Fluviul vietii este prima carte din seria “Lumea fluviului” de Philip Jose Farmer si cea cu cel mai mare succes as putea spune. In 1972 a primit premiul Hugo pentru cel mai bun roman SF. Numele in original este “To Your Scattered Bodies Go”, inspirat dintr-un sonet religios, si sugereaza chiar tema romanului: “Unde anume ajungem dupa ce murim?” Aceasta este o intrebare ce si-o pune orice om de pe intreg mapamondul macar o data in viata. Raspunsurile difera, iar cele mai multe sunt oferite de biserica. Philip Jose Farmer incearca sa ne deschida putin mintile spre noi posibilitati si spulbera toate ideile bisericii trimitandu-ne intr-o lume cu noi posibilitati.

Romanul incepe cu moartea lui Richard Francis Burton, explorator englez,  scriitor, translator,  soldat,  lingvist,  poet,  spadasin,  diplomat si multe altele. Un personaj foarte complex ce capteaza atentia imediat, cu atat mai mult cu cat stii ca nu este fictiv. Acesta se trezeste intr-un spatiu gol, plutind alaturi de multi alti oameni. Este singurul constient si isi da seama imediat ca ceva nu este in regula. Incearca sa se miste insa nu are mare succes, iar in scurt timp este observat de cativa oameni aflati intr-un vehicul aerian, precum o corabie, care il fac sa adoarma din nou.

Cand deschide ochii, se afla sub cerul albastru, intins pe iarba, complet dezbracat. Acelasi lucru s-a intamplat cu 36 de miliarde de oameni,  numarul aproximativ de oameni ce au trait pe Terra din preistorie pana in prezent. Toti s-au trezit pe malul unui fluviu ce inconjura intreaga planeta, fiecare nedetinand altceva decat un potir. La inceput, ei incearca sa se adapteze si invata destul de repede cum sa se foloseasca de potire pentru a-si procura mancarea oferita de niste structuri in forma de ciuperci, ce transforma energia in materie. Insa, pe langa mancare, primesc si guma de mestecat, care initial pare inofensiva, insa ulterior le provoaca halucinatii si le anuleaza inhibitiile. Astfel, de-a lungul intregului fluviu, incep nenumarate violuri, omoruri si alte acte de violenta.

Totul este diferit pe aceasta lume, regulile nu mai sunt aceleasi, iar moartea este mai mult o notiune. Toti oamenii de pe Planeta Fluviu au varste cuprinse intre 5 si 25 de ani. Daca ai trecut de varsta de 25 de ani pe Terra, te trezeai in acest loc avand aceasta varsta, fara sa imbatranesti. Daca nu ajungeai la varsta de 25 de ani pe Terra, iti continuai cresterea aici, pana la acea varsta. Pe langa faptul ca nu puteai sa imbatranesti, nici nu puteai sa mori, caci, daca te inecai sau ardeai de viu, te trezeai pur si simplu la mii de kilometri departare de locul unde ai murit, tot pe malul fluviului, cu potirul langa tine.

Multi incearca sa-si pastreze vechile idei, crezand ca au ajuns in Rai, insa in momentul in care te trezesti langa Hitler e cam greu sa mai crezi asta. Astfel, treptat, oamenii renunta la gandul ca Dumnezeu ar putea fi implicat in asta. Resursele sunt reduse pe Lumea Fluviului, insa oamenii reusesc sa se adapteze, iar acest lucru mi s-a parut foarte interesant de observat. Toti suntem dependenti de tehnologie in ziua de azi, iar confortul a pus stapanire pe vietile noastre. Insa cand toate acestea dispar, ne vedem nevoiti sa facem fata situatiei.

Astfel, observam cum oamenii incep sa-si confectioneze obiecte de taiat din piatra, incep sa construiasca initial corturi din bambus, apoi adevarate case, iar treptat ajungem sa observam cum se formeaza state.

Majoritatea oamenilor incearca sa-si continue viata cum pot, unii considerand ca li s-a acordat o a doua sansa pentru mantuire, insa Richard Burton are alte ganduri. El este printre putinii care doresc sa afle misterul acestei lumi si astfel incepe aventura sa intr-o lume plina de imprevizibil. Farmer isi selecteaza cu grija personajele din istorie si realizeaza un portret apropiat celui real.
“Lumea fluviului” este un roman excelent, ce trebuie citit neaparat de toti amatorii de literatura SF.

Calin Adrian

[ratings]

Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“

Nominalizat de paisprezece ori la premiul Nebula, Jack McDevitt reuseste cu romanul Exploratorul (Seeker)  sa-si adjudece in sfirsit acest premiu prestigios si atit de rivnit de multi scriitori de SF. Nu-mi ramine decit sa va prezint cuvintele altui mare scriitor de SF, Harlan Elisson: “Cum am putea sa nu il citim pe McDevitt?”

