Pagini de jurnal – Alexandru Tatos

In May 19, 2010 in Amintiri, Autori, Carti, Clasici

0Mi-am dat seama tarziu, la multi ani de la moartea lui, ca Alexandru Tatos a fost un mare regizor. A trebuit sa vad “Secvente” , o capodopera nu doar a sa, ci a intregii cinematografii romanesti. Lucian Pintilie aseza acest film intre primele 2-3 si cred ca o facea gandindu-se ca alaturi se afla “Reconstituirea”.

Am citit jurnalul sau cu aviditate, cautand sa identific modul in care a ajuns Tatos la conceperea “Secventelor”, lucru usurat de faptul ca nu este un jurnal comun, din cele care inscriptioneaza intamplari si persoane. Este definit inca de la inceput drept un jurnal al gandurilor si intr-adevar el functioneaza de multe ori ca un martor al decantarilor ideilor regizorale ale lui Tatos.

In prima parte urmareste cateva spectacole de teatru si luptele duse pentru intrarea in cinematografie cu “Mere Rosii”. Este o perioada interesanta, in care regizorul se imparte intre teatru si film. Daca in teatru lucrurile sunt clare si el stie foarte bine unde vrea sa ajunga si ce are de facut cu un anumit spectacol, in film este o nebuloasa permanenta, de la scenariul care se modifica mereu, pana la nebunia filmarilor in sine si la calvarul aprobarilor si modificarilor cerute de cenzura. Starea dominanta a lui Tatos in aceasta perioada este nemultumirea fata de sine. Este constient ca a facut multe greseli, in special in folosirea camerei de filmat. Isi reproseaza ca nu studiaza suficient si ca nu munceste destul. In privinta vietii personale este extrem de discret. In general este singur si deplange aceasta situatie. Citeste mai mult »

Articol postat de: admin

Forma apei, despre mafia siciliana

In May 19, 2010 in Autori, Carti, Suspans

0Cu Forma Apei m-am intalnit prima oara in anul 2004, undeva prin iarna. Scria mare, sus pe coperta „The Shape of Water”, jos Andrea Camilleri, iar in mijloc chipul unui barbat cu o frizura italiana care am banuit ca e Inspectorul Montalbano. Tatal meu, un mare amator al genului politist s-a gandit sa ma atraga si pe mine in aceasta lume a misterelor. „Nicio sansa”, am zis eu. Am aruncat cartea intr-un colt prafuit (nici chiar asa de prafuit) de biblioteca. Anii au trecut, coltul acela de raft (care era de asemenea si undeva mai jos si undeva mai dupa un alt corp de mobila) a ramas neatins (deci prafuit). Pana cand intr-o zi nefericita tot de iarna (anotimpul meu favorit) butonam telecomanda televizorului in speranta gasirii unui film de buna calitate si de ce credeti ca am dat? “Il commissario Montalbano” la italieni. L-a inceput am cam strambat din nas, dar actiunea, crimele si misterele m-au atras treptat. Parea o „La Piovra”(mult iubita „Caracatita”) in miniatura. Dupa scurtul episod mi-am adus aminte si de micutul roman care statea ascuns la mine in biblioteca.

Forma Apei este primul roman din seria aventurilor Inspectorului Salvo Montalbano, iar actiunea este plasata in Vigata, un oras din imaginatia scriitorului din Sudul Siciliei. Nu poti sa nu-l iubesti pe acest Montalbano, un polistist modest si cinstit care nu tine cont pe cine jigneste sau insulta atunci cand se implica in rezolvarea unei crime. Citeste mai mult »

Articol postat de: admin

Odiseea Spatiala 2001 sau Trirema lui Ulise si apele tulburi ale oceanelor galactice

In May 18, 2010 in Autori, Carti, Clasici, SF

06„Contrary to popular belief, science fiction writers very seldom attempt to predict the future; indeed, as Ray Bradbury put it so well, they more often try to prevent it.”( Arthur C. Clarke)

