Stephen King – Cimitirul animalelor

Reticenta cititorilor”seriosi”in fata cartilor lui Stephen King contine o apreciabila doza de snobism, daca nu chiar de ipocrizie. A stramba pur si simplu din nas la lectura unor romane ca’‘Misery”, ”Jocul lui Gerald” sau ”Cimitirul animalelor” (fara a mai vorbi de ”Apocalipsa” sau ”Orasul bantuit”, toate de Stephen King) este sinonim cu a repudia, aprioric (si, deci, nejustificat), o formula epica profund originala, percutanta si seducatoare. Stephen King patrunde intr-o lume intunecata, a actelor tenebroase si a resorturilor psihologice obscure, o lume care este, adesea, o protuberanta maligna a realitatii. Stilul horror al lui King, pe care il practica cu consecventa (si cu succes) nu denota neaparat o predilectie (cu atat mai putin o fixatie) pentru morbid, cat dorinta autorului de a descifra faliile lumii exterioare si,deopotriva, ale sufletului omenesc,cu imponderabilele sale ascunse si nebanuite. Doza de imprevizibil, care se insinueaza in gama actiunilor umane, este o replica tacita la ideea linearitatii psihologice,agreata si cultivata cu asiduitate de autorii romanelor ”clasice”.

Romanul ”Cimitirul animalelor” este o fascinanta radiografie a unei metarealitati impregnate de morbid, este in acelasi timp proiectia halucinanta a lumii de dincolo, prezenta si acaparatoare,in gandurile si dorintele noastre cotidiene. Dar este aceasta lume de dincolo o pura fictiune a mintii noastre,exasperata de invazia insidioasa a realului? Sau este realitatea cea mai reala, dimensiunea autentica in care ne regasim amintirile si nostalgiile, estompate de repetatele esecuri existentiale?

In romanul lui Stephen King se petrece un melanj aproape imperceptibil intre cele doua lumi, o glisare a realului in supranatural, cu consecinte terifiante pentru destinul tragic al personajelor.

S-a vorbit despre ”Cimitirul animalelor” ca despre cartea cea mai neagra a lui Stephen King, care duce disperarea si teroarea la limite insuportabile. Personajul principal traieste drama pierderii fiului cu intensitati paroxistice, incercand sa compenseze incomensurabila absenta prin repetate tatonari si incursiuni in lumea cealalta. Predilectia declarata a autorului pentru morbid si supranatural nu poate eclipsa, totusi, liantul afectiv care asigura personajelor o dimensiune si o luminozitate morala profund umane. Este vorba de dragostea parintilor pentru copii si a copiilor pentru parinti, prezenta ca un laitmotiv in cvasitotalitatea romanelor lui Stephen King (a se vedea, in acest sens, si romanul ”Shining”).

Din punct de vedere stilistic, este detectabila si in acest roman utilizarea unei partituri narative ample si diversificate, alternand fraza baroca, arborescenta, cu notatii nude despre tribulatiile psihologice ale personajului principal. Stephen King este posesorul unei arte narative complexe, stapanind la perfectie atat registrul maximei conciziuni,cat si gama infinita a nuantarilor subtile.Romanul ”Cimitirul animalelor” are o fluenta epica remarcabila, care, adaugata la subiectul palpitant, cu insertii intr-o realitate tenebroasa de maxima reverberatie, face din aceasta carte o lectura incitanta si profitabila.

Geo Galetaru

[ratings]