Editura Nemira, Bucuresti, 2006.

Pana la Ubik, mai citisem cateva romane de Philip K. Dick, un clasic al literaturii SF. Mai intai Omul din castelul inalt si Timpul dezarticulat, apoi Substanta M si Viseaza androizii oi electrice?. Dupa Ubik am mai citit si Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch. Toate au aparut in limba romana la Nemira. Sunt cateva motive care se repeta in cartile lui Dick: viata de dupa un razboi catastrofic; colonizarea altor planete; Terra din ce in ce mai greu de locuit, climatic vorbind; consumul de droguri; evolutia fiintei umane la un nivel superior de adaptare; flexibilitatea timpului/realitatile alternative. În general actiunea este insa slab conturata, lejera, ca intr-un roman politist. De altfel, cel putin Viseaza androizii… si Substanta M au tenta clara de roman politist, fara prea mari complicatii, cu o idee clara, cateva piste false, insa slab conturate, si un mister elucidat in final.

Pe ansamblu, scrierile lui Philip K. Dick mi-au lasat o impresie placuta, reprezinta o lectura interesanta, insa nu una senzationala. Daca ar fi sa ii cotez ansamblul romanelor citite pe o scara de la 0 la 10, cred ca as da undeva intre 6 si 7.

Dupa gustul meu, Ubik este insa un pic altfel. Aparut in 1969, impartaseste ca element comun cu Palmer Eldritch (publicat in 1965) problematica stapanirii timpului, incluzand chiar si un tip de talent uman – precog-ul, cel ce vede viitoruri posibile, repetat identic in cele doua romane. Alaturi de acesta, sunt prezente si alte cateva dintre temele preferate ale lui Dick, precum consumul de droguri (autorul insusi a fost, in timpul vietii, cunoscut pentru utilizarea de astfel de substante) sau mecanismele de adaptare la schimbarile climatice radicale ale Terrei.

Stilul l-am gasit usor diferit, parca mai consistent, mai bine lucrat. Ce mi-a placut la Ubik este gradul mai ridicat de atentie acordat de autor detaliilor, scriitura mai bine inchegata, puzzle-ul ceva mai complicat descalcit pentru a deslusi misterul, care, in final, nu se dezvaluie chiar pe de-a-ntregul, lasand aparent mai multe rezolvari posibile.

In fapt, Philip K. Dick imi pare a propune in finalul lui Ubik un posibil sens al istoriei de-a dreptul tulburator pentru patternurile normative utilizate de contemporaneitate pentru a-si imagina timpul, spatiul, viata si moartea. Acest final, in sine, simplifica si complica totodata sensul intregii cartii. Nu intentionez sa il discut sau sa il prezint aici, cei interesati pot la fel de bine sa lectureze cartea si sa o inteleaga in felul lor. Singurul lucru pe care il semnalez este faptul ca Ubik merita citita, ca este mai complexa decat alte romane ale lui Dick. Minusurile ar fi date de actiunea usor simplista, in ciuda rasturnarilor de situatie, si de slaba diferentiere a personajelor – toate vorbesc la fel si sunt definite prin cateva trasaturi stereotipe. O carte de vacanta care se citeste usor, insa indeamna si la meditatie. În plus, mai ar fi si avantajul de a o citi la aproape 40 de ani de la publicare si de a remarca faptul ca este cat se poate de actuala…

Bogdan Voicu

[ratings]

Stilul horror cu care ne-a obisnuit Stephen King se impleteste in Misery cu tragicul dus pana la disperarea neputintei. La fel ca in Shining, si in Misery, King contureaza cele mai ascunse temeri umane sub camuflajul unui roman horror. In romanele sale sunt foarte putine elemente fantastice, iar in Misery deloc, tocmai pentru a exploata din plin subconstientul uman, in care relatiile de familie, relatiile afective in general, genereaza nu doar placere si siguranta ci si o groaza ancestrala, a animalului solitar, care, prin aceste relatii, se simte legat, sufocat, si in acelasi timp este banuitor fata de oricine ii este destul de aproape pentru a-i putea face rau cu usurinta.

Misery, “Nefericire”, poate fi privita atat ca o poveste terifianta despre extremele la care poate duce fanatismul, cat si ca povestea unei relatii sentimentale in care barbatul se simte captiv, nefericit, dependent pana la metafora taierii picioarelor. Este povestea unui scriitor, Paul Sheldon, al carui alter-ego literar se materializeaza in personajul principal al romanelor sale, Misery Chastain. Solitar, autosuficient, el duce o viata dezordonata care il aduce in momentul fatal, al accidentului rutier.

Este metafora barbatului pierdut, salvat de femeia care pare initial o binecuvantare, sora medicala Annie Wilkes, care il duce, pentru a-l ingriji, in propria locuinta, o casa izolata, departe de orice contact uman. Initial, ca in orice relatie, Paul este coplesit de grija ce i se arata, si recunoscator pentru salvarea care a aparut intr-un moment critic al vietii sale. Dar lucrurile degenereaza. El incepe sa o vada pe Annie asa cum este ea de fapt, o femeie stranie, inspaimantator de puternica, obsedata de control, si, chiar mai grav, obsedata de scriitorul Paul Sheldon si de personajul Misery.

Paul isi manifesta dorinta de a pleca din locuinta femeii, si este primul moment in care romanul devine o poveste horror. Paul devine prizonierul lui Annie, toate incercarile sale de a evada esueaza, iar controlul exercitat de femeie asupra propriului univers restrans devine sufocant si terifiant. Annie duce obsesia si dominatia la extrem, in momentul in care nu le mai impune doar fizic asupra lui Paul Sheldon, ci si asupra universului sau interior. Ea pune stapanire pe soarta personajului Misery, impunandu-i scriitorului propria versiune a urmatorului roman. Din acest moment, tensiunea, groaza si sentimentul inutilitatii ating apogeul, culminand cu gestul extrem al lui Annie de a-i taia scriitorului piciorul pentru a preveni orice incercare de evadare.

