Există tot felul de creaturi ciudate aciuate pe suprafaţa Pământului ! Nu bănuiam că şi gentleman-ii actuali ar face parte de pe lista incompletă a cripto-zoologiei. Dar citind cartea lui John Bridges – Cum să fii un gentleman, apărută la Nemira anul acesta , te convingi că nu ai ştiut aproape nimic până acum despre ceea ce este cu adevărat un gentleman.

Toate prejudecăţile noastre cum că un G (aşa îi vom spune de-acum, din raţiuni de spaţiu limitat) ar fi o fiinţă cu origine nobiliară, rasată, exersată în arta curtoaziei s-au dus la vale, pe apa Sâmbetei. Împinse cu o voioşie juvenilă de J.B.. Mă îndoiesc că vreun G veritabil „de pe timpuri”(specie acum pe cale de dispariţie, atenţie ecologişti!), confrate de club cu vreun Sherlock Holmes s-ar mai recunoaşte în vreo ”definiţie” din acest „mic tratat de eleganţă”. Sau de condoleanţe. Pentru firescul G de odinioară. De fapt nu cum ar trebui să fie un G ne preocupă acum, ci blăniţa de X-Man care şi-o pune în spinare neîmplinitul cultural şi social din „opusul” lui J.B.. Nu-ţi trebuie neapărat o musculatură de culturist ca s-o faci pe-a Demolition man cu acest „tratat”. Din start descoperi că deja ai de-a face cu ruine.

Dar nu din cele romantice, ci dintr-acelea cu pretenţii. Are Iuliu A. Zanne o zicală în Proverbele românilor (Bucureşti, 2004, VIII, p. 500) care sună cam aşa: „Multe, în adevěr, dar tόte pě dos le scie cel prost”.

Dar să începem cu începutul. Dedicaţia este ea însăşi o perlă: „Pentru Clay Isaacs, care s-a născut ştiind toate acestea”…Şi eu care am crezut atâta vreme că abia în timp devii G şi nu te naşti aşa, cel puţin într-o accepţiune recentă a termenului! Cine ştie ce credinţă religioasă, ori vreo veche doctrină metafizică, l-o fi marcat pe autorul nostru: hindusă? platoniciană? Mister…Şi descoperi, păşind în Introducere, că J.B. este chiar şi feminist (să sperăm că numai din când în când) de vreme ce poate spune ceea ce spune: „Vreme de decenii – poate chiar secole – bărbaţii au depins de femei pentru a stabili regulile comportamentului civilizat”. Ba o mai face şi pe-a psihanalistul.

Bietul G, pentru a deveni un G valabil, trebuind să sufere traumatismul desprinderii de mămica lui: „În viaţa fiecărui bărbat apare un moment când mama lui nu se mai află în preajmă.” Se poate să fie aceasta cauza pentru care un G nu are nevoie de prea multă raţiune: „Pentru a deveni G este nevoie doar de puţină logică.”?!

Şi de ce nu te-ai întreba ce-o fi în capul acestui autor (deşi îl suspectez de a fi o ea, conform unor indicii anatomico-cogitative foarte transparente) de poate oferi o definiţie atât de…delicată bărbatului G : „o acumulare de comportamente elegante de-a lungul întregii sale vieţi.”? După cum spuneam, suspiciunea mea în privinţa identităţii genului specialistului în comportamente elegante se întăreşte aflând şi care este target-ul acestei(obiectul aşa arată) cărţi: „femeile vor fi încântate că această carte există.”

Primul capitol. Ni se revelează faptul că G nu este un evazionist, un personaj înspăimântat de resorturile redundante ale realităţii: „Un G trăieşte în lumea reală.” Totuşi, eu înclin să cred că acesta face parte dintr-o specie expirată de aliens doritoare să pozeze în fiinţă umană. Iată şi dovada: „Un G ştie să facă un sendviş cu caşcaval la ora două şi o omletă la şapte dimineaţa.” Adaptarea la condiţiile terestre începe cu lucrurile mărunte, desigur. S-ar părea că G alien nu posedă organele bucale corespunzătoare îngurgitării normale a laptelui terestru: „Chiar dacă locuieşte singur, un G nu bea lapte direct din cutie.”

Faptul că este dezorientat oriunde s-ar afla, ne dezvăluie de asemenea că G e un străin de această planetă: „Dacă se rătăceşte, un G recunoaşte aceasta. El trebuie să solicite imediat îndrumări.” Mai aflăm, cu neplăcere pentru omenire, că G fie posedă mai multe braţe, fie se poate multiplica atunci când este nevoie ca să facă un pic de rău oamenilor: „În sala de pregătire fizică, un G nu trebuie să acapareze toate aparatele.” Trecem, totuşi, peste unele probleme care se pot ivi în calea perfecţionării unui G, precum „scobitul în nas”, ori „eczemele picioarelor”.