Autorul creioneaza cu o deosebita finete istoria civilizatiei umane la 10 000 de ani dupa cucerirea spatiului si raspindirea omenirii prin galaxie, punctind acolo unde este cazul evenimentele care au marcat aceasta istorie grandioasa, uluitoare si plina de suisuri si coborisuri. McDevitt ne introduce in lumea fascinanta a lui Alex Benedict si Chase Kolpath, vinatori de artefacte si pasionati de istorie, aflati intr-o competitie acerba cu mai multi rivali.

In urma achizitionarii unei cesti de ceramica, Alex si Chase isi propun sa elucideze una dintre cele mai mari enigme ale colonizarii spatiului de catre om, disparitia a cinci mii de oameni care au plecat spre o planeta numita Margolia, noua Atlantida (“acolo unde ne ducem noi nici Dumnezeu nu ne mai gaseste”). Chase porneste o adevarata vinatoare de informatii pentru a afla adevarul din spatele acestui mister si afla ca doi cercetatori descoperisera aceasta lume cu citiva ani in urma.

Mergind pe urmele celor doi soti Wescott, pasii lui Chase ne poarta printr-o galaxie in care gasim si citeva rase de extraterestri si chiar facem cunostinta cu rasa telepatica a Ashiyyurienilor si lumile lor pe care descinde pentru a recupera un cip din nava sotilor Wescott. In felul acesta aflam ca rasa umana, belicoasa de altfel din fire, a si purtat un razboi cu aceasta rasa de extraterestri,acum cele doua rase aflindu-se in pozitii neutre.

Alex si Chase gasesc Exploratorul, dar sunt pusi in fata unei enigme si mai mari: ce s-a intimplat cu cealalta nava, Bremerhaven, si cu supravietuitorii de pe Margolia? Intorcindu-se pe planeta lor, Rimway, cei doi sunt tinta unor atentate din care scapa ca prin urechile acului. Punind cap la cap toate informatiile adunate, Alex Benedict face o descoperire uimitoare.

Calatorii interstelare, actiune, intriga, inteligente artificiale care pot fi transformate in avataruri si descoperiri uluitoare, iata ce va afla cititorul in paginile acestei carti minunate. Deznodamintul este unul neasteptat,un final care pur si simplu iti taie respiratia.

Citeste Exploratorul pentru a nu rata o carte exceptionala.

Voicu Nicolae

[ratings]

Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“

De mult timp voiam sa citesc un roman science fiction. De la Dune incoace am citit mai mult clasici. M-am gandit sa ii dau o sansa lui Philip K. Dick, Omul din castelul inalt, nu aveam prea multe carti SF la indemana, dar intriga m-a atras si nu a fost nevoie sa caut altceva. Doar ipoteza de a imagina o lume in care nazistii nu ar fi pierdut al doilea razboi mondial si imaginatia putea zbura in orice directie. Ce s-ar fi intamplat daca Germania nu s-ar fi impotmolit la Stalingrad? As fi putut avea cateva idei, dar de aici pana  la a construi o noua lume ar fi fost cale lunga.

Asadar in Omul din castelul inalt, Philip K. Dick prezinta o lume in care Japonia si Germania sunt considerate rasele puternice, iar americanii si englezii sufera de un complex de inferioritate.

Ce mi-a placut a fost romanul din roman, romanul scris de omul din castelul inalt care prezenta ipoteza pe care o traim noi, in care Germania a pierdut in fata Rusiei, iar Japonia in fata americanilor. Personajele nu puteau sa isi imagineze singuri asa ceva, li se parea de neconceput ca Germania sa piarda razboiul. Iposobil. Cu timpul insa, citind incetul cu incetul, totul devenea posibil, inferioritatea incepea sa dispara, vroiau sa se simta egali.

Asa cum cititorii acestei carti considera ca, daca razboiul mondial ar fi avut alt deznodamant, lucrurile nu s-ar fi desfasurat ca in cartea lui Philip K. Dick, la fel si unele personaje din carte considerau situatia prezentata in cartea lor putin diferita de ideile lor, dar erau de acord ca era o varianta, o varianta  credibila, care mai putea fi “peticita” unde  considera fiecare.

Personajele sunt de diferite rase, iar autorul ne expune astfel diverse puncte de vedere: un vanzator american, un om de afaceri japonez, un evreu, un italian mercenar, lideri nazisti, un suedez care de fapt e un evreu sub acoperire. Tot ce parea la inceput o forma de autoritate se clatina.

Daca la inceput invinsii par resemnati, treptat incep sa se debaraseze de complexul de inferioritate. Evreii ajung sa creada ca au un spirit creativ, iar americanii nu mai sunt lingusitori, incep sa devina demni, si nu doar sa satisfaca orice capriciu al rasei galbene. Fiecare dintre aceste aspecte ale “eliberarii de sub robie” fiind prezentate prin personajul reprezentativ fiecarei rase.

Nu vreau sa stric finalul, sosirea la castelul inalt, intalnirea cu autorul. Mi s-a parut un pic american sfarsitul, dar pana la urma cartea e scrisa de un american. Mi-a placut sfarsitul. Scena plina de deznadejde a domnului Tagomi la intrarea intr-un bar a facut totul, senzatia ca iti fuge pamantul de sub picioare cand ai crezut ca ai intreaga lume la degetul mic.

