Big Bang’, ‘Gaurile negre’, ‘Fluturele lui Lorenz’, ‘In numele stiintei’, pe langa altele macar la fel de interesante sau care pot soca si impresiona cititorul. 
 
In Butoiul lui Arhimede ne sunt prezentate revelatiile unor celebri oameni de stiinta, fie ei fizicieni, matematicieni, chimisti etc., dar autorii se axeaza, cu precadere, pe faptele care tin de legendele si miturile create in jurul inventiilor si vorbelor acelora. De-a lungul cartii putem intalni vorbele ‘intrigante’ si partial cu umor ale fizicianului Tesla (“Ideea mi-a trecut ca un fulger prin minte si, intr-o clipa, adevarul a devenit evident”), pe ale lui Roland Moreno, inventatorul cardului cu memorie (care marturisea ca ideea i-a venit “Intr-o dimineata”, in timp ce isi aprindea “un hasis”), sau pe cele ale matematicianului englez Christopher Zeeman (“[…] Mai tarziu in aceeasi noapte – […] m-am asezat pe closet. Atunci strafulgerarea inspiratiei a explodat ca o bomba.”) etc.
  Cartea de fata constituie un eseu ori tratat despre stiinta si miturile, legendele si povestile conexe acesteia, in conditiile unei abordari pline de umor din partea autorilor, desi termenii utilizati si constructia temei/temelor analizate in paginile lecturate se caracterizeaza, de cele mai multe ori, prin complexitatea, seriozitatea si profunzimea necesare sferei sau lumii stiintifice.
 
Eseul lui Ortoli si Witkowski, ‘Butoiul lui Arhimede’, realizeaza o trecere sumara, dar indeajuns de cuprinzatoare, prin lumea stiintei si a legendelor corespunzatoare evenimentelor si personalitatilor din domeniul respectiv, de-a lungul istoriei. Astfel, cititorul descopera: care era scopul initial al radiometrului lui Crookes; semnificatia gestului facut de Arhimede in momentul revelatiei legate de legea hidrostaticii; lucruri ascunse despre anumiti oameni de stiinta; importanta lui Da Vinci in epoca Renasterii; ideile originale ale lui Bernard Palissy, care dorea obtinerea ceramicii din lemnul obiectelor de mobilier prezente in casa proprie; o parte din detaliile vietii lui Isaac Newton, atat din cea intima cat si din cea ‘profesionala’; amanunte interesante despre celebrul monstru Frankenstein, si ‘creatorul’ acestuia, plus elementele care au dus la denaturarea mesajului original al cartii cu acelasi titlu; teoria evolutionismului apartinand lui Darwin (in capitolul ‘Veriga lipsa’) descrisa si apreciata cu o tenta de umor; interventiile cu usoare note de ironie, sarcasm si cinism, pe langa umorul nelipsit, ale autorilor, intalnite in toata cartea, inclusiv in prezentarea progresului stiintific si ideologic de-a lungul ultimelor secole, progres care se asteapta a fi implacabil; revelatia de natura ‘comica’, prin replica atribuita, avuta de Friedrich August Kekule in momentul gasirii formulei benzenului; trasaturile tabelului creat de Dimitri Mendeleev, chimist rus; ‘picanterii’ privind atat viata din cercurile academice, cat si cea privata, a lui Alfred Nobel, a carui presupusa amanta era Sophie Hess; numarul de aur al lui Matila Ghyka (5/8); amanunte despre importanta lui Erwin Schrodinger, austriac, pionier al mecanicii cuantice, in fizica si stiinta in general; prezentarea teoriei sau ideii de Big Bang; teoria gaurilor negre, teoria haosului si cea a ‘efectului-fluture’ s.a.m.d.
 
 
   In orice caz, Sven Ortoli si Nicolas Witkowski, prin ‘Butoiul lui Arhimede’, au realizat un adevarat tratat si eseu despre lumea stiintei (fizica, matematica, chimie etc.), care binedispune, relaxeaza si chiar incanta prin abordarea de natura umoristica, chiar filosofica uneori, garantandu-se o lectura indeajuns de accesibila, referitor la capacitatea de intelegere si asimilare a mesajului de catre cititori, acestia fiind in buna masura ‘fortati’ sa mediteze si sa reflecteze asupra unora din paginile parcurse. 
 

