Ursula K. Le Guin, Lumea lui Rocannon
In August 12, 2008 in SF
Romanele scriitoarei Ursula K. Le Guin fac parte, in mare masura, din doua serii: ciclul Earthsea (serie fantasy, care a inceput sa fie publicata si la noi) si ciclul Hain, din care au fost publicate in limba romana: “Lumea lui Rocannon“, “Mana stanga a intunericului”, “Deposedatii”, “Lumii ii spuneau padure” , majoritatea la editura Nemira.
Hain este o planeta ai carei locuitori au colonizat cu milioane de ani in urma o mare parte a universului, inclusiv Pamantul. Apoi civilizatia Hain a decazut, fostele colonii uitand originea lor comuna. Una din temele seriei este efortul stabilirii unei noi civilizatii la scara galactica, numita Liga Lumilor sau Ecumenul. Exista doua mijloace de comunicare intre planetele Ligii: calatoriile interstelare cu viteze apropiate de cea a luminii (NAFAL-“Near As Fast As Light”), calatorii ce dureaza ani pentru observatorii din afara navei dar numai cateva saptamani pentru cei din interior, si comunicarea instantanee prin intermediul unui dispozitiv numit Ansiblu. Ideea unui astfel de dispozitiv este o tema comuna a literaturii SF. Nu stiu daca la origine i-a apartinut Ursulei, totusi termenul de ansiblu (derivat probabil din “answerable”) apare pentru prima data in romanul “Lumea lui Rocannon” (1966), si este imprumutat apoi de alti scriitori, ca Orson Scott Card sau Vernor Vinge.
“Lumea lui Rocannon” este dezvoltata dintr-o povestire aparuta initial in 1964, numita “Semley’s Necklace”(“Colierul”). Un fel de “Tinerete fara batranete” de-a lor, in care o printesa porneste in cautarea fabulosului colier al stramosilor sai, calatoreste cu o nava intestelara si reuseste sa recupereze bijuteria dintr-un fel de muzeu. Dar la intoarcere, desi lipsise doar cateva zile in timpul ei, isi gaseste fiica deja adulta, si sotul mort.
Pe aceasta planeta primitiva, numita Fomahault II, un etnolog, Rocannon, cel care ii inapoiase colierul printesei Semely, studiaza tipurile de specii inteligente, in vederea primirii lor in Liga Lumilor. Exista doua specii: Prima, “Liuar”, este formata din lorzi razboinici care au dezvoltat o civilizatie feudal-eroica aflata undeva in epoca bronzului. Sunt impartiti in doua pseudorase, stapani si servitori. Cealalta specie care populeaza planeta pare mult mai inteligenta, are abilitati telepatice si este impartita la randul ei in doua civilizatii: una diurna, Fiia (niste pitici care mi-au amintit de hobbitii lui Tolkien), si alta nocturna, Argilienii, cu care oamenii veniti din stele au stabilit primele contacte.
Intriga este declansata in momentul in care Rocannon isi pierde intreaga echipa, nava si, odata cu ea, sistemul de comunicatii cu exteriorul, in urma unui atac al unei armate de pe planeta rebela Faraday. Subiectul romanului este mai degraba fantasy (unii ar spune chiar heroic fantasy) decat SF: o aventura in care Rocannon, impreuna cu tovarasii sai inarmati cu spade, ce amintesc de Conan Barbarul, calaresc niste feline fabuloase cu aripi (numite de autoare “windsteed”, termen tradus destul de inspirat – zic eu – prin “vantelegari”), se razboiesc cu alti lorzi renegati, cuceresc fortarete, in incercarea de a ajunge la baza rebelilor si a o distruge. Calatoria se dovedeste a fi una initiatica, pe parcursul ei personalitatea lui Rocannon se schimba, devine tot mai atasat de cultura planetei, ceea ce-l determina sa ramana pentru o vreme, sau pentru toata viata, printre fiintele pe care le studiaza.
