Frank Herbert – Dune

In June 25, 2008 in SF

Primul dintr-o serie de sase romane, ‘Dune’ al lui Frank Herbert a devenit, de la publicarea sa in 1965, un punct de referinta al literaturii science-fiction, cunoscind un succes imediat si imens: cel mai bun roman de fictiune, cea mai bine vinduta lucrare science-fiction.

A cistigat premiile Nebula, in 1965, si Hugo, in 1966. De doua ori a fost ecranizata cartea: prima oara in 1984 de catre David Lynch, a doua oara in 2000 de catre John Harrison. Desi apreciate la rindul lor de critica de specialitate: –‘Dune’ in regia lui David Lynch a fost nominalizat la Oscar, iar ‘Copiii Dunei’ in regia lui John Harrison a primit doua Emmy, filmele nu au reusit decit intr-o mica masura sa infatiseze maretia intunecata a lumii nascute de imaginatia lui Frank Herbert.

Centrul acestei lumi – un intins imperiu intergalactic, dintr-un viitor atit de indepartat, incit amintirea Pamintului a disparut – este Dune, o planeta neinsemnata si insemnata totodata. Intreaga planeta este acoperita de nisip, iar locuitorii ei, putin numerosi, sint o rasa de oameni primitivi si razboinici. Nisipul nu valoreaza nimic. Dar, adinc ingropat sub nisip se afla lucrul cel mai rivnit din intreg Imperiul – Mirodenia. Mirodenia este de nepretuit, caci ofera celor care o consuma o viata mai lunga decit a oamenilor obisnuiti si darul prestiintei.

In jurul luptei pentru putere – Mirodenie, Frank Herbert tese o intriga complexa, sustinuta de personaje bine conturate, ceea ce face ca ‘Dune’ sa fie un roman greu de povestit.
Imperiul intergalactic este o organizatie de tip feudal, bazata pe vasalitate. Nobilimea impartita pe Case administreaza planetele-fiefuri in numele imparatului, Padisahul Shaddam IV, caruia ii datoreaza supunere.

Imparatul nu doreste altceva decit sa-si mentina nestirbita suprematia in fata tuturor Caselor. Convins ca tronul ii este amenintat de catre Ducele Leto, pune la cale un plan pentru a distruge Casa Atreides, al carui conducator este acesta. Nu poate risca un atac direct caci popularitatea de care se bucura Ducele in rindul Caselor ar face uitate neintelegerile dintre ele, unindu-le impotriva lui insusi. Nici nu este sigur ca Sardaukarii – legendara sa garda personala – ar invinge intr-o confruntare cu fortele armate de care dispune Casa Atreides. Si atunci se foloseste de vrajba veche de secole dintre Casele Atreides si Harkonnen. Imparatul il determina pe Ducele Leto sa accepte administrarea Dunei in locul Baronului Vladimir Harkonnen. Cunoscindu-l bine pe Baron – vicios, corupt, decadent, posesor al unei stralucite inteligente pusa in slujba satisfacerii viciilor si potolirii foamei de putere – Imparatul se asteapta la un sfirsit singeros al Atreizilor si hotaraste sa sprijine din umbra uneltirile Harkonnenilor.

Ducele Leto stie ca i s-a pregatit o capcana mortala, dar are convingerea, bazata pe loialitatea si curajul oamenilor din serviciul sau, ca va supravietui si-si va salva Casa. Isi trimite spionii in desert sa afle despre Fremeni – aprigii locuitori ai pustiului – si sa stabileasca contactul cu ei. Vrea sa dobindeasca increderea lor, sa-i aiba drept aliati in lupta impotriva Harkonnenilor, fiind sigur ca va fi razboi. In acest timp, trupele sale sint in alerta si totul in zadar, din cauza tradarii neasteptate din partea unui membru al Casei sale. Capturat de Harkonneni, Ducele Leto isi gaseste moartea, incercind sa-l asasineze pe Baron. Fiul sau Paul si Lady Jessica, mama lui Paul, insarcinata cu cel de-al doilea copil al Ducelui, reusesc sa fuga in desert, alaturindu-se Fremenilor.