 Lectura placuta!    

Alexandru Raul Trandafir    

[ratings] 

Raymond Khoury este un scriitor originar din Liban, care s-a refugiat la New York in 1975, in timpul Razboiului Civil din tara sa. Dupa ce se intoarce in Liban si isi termina studiile de arhitectura la Universitatea Americana din Beirut, in 1984, va fi evacuat, ca urmare a izbucnirii unui nou razboi, stabilindu-se la Londra, unde isi va deschide un birou de arhitectura. Printre lucrurile remarcabile din viata sa profesionala se numara: nominalizarea la ‘Fulbright Fellowship in Screenwriting’ pentru un scenariu de film, obtinerea drepturilor de ecranizare pentru romanul lui Melvin Bragg, ‘The Maid of Buttermere’, succesul comercial al romanelor Ultimul templier si Sanctuarul, devenite la scurt timp bestseller-uri internationale, fapt care atesta in mare masura valoarea sau calitatea scrierilor, si altele. Ambele romane devenite bestseller-uri pe care le-am mentionat, ‘Ultimul templier’ si ‘Sanctuarul’, au fost traduse la editura Nemira, in 2006 si respectiv 2007, fiind incluse in colectia Suspans a editurii.
 
Ultimul templier este un roman tradus in peste 30 de limbi, construit intr-un mod magnific de Raymond Khoury, stilul acestuia caracterizandu-se prin descrierea minutioasa a scenelor de urmarire sau a celor sangeroase, iar cititorul are eventual impresia ca urmareste, cu ochii mintii, un film de actiune bine realizat, un thriller pe alocuri inspaimantator. Subiectul romanului il reprezinta, in particular, descoperirea secretului templierilor si a comorii acestora, si, in general, pasiunile extreme, duse pana la fanatism, si efectele asupra societatii, lumii inconjuratoare ori imaginii unor institutii precum Biserica Catolica, Ordinul Cavalerilor Templieri etc. 

Intriga romanului se declanseaza cu ocazia unei expozitii fastuoase la Muzeul Metropolitan din New York, unde sunt prezentate diverse obiecte de arta si relicve de mare insemnatate istorica, extrem de valoroase, printre cei care au contribuit cu exponate pretioase numarandu-se si Vaticanul, centrul si ‘creierul’ Bisericii Catolice. La serata respectiva participa mai multe personalitati, din viata politica, precum primarul New York-ului, din lumea academica sau stiintifica, dar si alte persoane interesate de evenimentul grandios. Actiunea se precipita in momentul in care patru calareti imbracati in costumatia bizara si originala a cavalerilor templieri comit acte asemanatoare cu ale teroristilor, ucigand cu sange rece oameni nevinovati, fie paznici si gardieni ai Muzeului Metropolitan, fie vizitatori ai expozitiei, scopul lor fiind jefuirea muzeului.

Printre piesele si obiectele de mare pret expuse acolo sunt crucifixe si statuete de aur, dar tinta principala a jafului armat pare sa fie un mecanism straniu, un fel de cutie sau cufar metalic, cu o denumire complexa, ceva de genul ‘codificator rotor’, mai simplu zis un codex. Printre invitatii seratei de la Muzeul Metropolitan se numara si unul din personajele principale ale romanului, Tess Chaykin, arheolog de profesie, venita impreuna cu fiica ei de noua ani, Kim, dar si cu mama ei, bunica lui Kim, Eileen.

Tess va asista ingrijorata, neputincioasa, dar si fascinata oarecum, la aparitia posibilului sef al calaretilor in fata vitrinei care adapostea codexul templierilor, momentul de maxima tensiune si incordare in care Tess, ascunsa in spatele vitrinei, observa o frantura din privirea rece si din vraja ori fascinatia care aparent pusese stapanire pe conducatorul actiunii teroriste, care la scurt timp dupa ce enunta un fel de motto, decide sa paraseasca muzeul cu acolitii sai si cu trofeele jefuite. 

