Iain M. Banks – Spectrul lui Phlebas
In January 29, 2008 in SF
Dacă citeşti pe spatele cărţii intitulată Spectrul lui Phlebas de la Nemira, afli că autorul, Iain M. Banks este “iniţiatorul renaşterii genului space opera”. Recunosc, până să cumpăr această carte, nu ştiam ce înseamnă space opera. Între timp am aflat că este vorba despre un subgen de literatură ştiinţifico-fantastică care accentuează aventuri romantice (adesea melodramatice, chiar) şi că o importantă caracteristică o reprezintă dimensiunile enorme ale peisajelor, luptelor etc. Suficient de interesant ca să mă determine să citesc respectiva carte. La rândul ei, aceasta a fost suficient de interesantă ca să ma determine să scriu despre ea.
Acţiunea romanului se învârte în jurul unui conflict galactic între două civilizaţii antagonice – a Culturii şi cea Idirană . În timp ce idiranii sunt fanatici religioşi, extratereştrii pe care evoluţia i-a condus spre eficacitatea în luptă , Cultura este o civilizaţie umană , autosuficientă , care a reuşit să învingă adversităţile vieţii (inclusiv bolile sau chiar moartea) folosindu-se exclusiv de tehnologie şi de inteligenţa artificială conştientă de sine.
Eroul prezentat este, contrar aşteptărilor, un inamic al Culturii, un umanoid modificat genetic pentru a-şi schimba înfăţişarea şi a copia trăsăturile altor oameni “un Schimbător mercenar în slujba Idirului. Misiunea sa este să recupereze o Minte pierdută” un computer de pe o navă a Culturii ce s-a refugiat pe una din Planetele Morţilor (teritorii interzise celor două tabere, controlate de fiinţe infinit avansate faţă de celelalte civilizaţii).
Prin aventurile Schimbătorului, Iain M. Banks ne face un tur al Universului, prezentându-ne varii ipostaze ale omenirii şi fragmente de societăţi ale viitorului. Astfel, deşi strâns legat din punct de vedere al acţiunii de personajul principal, cititorul poate analiza războiul din mai multe unghiuri, unele complet neutre faţă de părţile implicate.
Banks reuşeşte să construiască o lume interesantă şi apetisantă pentru cititorul de literatură ştiinţifico-fantastică, introducând unele idei originale, dar păstrând un iz de familiaritate prin adoptarea unor concepte de la alţi autori (spre exemplu, influenţa lui Larry Niven este clară prin prezenţa Orbitalilor).
De asemenea, moralitatea îndoielnică a eroului şi a partenerilor acestuia te ţine tot timpul conectat, lăsând cititorul incapabil să ghicească acţiunile viitoare ale personajelor, care nu fac tot timpul “ceea ce este correct”. Foarte interesant este şi finalul romanului care schimbă, încă o dată, macazul; rezumatul războiului ce a continuat ne arată o lume complet nealterată de evenimentele din carte. Astfel, Banks se rupe de clişeul eroului singular care schimbă soarta naţiunilor, reuşind oricum să ne ţină lipiţi de paginile romanului.
Ca încheiere, îmi propusesem să fac o comparaţie cu alt autor de SF, dar nu reuşesc să găsesc ceva similar. Poate doar ca stil să se asemene cu Orson Scott Card, dar într-o cu totul şi cu totul altă lume. Nu pot spune decât că Spectrul lui Phlebas merită citit şi dacă vă place, mai sunt vreo şase cărţi în aceeaşi serie, iar dacă nu, nu veţi putea spune că a fost timp irosit.
Costin Gamenţ
[ratings]
Lumea Ursulei K. Le Guin – Lumea lui Rocannon
In January 28, 2008 in Fantasy, SF
Am citit prima data ” Lumea lui Rocannon” pe la inceputul anilor `90, intr-un fanzin. Pe vremea aceea bateam cinematografele si obisnuiam sa vad acelasi film de doua sau trei ori, asa incat, in pauzele dintre proiectii citeam reviste literare si tot soiul de fanzine sf. Nu e de mirare ca pentru mine “Lumea” este asociata cu revista “Tomis” si cu o poza a actritei Rita Hayworth. Primele impresii au fost entuziasmante.