Tragicul situatiei vine din faptul ca din acest moment Paul este si mai dependent de Annie, si realizeaza ca, fiind mai mult sau mai putin singur pe lume, sansele ca cineva sa ii observe lipsa si sa incerce sa il gaseasca sunt minime. Personajul principal al romanului lui King se regaseste intr-un cerc vicios, dramatic si infiorator, iar soarta lui este in mainile unei fiinte grotesti, atotputernice, intr-un univers creat dupa propriile dorinte si criterii. Cum si daca Paul isi poate recapata libertatea si, mai ales, pastra acest statut ravnit, ramane de vazut.

Misery este un roman pe care il citesti cu rasuflarea taiata; traiesti aceleasi emotii prin care trece personajul principal si realizezi cat de fragila poate fi o fiinta umana atat fizic, cat si psihic, in momentul in care ii este luata libertatea si este supusa unei torturi, cu atat mai ingrozitoare, cu cat este ascunsa sub forma bunavointei.

Andra Stoicoci

[ratings]

Pentru intrebari legate de recenziile de aici,  de aparitii carti, autori, comenzi carte si alte subiecte editura a lansat un blog, de data aceasta scris de cei din editura.

Mai multe detalii gasiti aici, in prezentarea blogului.

Silviu Toma

Titlu: Erotismul

Autor: Georges Bataille

An aparitie: 2005

Cartea aceasta face parte dintre putinele care iti vorbesc despre lucruri importante, decisive pentru viata ta sau a mea. Rar intalnesti o carte careia ii poti intoarce paginile fara sa te simti departe de problematica abordata. Aceasta lucrare te trage fila dupa fila inlauntrul ei, inlauntrul existentei tale, intelegand-o si intelegandu-te pe tine prin ea.

Nu mai stii cu ce a inceput totul sau cu ce se sfarseste. La sfarsitul cartii iti dai seama ca incheierea poate fi considerata ca un nou inceput, ca o reintoarcere obligatorie. Simti ca problemele dezvoltate in carte erau in viata ta, erau latente si nu ai incercat sa le elucidezi, nu le-ai constientizat sau le-ai inlaturat ca sa nu te tulbure. Erotismul, moartea, binele, raul, frumusetea, violenta, razboiul, greata, sacrificiul, sacrul, interdictul si transgresiunea, religia, diavolul, spaima, anxietatea, umanitatea, animalitatea, continuitatea si discontinuitatea existentei – toate aceste probleme sunt abordate, toate se leaga si poti porni de oriunde pentru a intelege mai bine, pentru a ne intelege mai bine.

Sa intram un pic intr-o carte densa care ar putea fi studiata paragraf cu paragraf un semestru intreg la un seminar. Umanitatea s-a desprins de animalitate prin respectarea unor interdicte. Însa interdictul se afla in tensiune permanenta cu dorintele noastre care ne consuma energia, resursele. Munca prin care strangem resurse, cercetarea stiintifica, orice activitate organizata se bazeaza pe interdicte care functioneaza la fel cu cele religioase de tipul „ trebuie sa…”. „Orice regula exista pentru a fi incalcata” se spune, acest lucru insemnand ca interdictele sunt mereu in tensiune cu tendintele de a le incalca, cu primejdia trangresiunii.

Jocul interdict-transgresare este esential pentru natura umana si pentru cultura omului. Daca respectarea interdictului „sa nu ucizi” este binele, raul consta in transgresarea regulii, in manifestarea violentei distrugatoare, in a face razboi.

Insa nu exista niciodata transgesare completa, desi in betia si paroxismul transgresiunii poate acest lucru l-am vrea: abolirea totala a interdictelor. Razboiul este o forma de transgresare a interdictului violentei care pastreaza multe interdicte chiar si in cel mai crunt moment. Razboinicii nu se ucid intre ei, ci respecta interdictul unul fata de celalalt, interdict incalcat fata de adversari si poate fata de familiile lor.

Erotismul este prin excelenta amenintarea la adresa interdictelor, consumand resurse, energie, calcand bariere sociale si religioase.

Avantul erotic spre celalalt este sub interdict in timpul muncii fizice sau intelectuale, cand citesti sau scrii, caci altfel ar perturba orice activitate organizata.

În legatura erotica, iubitii se dezbraca rupand barierele care ii tineau la distanta, un individ separat de ceilalti, o existenta discontinua se uneste cu un alt individ separat, cu o alta existenta discontinua, creand o continuitate, un intreg.

Erotismul seamana cu moartea pentru ca individualitatea izolata, existenta discontinua a omului, este inlaturata prin unirea cu celalalt asa cum in nimicire individul se intoarce in continuitatea naturii din care s-a ivit.

Sa concretizam: e aceeasi persoana judecatoarea care este diferita de ceilalti impartind verdicte si femeia care se zvarcoleste, se tavaleste in pat gemand de placere? Cineva care nu ar sti nimic despre erotism ar crede ca femeia e posedata, ca e nebuna, ca nu mai este aceeasi persoana care trona la proces. Si intr-adevar nu mai este aceeasi sau nu mai este ceea ce era: o existenta discontinua.

Ma opresc aici. Sunt multe de spus, dar fiecaruia ii va spune cartea mai multe decat pot spune eu, si mai bine. Avantul erotic de care suntem purtati cu totii se imbogateste prin propria reflectie, asa cum transgresiunea pastreaza ceva din interdictul pe care il suprima.

Catalin Spataru

[ratings]