Dincolo de aventura fantastica, romanul poate fi citit pe un plan superior, al eroului civilizator, care, odata cu trecerea timpului, devine subiect de mit. Romanul incepe astfel: “Cum se poate desparti legenda de realitate in lumile aliate la atatia ani departare? (…)Planete fara istorie, unde trecutul constituie substanta mitului, iar un explorator, revenind dupa cativa ani, constata ca propriile lui fapte au devenit actiunile unei divinitati?” si se sfarseste cu urmatoarele cuvinte: “Cei din Breygna isi jelisera Lordul, iar vaduva lui, inalta si balaie, purtand in jurul gatului o nestemata mare, vinetie, i-a primit pe cei care venisera dupa el. Astfel incat n-a stiut niciodata ca Liga daduse planetei numele sau.”
Ion Ardeleanu
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Ursula K Le Guin, Mana stanga a intunericului
In August 12, 2008 in SF
Cand am vazut prima data cartea asta in librarie (se intampla in epoca de pionierat a Nemirei, in anul 1994), am fost atras de numele ciudat al autoarei si de numele si mai ciudat al romanului: Ursula K. Le Guin, “Mana stanga a intunericului”. Sunt si astea niste atuuri in traiectoria unei carti. Lasand la o parte faptul ca avem de-a face cu unul din fericitele cazuri in care ambele premii importante ale SF-ului au fost castigate de acelasi titlu.Actiunea cartii este plasata in acelasi univers ca si “Lumea lui Rocannon” si “Deposedatii”. Este vorba de eforturile unui reprezentant al Ligii Lumilor (numita aici Ecumen), Genly Ai de a convinge guvernele unei planete periferice, Gethen, sa se alature aliantei. In esenta, subiectul mi s-a parut asemanator cu al “Lumii lui Rocannon”. Insa stilul scriiturii, profunzimea ideilor si a temelor abordate sunt atat de diferite fata de primul roman, incat am fost uimit de cat de mare a putut fi evolutia autoarei in decurs de numai trei ani. Planeta Gethen, numita de bastinasi Iarna, cu o clima glaciara, este impartita in doua mari state, cu forme diferite de guvernare: Karhide este un regat feudal, condus dupa bunul plac al unui monarh alienat, care schimba ministrii tot dupa bunul sau plac. Orgoreyn este un stat politienesc, unde diverse factiuni rivale sunt intr-o continua lupta pentru putere.
Prima parte a actiunii se desfasoara in Karhide, unde Genly Ai incearca prin intermediului Lordului Estraven, primul ministru, sa-l convinga pe rege sa-l ajute in demersurile sale. Estraven cade insa in dizgratie, este proscris, iar pamanteanul este nevoit sa se refugieze in statul rival. Cu o conducere totalitara si centralizata, Orgoreyn ii pare lui Genly mai avansat si mai receptiv la schimbarile oferite de Ecumen. Asteptarile sale sunt insa inselate, lupta dintre diversele partide este mai complexa decat poate intelege, si curand ajunge intr-un lagar de munca. Este ajutat sa evadeze de catre Estraven, si amandoi pornesc inapoi catre Karahide, alegandul drumul cel mai putin periculos, dar cel mai greu de parcurs. Vor incerca sa traverseze calota polara. Urmeaza partea a treia, cea mai frumoasa in opinia mea, calatoria prin imensitatea gheturilor, in timpul careia cei doi ajung sa se cunoasca reciproc, sa se respecte si poate chiar sa se iubesca.
Dincolo de aceasta intriga sumara, frumusetea romanului sta in temele pe care le pune in discutie:
– sexualitatea si influenta genurilor asupra civilizatiei. Oamenii de pe Gethen, sunt hermafroditi. Mai precis sunt asexuati pentru cea mai mare parte a timpului, stabilindu-si sexul doar pentru o perioada fertila de doua zile, numita Kemmer. Este foarte interesanta analiza unei societati care nu este bazata pe sexe si ale carei motivatii sunt astfel complet diferite de societatea pamanteana. Practic, razboiul, asa cum il stim noi, nu exista pe Gethen, poate din cauza climei foarte aspre sau poate pentru ca radacinile violentei sunt ascunse si in sexualiatea noastra. Nici progresul nu este foarte accelerat, din aceleasi motive;
– prietenia si dragostea. Relatia dintre Genly si Estraven trece de la neincredere la camaraderie si dragoste. Cunoaste o evolutie foarte complexa de-alungul calatoriei lor peste ghetar, in urma apropierii inerente datorate conditiilor de drum, a diferentelor lor anatomice, a ambiguitatii sexuale a extraterestrului si a telepatiei care se stabileste intre ei;
– politica. Cele doua orientari politice ale statelor de pe Gethen m-au dus cu gandul la cele doua mari blocuri militare ale razboiului rece. Nu exista un conflict deschis, doar mici incidente la granita, este insa o stare de incordare permanenta care poate degenera oricand. Aparitia ambasadorului Ecumenului este momentul care poate transforma acest razboi rece in istorie, iar Estraven este cel care sesizeaza acest lucru. In postfata editiei din 1994 (nu stiu daca a fost pastrata si la editia noua) semnata de Alexandru Mironov, Estraven este prezentat ca omul care-si tradeaza patria, in numele speciei. Este Soljenitin, Saharov, dar mai ales “omul care a deschis larg usile imperiului”, Gorbaciov.
