Piramidele lui Napoleon – William Dietrich
In July 30, 2013 in Carti, Suspans
Motivul pentru care am cumpărat această carte a fost titlul. Când te gândeşti la Piramide, obligatoriu îţi vin în minte cuvinte ca: secrete, Egipt, dune de nisip şi relicve de tot felul; un puternic impact, aş spune, mai ales pentru cei cu un interes aparte pentru cultura egipteană. Mai mult, asocierea Piramidelor cu numele marelui Napoleon mi se pare extrem de bine realizată, astfel, poţi observa chiar din titlu complexitatea, dar şi forţa de seducţie pe care o are romanul.
Am fost surprinsă plăcut încă de la primele pagini şi am savurat-o până la ultima, mai ales pentru că undeva la mijlocul ei se îmbină numerologia cu istoria şi matematica, cititorul fiind “aruncat” într-un Egipt plin de cifre secrete. Eventualele cercetări pe care le-am făcut după ce am terminat de citit m-au surprins; cartea face parte dintr-o serie de aventuri, şi, pe lângă “Piramidele lui Napoleon” mai sunt câteva. Titlurile originale sunt: The Rosetta Key (2008), The Dakota Cipher (2009), The Barbary Pirates (2010), The Emerald Storm (2012), The Barbed Crown (2013). Încă nu ştiu dacă au apărut şi la noi, dar cu siguranţă le voi citi şi pe acelea. De asemenea, lucru amuzant: la pagina 91 se face referire la România ca fiind ţară de origine a rromilor (de reţinut însă, că, la vremea aceea, România încă nu exista). Citeste mai mult »
Cimitirul animalelor, invierea groazei
In July 29, 2013 in Carti, Horror
Cu sufletul la gura, asa am parcurs fiecare pagina. Aceasta stare de curiozitate, nerabdare m-a cuprins pe toata desfasurarea actiunii. Nu pot spune ca “Cimitirul animalelor” este cea mai buna carte pe care am citit-o, dar pot spune cu mana pe inima ca as reciti-o oricand cu mare placere.
Toti ne temem de moarte, sau cel putin suntem intrigati de diferite aspecte ale acesteia. Nu avem cum sa spunem ce ne asteapta, sau daca va mai exista ceva. Suntem oameni, si prin natura noastra, ne temem de necunoscut. Aceasta carte este infricosatoare pentru cei slabi de inger. Te provoaca sa-ti pui intrebari, sa te gandesti cum ai reactiona daca in viata reala s-ar petrece asa ceva. Te obliga sa iti pui la indoiala ratiunea si sa iti doresti pentru o secunda sa poti avea control asupra vietii si a mortii.
In stilul sau inconfundabil, Stephen King reuseste sa transforme viata linistita, chiar banala ar spune unii, a doctorului Louis Creed intr-o poveste de groaza cu urmari pe care putini le-ar putea banui. Citeste mai mult »
George R.R. Martin – Urzeala Tronurilor
In July 16, 2013 in Carti, Fantasy
George R.R. Martin (n. 20 septembrie 1948) este un autor american ale carui carti se incadreaza in genurile: fantasy, horror și science fiction. Este faimos pentru seria la care lucrează în acest moment: Cântec de gheață și foc. Aceasta cuprinde sapte carti dintre care au fost publicate urmatoarele: Urzeala tronurilor, Inclestare Regilor, Iuresul sabiilor, Festinul ciorilor si Dansul dragonilor.
Romanul „Urzeala tronurilor” isi face aparitia in librarii pe 6 august 1999, a câștigat premiul Locus în 1997 și a fost nominalizat în 1998 pentru premiul Nebula și pentru premiul World Fantasy în 1997.
Inca de la primele pagini am fost fascinata de mixajul de personaje care participa la actiune deoarece au roluri si abilitati extraordinare. Un pitic inteligent si viclean, o fetita luptatoare, printesa pe care focul nu o arde, ultima fiica a dragonului si lorzi care tes intrigile din capitala tinutului aduc doza de fantastic acestei carti. Citeste mai mult »
Frank Herbert, Dune – Cartea deserturilor
Frank Herbert s-a nascut in anul 1920, pe 8 octombrie si a fost un binecunoscut scriitor american, admirat atat pentru succesul commercial al cartilor sale, cat si pentru talentul de a scrie carti cu adevarat bune. Desi a scris numeroase romane si serii science-fiction, seria care l-a transformat intr-una dintre cele mai importante personalitati ale SF-ului este seria “Dune”, formata din 6 romane ce nu te lasa sa dormi pana nu le termini. “Dune”, prima carte a acestei serii, este scanteia ce aprinde focul creat de o serie cunoscuta in intreaga lume.
Acest roman isi face aparitia pe piata in anul 1965, fiind unul dintre cele mai bune romane ale istoriei si servind multor producatori ca sursa de inspiratie. Fiind atat o cititoare de SF, cat si gamer, pot spune ca Universul Dune m-a facut sa renunt la orice alt tip de carte sau de joc. Si, alaturi de “Jocul lui Ender” al lui Orson Scott Card, este una dintre cartile pe care nu rezist sa nu le citesc de minim doua ori pe an.
Inca din primele pagini iti dai seama ca acest roman iti prinde mintea intr-o capcana, autorul avand darul scrierii atat de evoluat, incat te simti teleportat intr-o lume paralela, universul cartii fiind unul mult mai solid, mai puternic si mai bun decat universul realitatii. Citeste mai mult »