Mai bine de patru ani trec pina cind Paul decide ca a devenit suficient de puternic incit sa-si razbune tatal. Mirodenia i-a dat forte de neinchipuit: cu mintea sa poate cuprinde trecutul, prezentul si viitorul. Are acces la memoriile inaintasilor sai si, deci, la experientele lor de viata. Ceea ce se intimpla in prezent ii este dinainte cunoscut si poate urma pina la capat caile care construiesc un viitor dintre multe posibile. Fremenii au fost cistigati definitiv de partea sa, caci ei cred ca Paul le va aduce apa, ca este Mintuitorul care le-a fost profetit. Paul, in fruntea armatei sale de Fremeni porneste un atac impotriva capitalei planetei si o cucereste, fortindu-l pe Imparat sa abdice si sa i-o dea de sotie pe fiica sa. Baronul Vladimir Harkonnen este ucis de Alia, sora de patru ani a lui Paul, care implineste astfel razbunarea dorita de amindoi.

Paul Atreides ia in stapinire Dune si intregul Univers Cunoscut si, mai mult decit atit, preia controlul asupra destinului celor care traiesc intre granitele Imperiului. Dorinta, vointa si puterea lui Paul Atreides vor schimba fata Universului.

Personajele create de Frank Herbert sint atit de fascinante, incit nu poti lasa cartea din mina pina la sfirsit. Surorile din ordinul religios Bene Gesserit, ale caror minti sint depozitarele memoriilor stramosilor lor femei, mergind inapoi in timp pina la inceputul inceputurilor si care folosesc farmecul si seductia cu o asemenea arta incit barbatii le-au numit cu o teama respectuoasa, ‘vrajitoare’; Navigatorii – fiinte misterioase, capabile sa calatoreasca prin univers, utilizind o tehnologie, pe cit de avansata, pe atit de ciudata, un fel de pliuri ale spatiului; Doctorii Suk, conditionati mental sa slujeasca cu fidelitate Caselor, altfel sa moara; mentatii – matematicieni ai razboiului, care iti pot arata fara gres strategia potrivita, daca au acces la informatii reale; maestrii asasini, maestrii de arme, planetologi, hoti si eunuci sint prinsi laolalta in plasa uneltirilor pentru putere.

Desi, la prima vedere, Paul Atreides pare a fi eroul principal, cititorul atent isi va da seama ca doua sint personajele centrale ale romanului: Paul Atreides, pe de-o parte, si planeta Dune dimpreuna cu locuitorii ei, pe de alta parte.

Cu tot atita forta descriptiva cit si subtilitate narativa, Frank Herbert face ca Dune sa fie un personaj colectiv care-ti trezeste frica si admiratia, deopotriva. Rascolit de uriasi viermi de nisip si bintuit de furtuni ca niste furii cumplite, desertul nu-i sufera decit pe cei puternici, in stare sa indure setea, sa imblinzeasca viermii, sa umble nevazuti si neauziti.

Combinind disciplina de fier cu sacrificiul de sine si punind comunitatea inaintea individului in toate imprejurarile existentei lor, asa au reusit sa supravietuieasca Fremenii in desert. Stiu despre Mirodenie, dar nu o folosesc pentru a dobindi mai multa putere. Puterea de care au nevoie si-o iau din ei insisi. Aceasta este calea razboinicilor Fremeni. Civilizatia lor este una tribala, in care ritualurile – toate legate de apa – sint practicate cu unicul scop de a ramine in viata in infruntarea cu desertul. Trupurile mortilor sint golite de apa, caci apa lor apartine tribului. Apa este sfinta si nicio picatura nu trebuie risipita. Scuipatul este un semn de respect, iar lacrimile de durere varsate la inmormintare sint considerate cea mai mare cinstire adusa mortului. Sefia unui trib este o pozitie care nu poate fi cistigata decit invingind in lupta liderul actual. Aceia dintre Fremeni care-si pierd vederea sint parasiti in pustiu.

