Butoiul lui Arhimede  de Sven Ortoli si Nicolas Witkowski este chiar o carte despre butoaie si Arhimezi.
O carte simpatica despre Nobel si adulter. Despre Einstein fara de sosete si despre Mendeleevi nebuni. Despre gauri negre si aspiratoare false.
Un fel de revista Ciao curioasa si nitel indiscreta, bagata, pana la fund, in vietile genialilor stiintei.
Dar nu e doar atat. Sunt ceva momente in care zambetul iti dispare de pe buze si te intrebi de ce trebuie sa fim superficiali. Tonul nu devine lamentabil sau patetic. Scrie intr-o maniera acida, pentru a ne face sa recunoastem dobitoacele din noi.
Ne construim simboluri ajutatoare, sinapse spre un mesaj mai adanc, dar ramanem pana la urma doar cu cablurile intre doua lucruri; fara transmisie, fara curiozitate, fara “acum hai sa intelegem”, fara “hai sa vedem mai departe”.
E ca si cum ne-am construi o retea de autostrazi facuta sa ne uneasca oraselul cu viitoare metropole. Insa ne-am multumit sa nu mai construim nimic si ne-am legat doar de niste placute, frumos colorate, care anunta o mare asezare ce nu va fi construita niciodata.

Cartea are cateva mesaje:
– oamenii de stiinta sunt la fel ca noi, tot cu carne si oscioare;
– pe flacaii astia ii retinem mai mult dupa picanterii decat dupa ce au scris in buchiile lor;
– omul de rand are nevoie de un mit, bun si cumsecade, pentru a retine o personalitate cu formule in cap (Evrika, E=mc2 – apropos am auzit ca Mariah Carey a scos un album cu titlul asta);
– de cele mai multe ori aceste mituri sunt niste minciunele;
– de cele mai multe ori raman doar mitul, aparenta, care golesc pachetul de continut.

Eu am mai retinut si o concluzie: un mit, nascut sau nu din frustarea de a nu intelege, nu trebuie cercetat; daca exista, inseamna ca este util. Destul de convenabil, nu?

Sven si Nicolas ne infasoara in mantii de demitizare aparente; cu o mana desfac si descralizeaza inconstientul colectiv ce a retinut un mar in ograda lui Newton, o asa-zisa amanta a lui Nobel sau numarul de aur al romanului Matila (Costiescu) Ghyka.
Cu alta, insa, asaza alte picanterii din rubrica socio-culturala a lui “Stiati ca?” peste biografiile tovarasilor in discutie. La final, se presara, dupa gust, nitica informatie legata de ceea ce este de inteles din realizarile numitilor.
Pentru cei cu creierasul mai dezvoltat si cu pasiune pentru cunoastere, dar mai putin dornici de introspectie, le recomand, in continuarea butoiului, cartea lui Bill Bryson – Despre toate pe scurt.

Codrut Nicolau

[ratings]

Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“

CODRUT:

Am citit in zece ore o carte frumoasa, simpla si originala:  Trois de Julian Barnes

De ce simpla?
Pentru ca vorbeste despre: ego-uri, iubire, atractie, pasiune, tradare, normalitate, asteptari, tristete, disperare, intelepciune resemnata, imposibilitatea de a uita.
Pentru ca vorbeste simplu despre cat de complicati suntem si despre cat de mult ne chinuim sa ne gasim fericirea, apoi cat de simplu si de firesc se darama sistemul perfect. Apoi schimbam totul. Ne chinuim iar, ca sa incadram o noua fericire intr-un trecut diferit.

Originala, pentru ca englezoiul scrie in patru-cinci registre diferite, cu o metoda si o savoare de scenarist suculent, care au deschis in mine nebanuite canale de empatie.

Frumoasa, pentru ca ma regasesc in cartea asta. Pentru finalul ei senzational. Pentru ca, oricat de tare ma enerveaza, nu am putut sa nu ma intreb daca eu seman cu Stuart sau cu Oliver.

Barnes a scris dupa (aproximativ) 10 ani si o continuare a cartii, in care personajele sunt acum mai batrane cu 10 ani.
Urasc remake-urile si doar asocierea cu Rambo 3 sau Batman 4 m-a facut sa aman momentul citirii romanului Iubire etc.
O carte si mai frumoasa decat Trois. Aceeasi tema, acelasi stil, nimic nou si totusi nu o poti lasa din mana.
Eu cred ca flacaul asta se joaca cu noi cand scrie. O face insa foarte bine.

CIPRIAN:

Eu, citind-o acum trei ani (poate am mai uitat din ea), m-am gindit ca oamenii aia vorbesc cu mine pentru ca nu pot vorbi intre ei, asa ca mi s-a parut ca forma pe care Barnes a ales-o este a very laud sign ca oamenii astia nu pot comunica intre ei, asa ca mi se pling mie.

Mi s-a mai parut ca nu sint deloc potriviti unul pentru celalalt si ca bine ar fi fost sa isi stearga numele si numerele de telefon din agenda si sa nu se mai vada niciodata. Mi se pare ca Oliver si Stuart nu au fost niciodata prieteni, ca nu sint dacat niste cunoscuti care s-au vazut suficient de des incit sa li se para ca sint prieteni, dar ca nu se iubesc/respecta/inteleg unul pe celalalt.