Mai extragem o informaţie interesantă despre civilizaţia acestei specii de extratereştri. S-ar părea că aceştia nu deţin uşi rotative: „În cazul unei uşi rotative, orice G trebuie să fie mai atent decât de obicei.” Chiar şi un G are uneori mici păcate omeneşti: „Dacă mănâncă în pat, un G trebuie să schimbe cearşafurile.”

Dar să nu fim răi de-a binelea! Există şi un pic de inimă în fiecare G, mai ales când se află într-un supermarket, la coadă la casa de marcat: „El trebuie să-şi dea seama că la rând stau şi oameni care au în coşuri lapte proaspăt, iar acasă îi aşteaptă copii flămânzi.” Iată că ideea de Bine este răspândită în întregul Univers!
Şi de-şi închipuie cineva că e uşor să fii un G, vedem cum aspirantul la acest titlu pleacă de undeva din subnormalul bunelor maniere: „când se află într-un loc public sau în compania altor persoane, el trebuie să se abţină de a morfoli între dinţi resturile unei ţigări de foi.”

Uneori un G, ca un bun alien ce este, uită că oamenii acestei planete mai pot prezenta şi defecte de văz sau de auz. Iar dacă nu este şi un excelent taumaturg, ar face bine să fie atent la cei pe care-i interpelează: „Un G nu va striga la persoanele surde sau la cele oarbe.” Şi de ce ar face-o? Oricum nu va fi receptat…

Şi totul continuă în aceasta manieră debusolantă încât te întrebi dacă nu este necesară o simplă lobotomie pentru a deveni „un adevărat G”? Dincolo de nevinovatele extrageri din context pe care le-am practicat, există o sumedenie de sofisme în această carte, care de altfel te învaţă o mulţime de lucruri care ţin de bunul simţ, ce dovedesc încă o dată că J.B. ar face bine să reia unele noţiuni elementare de logică generală. Înainte de a scrie atâtea cărţi despre „eleganţă”. Nu de alta, dar riscă la un moment dat să fie înţeles doar de….aliens. Sau de suboameni. Intelectual vorbind.

Adrian Marin

[ratings]

In urma cu ceva ani, George R.R. Martin a luat o pauza din scrierea operelor science-fiction si a decis sa incerce genul fantasy. Rezultatul a fost Urzeala Tronurilor. Si ce mai carte a fost! Nu doar ca a dat peste cap listele de best-seller in acel an, dar a fost si nominalizata la premiile Hugo si World Fantasy Awards. Urzeala Tronurilor este o carte extraordinara, dar provoaca cititorilor nerabdatori o mare suferinta deoarece este prima carte din serie. Spun acest lucru penru ca noi, cititorii, suferim in asteptarea urmaroarelor volume.

Inclestarea regilor continua saga din primul volum. In timp ce Eddard Stark zace mort, primul sau nascut, Robb, a fost proclamat Rege al Nordului de catre stegarii si supusii sai loiali. Intre timp, cei doi frati ai raposatului rege Robert Baratheon, Stannis si Renly, isi cer dreptul la coroana si la Tronul de Fier al Debarcaderului Regelui stapanit momentan de catre rasfatatul baiat-rege Joffrey si mama sa avida de putere, Cersei Lannister. Cu nu mai putin de patru pretendenti la tron, in taramul din Westeros se intrevede cel mai devastator razboi. Iar ca semn al viitoarelor dezastre rasare pe cer o cometa rosie asemenea sangelui.

Martin isi tine cu sufletul la gura cititorii, plasandu-i in mijlocul unui taram unde toata lumea este prinsa in mijlocul razboiului si isi urmeaza calea spre suferinta: neputinta personajelor este palpabila si tocmai de aceea eroii apar firesc.

Totusi structura narativa a cartii este surprinzatoare. In deschidere ne este prezentat un personaj cu un rol nesemnificativ in primul volum, Stannis Baratheon. Stannis a acceptat serviciile unei anume Lady Melisandre, o preoteasa a zeului cunoscut ca Lordul Luminii, iar puterile pe care aceasta pare a le avea sunt intr-adevar infricosatoare. Dusmanii lui Stannis cad morti intr-un mod oribil si misterios, iar oamenii soptesc acuzatii de magie neagra.

Odata cu desfasurarea firului epic Stannis devine o amenintare iminenta, planul povestirii fiind impartit intre copii Stark si Lannisterii care incearca sa isi mentina puterea in ciuda tiraniei lui Joffrey si a faptului ca imense armate marsaluiesc spre Debarcaderul Regelui din toate colturile hartii.

In mod surprinzator, Daenerys Targarien, care a avut un rol marcant in prima carte, apare foarte putin in cea de-a doua. Dar putinele momente ale acesteia sunt cruciale si dau de inteles ca urmeaza mult mai mult in urmatoarele volume.

