Philip K. Dick – Furnica electrica
In August 03, 2009 in SF
Philip K. Dick (1928-1982) este, pe buna dreptate, unul dintre cei mai influenti scriitori de literatura science-fiction din secolul XX, multe dintre scrierile sale fiind ecranizate, iar altele servind unor regizori ideile de baza ori adiacente pentru filmele lor SF, chiar daca respectivele opere literare nu au fost propriu-zis ecranizate.
In relativ scurta sa viata Dick s-a dovedit a fi un autor mai mult decat prolific, cele 38 de romane si numeroasele povestiri sau nuvele, aproape toate de o valoare literara ridicata (ca scrieri SF si nu numai, putandu-se gasi destule subtilitati ori elemente de natura speciala in temele si subiectele abordate), reprezentand o ‘vivacitate’ graitoare in cariera oricarui scriitor, daramite luand in considerare viata si diversele probleme ale lui P.K.D. In multe din operele lui Philip K. Dick se pot observa, alaturi de trasaturile science-fiction, unele influente sau aspecte filosofice, psihologice, religioase, lucruri care ‘imbogatesc’ mesajele acelor carti si scrieri, adaugand sensuri noi, privind partea fizica, dar mai ales partea psihica, spirituala ori sufleteasca a naturii umane si lumii inconjuratoare.
O caracteristica esentiala a scrierilor lui Dick este preponderenta afundare in anumite fantezii, aparent suprarealiste, unde personajele descopera ca lumea in care traiesc este o iluzie. Trasatura respectiva denota insusirea de catre P.K. Dick a unor invataturi si credinte orientale, specifice lumii asiatice, budiste ori taoiste. Printre altele, el declara : “Cand doi oameni viseaza acelasi vis, el inceteaza sa mai fie o iluzie.”
Dintre lucrarile memorabile ale lui Philip K. Dick si aparute la Editura Nemira putem enumera ‘Omul din castelul inalt’ (Premiul Hugo), ‘Ubik’ si ‘Viseaza androizii oi electrice?’, alaturi de volumul remarcabil de povestiri si nuvele ‘Furnica electrica’ (‘Minority report’- in varianta originala), publicat in 2006. Pot spune, inainte de a incepe prezentarea culegerii de nuvele, ca traducerea a fost asigurata intr-un mod extrem de profesionist de domnul Ion Doru Brana, alegerea editurii dovedindu-se mai mult decat inspirata, iar fluida si coerenta asternere a scrierilor lui Dick in limba romana garanteaza inca o data valoarea ridicata ca traducator a domnului Brana, nu doar pentru opere din limba franceza, ci si din engleza.
Volumul de nuvele ‘Furnica electrica’ incepe cat se poate de bine si in forta, cu ‘Impostorul’, o nuvela ecranizata in 2002 (‘Impostor‘) cu Gary Sinise si Madeleine Stowe in rolurile principale. ‘Impostorul’, nuvela scrisa in 1953, prezinta o lume distopica, in care pamantenii se lupta pentru supravietuire cu spatienii (dupa denumirea data de pamanteni), extraterestri care doreau cucerirea Pamantului si exterminarea oamenilor. Actiunea are un ritm indeajuns de tensionat pentru a captiva pe deplin cititorul, personajul principal al nuvelei fiind Spence Olham, cadru de conducere al unuia dintre proiectele de cercetare menite sa descopere o arma eficienta pentru infrangerea spatienilor de catre pamanteni.
Secretul si misterul nuvelei, ca punct de atractie major pentru oricare cititor, consta in finalul acesteia si detaliile actiunii usor diferite fata de cele din film. Oricum aflam ca cel pe care il credem Spence Olham este de fapt un robot umanoid, agent spatian trimis pe Pamant pentru infiltrarea in Proiectul umanitatii, care viza gasirea armei potrivite in lupta cu adversarul extraterestru, infiltrare cu scopul de sabotare a lucrarilor efectuate de oamenii de stiinta si tehnicienii respectivi. Astfel, calea cea mai simpla pentru agentul spatian cu infatisarea lui Spence Olham era eliminarea adevaratului Spence Olham si substituirea acestuia, robotul (impostorul) avand in acelasi timp toate amintirile si caracteristicile necesare pentru a se confunda perfect cu omul, netrezind nicio banuiala la o privire superficiala.