Eram in sala de cinema si in acelasi timp in lumea lui Rocannon, o lume halucinanta, nostalgica, suava si colcaind de viata. Castele roase de vreme, femei ucigator de frumoase, coliere misterioase, nave spatiale, calatorii interstelare si temporale, cavaleri neinfricati, specii putin cunoscute, ingeri-vampiri, umbre cu puteri nebanuite, toate astea si altele similare ma asaltau din fiecare pagina.
Dupa aceea, pe parcursul mai multor ani, am citit si alte lucruri scrise de Ursula K. Le Guin: “Lumii ii spuneau padure“, “Mana Stanga a Intunericului“, “Deposedatii“. Iar dupa mai mult de zece ani am recitit “Lumea lui Rocannon”.
Sa mai spun ca am facut-o cu retinere si putina teama? Retinere pentru ca nu voiam sa fiu dezamagit si teama pentru ca nu vroiam ca re-lectura sa modifice impresiile initiale. Spre uimirea mea, pe masura ce inaintam printre cuvinte, regasind imagini si fraze pe care le uitasem, lumea lui Rocannon a inceput sa se ridice nu din memoria mea, ci din cartea Ursulei, din nou halucinanta, poate mai nostalgica, feerica intr-un mod ciudat, un joc pur al imaginatiei, o scufundare in cele mai adanci vise si in cele mai ascunse dorinte.
Incercarea de incadrare intr-un anumit gen literar nu este chiar asa de lesnicioasa. Pe de o parte lumea lui Rocannon este un univers fantasy dar, pe de alta parte, ea face parte dintr-o lume sf clasica , bine ierarhizata , in care Rocannon este un simplu functionar care isi indeplineste niste atributii de servici. Razboiul interstelar nu face nici el parte din universul fantasy, iar pana la urma, tot conflictul romanului se invarte de fapt in jurul unui conflict galactic. Asadar “Lumea lui Rocannon” este un roman sf si unul fantasy in acelasi timp, la fel cum Rocannon insusi este un erou mitic si un functionar obscur.
Este usor sa spui ca este o lume de inspiratie medievala. Sigur ca este asa ceva, dar asta nu o transforma intr-o pastisa a vreunei alte pastise, caci lumea lui Rocannon este vie, complexa, bine articulata si, de ce nu, frumos imaginata. Personajele sunt memorabile, construite cu pricepere si cu dragoste.
Se vede ca Ursula K. Le Guin isi iubeste personajele din felul in care le invaluie intr-un halo tremurator de tristete, din felul in care le priveste asezate in fata mortii sau a scurgerii inexorabile a timpului. Rocannon insusi este poate cel mai reusit personaj din toata proza autoarei, functionar modest al unei civilizatii tehnologice galactice, calatoreste in timp, in spatiu, intr-o civilizatie inchisa in ea insasi, ratacita in istorie, sfasiata de lupte intre specii care nu se cunosc, departata de tehnologie.
Rocannon calatoreste astfel in trecutul propriei sale rase, in memoria ancestrala a strabunilor sai, iar ceea ce il transforma din functionar in erou nu este aportul tehnologiei ci calitatile umane atemporale si atehnologice, in genul curajului, perseverentei, prieteniei, sacrificiului, iubirii. I
n final, devine lumea lui nu pentru ca a salvat civilizatia galactica, tehnologica, ci pentru ca el a conceptualizat-o , a smuls-o din statutul de lume uitata si periferica, a transformat-o , fara sa schimbe nimic din ea , intr-o bijuterie a carei valoare nu poate fi calculata, intr-un principiu de viata.
Lumea lui Rocannon este o lume a sentimentelor, a valorilor general-umane, iar locul ei nu este intr-un muzeu sau pe vreun raft al unei biblioteci prafuite, ci la gatul sidefiu al unei femei frumoase, in imaginea pe care fiecare o are despre sine.