Mi se pare ca ea (am uitat cum o cheama) nu a fost indragostita de nici unul din ei si numai conventia sociala si lipsa de idei a facut-o sa se combine cind cu unul, cind cu celalalt, apoi inertia a facut-o sa incerce sa se convinga de faptul ca simte ceva s.a.m.d.

Mi se mai pare ca toate relatiile construite in cartea asta sint false si ca Barnes se joaca si cu asta, incercind sa arate rolul pe care il joaca obisnuinta, inertia si conventional wisdom in viata personajelor.
Intr-un final, mi se pare ca este vorba despre trei oameni care se mint pe ei insisi si pe cei din jur si care provoaca, si isi provoaca, multa suferinta.

Mi se pare ca the trick este ca par oameni obisnuiti (ori ei sint mai falsi ca reclamele) si ca prin asta vrea Barnes sa atinga chestii mai mari, gen superficialitate, vanitate, si cit de putin “real” sint oamenii de linga noi si cum se mint ei si cum noua ni se par normali pentru ca toti fac asta.
Adica ceva de genul: nu te-au luat prin surprindere si ti s-au parut normali nebunii astia, pentru ca si oamenii pe care ii cunosti tu sint la fel de nevrozati, mincinosi, tristi sau falsi. Dar aia sint dusi.
Se poate sa fie asa pentru ca eu stiu ca Barnes este un autor serios care incearca sa fie comercial.

Cartea se numeste Talking It Over in original.

Codrut Stefan

[ratings]

Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“

Atlasul secret de Michael A. Stackpole este prima carte din trilogia fantasy “Age of Discovery”.
Tuturor cititorilor de fantasy le place sa gaseasca o harta in cadrul romanului, pentru a-si putea imagina mai usor lumea pe care sunt pe cale s-o exploreze. Stackpole foloseste harta ca pe unul din mijloacele primare pentru a declansa actiunea.

Totul se petrece pe un continent, intr-o lume ce-si revine de pe urma unui cataclism provocat de om, in urma cu mai bine de sapte secole. Acesta a schimbat radical geografia, a redus populatia si a facut ca balanta puterii sa se incline altfel intre diferitele rase, din care oamenii reprezinta doar una. Cataclismul a inceput in urma unui razboi, cand a fost declansata o forta magica enorma, care a fost pierduta de sub control. In anii ce au urmat, au existat furtuni magice ce au distrus multe teritorii. Pentru un mai mare control, imperiul a fost impartit in noua principate, care, treptat, s-au distantat tot mai mult, devenind state distincte. Incet, populatia incepe sa creasca din nou, si se restabilesc relatii cu diferite asezaminte, pentru care insa este o mare nevoie de harti.

Qiro Anturasi, cartograful Nalenyrului, este cunoscut in intreaga lume pentru hartile sale, ca fiind cele mai de incredere. Nalenyr a ajuns unul din cele mai mari state ale lumii. Printul Cyron doreste sa uneasca cele noua principate intr-o singura natiune, iar, pentru a face asta, are nevoie de ajutorul nepotilor lui Qiro. Astfel, Jorim si Keles pleaca pe cai diferite pentru a descoperi locuri neumblate si a le desena apoi pe harta. Putini au fost cei care s-au mai intors din aceste locuri. Jorim este trimis acolo unde a fost vazut pentru ultima data tatal lor. Din acest moment, actiunea devine tot mai dinamica.

In timpul expeditiei, intalnesc noi culturi si creaturi  infricosatoare. Calatoria lor ii poarta atat pe mare, cat si pe uscat, amandoi aflandu-se in compania unui mic grup de oameni. Jorim calatoreste cu o femeie plina de hotarare, Anaeda Gryst, capitan al vasului Stormwolf, iar Keles calatoreste alaturi de Moraven Tolo, un spadasin iscusit, cu un trecut misterios.

Michael A. Stackpole este un scriitor cunoscut amatorilor de SF si fantasy, printre altele fiind unul dintre cei mai populari scriitori ai francizei Star Wars. Asteptarile sunt mari insa el nu ne dezamageste, oferind o carte pe masura asteptarilor. Urmatoarele carti ale trilogiei sunt “Cartomancy” si “A New World”, aparute in limba engleza in 2006, si, respectiv, 2007. Desi poate nu se ridica la nivelul romanelor scrise de George R.R. Martin, Atlasul secret este totusi o carte ce merita citita de toti cei ce indragesc romanele fantasy.

Calin Adrian

[ratings]

Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“

Este uimitor cum o carte scrisa acum mai bine de 50 ani poate fi citita cu placere in anii 2000 fara sa intalnesti inadvertente de comunicare sau pur si simplu sa fie “depasita” din punct de vedere al mesajului transmis. Daca tinem cont ca Omul demolat de Alfred Bester este prima nuvela din istorie careia i-a fost acordat Premiul Hugo, se pare ca intr-adevar a rezistat timpului si se poate constitui intr-un punct de referinta, atat  pentru orice viitor pretendent la titlul de scriitor de SF, cat si pentru fanul de rand.