– mitologia. Autoarea strecoara printre capitole cateva legende ale planetei, cu ajutorul carora explica psihologia gethienilor si religia lor. Una din legende are ca tema tradarea, si il are, nu intamplator, ca personaj pe un stramos al lui Estraven. Alta legenda, de fapt un poem, din care este inspirat si titlul romanului explica natura ambivalenta a gethyenilor, caracterul lor dualist, si din acest motiv complet: Yin si Yang, lumina si intuneric, frig-cald, femeie-barbat:
“Lumina este mana stanga a intunericului,
iar intunericul mana dreapta a luminii.
Doua sunt una, viata si moarte, totuna,
precum indragostitii in kemmer,
precum doua maini unite laolalta,
precum telul si calea.”
Ion Ardeleanu
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Robert Charles Wilson, Turbion
In August 12, 2008 in SF
Turbion este primul volum al unei trilogii scrise de Robert Charles Wilson, care continua cu Axis si se va incheia cu Vortex. Cartea este povestita de Tyler Dupree, un tanar adolescent care iese intr-o noapte cu prietenii sai, Jason si Diane Lawton, si observa dintr-o data ca toate stelele dispar, ascunse sub un invelis care inconjoara Pamantul. Este marele “colaps”. Lumea afla pe parcursul cartii ca dincolo de invelis timpul trece mai repede, lasand aproximativ 50 de ani pana cand Soarele se va extinde pana in punctul in care va face nelocuibila planeta Terra. Ce se va intampla in acest putin timp ramas omenirii reprezinta subiectul cartii.
Se descopera cu uimire ca toti sateliti ce orbitau in jurul planetei au fost distrusi sau au disparut pur si simplu de pe cer. Tot in acea zi o misiune spatiala care orbita in jurul pamantului se intoarce acasa, iar astronauti raporteaza ca Terra a intrat in bezna si ca au fost nevoiti sa astepte o vesnicie pana sa poata cobori spre Terra intrata in bezna. In curand se dovedeste ca Pamantul a fost separat de un invelis de restul Universului, Soarele devenind in scurt timp un disc fara caracteristici si fara culoare, amenintand sa distruga omenirea.
Aurora boreala inceteaza sa mai manifeste, satelitul natural al Pamantului dispare si el din peisaj insa mareele inca raman. In spatiu, TIMPUL trece mult mai rapid. Galaxia se gaseste efectiv intr-un “Turbion”, iar cercetatorii descopera ca timpul pe pamant se deplaseaza foarte incet, 100 milioane de ani in Galaxie insemnand 1 an pe Terra. In acest timp, o familie care detine o baza aerospatiala devine implicata in fenomen in timp ce guvernul incearca sa descopere ce se intampla cu lumea. Se descopera insa ca fenomenul are si o parte stiintifica profitabila, si anume TIMPUL. In mod normal, este nevoie de un an terestru pentru a ajunge pe o planeta si inca cateva mii de ani pentru a o coloniza “dar acum timpul se afla de partea lor”.
In aceasta carte stiinta este pusa pe primul plan; romanul este pur si simplu formidabil, iar Robert Wilson magnific.
Marius Comanescu
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
George R.R. Martin, Urzeala tronurilor
In August 12, 2008 in SF
“Romanul care marcheaza fara doar si poate inceputul detronarii lui Tolkien: Urzeala tronurilor” Newsweek. Afirmatia mi s-a parut putin exagerata inainte de a citi romanul, insa mi-a atras atentia si a fost suficient pentru a ma determina sa iau cartea. Actiunea se petrece intr-o vreme in care un barbat este caracterizat de iscusinta in manuirea sabiei. Epilogul incurca putin cititorul, oferind putine informatii. Insa, treptat, vin raspunsuri pentru toate intrebarile.