Un alt personaj central al cartii este agentul FBI Sean Reilly, care va simti o puternica atractie, treptat amplificata, fata de martora cea mai importanta a cazului respectiv, arheologul Tess Chaykin, angajata a Institutului Manoukian. Alti agenti si oameni ai legii implicati in rezolvarea cazului sunt agentii Nick Aparo, Amelia Gaines si altii, dar un lucru si mai interesant il reprezinta trimiterea de catre Vatican a monseniorului De Angelis, cu scopul de a-si oferi ajutorul, prin cunostintele detinute, la recuperarea obiectelor pretioase, in special la recuperarea codificatorului, sursa principala de ingrijorare pentru capii si liderii de la Vatican.
 
  Cercetarile intreprinse de autoritati vor duce in cele din urma la descoperirea numelor infractorilor, desi mereu cu un pas inainte va fi un criminal misterios, care ii elimina rand pe rand pe atentatorii de la muzeu, blocand astfel sansa politiei si FBI-ului de a-i interoga in legatura cu implicarea lor si cu identitatea celui care i-a angajat pentru jaful soldat cu adevarate scene de cruzime, practic un masacru.

Tess isi ofera si ea sprijinul in ancheta FBI si a politiei, adunand informatii, cunostinte si elemente esentiale pentru stabilirea importantei codificatorului si a rolului avut de aparatul respectiv, urmarindu-se eventual gasirea unor potentiale motivatii si a unui profil al hotului principal, capul intregii ‘afaceri’ sangeroase. In scopul mentionat, Tess va incerca sa-l gaseasca pe William Vance, apelat Bill de catre cunoscuti si apropiati, un fost coleg de breasla, prieten cu tatal lui Tess, Oliver Chaykin, decedat. In trecut arheolog si profesor la o universitate renumita, despre Vance nu se mai stia nimic in ultimii ani, parand ca s-a retras definitiv din viata publica sau academica, intr-un mod partial bizar si suspect.

Stilul plin de pasaje tensionate, cu o actiune dusa intr-un ritm alert, scenele descriptive – cu referire la personaje sau tablouri de natura – si multe altele se impletesc de minune cu trecerile de la prezent la trecut, actiunea romanului penduland din secolul XXI pana in secolele XIII-XIV, in perioada ultimelor mari cruciade ale cavalerilor templieri. Naratiunea coerenta si povestea construita secvential, cu treceri logice si fluide de la un capitol la umatorul, fac din romanul lui Khoury o foarte buna carte pentru transpunerea pe marile ecrane. Cititorul, desi la un moment dat intuieste unele din actiunile ori miscarile eroilor si personajelor negative, va fi confruntat cu destule surprize de-a lungul lecturii, rolul si implicarea monseniorului De Angelis sau a lui Vance in poveste avand conotatii subtile, chiar socante dupa descoperirea lor de catre cititor.
 
  Cititorul se ‘imbarca’, alaturi de Tess, Reilly, De Angelis, Vance si altii, intr-o calatorie garnisita cu aventuri si primejdii variate, tensiuni si neprevazut, rasturnari de situatie, imprejurari extreme, in care viata personajelor atarna de un fir de par, scopul final al acestei adevarate curse nebune fiind descoperirea secretului comorii ascunse de cavalerii templieri cu aproximativ sapte secole in urma.

Voiajul plin de peripetii al eroilor din prezent se suprapune peste cel al corabiei Templul Soimului, care transporta ultimii cruciati, cavaleri templieri, spre pamanturile lor din Franta, dupa infrangerea din batalia de la Acra, din 1291. Printre ultimii cavaleri templieri se numara si Martin de Carmaux, care va fi dispus sa-si sacrifice propria viata pentru pastrarea secretului Ordinului din care facea parte. Comoara templierilor se poate dovedi nu doar una materiala, palpabila, precum aurul sau alte metale pretioase, ci mai ales una care implica o cunoastere de ordin spiritual, religios, ideologic sau filosofic.
 