Ioan Gabriel Patrascu
[ratings]
Frank Herbert – Dune
In January 25, 2008 in SF
Sa scrii despre Dune la multi ani dupa publicarea ei, si la tot atata timp de cand este recunoscuta ca o capodopera a genului SF este o sarcina grea fiind aproape imposibil sa spui ceva ce nu s-a spus si sa nu devii banal.
Totusi o sa incerc sa fac accesibile ideile din carte pentru o generatie noua, diferita de cea care a crescut cu Dune si poate a recitit-o cu drag. Dune ne spune povestea umanitatii la multe mii de ani dupa timpurile prezente. In acest univers indepartat Case nobile impart diverse proprietati si toate sunt unite sub conducerea Imparatului. Insa orice sistem monarhic are slabiciunile lui iar lupta pentru putere este una dintre aceste slabiciuni.
Dune se concentreaza pe povestea Casei Atreides (urmasii literari ai Atreizilor din mitologia greaca) si rivalitatea acesteia cu Casa Harkonnen. Rivalitatea este speculata de catre Imparat care vede in Leto Atreides un rival puternic.Oamenii din jurul Ducelui Leto il urmeaza din loialitate si dragoste in locul obligatiei, iar loialitatea este un lucru rar in Univers.
Stapanirea planetei Dune – sau Arrakis – este cadoul otravit facut de Imparat Casei Atreides, motivatia acestui cadou insa este o parte importanta a intrigii si nu vreau sa vi-o dezvalui. Arrakis este cea mai importanta planeta a imperiului, este sursa melanjului un drog, un blestem si o binecuvantare in acelasi timp. Melanjul prelungeste viata oamenilor, asigura transportul interstelar la viteze hiperluminice si ofera darul prestientei (o forma de ghicire a viitorului cel mai probabil din lantulde viitoruri posibile). Intregul univers este dependent de melanj, practic o lipsa a acestuia ar aduce Imperiul in blocaj. De aceasta este Dune importanta si rolul lui Leto in a-i exploata resursele nu este unul usor.
Clima Dunei este practic desertica pe intreaga suprafata si este populata de creaturi misterioase, insuficient cunoscute, printre care cele mai vizibile sunt uriasii viermi de desert. Aceasta clima a creat insa un popor puternic, adaptat desertului, un mod unic de viata pe care Herbert il dezvaluie pas cu pas cititorului. Fremenii sunt locuitorii unei planete care detine cea mai importanta resursa a Universului si totusi ei au nevoie de cu totul alta resursa.
Un alt tip de sete ii usuca si aceasta sete continua le-a format cultura, traditiile si credintele intr-un amestec uimitor ce merita descoperit. Ducele Leto se muta impreuna cu familia pe noul sau teritoriu, incercand din rasputeri sa inteleaga planeta. Concubina sa Jessica, mama copilului Ducelui este membra a unui ordin numit Bene Gesserit. Acest ordin conduce un program genetic de imperecheri al carui scop nu trebuie dezvaluit.
Fiul Ducelui, Paul, personajul central al romanului a beneficiat de antrenamentul prana-bindu al ordinului Bene Gesserit, a invatat metode de lupta corp la corp de la maestrii militari ai ducelui si este fortat sa paraseasca lumea copilariei o data cu mutarea pe Dune.
Imediat dupa ajungerea pe Dune Leto se confrunta cu problemele unice ale administrarii unei asemenea planete. Fremenii nu il privesc cu simpatie si el trebuie sa le castige increderea, un lucru greu cand acestia au fost exploatati pana atunci de catre Harkonneni. Paul se confrunta cu primul atentat la viata sa si acest lucru este practic punctul de pornire al unei lupte intre Casa Atreides si Casa Harkonnen, aceasta din urma sustinuta si de imparat. Ducele Leto este tradat, iar Paul si mama lui trebuie sa se ascunda in desert. Aici calitatile lui Paul ies la iveala iar rolul mamei lui nu este cu nimic mai putin important.