Daca vreti o alta versiune a lumii, daca sunteti fascinati de al doilea razboi mondial, daca vreti sa ii vedeti pe americani umili, e o carte perfecta.

Cristian Harnut

[ratings]

Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“

Romanele scriitoarei Ursula K. Le Guin fac parte, in mare masura, din doua serii: ciclul Earthsea (serie fantasy, care a inceput sa fie publicata si la noi) si ciclul Hain, din care au fost publicate in limba romana: “Lumea lui Rocannon“, “Mana stanga a intunericului”, “Deposedatii”, “Lumii ii spuneau padure” , majoritatea la editura Nemira.

Hain este o planeta ai carei locuitori au colonizat cu milioane de ani in urma o mare parte a universului, inclusiv Pamantul. Apoi civilizatia Hain a decazut, fostele colonii uitand originea lor comuna. Una din temele seriei este efortul stabilirii unei noi civilizatii la scara galactica, numita Liga Lumilor sau Ecumenul. Exista doua mijloace de comunicare intre planetele Ligii: calatoriile interstelare cu viteze apropiate de cea a luminii (NAFAL-“Near As Fast As Light”), calatorii ce dureaza ani pentru observatorii din afara navei dar numai cateva saptamani pentru cei din interior, si comunicarea instantanee prin intermediul unui dispozitiv numit Ansiblu. Ideea unui astfel de dispozitiv este o tema comuna a literaturii SF. Nu stiu daca la origine i-a apartinut Ursulei, totusi termenul de ansiblu (derivat probabil din “answerable”) apare pentru prima data in romanul “Lumea lui Rocannon” (1966), si este imprumutat apoi de alti scriitori, ca Orson Scott Card sau Vernor Vinge.

“Lumea lui Rocannon” este dezvoltata dintr-o povestire aparuta initial in 1964, numita “Semley’s Necklace”(“Colierul”). Un fel de “Tinerete fara batranete” de-a lor, in care o printesa porneste in cautarea fabulosului colier al stramosilor sai, calatoreste cu o nava intestelara si reuseste sa recupereze bijuteria dintr-un fel de muzeu. Dar la intoarcere, desi lipsise doar cateva zile in timpul ei, isi gaseste fiica deja adulta, si sotul mort.

Pe aceasta planeta primitiva, numita Fomahault II, un etnolog, Rocannon, cel care ii inapoiase colierul printesei Semely, studiaza tipurile de specii inteligente, in vederea primirii lor in Liga Lumilor. Exista doua specii: Prima, “Liuar”, este formata din lorzi razboinici care au dezvoltat o civilizatie feudal-eroica aflata undeva in epoca bronzului. Sunt impartiti in doua pseudorase, stapani si servitori. Cealalta specie care populeaza planeta pare mult mai inteligenta, are abilitati telepatice si este impartita la randul ei in doua civilizatii: una diurna, Fiia (niste pitici care mi-au amintit de hobbitii lui Tolkien), si alta nocturna, Argilienii, cu care oamenii veniti din stele au stabilit primele contacte.

Intriga este declansata in momentul in care Rocannon isi pierde intreaga echipa, nava si, odata cu ea, sistemul de comunicatii cu exteriorul, in urma unui atac al unei armate de pe planeta rebela Faraday. Subiectul romanului este mai degraba fantasy (unii ar spune chiar heroic fantasy) decat SF: o aventura  in care Rocannon, impreuna cu tovarasii sai inarmati cu spade, ce amintesc de Conan Barbarul, calaresc niste feline fabuloase cu aripi (numite de autoare “windsteed”, termen tradus destul de inspirat – zic eu – prin  “vantelegari”), se razboiesc cu alti lorzi renegati, cuceresc fortarete, in incercarea de a ajunge la baza rebelilor si a o distruge. Calatoria se dovedeste a fi una initiatica, pe parcursul ei personalitatea lui Rocannon se schimba, devine tot mai atasat de cultura planetei, ceea ce-l determina sa ramana  pentru o vreme, sau pentru toata viata, printre fiintele pe care le studiaza.

Dincolo de aventura fantastica, romanul poate fi citit pe un plan superior, al eroului civilizator, care, odata cu trecerea timpului, devine subiect de mit. Romanul incepe astfel: “Cum se poate desparti legenda de realitate in lumile aliate la atatia ani departare? (…)Planete fara istorie, unde trecutul constituie substanta mitului, iar un explorator, revenind dupa cativa ani, constata ca propriile lui fapte au devenit actiunile unei divinitati?” si se sfarseste cu urmatoarele cuvinte: “Cei din Breygna isi jelisera Lordul, iar vaduva lui, inalta si balaie, purtand in jurul gatului o nestemata mare, vinetie, i-a primit pe cei care venisera dupa el. Astfel incat n-a stiut niciodata ca Liga daduse planetei numele sau.”

Ion Ardeleanu

[ratings]

Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“