Fiind putini, din cauza conditiilor vitrege ale naturii, Fremenii nu-si permit un razboi intre triburi si nici sa-si consume energia ajutindu-i pe cei neputinciosi si asa sa puna in pericol, poate, viata celorlalti. Dupa o lupta, copiii cerceteaza trupurile celor cazuti si dau ultima lovitura razboinicilor muribunzi. Si aceasta este intreaga mila a Fremenilor. Traind intr-un loc al mortii, moartea nu le trezeste nicio emotie, dar visul despre apa le face inimile sa freamate.

Nascut pe o planeta acoperita de ape, Paul Atreides a inteles visul Fremenilor, iar Fremenii, judecindu-l prin prisma virtutiilor cele mai de pret la ei – loialitate, curaj, rabdare si spirit de combativitate – l-au intels, in felul lor simplu, pe Paul Atreides. Abilitatile mentale l-au transformat in subiect al adulatiei multora dintre Fremeni, insa Paul, in dublul sau rol de erou si de Mesia nu se simte confortabil. Bunul-simt, care i-a fost fost transmis de catre mama sa, Lady Jessica, ii spune ca oamenii trebuie sa se fereasca de eroi, ca trebuie sa invete din greselile lor si sa se bizuie pe propria lor judecata.

Cumplita a fost ciocnirea din finalul romanului dintre puterea izvorita din teama pe care s-au bazat Harkonnenii si puterea izvorita din loialitate si fanatismul religios ale Fremenilor. Dar si mai cumplita se arata a fi lupta dintre Paul Atreides, omul, si Paul Atreides, eroul. Daca si cum va implini Paul visul Fremenilor si ce deznodamint va avea lupta dintre om si erou, o lupta in care cistiga cine pierde, ne lasa Frank Herbert sa aflam in romanul urmator, al carui titlu este ‘Mintuitorul Dunei’.

Anca Marin

[ratings]

Comentarii (2)

Norman Spinrad – Visul de fier

In June 24, 2008 in SF

Deseori am stat si m-am gandit oare cum ar fi aratat lumea noastra daca unele intamplari nu ar fi avut loc sau daca ar fi avut o finalitate diferita. Oare in ce masura ar fi afectata realitatea noastra daca nu ar fi existat Iulius Cezar, Diocletian, Nero sau Constantin cel Mare? Am avea oare aceeasi perceptie despre unele notiuni si daca nu ar fi existat Elisabeta Bathory, Lucretia Borgia sau inchizitia medievala?

De cate ori imi pun astfel de intrebari, imi dau seama la un moment dat ca toate par a fi fost pasi obligatorii de strabatut pentru a ajunge aici, daca azi condamnam sadismul, rasismul, fascismul si extremismul de orice fel, asta in mare parte este meritul unor oameni care, e drept ca printr-un exemplu personal negativ, ne-au atras atentia asupra acestor notiuni si ne-au determinat sa vedem cat de adanca-i prapastia ce ne asteapta in cazul in care uitam.

Noi, romanii, avem un exemplu recent despre cum se schimba perceptia unei intregi societati in privinta unei notiuni. Acum 20 de ani eram inca in comunism. Cand a aparut ideea trecerii la democratie de la comunism, asta a venit din partea celor care reusisera pe moment (revolutia) sa ajunga la putere. Poporul vroia schimbare si ar fi acceptat orice ar fi fost sugerat de acel grup. Daca ne-am fi multumit cu schimbarea presedintelui atunci am fi probabil in comunism si in ziua de azi.