 Inchei recenzia cu indemnul meu, catre cititorii pasionati de literatura de suspans, referitor la lecturarea romanului ‘Ultimul templier’ al lui Raymond Khoury, un thriller de exceptie, in acelasi timp thriller religios, carte de aventuri, thriller istoric sau roman de fictiune. Oricum arta narativa si stilul fara perdea al lui Khoury, precum si speculatiile de natura religioasa, gnostica sau filosofica, unele intr-adevar socante sau terifiante, vor fi garantia ca cititorul nu va abandona lectura inainte de ultimul rand al romanului.    

  Alexandru Trandafir

[ratings]

Nu stiam exact la ce sa ma astept cand am cumparat “Lordul Luminii”. Ca intotdeauna, am citit descrierea de pe spatele cartii, care spunea, pe scurt, ca actiunea se desfasoara in jurul unor asa-zise zeitati hinduse, care tin lumea sub control. Aceste zeitati nu erau altceva decat oameni, primii dintre colonistii planetei Urath, care descoperisera secretul imortalitatii prin reincarnare. Fantasy-ul se impleteste cu SF-ul, pentru ca reincarnarea este posibila doar prin intermediul unei tehnologii extrem de avansate, care scaneaza creierul uman si stabileste, in functie de amintirile gasite, forma in care persoana se va reincarna, in schimbul unei sume de bani.

“Zeii” si-au luat numele din mitologia hindusa si pretind ca sunt intr-adevar de origine divina, avand numeroase temple in care oamenii, nestiutori si naivi, le inchina rugaciuni si platesc tribute. Cu timpul, ei au capatat Atribute divine, pe care si le-au perfectionat cu ajutorul unor arme avansate : Yama – “zeul Mortii”  chiar poate ucide cu privirea sa, iar Agni – “zeul focului” poate scoate din bagheta sa focuri primordiale ce mistuie orice in calea lor. Sam insusi (personajul principal al romanului), are un Atribut divin, electrodirectia, iar din mainile sale poate scoate fulgere mortale.

Cartea este structurata in 7 capitole, primul si ultimul descriu prezentul, iar celelalte 5 reprezinta amintiri ale lui Sam – Lordul Luminii, din celelalte incarnari ale sale. Sam propovaduieste invataturile lui Buddha, desi nu este neaparat un adept al acestora si este numit Siddhartha, luandu-si asemenea acestuia, discipoli si adunand in jurul sau sute de oameni. Este condamnat de zei, buddhismul fiind o religie care nu este bazata decat pe individ, ei devenind astfel inutili.

Amintirile lui Sam dezvaluie povestea razvratirii sale impotriva zeilor. Pentru ca vrea sa spuna adevarul despre locuitorii Orasului Celest, porneste un razboi impotriva lor, apeland la rakasha, primii locuitori ai planetei. Acestia sunt fiinte inselatoare, pe care le elibereaza din subteran, unde fusesera incatusate de el cu mult timp in urma, la colonizarea planetei. In batalie i se alatura si Yama, zeul mortii, alaturi de care aproape castiga batalia impotriva zeilor. Dupa multa vreme – in prezentul povestirii, Lordul Luminii revine pentru o ultima batalie.

Impresionant la acest roman, pe langa subiectul de natura religioasa/morala, este modul in care ridica numeroase intrebari nu numai despre conditia si scopul omului, ci si despre societatea actuala, care ne duc cu gandul la marea « Teorie a Conspiratiei », caci zeii tineau umanitatea sub control, impiedicand progresul tehnologic. Zelazny reuseste sa imbine cu maiestrie elementele de fantasy si SF, plasand actiunea intr-un viitor indepartat si presara intreaga lectura cu pasaje pline de poezie care nu au facut altceva decat sa ma impresioneze. Rareori am gasit descrieri sensibile, ale unui privitor iscusit, intr-o carte SF. Ma refer la detalierea unui cantec de pasari, a unui rasarit plin de culoare sau a unei piete forfotind de lume.

