Cui ii e teama de John Barth?

A venit din nou vremea pentru clasici, de data aceasta, clasici ai postmodernismului. Varieteu pe apa, aflata la a treia editie in limba romana, de John Barth, este una dintre cartile care ar trebui sa apara pe orice lista care se doreste a fi o introducere in relieful accidentat, neregulat al artei postmoderne. Romanul americanului este una dintre cele mai reusite si mai “corecte” puneri in practica ale acestui curent.

Cu Barth si al sau Varieteu, suntem la adapost de excese, de lecturi greoaie si sterile pe care poate doar teoreticienii intr-ale literaturii le mai gusta. Floating opera poate constitui o naratiune interesanta, chiar daca nu poti distinge mereu cum se numesc condimentele cu care este asezonata sau de unde vin ele.

In primul rand, are o calitate care o face intr-adevar sa pluteasca, nelasand-o sa se duca la fund, in malul gros si lipsit de oxigen al experimentului literar. Acesta calitate este umorul. Naratorul nu pare sa se ia in serios, ceea ce relateaza este mereu pus sub semnul derizoriului, nu ne ia in serios nici pe noi ca cititori, desi ni se adreseaza direct in mod frecvent, si asta mi-a placut la nebunie.

La nivel epic, ca in multe dintre cartile postmodernismului, este superflua o rezumare. Todd Andrews este un avocat dintr-un orasel de provincie, care nu crede cu tarie in nimic, caruia lucrurile i se intampla, dar pe care le analizeaza in detaliu, ca intr-un laborator de disectii. Se priveste pe sine cumva din exterior, ca si cum si-ar putea detasa privirea analitica si discursul de propria-i fiinta si s-ar examina la microscop cu curiozitate, dar fara simpatie in exces.

De fapt, ne spune de mai multe ori ca mereu l-a caracterizat lipsa de entuziasm. Din aceasta lipsa de implicare, se naste un anume fel de a trai si de a povesti, bineinteles. Caci Varieteu pe apa este, in primul rand, un roman despre incercarea de a scrie, numerosi comentatori au observat asemanarea cu Tristram Shandy, ceea ce nu ar trebui sa surprinda.

Naratorul se prezinta singur, cam in maniera caracteristica starii civile, neuitand sa mentioneze profesia, anul si locul nasterii, problemele de sanatate, castigurile la care ajunge anual, in buna traditie balzaciana. Avem de-a face cu o fisa clinica, insa recurgerea la aceasta modalitate este pusa sub semnul derizoriului prin faptul ca numele insusi este unul relativ: “Ma cheama Todd Andrews. Poti sa-mi scrii numele fie cu un d, fie cu doi.” Tot de relativizare tine si timpul actiunii. Naratorul se arata incapabil sa se hotarasca asupra unei date la care au avut loc anumite evenimente si au fost luate anumite hotarari, considerate capitale pentru destinul personajului: “sa-i zicem 21 iunie”.

Todd Andrews este un exemplu de mediocritate ajuns in stadiul de excelenta. Daca aveati anumite idei despre cum trebuie sa fie un personaj de roman, si aici nu ma refer la chestiuni legate de morala, ci mai mult la ratiuni estetice, caci mereu ne asteptam, ca un personaj sa fie, intr-un anumit sens, “frumos”, “expresiv”, trebuie sa uitati de ele in momentul in care veti face cunostinta cu avocatul nostru. Este o fiinta lipsita pana si de entuziasm, fara pasiuni, fara iubiri, fara atasamente.

Nici cand ne prezinta copilaria sa nu ne induioseaza cu nimic, parand a fi, mai mult decat un om, o schema abstracta, care inregistreaza diverse experimente, insa nu dintr-o perspectiva umanizata, ci mai mult ca documentare, ca arhivare.
Viata lui se desfasoara in etape in care adopta anumite pozitii, anumite posturi, pe care le numeste “masti”, refuzand ideea ca ar fi un filosof, un ganditor. In prima tinerete, este desfranat, dedat placerilor de tot felul, urmand sa treaca prin etapa de “sfant” si, logic, prin cea de “cinic”.