Concluzia la care ajung este aceea ca intotdeauna grupuri mici sau chiar un singur om aduce schimbarea si perceptia generala ii sau il urmeaza. Sclavia de exemplu a fost perceputa ca fiind o normalitate, atunci cand s-a reusit abolirea acesteia, dupa cateva generatii s-a ajuns ca toti oamenii sa considere ca fiind normala libertatea si egalitatea. In cazul in care un grup ar reusi sa-si impuna punctul de vedere si sa reinstaureze sclavia, peste doua-trei generatii asta ar fi privita ca stare de normalitate.

Am scris aceste ganduri pentru ca vreau sa vorbesc despre o carte, una care reuseste sa scuture putin convingerile proprii. Nu sa le schimbe, mai ales ca nici nu doreste asa ceva, ci doar sa arate ca exista si un punct de vedere potrivit caruia orice aberatie poate fi normalitate. Este vorba de “Visul de Fier” al deja celebrului Norman Spinrad. El ne arata un Hitler total diferit fata de cel pe care noi l-am cunoscut din paginile manualelor de istorie. Citind cartea, am fost surprins sa constat la un moment dat ca nu Hitler este cel care difera, cel care a existat realmente si personajul Visului de Fier au aceleasi convingeri intr-o masura considerabila, ceea ce era diferit eram eu insumi, felul meu de a percepe.

Stim cu totii ce s-a intamplat in timpul celui de-al doilea razboi mondial, am citit, am vazut filme si am ramas ingroziti in fata lagarelor de exterminare de candva. Acestea au existat pentru ca atat Hitler, cat si cei aflati in spatele lui aveau convingerea ca exista o rasa ariana, superioara, si ca evreii sau tiganii sunt reprezentantii unei rase ce compromite imaginea omului, o rasa care trebuie eliminata pentru a nu compromite cumva printr-un amestec de gene puritatea ariana.

Un gand, o idee condamnabila. Ne nastem cu totii oameni, caracteristicile noastre sunt realizarea a sute de mii de ani de evolutie, si toti cei care traiesc in ziua de azi au in spatele lor aceasta mostenire, nu exista printre oameni o rasa care sa fi evoluat mai mult si o alta care sa fi ramas in urma. Asta-i realitatea mea, astea sunt convingerile mele. La astea imi prezinta Spinrad o alternativa. El prezinta o lume in care exista oameni puri si mutanti. O lume in care omenirea lupta pentru a ramane umani, lupta pentru a-i elimina pe cei aparuti in urma unei deviatii si care, lasati in pace, ar fi raspandit deviatia tot mai mult pana s-ar fi ajuns la asimilarea totala a caracteristicilor lor mutante.

Felul in care este prezentata aceasta lupta si imaginea unui Hitler aparator al umanitatii ne determina sa ne dam seama, cu surprindere la un moment dat, ca in gandul nostru suntem alaturi de un personaj pe care l-am dezaprobat inainte. Autorul, Norman Spinrad, initiaza de fapt un joc cu perceptia noastra. Pe Hitler il transforma in erou prin personajul care il reprezinta, Feric Jaggar, un lider absolut, lipsit de scrupule, un lider ce nu face compromisuri si-i convins pana in adancul inimii sale de adevarul sau de justetea propriilor actiuni si de faptul ca savarseste un act necesar si pozitiv pentru binele general al omenirii. Este imposibil sa nu-l percepi asa, este firesc sa-l sprijini in gand si chiar sa-l admiri.

Dar sa aruncam o privire si asupra celor care sunt dusmanii lui, mutantii. Realizam ca diferentele dintre ei si oameni sunt de ordin genetic, ca de fapt si in realitate diferentele dintre reprezentantii diferitelor rase sau popoare s-ar putea reduce de asemenea la astfel de diferente. Practic, ne da o imagine veridica a viziunii lui Hitler asupra lumii, ne arata ca pana si gandirile aberante pot avea o logica proprie si ca niciodata cel care este bolnav de asa ceva nu va reusi sa admita ca felul sau de a vedea, simti sau interpreta este eronat.