Subiectul este unul simplu, insa desfasurarea de “forte” pentru a-l duce la bun sfarsit este impresionanta. Ni se prezinta planuirea si infaptuirea unei crime intr-o societate capitalista a viitorului, dominata de doua mari concerne si caracterizata tocmai prin lipsa acestui gen de infractiune intr-o perioada de peste 70 de ani. Acest lucru este cu atat mai neobisnuit, cu cit o parte a oamenilor poseda abilitati psihice ce pot fi cultivate si antrenate, abilitati reprezentate in primul rand de capacitatea de a citi gindurile si a anticipa gesturile si actiunile ulterioare ale persoanelor. O abilitate pe care multi si-ar dori-o; cine nu s-a gandit macar o data cum ar fi sa afle ce se intampla in mintea interlocutorului in anumite momente? Insa, dupa cum concluzioneaza si unul dintre personajele cartii, empatul Lincoln Powell, descoperirea pasiunilor, a geloziilor, a bolii mintii umane este o povara pe care putini o pot duce. De cele mai multe ori, adevarul poate avea efecte devastatoare, in acest caz necunostinta de cauza putand fi mult mai utila si benefica omului.

In functie de nivelul abilitatii psihice, empatii sunt structurati in mai multe categorii, cea mai intalnita fiind nivelul empatic 3, reprezentat, in marea majoritate de secretare ce pot detecta gandurile doar in momentul construirii lor in mintea omeneasca. Cei din nivelul secund au abilitati mult mai cultivate decat cei de mai sus, avand capacitatea de a patrunde pina la nivelul subconstientului; ei sunt angajati in principiu ca manageri, conducatori de retele de spionaj si de securitate, avocati etc. Nivelul 1, cel din care face parte si Lincoln Powell, pe linga aptitudinile obisnuite ale unui empat, pot sonda constiinta pina la cele mai indepartate straturi, acest gen de telepati fiind intalnit mai ales in functii-cheie ale societatii, gen politie.

Cartea este construita pe o antiteza. Cea intre omul bun, reprezentat de politistul empat Lincoln Powell, prefectul Politiei din New York, cinstit si dedicat trup si suflet muncii sale, si personalitatea corupta – magnatul megaloman si avid de putere, Ben Reich. Pentru a ne creiona cat mai bine modul de gandire al lui Reich, autorul ne aduce in atentie si motto-ul dupa care acesta se ghideaza in viata: “Dusmanii fa-i tu cu mana ta, si nu prin accident.” De notat ar mai fi ca in mintea politistul Powell salasluiesc doua personalitati diferite, ce se dezvaluie in timpul anchetelor: cand cea poreclita Necinstitul Abe intra in scena, pune in dificultate personalitatea politistului.

Odata cu infaptuirea crimei, incepe o lupta surda intre cei doi, fiecare folosindu-se de mijloacele care-i sunt la indemana: Powell isi mobilizeaza subordonatii folosind tactici de infiltrare si cercetare a dovezilor existente, perfect legale, in timp ce Reich apeleaza la personaje din lumea subterana a orasului, folosindu-se de mita si manipulare si dispunand de serviciile lumii interlope. Se contureaza astfel o desfasurare de forte importante, amplificandu-se rolul primordial al actiunii prin participarea unui numar din ce in ce mai mare de pioni din ambele tabere, fiecare incercand o destabilizare a adversarului. Si motivatiile celor doi sunt total opuse. Powell lupta pentru a aduce vinovatul in fata justitiei, pe cand Reich incearca cu disperare sa se eschiveze de la Demolare, pedeapsa aplicabila in cazul dovedirii vinovatiei.

Cei doi reprezinta doua personaje cu caractere foarte puternice, ce initial se plac reciproc, intarind inca o data zicala ce ne invata ca extremele se atrag intotdeauna. Actiunea are din plin momente de umor de calitate, ce condimenteaza dialogurile si desfasurarea evenimentelor. Merita mentionat ca instanta suprema de judecata a cazurilor, in acest viitor, o reprezinta un computer superperformant, in care sunt introduse datele fiecarui caz, estimand apoi in ce masura o persoana poate fi trimisa in judecata si ce sanse de condamnare exista.

“Omul demolat” este o lectura placuta, ce va va tine cu sufletul la gura pina in ultimul moment, construita dupa cele mai riguroase reguli ale romanelor politiste. Actiunea este plasata in viitor, permitand astfel o variatiune de optiuni si desfasuri de situatii, la care poate recurge cu usurinta autorul. Sa inchei intr-o nota de destindere: v-as recomanda celor care va intalniti accidental cu un urs iesit la plimbare, in cautare de hrana, normal, sa nu exagerati cu pozele, cum e moda la noi, dar nici sa aplicati sfatul dat de Lincoln Powell prietenilor sai, acela de a nu fugi, ci de a sta pe loc pentru negocieri. :))

Bogdan Lascu

[ratings]

Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“