In continuare va las sa descoperiti povestirea. Pentru mine seria Cantec de gheata si foc se contureaza a fi apogeul literaturii fanasy. Martin nu uita ca sufletul povestii sale consta in eroii sai, iar inima omului este locul pe care gheata si focul deopotriva il pot numi casa.

Iulian Iancu

[ratings]

Cartea lui Gregory Benford ia o teorie stiintifica si o particula ipotetica si transforma premisele acestora intr-o poveste captivanta despre calatoria in timp.

Gordon Bernstein este un om de stiinta din anii ’60 ce face experimente de rezonanta spontana si antimonit de indiu.

In schimb in 1998 (cartea este scrisa in 1980) oamenii de stiinta se lupta cu problemele generate de un dezastru ecologic. Datorita situatiei disperate in care se afla Pamantul se ia in considerare trimiterea unui mesaj in trecut pentru a permite oamenilor de stiinta din anii ’60 sa cerceteze problema fara insa a rezolva in totalitate dezastrul ecologic pentru a evita paradoxul bunicului.

Paradoxul bunicului este unul dintre cele mai cunoscute probleme ale calatoriei in timp. Astfel se presupune ca daca un om calatoreste in timp si isi ucide bunicul inainte ca acesta sa o cunoasca pe partenera sa (bunica calatorului), se va crea un paradox deoarece unul dintre parintii calatorului (si implicit calatorul) nu vor mai exista, astfel incat uciderea bunicului nu va mai fi posibila. Totusi, pentru ca uciderea bunicului nu este posibila rezulta ca parintii calatorului au conceput un copil si prin urmare acesta ar putea sa mearga in trecut pentru a-si ucide bunicul. Exista o gramada de teorii prin care uciderea bunicului ar fi posibila insa acestea nu sunt scopul recenziei.

Plecand de la incitanta premisa a mesajelor care calatoresc inapoi in timp, Benford construieste o poveste puternica, cu personaje bine conturate.

Tensiunea creata de povestile paralele, cea in care omul de stiinta incearca sa inteleaga ce ii strica experimentele si cea in care intreaga omenire se confrunta cu extinctia, culmineaza cu o concluzie uimitoare ce va fi o rasplata pentru paginile mai dificile de hard sf in care autorul dezvolta notiuni de biologie, astronomie, genetica si fizica.

Per total o lectura placuta, in special pentru cei cu inclinatii catre stiintele exacte.

Gregory Benford este autorul a nenumarate carti de fictiune, nuvele, carti non-fiction si a Legii Controversei:

“Pasiunea este invers proportinonala cu volumul de informatie disponibila”

Lectura placuta.

Ovidiu Covaciu

[ratings]

Stephen King este un expert al prezentarii partii intunecoase a lucrurilor ce ne inconjoara.

“Apocalipsa” a fost numita “ o fantezie epica asemenea celei create de J.R.R. Tolkien in Stapanul Inelelor, dar in maniera americana.”

Ne este prezentat felul in care armele biologice pot afecta intreaga omenire. Intr-o baza militara, un experiment scapa de sub control si in ultima secunda inaintea sigilarii cladirii, un angajat reuseste sa paraseasca incinta. De la acesta se transmite mai departe cea mai devastatoare si incurabila boala din lume.

Stilul atractiv, coerent si simplu de prezentare a evenimentelor da o naturalete desavarsita lecturii. Tipologiile personajelor sunt din cele mai diverse, insa reactiile acestora sunt tipic umane, credibile si naturale.

Pentru ca se manifesta ca o simpla raceala, nimeni nu poate prevedea efectele ingrozitoare. Infectarea cu virusul ucigas se face pe cale aeriana, asadar se extinde extrem de repede.

Numai 1% din populatia Americii este imuna la virusul Supergripei. In functie de pozitia lor geografica, o parte dintre supravietuitori se indreapta spre est, iar o alta merge spre vest, fiind ghidati de niste vise carora nu le pot pune capat.

Cei care se indreapta spre vest, sunt chemati prin intermediul viselor de o batrana de culoare, Mama Abigail, pe cand cei ce merg spre est, sunt atrasi de puterea malefica a lui Randall Flagg, supranumit Omul Intunecat.

Lupta dintre bine si rau, are loc, ca si in Stapanul Inelelor, de-a lungul intregii carti. Daca in cartea lui Tolkien, Ochiul era fiinta raului, in “Apocalipsa”, acesta este numai un simbol malefic.

Inteligenta, perspicacitatea si integritatea personajelor sunt puse constant la incercare, descoperindu-se cititorului ca fiinte umane failibile si imperfecte.

Per total, o carte ce merita citita in ciuda marimii impresionante a volumelor.

Ovidiu Covaciu

[ratings]