Volumul al doilea din Războinicii, respectă şi el ideea “suportului rotativ de cărţi” introdusă în prefaţa din primul volum. Povestirile cu o puternică încărcătură psihologică se desfăşoară în epoci diferite care sunt doar un decor, trăirile eroilor fiind reprezentative pentru rasa umană, indiferent de loc şi timp.

Dorinţa nestrămutată de a fi liber şi uman, chiar dacă riscul e mai mare decât pierderea vieţii, lupta până la ultima resursă pentru a salva omenirea şi interesant e că locul desfăşurării e în România zilelor noastre, în locuri şi cu numele personajelor familiare, un amestec neobişnuit de real şi fantastic , prezent , trecut şi viitor ( “Afară din beznă”, a lui David Weber).

În ce priveşte locul desfăşurării acţiunii, locaţiile dau frâu liber imaginaţiei : ultimele zile ale Cartaginei, Carpaţii României moderne, stepa de-a lungul Volgăi după un război ce a devastat omenirea, o lume subterană utopică , secretă şi parazitând războiul de la suprafaţă, Marocul sec.al VII-lea, un turnir medieval, un fort la o graniţă într-un pustiu nisipos.

Realizatorii antologiei afirmă ca au cerut autorilor câte o poveste despre un războinic, dar deşi în fiecare povestire întâlnim unul din modelele clasice ale războinicului şi chiar imaginea directă sau indirectă a unui război, totuşi lupta nu se duce cum ne-am aştepta ajungând chiar la luptă împotriva războiului (“Ninieslando”, de Howard Waldrop), la viaţa aspră de soldat privită ca o penitenţă (“Legiune este numele meu”, de David Morell), la lupta cu prejudecăţile (“Fetele de la Avenger”, de Carrie Vaugh) sau şi chiar lupta împotriva distrugerii psihice ( “Pergamentul”, de David Ball).

Un caz aparte îl reprezintă câinele luptător din “Groapa”, de James Rollins, dar tot ce i se întâmplă acestuia poate fi transpus la nivel psihologic şi unui luptător uman, fiind ilustrat de proverbul “nimeni nu e atât de bun încât să nu se poată înrăi, nici aşa de rău încât să nu se poată îndrepta”. Citeste mai mult »

Nu am crezut ca o sa fiu fana George R. R. Martin atunci cand am inceput sa citesc Urzeala Tronurilor. Ce naiva am fost. Seria lui Martin, Cantec de Gheata si Foc, este una dintre cele mai palpitante si mai complexe opere pe care le-am citit pana acum, iar cartea a cincea, Dansul Dragonilor, nu dezamageste. Din punctul meu de vedere, ar putea chiar sa fie cea mai buna carte a seriei pana in momentul de fata.

Cartea a cincea e intesata de aceleasi rasturnari de situatie cu care ne-am obisnuit si pana acum. Nu stiu daca as putea sa vorbesc despre ce se intampla in carte fara sa stric surprizele, dar am sa incerc. In Festinul Ciorilor nu ne-am intalnit cu multe dintre personajele principale. Spre exemplu, Daenerys Targaryen a lipsit cu desavarsire in cartea a patra, iar acum cand citim punctul ei de vedere, o gasim ca regina in Meereen, orasul pe care l-a eliberat de sub sclavie. Incearca cu greu sa tina orasul sub control, dar un razboi ii bate la usa. In partea cealalta de lume, Jon Snow incearca sa se acomodeze cu noile sale responsabilitati si sa gaseasca un mod de a lupta cu creaturile care ataca de dincolo de zid. In Westeros, se simt urmarile Razboiului Celor Cinci Regi, iar capitala este in prezent sub controlul unei dictaturi religioase.