Cu toate acestea, Nelson, prietenul lui Olham inca din copilarie, simte ca ceva nu e in regula, si alaturi de Peters, un angajat al Guvernului, de la Agentia Federala de Securitate, il captureaza si pregatesc ‘deportarea’ impostorului pe Luna, pentru dezmembrare si dezactivarea bombei U din interiorul corpului, bomba menita sa explodeze in cladirea Proiectului. Impostorul scapa pana la urma si incearca sa dovedeasca faptul ca este adevaratul Spence Olham (deoarece robotul a fost construit cu ideea ca este omul respectiv, si nu constientizeaza faptul ca este impostorul, cel care i s-a substituit lui Olham). Pentru a-si dovedi ‘nevinovatia’, impostorul decide sa ajunga in padurea Sutton, unde vrea sa gaseasca nava-bold a ‘inamicului’ spatian si pe robotul-spion care nu si-a putut duce sarcina pana la capat. Finalul-surpriza este bine ales si interesant, cititorul afland si formula-cheie care declansa bomba. O nuvela care nu trebuie ratata.
In continuare, volumul de fata ne propune o alta nuvela ecranizata, ‘Varietatea a doua’, varianta cinematografica fiind filmul ‘Screamers’, din 1995. ‘Varietatea a doua’, iarasi o nuvela scrisa in 1953, ne descrie o alta posibilitate de lume distopica, in care un razboi devastator intre americani si rusi presupune folosirea de diverse arme de distrugere in masa, printre care si mai multe variante de roboti cu aspect uman, pentru o apropiere mai lesnicioasa de tintele umane ( rusi, americani, dar si restul populatiei umane, treptat-treptat). In cadrul multiplelor varietati de roboti ucigasi sunt incluse: tipul ‘clestilor’, asemanator oarecum unui crab; modelul baietelului neajutorat, aparent vulnerabil, denumit de protagonistii acestei scrieri ‘David’, dupa cum s-a recomandat robotul respectiv in fata lor; modelul soldatului ranit ori tipul Klaus.
Personajul principal este maiorul Hendricks, unul dintre putinii soldati supravietuitori ai conflagratiei mondiale, a carui misiune era transmiterea raspunsului taberei sale la mesajul trimis de partea rusa, al carei sol fusese casapit practic de ‘clestii’ (un tip de roboti ‘vii’) din preajma zonei in care campasera americanii. Dupa ce intalneste un baiat ciudat, David, Hendricks descopera alti supravietuitori, din tabara rusilor, Rudi, Klaus sau femeia Tasso. Pana sa intre in ‘cazemata’ rusilor, Hendricks realizeaza ca David este de fapt un tip de robot, varietatea a III-a, si afla de la ‘rusi’ despre existenta variantei I, cea a soldatului ranit.
Intrebarea logica impusa este care ar fi cea de-a doua varianta ori al doilea tip de roboti, in conditiile in care nu se stia nimic despre aspectul ei sau despre numarul tuturor tipurilor de masini ucigase. Pe parcurs eroul nostru, maiorul Hendricks, va fi confruntat cu numeroase surprize, ce pot fi caracterizate drept neplacute, aparitia unor varietati precum Klaus (care s-a infiltrat usor in tabara rusa), dar si dezlegarea misterului varietatii a II-a fiind puncte de interes majore, cu rol in mentinerea tensiunii la cote inalte si desfasurarea naturala a povestii apocaliptice scrisa de Dick. In final cititorul afla ca misiunea varietatii a doua era infiltrarea in interiorul Bazei Selenare, un ultim bastion al omenirii, construit de americani pe Luna in scopul coordonarii detasamentelor proprii in luptele de pe Pamant, dar si pentru evitarea disparitiei speciei umane.
Urmatoarea nuvela din culegerea intitulata ‘Furnica electrica’ este ‘Raport minoritar’, scriere ecranizata in 2002 – ‘Minority report’, cu Tom Cruise in rolul principal. In nuvela ‘Raport minoritar’, scrisa in 1956, autorul prezinta un viitor in care este infiintata o divizie a Politiei numita Precrime. Personajul principal este John Anderton, cel care a creat si inaugurat divizia Precrime, totodata seful acestui departament. Descoperim ca ‘instrumentul’ folosit de politie pentru a fi prevazuta orice crima din viitorul apropiat (una-doua saptamani) este constituit dintr-un grup de trei precogi, oameni cu puteri vizionare, speciale, capacitatea lor precognitiva dovedindu-se extrem de eficienta in reducerea infractiunilor, cazurile in care previziunile s-au dovedit un esec fiind practic neinsemnate ca procent si numar. Lucrurile se vor schimba insa, macar partial, atunci cand Anderton, comisarul-sef, va afla din raportul unui precog ca in cursul saptamanii urmatoare el este cel care va comite o crima, si deci va trebui sa fie arestat pentru impiedicarea acestui lucru.