De apreciat sunt si notele de subsol ale traducatorului, care pentru cei neinitiati in mitologia hindusa sunt de un real ajutor.
Setea de putere si vesnica dorinta a omului de a fi tanar si nemuritor sunt imbracate intr-o poveste, care, in ultima instanta, este a unui erou care doreste fericirea umanitatii si lupta pe parcursul mai multor vieti pentru a-si atinge scopul.

Maria-Daniela Serban

[ratings]

“Sobolanul” de Andrzej Zaniewski a devenit in scurt timp un bestseller fiind, initial, un roman refuzat de toti editorii polonezi, pe motiv ca era imbibat in pornografie si amoralitate.

Un roman dur, chiar grotesc pe alocuri, presarat din plin cu imagini violente. Un roman infatisand universul unui sobolan a carui existenta este descrisa in minutiozitate, din clipa in care acesta apare pe lume pana la ultima lui suflare.
 Zaniewski reuseste sa surprinda, stapanind exemplar arta condeiului, o lume terifianta si agresiva, unde atat sobolanul cat si omul se lupta pentru hrana, pentru suprematie, pentru supravietuire. Autorul creeaza imaginea unei umanitati decazute, in care fiinta a abandonat masca ratiunii si a civilizatiei, revenind la ceea ce a fost in starea sa primara: o bestie stapanita de instincte atavice. Despre asta este vorba, in principal, in “Sobolanul”.

Pe baza unei alegorii, autorul aduce in prim-plan existenta umana care are multe puncte comune cu cea a rozatoarei. Legile care guverneaza universul subteran, acea lume a tevilor intunecate, o lume de subsoluri, canale, labirinturi, sunt aceleasi care stapanesc si lumea de deasupra. Cel mai puternic rezista. Aceasta este premisa de la care pornesc toti si toate.
Zaniewski descrie magistral lumea sobolanului din perspectiva acestuia si astfel suntem martori la o adevarata odisee a acestuia, pe parcursul careia sobolanul experimenteaza o intreaga gama de sentimente pe care multi le-ar considera exclusiv umane. Astfel, intrat in marea lui aventura telurica, rozatoarea oscileaza intre incredere si dezamagire, intre extaz si suferinta, intre patima si adanca resemnare, adevar si minciuna, dragoste si speranta. Muzica il linisteste, il imbie la visare si ii confera acea siguranta deplina dupa care tanjeste neincetat.

Nevoia permanenta de hrana, de adapost il poarta spre meleaguri nestiute, gasindu-se nevoit sa infrunte mereu necunoscutul de dincolo de cala vaporului ce-l adaposteste intre un oras si altul.
Timpul isi pune pecetea pe mamiferul mereu haituit, fie de oameni, fie de semenii sai si sfarsitul i se apropie. Destinul sau se inchide ca un cerc. Plecat din cuibul in care fusese adus pe lume, el se intoarce, dupa multe peripetii, in acelasi loc, vechea brutarie.

Mereu in cautarea intunericului, a umbrei, a amurgului, a noptii, acum sobolanul nazuieste spre lumina datatoare de liniste si siguranta. Alearga spre ea, urmand-o pe acorduri de flaut.

Sobolanul, acest flagel mondial al oraselor. Un element al haosului urban care supravietuieste prin tenacitate si duritate. Cel care in anii 1300 a adus “Moartea neagra” in Europa, omorand milioane de oameni.
Mereu si pretutindeni, oricand si orisiunde, oamenii il vor dispretui, haitui, vana. Pare condamnat inca de la primele-i zvacniri de pleaopa.

Ceea ce autorul incearca sa sublinieze este ca acest roman nu este numai o scriere despre un sobolan. Este o descriere naturalista si frusta a decaderii umane, a zadarniciei zbaterilor omenesti intr-o lume indiferenta, dura si necrutatoare.

Adela Diaconu

[ratings]