Au aparut mult mai multe personaje naratoare: am fost sceptica atunci cand am vazut cat de multe au aparut si m-am gandit ca o sa fie extrem de greu de inteles, dar nu a fost deloc asa. Toate personajele lui Martin au o personalitate bine construita si pusa la punct, si nu e greu sa intri in mintea lor si sa le intelegi, chiar daca nu le-ai mai intalnit inainte. Cred ca asta e cel mai mare atuu a lui Martin: abilitatea lui extraordinara de a scrie personaje pe care ajungi sa le indragesti imediat.

Partile mele preferate sunt cele ale lui Bran. Nu as fi crezut, el nu a fost niciodata unul din preferatii mei in primele carti, dar in Dansul Dragonilor povestea lui e una extrem de interesanta – isi descopera o putere noua despre care mie mi-a placut foarte mult sa citesc.

In Dansul Dragonilor, istoria si mitologia sunt in prim-plan. Aflam foarte multe informatii noi despre fiecare familie in parte. Ne este relatat razboiul civil al casei Targaryen, aflam mai mult despre Regii Nordului, chiar si despre familia Lannister. Mereu mi-a placut deosebit de mult sa citesc despre povestile din spatele personajelor si despre istoria familiilor, asa ca pentru mine, cartea asta a fost un deliciu.

Daca esti fan George RR Martin, probabil deja ai de gand sa citesti cartea. Eu pot sa spun un singur lucru: merita citita.

Vanturile de la Marble Arch 2 este o colectie de douasprezece povestiri si nuvele ale lui Connie Willis, una intre scriitoarele mele preferate. De Connie Willis au mai aparut in romana inca trei romane –Vanturile de la Marble Arch 1, Remake si Doomsday Book. Citind povestile una dupa alta intr-o colectie ca aceasta ma face sa imi dau seama ca moartea, constiinta si dezorientare sunt teme recurente in (o parte din) munca acestei autoare.

Curiozitatea fata de aceasta binecunoscuta scriitoare, castigatoare a unsprezece premii Hugo si sapte premii Nebula, era deci mare inainte sa ma apuc sa citesc prima traducere in romana a povestirilor ei. Scriitoarea propune o literatura de forta, in care emotia se impleteste cu luciditatea. Povestirile din volumul al doilea ne poarta in spatii diferite: in biserici, in nave, in hambare, in viitor si in trecut, in realitate si in fictiune. Citindu-le, redescoperim una dintre cele mai puternice voci din literatura de azi, in care se sterg granitele dintre genuri ca SF, fantasy si horror. Cine ar fi crezut ca faptul banal poate duce la povestiri SF atat de bune sau ca vremea poate fi un leitmotiv atat de productiv pentru a descrie inexplicabilul? Connie Willis reuseste sa creeze mici universuri, incepand cu cele mai firesti ori nesemnificative lucruri din viata de zi cu zi.

Ninsoarea, vantul, soarele, bunatatea excesiva, studiul paleontologiei sau al istoriei, toate aceste lucruri firesti pentru umanitate devin nefiresti, absurde, incarcate de supranatural in volumul Vanturile de la Marble Arch de Connie Willis. Volumul prezinta mici fragmente de viata, care se desfasoara ”normal” pana la un punct in care scriitoarea introduce, cu subtilitate si, uneori, chiar umor, un ”ceva” nedefinit care transforma intreaga atmosfera.
Fie ca vorbim despre oameni care sunt excesiv de atenti, draguti, binevoitori pentru ca au fost ”ocupati” de o prezenta extraterestra, o serie de coincidente bizare influentate de o luna ”albastruita”, de sfarsitul lumii, deoarece soarele a explodat, a unui holocaust nuclear, sau scufundarea Titanicului (trecere) sau de deces al unui individ sau vanturile stranii din subteranul londonez, provocate de metrou ori de o soarta neinduplecata, aproape toate povestirile presupun o trecere subtila dinspre realism in fantastic, intr-o maniera, care, pe alocuri, mi-a amintit de Haruki Murakami, desi subiectele abordate sunt cu totul diferite. De asemenea, desi povestirile se desfasoara in atmosfere diferite, cu personaje diferite, poti simti o oarecare familiaritate a stilului scriitoarei, odata ce ai inteles mecanismul care declanseaza nenaturalul.