Totul se complica, mai ales in conditiile venirii unui tanar inspector, Ed Witwer, care va ocupa in scurt timp pozitia lui Anderton. Wally Page este personajul care se ocupa de precogi si datele venite de la acestia, iar John Anderton va ascunde raportul incriminator reprezentat de cartela respectiva, desi realizeaza ca exista si o a doua copie pe biroul lui Page, destinata Armatei. Pentru a afla detaliile si finalul nuvelei, una plina de aspecte science-fiction, urmariri, momente extrem de tensionate, rasturnari de situatie etc., solutia este lecturarea ‘Raportului minoritar’.
Scrierea care urmeaza este nuvela ‘Un joc de razboi’, scrisa in 1956, subiectul actiunii fiind, dupa cum sugereaza si titlul, un joc aparte, constituit dintr-un grup de soldati de jucarie ganimedani si o citadela asediata, care trebuia sa fie cucerita de catre respectivii soldatei. Jocul respectiv, construit de fabricantii de pe Ganimede, are particularitatea uimitoare de a simula o lupta reala intr-un mod extrem de convingator, dupa fiecare atac al soldateilor asupra citadelei asemanatoare unei fortarete medievale observandu-se o diminuare a numarului de atacatori disponibil pentru urmatoarea tentativa de cucerire.
Acest lucru straniu, disparitia soldatilor de jucarie in interiorul citadelei, ii va pune pe ganduri pe responsabilii magazinului de jucarii Appeley, privind eventuala decizie de punere in vanzare a unei asemenea jucarii, potential periculoasa pentru copii. Printre personajele importante in povestire se numara Leon Wiseman, unul din angajatii sectorului administrativ al magazinului, Pinario, un subordonat al acestuia, Fowler, seful direct al lui Wiseman, sau Joe Hauck, directorul departamentului de vanzari al magazinului de jucarii Appeley.
Dintre cele trei jucarii ganimedane primite de magazinul respectiv, aflam ca se decide punerea pe piata doar in cazul unui joc numit Concern, cu unele trasaturi apropiate renumitului joc Monopol, dar reguli si instructiuni exact opuse. Pentru eventualul pericol reprezentat, jocul de razboi din care fac parte soldatii si citadela, ca si un costum de cowboy care ‘teleporteaza’ utilizatorul intr-o fantezie specifica vietii de la o ferma din Vestul Salbatic ori alta fantezie, in functie de forta imaginatiei si ideea pe care isi canalizeaza concentrarea respectiva persoana, nu vor primi inca aprobarea de intrare pe piata si deci acceptul pentru comercializare.
Riscurile privind ‘jocul de razboi’ pot consta in faptul ca e posibil ca un copil sau oricine foloseste jocul sa se expuna ori unor radiatii, ori sa declanseze mecanismul unei bombe atomice sau nucleare, conform teoriilor expuse de Wiseman sau Pinario. Pana nu se stie sigur daca posibilitatea ca jocul respectiv sa fie un mecanism distrugator, cum ar fi o bomba, este nula, ramane solutia logica de neacordare a licentei de comercializare. Referitor la costumul de cowboy, pericolul utilizarii ar fi foarte mare, mai ales daca ne gandim la puterea imaginativa a unui copil, ori chiar a unui om adult, imposibilitatea de a iesi din mrejele fanteziei sau imaginatiei ducand la o indepartare de realitate sau la confundarea realului cu fantasticul, fapt care in povestire se dovedeste cauzator chiar de rani fizice si traume nebanuite. Pentru a descoperi restul amanuntelor legate de actiunea nuvelei si de jocul de razboi, cum ar fi problema disparitiei definitive a soldatilor de jucarie sau a reaparitiei lor, va indemn sa nu ratati o scriere atat de interesanta.