Anumite evenimente puncteaza si determina aceste evolutii care ar putea contraria. Primul act sexual il face sa descopere, nu iubirea, ci “veselia”, iar scena este memorabila:

“Un pusti de saptesprezece ani este nesatios. Pofta lui aduce cu o buruiana inalta, care, desi zdrobita din nou si din nou de aparatul de tuns iarba, scoate iar capul in sus, verde si teapana. Se excita usor si isi satisface iute poftele si se excita din nou. Proaspat intrat in treaba cu pricina, tipam ca un tanc, behaiam ca un tap, rageam ca un leu. Sosise ceasul, prima lectie care m-a transformat intr-adevar intr-un armasar. Dar peste o clipa mi s-au oprit ochii in oglinda de pe toaleta plasata chiar langa noi – o oglinda neobisnuit de mare, care ne reflecta imaginea in marime naturala – ia uite la noi: Betty June cu fata ingropata-n perna, si cu funduletul ei sfrijit saltandu-se spre cer; eu, balalau ca un ogar si ragind ca un magar. Am izbucnit in hohote de ras!”.

Si va continua sa rada, fara urma de duiosie si compasiune.

Nimic nu-l anima pe Todd. Se inroleaza in primul razboi mondial fara vreo urma de patriotism, iar in timpul bataliei din Argonne, cand descopera frica, va avea loc o a doua metamorfoza a lui. Prietenia nu este decat un fapt agreabil, care-l face sa descopere surpriza. Meseria de avocat o exercita fara preocupari legate de etica, iar descrierea actului de justitie, a mecanismelor unui proces si a birocratiei, sunt excelent redate. Un litigiu legat de o mostenire ajunge sa depinda, in egala masura, de niste borcane in care au fost depozitate fecale umane, si de modul in care urmeaza sa se incheie razboiul civil spaniol. Totul este pus sub marele semn al relativului, mica si marea istorie, insa Todd Andrews pare sa se impace de minune cu aceasta stare de fapt, nu intrezarim vreun semn de revolta, vreun protest cat de timid.

Titlul dat romanului vine de la un teatru plutitor care se opreste, in partea de final a naratiunii, pentru un spectacol in dreptul oraselului Maryland, la care se aduna toti protagonistii cartii. Ne asteptam la o lovitura de teatru, cum se spune, in maniera prozei clasice, la un moment de climax, insa naratorul i-a adunat in zadar pe toti acolo, nu are loc mult asteptata infruntare finala, care sa duca la dizolvarea conflictelor. Insa ceva esential tot se petrece.

Prin desele elemente ce tin de intertextual, apare si evolutia unui actor, care recita anumite pasaje din Shakespeare, care ar putea parea ca fiind simbolic alese, dar pe care spectatorii il huiduie, il insulta, izgonindu-l de pe scena cu tot stoicismul acestuia. In locul lui, este preferat si aclamat un actor care se limiteaza la a imita anumite sunete, produse de natura sau de masinarii. Desi Todd pare sa-l admire pe actorul ce se incapataneaza sa declame versuri hamletiene in mijlocului harababurii din jur, asta nu il impiedica sa arunce cu monede in el caci “e cateodata placut sa lapidezi un martir, oricata admiratie ai avea pentru el”.

Pentru metafora Varieteului, esentiala mi se pare o alta precizare pe care naratorul o face. Cei care urmaresc spectacolul de pe tarm, vaporul fiind in miscare, nu pot avea decat o viziune fragmentara asupra acestuia, mereu dependenta de perspectiva si de timp. Chiar daca ar alege de fiecare data un alt loc pentru vizionare, in speranta ca altfel vor umple golurile, tot nu vor avea o viziune completa. Acelasi lucru se intampla si cu faimoasa Ancheta la care Todd lucreaza de 16 ani pentru a putea explica anumite fapte legate de viata sa si a tatalui sau. Desi a strans o cantitate impresionanta de documente si marturii, aceste piese tot nu se leaga intre ele, le lipseste liantul, un anumit tip de coerenta.