Spinrad ne prezinta cartea. Stapanul Svasticii este opera lui Hitler. Maniera rudimentara, directa, ferma ne impune un anumit punct de vedere, abordarea care exclude posibilitatea ca eventualii cititori sa impartaseasca alte pareri ne lasa sa intrezarim una dintre explicatiile faptului ca, in foarte scurt timp, Hitler, in ciuda faptului ca a fost un om cu o gandire devianta, a reusit sa-si gaseasca adepti. In marele joc al seductiei, al manipularii maselor, al convingerii celor ezitanti, nesiguri, un rol deosebit joaca multitudinea de imagini simbolice.

Obsesia falica a eroului Feric Jaggar isi are radacinile in presupusa impotenta a realului Hitler, fetisismul acestuia devine insa fascinatie in ochii maselor care, sfasiate de propriile incertitudini, au fost mereu dispuse sa-l urmeze pe cel care se infatisa ca fiind detinatorul adevarului, al sigurantei si al certitudinilor. Practic, in personalitatea lui Jaggar regasim caracteristicile lui Hitler, atat atractia exercitata de concepte si simboluri, cat si geniul sau militar impreuna cu eterna etalare a unei virilitati absolute, a puterii si vointei celui care, in ciuda perceptiei sale patologice, a fost un personaj charismatic, capabil sa domine si sa se prezinte pe sine ca ultim aparator al adevaratei umanitati.

In final, intr-o maniera originala, prin “Postfata la editia a doua” chiar Spinrad (renumitul critic Homer Whiple) ne ofera un comentariu al cartii. Violenta, care in descrieri atinge culmi rar intalnite in alte opere, este catalogata drept element al unui roman science-fiction, desi realitatea celui de-al doilea razboi mondial a fost una cel putin la fel de violenta, de sadica, de brutala sau de sangeroasa.
Ultima concluzie la care se cuvine sa ajungem este aceea ca omenirea ar fi fost scutita de teribila experienta a unui razboi ce s-a intins in intreaga lume daca Hitler si-ar fi trait nebunia in scrierea unor carti aberante.

Balin Feri

[ratings]

Comentarii (1)

Orson Scott Card – Jocul lui Ender

In May 22, 2008 in SF

Premiul Nebula in 1985 si Premiul Hugo in 1986.

Cartea iti permite sa privesti copiii si jocul lor dintr-o perspectiva absolut unica. Puteti ignora complet mesajul SF – ceea ce conteaza e mesajul sau pur uman.

Povestea cartii despre care vorbim aici se desfasoara in secolul XXII, la o perioada destul de lunga dupa ce rasa umana a facut contact pentru prima data cu o rasa extraterestra. Acestia (o rasa insectoida) se dovedesc a nu avea intentii prea bune in privinta comunicarii cu oamenii, si lanseaza doua invazii asupra Terrei, invazii respinse cu mari eforturi. In prezent, pamantenii traiesc cu amenintarea unei noi invazii, fapt care duce la o solidarizare intre superputerile de pe glob.
Actiunea propriu-zisa se desfasoara in jurul scolii de lupta create pentru antrenarea si dezvoltarea copiilor talentati pentru a deveni viitori comandanti ai flotei stelare.

Personajul principal, Ender, este un tanar in varsta de 6 ani (si in acelasi timp un Tert, al treilea copil al familiei, pe un pamant deja suprapopulat unde fiecare familie nu poate avea decat 2 copii) ales pentru scoala de lupta, in dauna fratelui sau mai mare (Peter), care a fost respins din academie pentru tendintele sale violente.

Aruncat de la aceasta varsta intr-o lupta pentru supravietuire la academie, Ender este pus in fata unor situatii agresive si nedrepte din partea antrenorilor sai si in acelasi timp lasat sa se descurce cu singuratatea si distanta fata de sora sa.
Antrenamentele de la academie constau in jocuri de razboi ce devin din ce in ce mai tacticizate si dificile pentru Ender, care devine treptat in ochii tuturor geniul militar capabil de a salva omenirea. La scurt timp, Ender este trimis sa-si definitiveze antrenamentul la Scoala de Comanda.