Despre nuvela ‘Ce spun mortii’, din 1964, putem spune ca a stat oarecum la baza ideii din romanul ‘Ubik’, temele tratate fiind eventualitatea vietii dupa moarte – o semiviata -, criogenia, comunicarea (periodica) dintre vii si morti, calatoriile Pamant-Marte, existenta unor radiotelescoape de mare putere pe Luna, care pot capta sunetele din spatiul cosmic, omniprezenta, omniscienta s.a.m.d. Punctele comune ale romanului ‘Ubik’ si nuvelei ‘Ce spun mortii’ sunt: numele lui Herbert Schoenheit von Vogelsang, in nuvela proprietarul Morgii Fratilor Dragi (locul de stabilire a comunicatiilor dintre decedati si rudele sau cunoscutii in viata ai acestora), ideea omniprezentei, granita subtire intre real si fictiune, criogenia, traiul pe Marte sau pe Luna etc.
Personajele principale sunt defunctul Louis Sarapis, detinatorul companiei Wilhelmina Securities, Johnny Barefoot, mana dreapta a lui Sarapis si administratorul afacerilor acestuia dupa deces, Claude St. Cyr, consilierul juridic al lui Sarapis, Kent Margrave, presedintele liberal, Alfonse Gam, favoritul lui Sarapis pentru Biroul Oval, Phil Harvey, proprietarul altei mari companii, Kathy Egmont Sharp, nepoata lui Sarapis si mostenitoarea averii colosale a defunctului, Sarah Belle, sotia lui Johnny, si altii. O nuvela cu un ritm trepidant de desfasurare a actiunii, in care ‘instrumentele’ SF sunt combinate perfect cu cele ale literaturii politiste si de suspans, dar si cu introspectii si reflectii de factura filosofica ori psihologica; in concluzie o scriere incitanta a carei lectura nu poate fi ratata.
‘Ah, sa fii gelat!…’ este o povestire din 1964 in care subiectul central il reprezinta viata de cuplu si greutatile ei, in conditiile unor diferente culturale si de specie sau rasa. Pentru inceput sa mentionez ca in povestire se aminteste si despre un razboi intre pamanteni si gelati, o specie evoluata de amibe, care locuiesc pe Marte. Motivul conflagratiei sau cauza razboiului fusese o neintelegere de ordin ecologic, pamantenii dorind schimbarea atmosferei de pe Marte pentru a putea terraforma si coloniza planeta. Fiecare din cele doua parti beligerante a folosit pe durata conflictului si spioni trimisi in spatele liniilor inamice. Dupa terminarea razboiului, ajungem la actiunea descrisa in nuvela: personajele principale sunt George Munster, un fost soldat pamantean, care capatase pentru o anume perioada a zilei forma gelata, si Vivian Arrasmith, o gelata, care din cauza razboiului si a trimiterii ei in preajma oamenilor a ‘obtinut’ capacitatea de a avea forma umana pentru trei sferturi din perioada unei zile.
Datorita problemelor de ordin psihic si psihologic avute de cei doi dupa razboi, ca urmare a izolarii de cei din speciile lor originare (cauza fiind aspectul lor fizic neacceptat de membrii rasei din care faceau parte), George si Vivian decid sa consulte un psihanalist, pe doctorul-robot Jones. Intr-una din zilele cand sunt programati pentru o sedinta de terapie, intamplarea face sa se intalneasca in fata cabinetului doctorului Jones, iar dupa ce sunt rugati de acesta sa intre amandoi la aceeasi consultatie, apare ideea apropierii intre cei doi si a eventualei casatorii, cu scopul de a-si rezolva fiecare problemele de natura sociala, privind identitatea personala si comunicarea cu alti membri ai comunitatii din care fac parte.
Dupa casatoria lor si o perioada fara prea mari probleme, vor aparea certurile si neintelegerile referitoare la viata de cuplu si copiii lor, o fata gelata, o fata terrana si doi hibrizi- un baiat si o fata-, descendentii lor si apartenenta acestora reprezentand de fapt motivul principal care va cauza despartirea (divortul). Sunt prezentate treptat ideile de afaceri ale lui George Munster, multe nereusite, dar si sentimentul neplacut, ca urmare a faptului ca sotia se descurca mai bine cu gasirea unei slujbe, totodata mai bine remunerata. Finalul este destul de trist, deoarece lipsa de comunicare intre soti conduce la sacrificii inutile, precum decizia de permanentizare a formei gelate in cazul lui George sau permanentizarea formei umane in situatia lui Vivian, desi erau despartiti, iar lipsa unuia dintre parinti este un alt lucru dramatic in viata copiilor rezultati din casatoria lor. Un lucru bun ar fi totusi succesul profesional al lui George, si anume inventia Centurii Magnetice Magice Munster.