Intr-un final, orice existenta, orice efort si orice demers apar ca fiind lipsite de sens, insa pentru asta nu trebuie sa-si ia nimeni zilele. Din moment ce totul e egal, de ce am opta pentru un lucru sau altul? Cel putin la aceasta concluzie ajunge Tod sau Todd, cum doriti dumneavoastra, caci lui ii este perfect indiferent.

Irina Serban

Sursa: flu.ro

[ratings]

Jocul lui Gerald reprezinta inca o mostra a talentului si inspiratiei lui Stephen King, fiind un roman a carei actiune se desfasoara intr-un decor relativ simplu, reprezentat de cabana de vacanta detinuta de Gerald si Jessie Burlingame, de pe malul nordic al lacului Kashwakamak.

Personajul principal al cartii este Jessie Burlingame, sotia lui Gerald, un avocat de la o firma de avocatura din statul Maine. Intr-o zi senina de octombrie, Jessie Mahout Burlingame viseaza in dormitorul cabanei izolate de pe malul lacului, in timp ce asculta sunetele indepartate si pasnice ale padurii. Aproape de camera in care se afla se aude scartaitul usii lasate deschise, in aerul cald al toamnei. In acelasi timp, ea va auzi si clinchetul catuselor care ii imobilizeaza mainile de tablia patului, catuse ale caror chei vor fi puse de Gerald pe masuta de toaleta aflata langa usa de la baie. Sotul lui Jessie ignora protestele acesteia, legate de continuarea acelui joc pervers, unul al puterii si al controlului. Cand Jessie va constata ca solicitarile sale nu sunt luate in serios de barbatul cu care este casatorita de saptesprezece ani, va fi prea tarziu pentru a se putea evita consecintele tragice ale jocului initiat de Gerald, consecinte neprevazute. Astfel, la lasarea noptii, cadavrul lui Gerald zace pe podea.

Jessie, legata fara scapare si prada unor groaznice cosmaruri, aude inca scartaitul usii din spatele casei, in adierea vantului de octombrie. Zgomotelor mentionate li se adauga si latraturile uni caine ajuns vagabond, numit “Print”, conform medalionului purtat in jurul gatului, dar si tipetele unui cufundar de pe lac si zgomotul unei drujbe, venit din padurea de langa lac. Toate aceste lucruri, plus situatia in care se gasea, o aduc in pragul nebuniei si exasperarii pe Jessie, ale carei voci interioare ii sugereaza posibile solutii la situatia noua si neobisnuita care apare.
Printre vocile prezente in capul si mintea ei, Jessie le  identifica pe urmatoarele : nevasta supusa, Ruth Neary (colega ei de camera din vremea facultatii), Nora Callighan (psihoterapeutul ei de acum sase ani), Tom (tatal ei), Sally (mama ei), si alte voci care ii trezesc amintiri dureroase. Unele din vocile batjocoritoare pot reprezenta de fapt doar inchipuiri.

Senzatia de lucru rau, care se intinde in toata camera, e accentuata si de realizarea faptului ca nu e singura in cabana, deoarece Fostul Print, cainele vagabond, este atras de mirosul carnii trupului neinsufletit al lui Gerald, avocatul din Portland ce reprezinta pentru el o masa copioasa, obtinuta gratis, in dorinta de stingere a starii de infometare in care se afla animalul. Feelingul de neplacere e amplificat si de posibilitatea ca, din coltul intunecat al camerei, cineva sau poate ceva sa o priveasca in tacere, fapt care se va dovedi a nu fi doar o iluzie creata de tensiunea situatiei.

In lupta sa pentru a ramane lucida si pentru supravietuire, Jessie va aluneca in mod repetat dintr-o extrema in alta, senzatia de sete si dorinta de a scapa de catuse readucand treptat motivatia si curajul ce ii sunt necesare, un imbold fiind dat de vocea lui Ruth, in special.  Ca o caracteristica prezenta in multe carti ale lui King, speranta izbandei finale va fi un factor important in salvarea lui Jessie, realizata prin forte proprii, desi sub indrumarea unor voci din mintea sau imaginatia ei.
In ciuda unui inceput care poate parea plictisitor, stilul “regelui” Stephen impune actiunii suspansul necesar, teroarea rezultata din descrierea scenelor morbide fiind un mijloc prin care cititorul va dori aflarea finalului cartii.