“Melanjul” de ecologie, religie si politica fac din Dune o opera SF de prim rang. Modul in care Frank Herbert isi dezvolta personajele, personalitatile lor distincte, modul de dezvoltare a conflictului, finalul palpitant fac din Dune o carte pe care nu trebuie sa o ratezi. Dune nu este SF decat prin timpul in care este plasata. Dune este literatura de cea mai mare clasa. Ovidiu Covaciu
Ovidiu Covaciu
[ratings]
Philip Jose Farmer – Planul misterios
In January 21, 2008 in SF
A treia carte a Lumii Fluviului si cea mai lunga de pana acum readuce intrebarile chinuitoare ale primelor doua volume si este mult mai bogata in personaje.
In cartile anterioare Burton a calatorit cu Expresul Sinuciderii, s-a lasat omorat de 777 de ori pentru ca, isi imagina el astfel va ajunge mai aproape de Turn si va putea calatori mai simplu. Din pacate a fost capturat de catre Etici la a saptesute saptezeci si saptea moarte si i se spune ca planul lui si al Necunoscutului Misterios va esua in cele din urma. L-au lasat sa plece si desi i se spusese ca va uita totul, Burton nu a uitat si astfel a avut indicii suplimentare asupra misterului ce inconjoara Lumea Fluviului.
Burton apare insa putin in aceasta carte, autorul concentrandu-se pe Povestea din Planul Misterios, centrata in jurul aparatului de zbor (un dirijabil) construit de cei pe care Samuel Clemens i-a lasat in statul Parolando. Aici apar cateva personaje noi printre care se remarca cel al lui Jill Gulbira, o femeie-pilot ce va trebui sa se lupte cu atitudinea usor misogina a celorlalti pentru ca castiga titlul de capitan al dirijabilului. De asemenea constructia este periclitata de numeroasele incercari de sabotaj venite din partea agentilor eticilor.
Exista si multe puncte slabe ale seriei insa ele sunt extrem de evidente in aceasta carte. Lungimea, concentrarea pe Peter Jairus Frigate pentru cateva capitole, numeroasele personaje aduc o neregularitate in stilul povestirii. Daca ar fi beneficiat de o editare (in original) mai serioasa ar fi putut fi o excelenta continuare a primelor doua volume (care sunt dense si destul de puternice ca si scriitura).
Totusi povestea si stilul autorului raman captivante, numeroasele comploturi si scenarii aduc o anumita unitate acestui univers format din 36 de miliarde de oameni.
De-a lungul seriei trebuie sa recunosc ca m-a frapat usurinta cu care oamenii priveau relatiile si moartea. Cea din urma era practic inexistenta, pentru ca trupurile erau translatate fara urme intr-o alta partea a fluviului, iar cea de-a doua este amuzanta de-a dreptul. Intr-o lume cu populatie din toate natiile si din toate mediile sociale, normele sociale existente pe Pamant tind sa se estompeze. Astfel, cuplurile sunt rareori stabile, dragostea este o chestiune dificila foarte rar adusa in discutie (uneori o mai mentioneaza Cyrano, vesnicul poet indragostit) iar parasirea partenerului si gasirea altuia sunt la fel de simple ca si modul in care se obtine mancarea pe Lumea Fluviului.
Totusi… o data cu acest volum moartea reapare amenintator asupra destinelor omenirii. Initial ca un zvon si apoi ca o certitudine oamenii nu mai apar din neant intr-un loc nou, ci dispar in neant in locul initial. Acest lucru schimba regulile jocului, viata devine muult mai pretioasa, pierderea unui camarad nu e doar un mic deranj ci o adevarata problema, iar luptele devin cu adevarat incrancenate.
Per total, daca v-a prins seria aceasta carte va aduce cateva perspective noi si va va face foarte curiosi cu privire la deznodamantul final.
Ovidiu Covaciu
[ratings]
