Stephen King – Colorado Kid

On August 11, 2009 in Suspans

stephen kingColorado Kid” demonstrează cititorilor avizi ai lui Stephen King că misterul şi suspansul pot fi menţinute pe linia de plutire fară a se recurge la conturarea unor lumi întunecate, morbide, în care claustrarea îi împing personajele pe cele mai înalte culmi ale terorii psihice si fizice.

În cazul acestei nuvele, King se foloseşte de tehnica povestirii în ramă, plasându-şi personajele într-un spaţiu ocrotitor, prielnic pentru relatarea unor întâmplări stranii la care acestea au asistat. Pe insula Moose-Lookit din Maine, David Bowie şi Vincent Teague, editorul şi respectiv, fondatorul ziarului The Weekly Islander se împrietenesc cu Stephanie McCann, proaspăt absolventă a facultăţii şi ucenică la ziarul mai sus amintit. Cei doi, aflaţi acum la vârsta bătrâneţii, dau dovadă de o locvacitate ieşită din comun, povestindu-i lui Stephanie despre misterioasele întâmplări din tinereţea lor care le-au oferit multe nopţi albe şi care, în cele din urmă, au rămas neelucidate.

Printre acestea se numără şi cazul unui bărbat găsit mort pe plaja Hammock; astfel, cititorul este purtat cu aproape trei decenii în urmă, în perioada de dinaintea calculatoarelor şi a erei CSI, atunci când identificarea unui cadavru nu era chiar floare la ureche. Autopsia cadavrului a determinat cauza morţii ca fiind asxfisierea, întrucât o bucată de carne de o mărime considerabilă i-a fost extrasă din gât. Stabilirea identităţii acestuia va fi însă realizată un an mai târziu pe baza unui pachet de ţigări, un indiciu important, trecut cu vederea la primele investigaţii. Bărbatul s-a dovedit a fi James Cogan, un grafician din Nederland, Colorado, cu soţie si copii, dar motivele pentru care acesta a vizitat insula Moose-Lookit au rămas necunoscute.

Pe durata discuţiei în birourile din sediul ziarului The Weekly Islander, cei trei emit diverse teorii asupra ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu James şi în ce împrejurări a murit, David si Vincent mărturisind apoi că ei şi cu Stephanie sunt singurii oameni în viaţă care au cele mai complete informaţii despre acest caz.

Stephen King este el însuşi un maestru al povestirii, conturând personajele prin intermediul dialogului aşa cum puţini autori sunt capabili.

“Colorado Kid” nu este doar povestea a doi vânători de ştiri care şi-au dedicat viaţa “meşteşugului” lor, dar un studiu de caz asupra vieţii dintr-un oraş minuscul. Moartea este un adevărat intrus care schimbă lucruri, care răpeşte inocenţa multora, care devine o forţă motivantă pentru alţii. Curiozitatea motivează, de asemenea. Este o adicţie ce poate consuma o persoana în căutarea acerbă a răspunsurilor.

Spre deosebire de alte romane poliţiste complexe, în cazul nuvelei “Colorado Kid”, teme recurente precum violenţa, sexul, munca asiduă a detectivilor şi chiar crima, nu-şi au locul, o bună parte a misterului fiind neelucidată, lasată pradă speculaţiilor. Ca o explicaţie pentru aceasta, Stephen King declară în postfaţă că “a dori e mai bine decât a şti” şi că “frumuseţea misterului e cea care ne îngăduie sa trăim sănătoşi la minte”. Astfel, cei care sunt fani ai rezolvărilor elegante şi ai îmbinării tuturor pieselor din puzzle-ul numit mister, vor fi probabil dezamăgiţi.  

Duca Nicolae

[ratings]

Articol postat de: admin

  1. me a scris,

    Interesant comentariu. Pare a fi o carte invaluita in diverse mistere, iar acum ca am citit asta , cred ca o voi si cumpara. Multumesc pentru frumoasa prezentare!

  2. Duca Madalin a scris,

    Cu multa placere. Ma bucur ca am determinat pe cineva sa o cumpere.

  3. Paul a scris,

    Pare o carte interesanta si cu mult suspans. Multumesc pentru prezentare.
    o voi achizitiona si eu

  4. Raluca a scris,

    Caut cartea asta de mai bine de 5 luni si nu o mai gasesc:( imi place foarte mult … chiar ma uit la serialul Haven inspirat dupa aceasta carte:D imi puteti spune de unde as pute-o lua?va rog frumos:*

  5. andreea a scris,

    La Editura Nemira nu se mai află în stoc din păcate. Poate se vor mai reedita titluri de Stephen King anul viitor, însă nu este nimic sigur.

Adauga un comentariu

XHTML CSS RSS