Pentru a descoperi cine era cu adevarat trupul cu aspect monstruos care o privea pe Jessie din coltul intunecat al dormitorului si care sunt personajele care o ajuta pe parcursul si mai ales la finalul romanului sa treaca peste tragedia si socul suferite, solutia este lecturarea “Jocului lui Gerald”.

In incheiere, scurta caracterizare a psihothriller-ului “Jocul lui Gerald” data de Kirkus Review, “un magnific festin al groazei”, se potriveste de minune.

Alexandru-Raul Trandafir

[ratings]

“Mobilul” este una din cele mai recente carti scrise de Stephen King, aparuta la editura Nemira in 2006.

Asemenea altor romane ale lui Stephen King, “Mobilul” este caracterizat atat de abundenta scenelor descriptive care te fac sa-ti doresti continuarea lecturii in ciuda spaimei si a emotiilor traite, cat si de fluiditatea si coerenta actului narativ. Astfel, actiunea acestui roman este construita si prezentata in binecunoscutul stil al “maestrului genului horror”, cum a fost numit de cei de la Kirkus Review, cititorul fiind atras de firul narativ si de suspansul creat de talentul autorului.

In “Mobilul” se poate observa o imbinare a mai multor genuri, precum science-fiction, horror, thriller, fapt ce amplifica deja cunoscuta atractie exercitata de opera lui King asupra cititorului.

Romanul prezinta o posibila varianta a sfarsitului lumii, sfarsit care este declansat prin intermediul tehnologiei. Salbaticirea si nebunia din randul celor tot mai dependenti de tehnologie si de ultimele inventii ale acestui domeniu va fi cauzata de un “semnal”, asemanator unui virus, trimis utilizatorilor telefoniei mobile, probabil de catre “un” terorist, misterul planand asupra acestui detaliu. Oamenii respectivi vor deveni un fel de zombie, “telnebuni”, cum sunt numiti in roman.

Cele noua capitole ale romanului au titluri interesante si bine alese, precum “Semnalul” (capitolul de inceput), “Viermele”, “Salvare in sistem” (ultimul capitol) etc., termeni specifici chiar lumii informaticii, alaturi de alte titluri care desemneaza locatia in care se va desfasura actiunea si nu numai.

Personajul principal al romanului este Clayton Riddell, “un tanar lipsit de importanta pentru istorie”, pentru a cita din roman, dar ale carui calitati vor fi relevate pe parcursul cartii. Inainte de a face drumul catre propria casa, din Boston, acesta cumpara un cadou pentru sotia sa, Sharon, un prespapier, intentionand ca din Boston sa ia un cadou si pentru fiul sau, Johnny. Ajuns in Boston, Clay se va confrunta cu declansarea nebuniei in randul utilizatorilor de mijloace moderne de comunicare. In haosul creat, personajul principal va cunoaste alti oameni care nu au fost afectati de “semnal”, alaturi de care va lupta pentru supravietuire, dar va si incerca sa ajunga la fiul sau, Johnny, pentru care era foarte ingrijorat.

Din grupul care se alatura lui Clay pot fi enumerati Thomas McCourt, Alice Maxwell, Jordan (un baietel de 12 ani ce-i amintea lui Clay de fiul sau), Charles Ardai – rectorul unei academii din Noua Anglie, Daniel Hartwick, Denise Link, Ray Huizenga. Dupa ce Tom, Clay si Alice vor poposi pentru scurt timp in casa primului, pentru a face rost de provizii, cei trei vor porni din nou la drum, intalnindu-se cu Charles-rectorul si cu Jordan, ajutorul acestuia. Dupa ce grupul isi  pierde doi membri, spre finalul romanului, acesta isi recapata din consistenta, prin alaturarea altor trei, Daniel, Denise si Ray.