Si totusi, citind cartea scrisa de SIR Arthur C. Clarke (tocmai in 1964 – 1968), am avut impresia ca povestea creatorului britanic nu doar a descris, cu o acuratete infioratoare, locuri si fenomene pe care oamenii (de stiinta si nu numai) aveau sa le afle mult mai tarziu, ci chiar a contribuit (si o face si in continuare) la modelarea viitorului nostru, ca specie…

Asta daca ne gandim numai la faimoasa „Huston, we have a problem!”, care seamana izbitor de mult cu anuntul unuia din eroii cartii, megacomputerul HAL (“Sorry to interrupt the festivities, but we have a problem.”), cand apar probleme la bord, sau daca luam in considerare anomalia cunoscuta ca  „Ochiul lui Iapetus”, de pe unul din satelitii lui Saturn.

Poate si fiindca, dupa Odiseea Spatiala 2001 (cartea si, desigur, filmul regizat de Stanley Kubrik), viziunea lui Sir Arthur C. Clarke a devenit telescopul care ne-a ajutat sa vedem, cu neasteptata precizie, ce se afla dincolo de granitele micii noastre planete.

Istoria si fictiunea au devenit imposibil de separat una de alta, dupa ce ne descrie, cu acuratete (si umor, pe alocuri), viata astronautilor aflati in spatiu (modul cum se mananca, cum se deplaseaza, sau ce se intampla intr-o toaleta  – dupa apasarea butoanelor de start si stop simulare efect gravitational, persona trebuie sa inchida ochii), locuintele celor care traiesc pe luna (in module pentru o singura persoana), limbajul folosit in comunicatiile interstelare si, mai ales, spectacolul incredibil al spatiului extraterestru. Citeste mai mult »

Articol postat de: admin

Biciul lui Dumnezeu, o poarta spre istorie

In May 18, 2010 in Autori, Carti, Istorie, Suspans

0Majoritatea romanelor istorice nu reusesc sa imbine fictiunea si arta relatarii,cu evenimentele care au zguduit lumea in urma cu cativa ani; de aceea multe dintre lucrurile pe care le stim in prezent despre conducatori si razboaiele purtate de ei, raman incerte, iar mintile noastre nu percep cu adevarat scopul care a dus la luarea unor decizii ce au schimbat viitorul pentru atatia oameni.

Cand am inceput sa citesc Biciul lui Dumnezeu nu stiam la ce sa ma astept, dar cartea m-a surprins inca din primele pagini prin modul in care relateaza actiunea, imbinand istoria cu realitatea. Este alerta si cursiva. O carte pe care cu greu o mai lasi din mana, iar atunci cand iti dai seama ca mai ai doar un capitol din ea simti un sentiment de sfarseala si parere de rau.

Romanul este construit ca o poveste, pornind de la luptele duse de huni impotriva romanilor si modul in care acesti barbari au reusit sa-i infranga de nenumarate ori. Hunii nu traiesc asemenea romanilor, in case si palate ,imbracati doar in matasuri. Nu stiu sa scrie, nu au cunostiinte despre ce inseamna muzica sau filozofia. Dispretuiesc adaposturile normale, ard totul in cale, distrug si omoara, romanii descriindu-i ca fiind un popor urat si necivilizat. Chiar si asa, hunii i-au dominat o perioada de timp si William Dietrich reuseste sa contureze strategia si modul de viata si de gandire al acestora.

Au avut un conducator de care romanii se temeau. Nu indrazneau sa-i pomeneasca numele. Stiau ca la cuvantul sau mii de barbati se adunau si formau o armata puternica ,care ar fi putut sa distruga orice cetate care incerca sa le opuna rezistenta. Numele lui era Atilla, supranumit ’’Biciul lui Dumnezeu’’. Citeste mai mult »

Articol postat de: admin

RSS