In ansamblu, acest prim volum e extrem de divers ca tematica, cu povestiri care pot placea cu siguranta multor cititori romani. Ancorarea autoarei in lumea americana e insa evidenta chiar si in textele care te poarta departe in spatiu si timp, suparatoare fiind mai ales tendinta de a sentimentaliza in exces texte altfel bune si cea de a crea finaluri fericite oarecum artificiale. E totusi o scriitoare interesanta, care imbina o naivitate mimata sau nu cu o tehnica destul de bine pusa la punct. Citeste mai mult »

Atunci cand Pamantul va deveni o lume armonioasa, unica intrebare care va mai fi ramas va fi: „Incotro?”. Dar ce se intampla cand o rasa extraterestra amabila ne rezolva intr-un secol jumatate toate problemele esentiale cu care ne confruntam? Ce se intampla cand echilibrul se instaureaza mai repede decat a putut prezice vreun om de stiinta? Teama de necunoscut invadeaza mintile tuturor si din „Incotro?” interogatia devine „De ce?”.

Nu obisnuiesc sa citesc SF-uri si de aceea, nici nu am o experienta prea vasta in acest domeniu. Unii considera literatura science-fiction un subgen, neridicandu-se la rangul de arta, altii se uita cu admiratie la scriitorii care reusesc sa-si depaseasca identitatea de savanti, imbinand atat de bine stiinta cu fantezia, caci la urma urmei, arta si tehnica sunt unite printr-un liant indestructibil: imaginatia. La aceasta concluzie am ajuns citind Sfarsitul copilariei, un roman captivant scris de nonconformistul Arthur C. Clarke, de altfel un devotat colaborator al regizorului Stanley Kubrick.

Sfarsitul copilariei e un roman imprevizibil, plin de turnuri dramatice, care se dezvaluie incet-incet, invaluind cititorul in suspansul unei curiozitati care nu isi gaseste alinare. Nu exista un personaj principal si cititorul nu poate nici macar sa incerce sa se identifice cu cineva din iuresul actiunii. Planurile distincte se imbina frumos, urmarind coerenta firului epic si contopind perspectivele diferite intr-un tot unitar: se apropie sfarsitul, dar nu asa cum umanitatea l-ar fi prevazut. Singurul privilegiat sa inteleaga pana la capat sensurile profunde ale disparitiei rasei umane este ultimul om, Jan, un tanar romantic, plin de initiativa, care prin spiritul sau aventuros reuseste sa ajunga pe planeta overlorzilor, NGS 549672.

Cine sunt overlorzii si ce vor ei de fapt? In trei sferturi din carte, nimeni nu e capabil sa ofere un raspuns clar. In secolul XXI, deasupra marilor capitale, nave extraterestre au inceput sa invadeze cerul. Musafirii s-au dovedit mai mult decat amabili. Au impus noi reguli, au trasat noi granite si au desemnat chiar un om responsabil cu mentinerea comunicarii dintre cele doua rase: secretarul ONU. In ciuda acestei interventii salutare, in urma careia omenirea a devenit un loc mai bun, in aer pluteste o intrebare ce va duce treptat la revolta: “Ce se ascunde in spatele acestui altruism bine calculat?”. Jan, George, Jean, Stormgren sunt vocile principale care dau glas constiintei umane de pretutindeni. Firi diferite cu interese variate si cu personalitati distincte, acestia vor ajunge la finalul calatoriei lor in posesia unui raspuns tulburator: rasa umana se apropie de sfarsitul… copilariei sale si ca in orice trecere, e destinata sa suporte modificarile dureroase ale maturizarii. Doar ca acest verdict are si alte rezonante… cosmice, galactice, universale, scopuri pe care doar Supermintea le poate cuprinde. Citeste mai mult »