In timp ce Ender castiga jocurile de razboi de la academia spatiala, pe Terra, Peter si Valentine reusesc sa intre in politica mondiala cu ajutorul textelor online pe care le redacteaza si semneaza cu doua alter-egouri, Locke si Demostene. Aceste doua nume prind foarte repede o influenta uriasa prin discutiile pe care le lanseaza online.

Geniul lui Scott Card este evident in modul in care trateaza relatiile interspecii (de fapt relatiile om-specie extraterestra inteligenta)

M-a impresionat faptul ca omenirea nu reuseste sa descifreze ratiunea de a fi a gandacilor (ni se intampla in viata de zi cu zi sa consideram ca o persoana are fata de noi numai ganduri rele). Tot ce ar trebui sa fie pur SF, este transformat de autor intr-un univers psihologic.

Catre final, jocurile pe care le infrunta Ender la Scoala de Comanda devin din ce in ce mai grele, jocuri care il indreapta atat catre implinirea scopurilor superiorilor sai, cat si catre un adevar dureros.

Asta, precum si celelalte adevaruri la care ajunge Ender in cele din urma fac din romanul lui Orson Scott Card unul excelent, minunat planificat si foarte bine pus pe hartie. Acesta construieste o lume noua careia trebuie mai intai sa ii inveti regulile ca sa te descurci intre paginile ei. Lectura placuta!

Campean Calin

[ratings]

Comentarii (3)

Timperfect – Gregory Benford

In May 07, 2008 in SF

Cartea lui Gregory Benford ia o teorie stiintifica si o particula ipotetica si transforma premisele acestora intr-o poveste captivanta despre calatoria in timp.

Gordon Bernstein este un om de stiinta din anii ’60 ce face experimente de rezonanta spontana si antimonit de indiu.

In schimb in 1998 (cartea este scrisa in 1980) oamenii de stiinta se lupta cu problemele generate de un dezastru ecologic. Datorita situatiei disperate in care se afla Pamantul se ia in considerare trimiterea unui mesaj in trecut pentru a permite oamenilor de stiinta din anii ’60 sa cerceteze problema fara insa a rezolva in totalitate dezastrul ecologic pentru a evita paradoxul bunicului.

Paradoxul bunicului este unul dintre cele mai cunoscute probleme ale calatoriei in timp. Astfel se presupune ca daca un om calatoreste in timp si isi ucide bunicul inainte ca acesta sa o cunoasca pe partenera sa (bunica calatorului), se va crea un paradox deoarece unul dintre parintii calatorului (si implicit calatorul) nu vor mai exista, astfel incat uciderea bunicului nu va mai fi posibila. Totusi, pentru ca uciderea bunicului nu este posibila rezulta ca parintii calatorului au conceput un copil si prin urmare acesta ar putea sa mearga in trecut pentru a-si ucide bunicul. Exista o gramada de teorii prin care uciderea bunicului ar fi posibila insa acestea nu sunt scopul recenziei.

Plecand de la incitanta premisa a mesajelor care calatoresc inapoi in timp, Benford construieste o poveste puternica, cu personaje bine conturate.

Tensiunea creata de povestile paralele, cea in care omul de stiinta incearca sa inteleaga ce ii strica experimentele si cea in care intreaga omenire se confrunta cu extinctia, culmineaza cu o concluzie uimitoare ce va fi o rasplata pentru paginile mai dificile de hard sf in care autorul dezvolta notiuni de biologie, astronomie, genetica si fizica.

Per total o lectura placuta, in special pentru cei cu inclinatii catre stiintele exacte.

Gregory Benford este autorul a nenumarate carti de fictiune, nuvele, carti non-fiction si a Legii Controversei:

“Pasiunea este invers proportinonala cu volumul de informatie disponibila”

Lectura placuta.

Ovidiu Covaciu

[ratings]

Comentarii (0)