Motivul pentru care am cumpărat această carte a fost titlul. Când te gândeşti la Piramide, obligatoriu îţi vin în minte cuvinte ca: secrete, Egipt, dune de nisip şi relicve de tot felul; un puternic impact, aş spune, mai ales pentru cei cu un interes aparte pentru cultura egipteană. Mai mult, asocierea Piramidelor cu numele marelui Napoleon mi se pare extrem de bine realizată, astfel, poţi observa chiar din titlu complexitatea, dar şi forţa de seducţie pe care o are romanul.
Am fost surprinsă plăcut încă de la primele pagini şi am savurat-o până la ultima, mai ales pentru că undeva la mijlocul ei se îmbină numerologia cu istoria şi matematica, cititorul fiind “aruncat” într-un Egipt plin de cifre secrete. Eventualele cercetări pe care le-am făcut după ce am terminat de citit m-au surprins; cartea face parte dintr-o serie de aventuri, şi, pe lângă “Piramidele lui Napoleon” mai sunt câteva. Titlurile originale sunt: The Rosetta Key (2008), The Dakota Cipher (2009), The Barbary Pirates (2010), The Emerald Storm (2012), The Barbed Crown (2013). Încă nu ştiu dacă au apărut şi la noi, dar cu siguranţă le voi citi şi pe acelea. De asemenea, lucru amuzant: la pagina 91 se face referire la România ca fiind ţară de origine a rromilor (de reţinut însă, că, la vremea aceea, România încă nu exista). Aici, Dietrich a gafat puţin, din lipsă de documentare, presupun, dar îi iertăm greşala şi îi lăudăm munca pe care a depus-o în scrierea acestui roman captivant.
Despre ce este vorba, de fapt?
Apărută la editura Nemira, colecţia Suspans, 2007, “Piramidele lui Napoleon” este un roman complex care aparţine romancierului şi jurnalistului american, William Dietrich (1951), autorul seriei de aventuri ce au loc în epoca lui Napoleon şi avându-l ca protagonist pe Ethan Gage (en. Ethan Gage Adventures).
Povestea începe avându-l în centru pe americanul Ethan Gage, adept al masoneriei şi ucenic al marelui Benjamin Franklin, care câştigă la un joc de cărţi un medalion misterios, despre care i se spune că ar fi aparţinut chiar Cleopatrei, regina Egiptului. Deoarece respectiva bijuterie pare să fie râvnită de enigmaticul conte Alessandro Silano, membru al Ritului eretic Egiptean al francmasoneriei, Gage doreşte să descopere care este de fapt importanţa artefactului, refuzând să î-l vândă contelui. Astfel, americanul este acuzat pe nedrept de moartea unei tinere prostituate, iar pentru a scăpa basma curată, se înrolează în armata lui Napolen şi porneşte spre Egipt pentru a înţelege secretele şi rostul relicvei. Odată ajunşi în Egipt, după o serie de evenimente care i-au pus viaţa în pericol, Ethan Gage întâlneşte două persoane care vor juca un rol important în călătoria sa: este vorba despre frumoasa, dar misterioasa Astiza, preoteasă a zeiţei Isis, şi maleficul Bin Sadr, cel care va căuta să-l omoare pe american, pentru a pune mâna pe medalion. Prins între Napoleon, Bin Sadr şi medalion, protagonistul se apropie de Astiza, care pare că ştie mult mai multe decât arată, şi se lasă purtat într-o serie de expediţii în prăfuitul şi tainicul Egipt, iar în cele din urmă află că bijuteria este de fapt o relicvă pierdută de secole, un indiciu secret spre Cartea lui Thot, zeu al ştiinţei şi înţelepciunii, în care sunt ascunse puteri ale Maeştrilor care au construit piramidele. Peripeţiile continuă, răsturnările de situaţie apar la tot pasul, iar în final Ethan Gage va fi nevoit să aleagă ceva în care să creadă.
Ce s-a mai întâmplat în Egipt şi care este secretul Cărţii lui Thot, cititorul va trebui să descopere singur.
Lectură plăcută!


Adauga un comentariu