John Brunner, Rabdarea timpului
In August 05, 2008 in SF
John Brunner, pe numele sau adevarat John Kilian Houston Brunner, s-a nascut pe 24 Septembrie 1934 in Marea Britanie si a decedat, din pacate prea devreme, pe 25 August 1995, in urma unui infarct in Glasgow, Scotia, unde participa la Conventia Mondiala a Sci-fi-ului.
Opera sa, se intinde de-a lungul a 80 de romane, nuvele si povestiri, in 1969 obtinand si Premiul Hugo pentru Stand on Zanzibar (Zanzibar, trad. Ed Nemira).
Rabdarea timpului (The long result, 1965) ne infatiseaza un viitor mai indepartat al Planetei Pamant, intr-un moment in care deplasarea spatiala cu ajutorul aeronavelor este posibila si in care locuitorii unei colonii pamantene, Stellaris, incearca sa-si dobandeasca autonomia, atat diplomatica cat si tehnologica, folosind orice mijloace disponibile. Colonistii au reusit sa intemeieze o societate bazata pe forta si disciplina, avand drept tel suprem eficienta. Ei s-au consacrat, in principal, prin utilizarea maxima a resurselor umane avute la dispozitie si reglarea sistemul social cu ajutorul calculatoarelor.
Eroul povestirii, Roald Vincent, lucreaza in cadrul Biroului de Relatii Culturale, un fel de Minister al Externelor din zilele noastre, Birou ce are drept sarcina majora neimplicarea in dezvoltarea normala a unei civilizatii pentru a nu-i afecta specificul si mai ales tainuirea tehnologiilor potential periculoase. Acesta intra in contact direct cu diverse specii extraterestre, putandu-i aminti pe Tau-cetieni asemanatori oamenilor, cu o lungime disproportionata a bratelor, de o slabiciune neobisnuita raportata cu inaltimea, ce respira un amestec de iod si clor, si avand un coeficient de timp subiectiv de 1.3, cu o treime mai rapid ca al pamantenilor. O alta specie extraterestra o reprezinta Regulienii, ce au o inaltime medie de 1.80 m, aducand extraordinar de mult cu un cal si avand o piele de un albastru viu, coama lunga, aurie, patru brate cu incheieturi multiple, respira atat oxigen, cat si clor sau chiar fluorul lumii de bastina, fiind in genere invincibili si traind peste o mie de ani.
Autorul reuseste sa creeze o lume vie si colorata, un univers fascinant al viitorului, cu personaje puternice si credibile, in prim-plan aflandu-se lupta oarba dintre pamanteni si stellarieni la nivel tehnologic si cultural. Planul secund urmareste evolutia unei organizatii pamantene Stelele pentru OM, nemultumita de faptul ca alte specii pot profita de realizarile si planetele descoperite de catre oameni, reticenta, ce pina la finalul cartii este dusa chiar la extrem.
Rabdarea timpului, carte scrisa acum 43 de ani, se dovedeste a fi un roman de actualitate, cel putin in privinta tratarii problemei xenofobiei, un roman ce se citeste usor si cu placere, iar prezenta unui personaj roman, directorul Tinescu, aduce un semn de intrebare in privinta motivatiei autorului de a alege aceasta nationalitate, cel mai probabil fiind legata de un eveniment istoric petrecut in acea perioada.
Brunner ramane unul dintre favoritii mei pentru usurinta de a ne implica direct in valtoarea evenimentelor, de a creiona cu meticulozitate lumi credibile si atragatoare, pe placul oricarui cititor impatimit al science fiction-ului si nu numai.
Bogdan Lascu
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Orson Scott Card, Jocul lui Ender
In July 25, 2008 in SF
Aceasta recenzie, semnata de Marius Comanescu, a fost stearsa din motive de plagiat.
Philip K. Dick – Ubik
In July 11, 2008 in SF
Editura Nemira, Bucuresti, 2006.
Pana la Ubik, mai citisem cateva romane de Philip K. Dick, un clasic al literaturii SF. Mai intai Omul din castelul inalt si Timpul dezarticulat, apoi Substanta M si Viseaza androizii oi electrice?. Dupa Ubik am mai citit si Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch. Toate au aparut in limba romana la Nemira. Sunt cateva motive care se repeta in cartile lui Dick: viata de dupa un razboi catastrofic; colonizarea altor planete; Terra din ce in ce mai greu de locuit, climatic vorbind; consumul de droguri; evolutia fiintei umane la un nivel superior de adaptare; flexibilitatea timpului/realitatile alternative. În general actiunea este insa slab conturata, lejera, ca intr-un roman politist. De altfel, cel putin Viseaza androizii… si Substanta M au tenta clara de roman politist, fara prea mari complicatii, cu o idee clara, cateva piste false, insa slab conturate, si un mister elucidat in final.
Pe ansamblu, scrierile lui Philip K. Dick mi-au lasat o impresie placuta, reprezinta o lectura interesanta, insa nu una senzationala. Daca ar fi sa ii cotez ansamblul romanelor citite pe o scara de la 0 la 10, cred ca as da undeva intre 6 si 7.