Exista si alte personaje negative, chiar in randul oamenilor normali (cei neafectati de “semnal”), in afara “telefonarilor” sau “telnebunilor”, cei din urma fiind condusi de “Sfartecatul” sau “Presedintele Harvard”, un anti-erou asemanator lui Randall Flagg, din “Apocalipsa”. “Sfartecatul” apare in visele celor normali, atragandu-i cu promisiunea unui loc in care vor trai nederanjati si linistiti, spre o anumita locatie in care vor fi “inventariati”. Desi nu se lasa pacalit, Clay nu are alta solutie in conditiile in care vrea sa-si gaseasca fiul teafar si nevatamat, indreptandu-se spre locatia indicata de anti-erou, cu orice risc.

Pentru aflarea detaliilor actiunii, las pe cei pasionati de scrierile lui King sa afle singuri cum se incheie lupta dintre bine si rau.

Concluzionand, “Mobilul” poate fi considerat un adevarat science-fiction apocaliptic, justificandu-si totodata aprecierile date de cei de la The New York Times, referitoare la “atmosfera sa obsedanta”, “sarcasmul fata de cei inrobiti tehnologiei”, “scenele de violenta oribila si compasiune umana”, “primul roman al secolului 21 care capteaza cu adevarat teroarea”.

Trandafir Alexandru-Raul

La fel ca multe dintre romanele lui Stephen King, si acesta are modul lui de a te agata incet-incet, apoi firul povestirii se intinde si te trage tot mai inauntru si tot mai repede catre o lume noua, Bu-Luna. O lume a extremelor psihicului, o lume in culori orbitor de albe si groaznic de negre, in care nu isi au loc tonurile de gri ale unui univers obisnuit.

Intriga romanului Povestea lui Lisey nu este foarte complicata: Scott Landon, renumitul scriitor, a murit de doi ani. Sotia sa, Lisey, incearca sa-si puna ordine in viata, dar si sa o ajute pe Amanda, una dintre surorile ei. Toata viata ei Amanda a alunecat usor spre nebunie, insa acum e in cadere libera, pentru a intra apoi intr-un stadiu catatonic. O problema mult mai serioasa nu intarzie sa apara: Dooley, un maniac sadic, interesat initial de manuscrisele inca nepublicate ale lui Scott, incepe sa o hartuiasca pe Lisey. Obiectivul lui se schimba insa in momentul in care perspectiva agresarii unei femei singure capata intaietate.

Iesirea din aceasta situatie, care pentru Lisey se agraveaza cu fiecare zi, pare a fi una singura: Bu-Luna, lumea secreta si magica ce i-a fost dezvaluita cu ani in urma de sotul ei. O lume care pare initial straina, dar se dezvaluie treptat si devine atat de captivanta, incat, odata ce firul naratiunii o indeparteaza, ajungi sa citesti cu furie paginile care te despart de o noua intalnire cu misterele acesteia.

Pentru Lisey, descoperirea acestui univers nou a fost insotita de aflarea adevarului despre copilaria sotului ei si despre cumplitele imprejurari ale mortii fratelui si mai apoi a tatalui acestuia, deci nu putem spune ca se intoarce in Bu-Luna cu placere. In plus, ea trebuie sa descopere singura, de aceasta data, poarta catre aceasta lume si sa inteleaga o parte din tainele ce o inconjoara odata ajunsa acolo. Totusi s-ar parea ca sotul ei s-a gandit ca se va intampla asa ceva si si-a luat propriile precautii…

Ca pasionat de SF, orice lume noua care imi acapareaza in acest fel simturile este pentru mine o calatorie minunata. Ajuns la sfarsit, re de o parte parca as fi vrut sa aflu mai multe despre acest nou univers, dar pe de alta as fi fost nemultumit daca nu-mi ramanea nimic de construit pentru imaginatia proprie. As fi primit doar jumatate din prajitura, ca sa zic asa.

Dar capcana “regelui” functioneaza si se dovedeste a fi o carte care te strange atat de zdravan in gheare, incat iti stoarce si ultima farama de timp liber. O poveste ce isi impune ritmul in care trebuie citita, fara drept de apel.

Stefan Novac

[ratings]