Este o introducere destul de brutala in lumea lui George R.R. Martin, fiind prezentate succint cateva personaje ce sunt uitate rapid. Totul este prezentat prin intermediul personajelor principale, care se afla pe rand in centrul actiunii, in cadrul capitolelor ce le poarta si numele. Astfel, observam diferitele culturi, obiceiuri si traditii, asa cum sunt vazute de anumite personaje. La inceput, este dificil sa te obisnuiesti cu multitudinea de nume, cu diferitele grade de rudenie si relatii. Insa din clipa in care reusesti asta, devine tot mai greu sa lasi cartea jos. Taramurile descrise devin tot mai captivante, cu miturile si legendele lor, unele de mult uitate, care insa incep sa renasca. George Martin risca in multe momente sa dezamageasca cititorul prin anumite dezvaluiri sau cu anumite intorsaturi de situatie, insa reuseste astfel sa capteze atentia si sa pastreze mereu un ritm alert. In momentul in care afirmi ca ti-a placut un roman, te gandesti la ceva exact, poate un personaj in care te-ai regasit, poate o scena anume sau pur si simplu descrierile detaliate ale unui peisaj.
In Urzeala tronurilor insa, nu am avut nici un moment in care sa ma plictisesc, pentru ca mereu a fost ceva care sa ma incante sau sa ma surprinda, regasind toate elementele mai sus mentionate, plus multe altele. As putea sa vorbesc foarte mult despre roman, fiind foarte complex, insa voi incerca sa mentionez doar cateva din lucrurile care mi-au placut in mod deosebit. George Martin nu ne spune simple povesti cu cavaleri ce isi respecta juramintele fata de rege pana la moarte, fiind condusi de onoare si onestitate. Din contra, aceste virtuti sunt la fel de rar intalnite in roman ca si in realitate, in ziua de azi. Domina astfel razbunarea, viclesugurile, comploturile si chiar detronarile. Cele doua tabere care se contureaza destul de usor in majoritatea romanelor, impartindu-se rapid in bine si rau, sunt aici mult mai greu de identificat si nu exista un singur inamic precis.
Poti ajunge chiar sa indragesti unul din personajele negative, pentru iscusinta si viclenia sa. In orice caz, primul personaj care mi-a atras atentia a fost Jon. El este bastardul lordului Stark, stapan peste cetatea Winterfell. La inceputul romanului, Jon si cu fratele sau Robb gasesc o lupoaica moarta cu sase pui in jurul ei. Lupii insa sunt deosebiti, fiind lupi stravechi, foarte rar intalniti. Ei apar si pe stindardul familiei Stark, iar Jon, ajuntandu-se de asta, reuseste sa-l convinga pe tatal sau sa pastreze puii, spunandu-i ca-i un semn de bun augur. Astfel, fiecare copil se alege cu un pui de lup, acestia devenind adevarati companioni si protectori. Un alt lucru ce mi-a atras atentia sunt asa-zisele anotimpuri. Initial, ele par sa imparta anul in mod traditional, desi in unele zone nu a nins niciodata, iar in altele nu s-a topit niciodata zapada (ceea ce nu e ceva deosebit).
Insa pe langa acestea sunt “anotimpurile mari” ce pot ajunge la ani de zile, chiar generatii. Vara reprezinta anii caldurosi si este privita cu mare bucurie, insa iarna este aducatoare de moarte, ce aminteste de Ceilalti (despre care se stiu prea putine lucruri), aflati in spatele Zidului, care urasc orice creatura cu sange cald si omoara tot ce le iese in cale. Recomand tuturor sa exploreze minunata lume a Celor Sapte Regate, a poporului de calareti Dothraki si a legendelor ce prind viata. Pentru cei care se sperie usor de romane de dimensiuni mari, tin sa mentionez ca “Urzeala tronurilor” pare sa cuprinda doar introducerea si intriga din seria “Cantec de gheata si foc”. Asa ca, nu-mi ramane sa spun decat: “Vine iarna.”
Calin Adrian
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
________