Dupa gustul meu, Ubik este insa un pic altfel. Aparut in 1969, impartaseste ca element comun cu Palmer Eldritch (publicat in 1965) problematica stapanirii timpului, incluzand chiar si un tip de talent uman – precog-ul, cel ce vede viitoruri posibile, repetat identic in cele doua romane. Alaturi de acesta, sunt prezente si alte cateva dintre temele preferate ale lui Dick, precum consumul de droguri (autorul insusi a fost, in timpul vietii, cunoscut pentru utilizarea de astfel de substante) sau mecanismele de adaptare la schimbarile climatice radicale ale Terrei.
Stilul l-am gasit usor diferit, parca mai consistent, mai bine lucrat. Ce mi-a placut la Ubik este gradul mai ridicat de atentie acordat de autor detaliilor, scriitura mai bine inchegata, puzzle-ul ceva mai complicat descalcit pentru a deslusi misterul, care, in final, nu se dezvaluie chiar pe de-a-ntregul, lasand aparent mai multe rezolvari posibile.
In fapt, Philip K. Dick imi pare a propune in finalul lui Ubik un posibil sens al istoriei de-a dreptul tulburator pentru patternurile normative utilizate de contemporaneitate pentru a-si imagina timpul, spatiul, viata si moartea. Acest final, in sine, simplifica si complica totodata sensul intregii cartii. Nu intentionez sa il discut sau sa il prezint aici, cei interesati pot la fel de bine sa lectureze cartea si sa o inteleaga in felul lor. Singurul lucru pe care il semnalez este faptul ca Ubik merita citita, ca este mai complexa decat alte romane ale lui Dick. Minusurile ar fi date de actiunea usor simplista, in ciuda rasturnarilor de situatie, si de slaba diferentiere a personajelor – toate vorbesc la fel si sunt definite prin cateva trasaturi stereotipe. O carte de vacanta care se citeste usor, insa indeamna si la meditatie. În plus, mai ar fi si avantajul de a o citi la aproape 40 de ani de la publicare si de a remarca faptul ca este cat se poate de actuala…
Bogdan Voicu
[ratings]
Christopher Priest – Magicienii
In June 25, 2008 in SF
Va vand un truc : cumparati un SF bun de la Nemira si asezati-l in biblioteca. Cititi-l dupa aproximativ jumatate de an si veti trai aceiasi experienta ca atunci cand degustati un vin vechi.
Am facut acest experiment cu Magicienii (The Prestige) a lui Christopher Priest, carte aparuta in 1995 si editata de Nemira in decembrie 2006, si experienta a fost deosebita.
Magicienii nu este un SF clasic, hard SF, space opera si nici macar fantasy, asa cum ai fi tentat sa crezi dupa titlu. Este un roman ghotic science fiction in care autorul zugraveste conflictul fizic si phihologic, care atinge cote de-a dreptul paranoice, dintre doi magicieni celebri : Alfred Borden si Rupert Argier.
Actiunea adevaratului razboi purtat de cei doi magicieni se desfasoara pe fundalul unei Londre victoriene, facand ca romanul sa fie incadrat si in seria celor neovictoriene, aceasta daca va intereseaza foarte mult catalogarea romanului intr-un anumit gen si subgen.
Sincer, nu prea as fi de acord cu a doua parte a afirmatiei din Library Journal care spune ca este un “roman psihologic cu elemente fantasy”. Nu exista nici cea mai mica urma de element fantasy in romanul lui Christopher Priest, toate “magiile” celor doi fiind doar superbe fapte de iluzionism, nimic ireal, fantastic sau magic in ele. Adevarul este ca, de la un capitol la altul al cartii, aceste prestidigitatii sunt din ce in ce mai sofisticate, tinzand catre perfectiune, pana cand Rupert Angier, aflat in turneu in America, se intalneste cu inginerul Nikola Tesla, care ii va construi, contra cost, un aparat ce permite transferul fizic al unei persoane dintr-un loc in altul, ce-i drept pe distante mici, dar suficient pentru o scena de spectacol de iluzionist.
Nu va spun mai mult, pentru a nu va strica placerea surprizei in lectura, doar va avertizez ca finalul este aproape horror, masina inventata de Nikola Tesla dovedindu-se mai mult decat un dispozitiv de transfer al materiei.
In concluzie, Magicienii este un roman pur SF, neoghotic, cu elemente steampunk. Calitatea lui este indiscutabila, fiind ecranizat in 2006 de Christopher Nolan, sub titlul The Prestige, iar cartea a fost tradusa in 21 de limbi.
Editura Nemira le mai propune pasionatilor de SF un alt roman al lui Christopher Priest, Lumea inversa (Inverted World), publicata initial in 1974 si care l-a facut cunoscut pe scriitorul englez in intreaga lume. V-o recomand cu caldura si pe aceasta, care este cu totul altceva din punct de vedere tematic, dar si pentru a vedea, intr-un exemplu concret, modul cum a evoluat genul science fiction si, de ce nu, scriitorul Christopher Priest.
Lectura placuta.
Nicolae C. Ariton
[ratings]