Urmatoarea nuvela, ‘Amintiri garantate’, scrisa in 1966, a stat la baza filmului ‘Total Recall’, din 1990, ecranizarea respectiva avandu-l pe celebrul terminator Arnold Schwarzenegger in rolul principal. Personajul central al nuvelei este Douglas Quail, un functionar de pe Pamant care descopera ca are si o identitate secreta, adevarata surpriza nu doar pentru el, ci si pentru sotia lui, Kirsten.
Descrierile unei societati a viitorului sunt captivante si incitante gratie fanteziei si imaginatiei lui Dick, cititorul gasind in poveste taxiuri-robot, arme speciale, emitatoare telepatice si alte elemente caracteristice literaturii SF. Douglas Quail decide sa-si satisfaca obsesia stranie avuta fata de planeta Marte, iar daca nu dispune de resursele necesare unei calatorii acolo, alege varianta de a-si ‘inocula’ in propriul creier, prin intermediul unei companii ca Rekal Incorporated, unele amintiri cat mai veridice privind un voiaj pe planeta-rosie, obtinand in acelasi timp si dovezi fizice, palpabile in legatura cu excursia respectiva, precum fotografii, obiecte etc..
Surprizele se tin lant, ca si starea de pendulare permanenta intre amintirile care par vii si reale si cele false, adaugate de compania unde spera sa-si rezolve obsesiile. Seful Rekal Inc., McClane, nu pare, in nuvela, constient ca i-a trezit amintiri reale lui Quail, in legatura cu o misiune de asasinat de pe Marte, implicarea lui intr-o eventuala conspiratie contra lui Quail parand utopica. Eroul povestirii va fi urmarit de mai multi ofiteri ai Agentiei Politiei Interplanetare (Interplan), pentru a fi inlaturat pericolul demascarii atentatului politic organizat de agentia respectiva.
Dorinta lui Douglas Quail de a-si aminti intr-un mod viu si cat mai realistic posibil evenimente si intamplari aparent fantasmagorice, cum ar fi salvarea Pamantului de la o invazie extraterestra, pe langa voiajul pe Marte, va duce in final, printr-o alta vizita la Rekal Inc., la trezirea unor alte amintiri reale, si nu fantasme sau inchipuiri, legate de obiectele primite de la o rasa extraterestra si importanta vietii sale pentru evitarea invaziei extraterestrilor. O scriere intr-adevar incitanta, avand si aspecte filosofice sau psihologice, precum limita dintre realitate si fictiune, invadarea vietii private si a creierului ori functiilor acestuia din partea unor organizatii cu diverse interese obscure etc.
‘Credinta parintilor nostri’ este o nuvela scrisa in 1967, a carei tema, in linii mari, o constituie subjugarea ideologica sau ideatica, plus teroarea si armele murdare folosite de un regim totalitar, cum ar fi cel comunist. Actiunea se petrece in mare parte in zona est-asiatica, a Chinei si Taiwanului, personajul principal fiind Tung Chien, un student, alaturi de care apare si Tanya Lee, membra a unei organizatii politice, un personaj important in povestire.
Se pot observa in aceasta scriere si subtilitati de ordin psihic, psihologic ori filosofic, subiectul central interferandu-se cu aspecte precum omniprezenta, diferenta si demarcatia fragila dintre realitate si fantezie, puterea de inducere a unor naluciri si fantasme de catre drogurile variate de pe piata neagra sau chiar de catre mijloacele de comunicare si informare in masa etc. Pentru restul amanuntelor privind nuvela invit cititorii sa nu piarda sansa unei lecturi interesante, atat prin actiunea alerta cat si prin profunzimea temelor si subiectelor abordate.
‘Furnica electrica’, nuvela care incheie in forta si in mod optim o antologie memorabila, a fost scrisa in 1969 si trateaza subiectul delicat al posibilitatii inlocuirii membrelor sau organelor umane cu diverse ‘parti’ robotizate si mecanice, precum si consecintele faptului respectiv asupra ideii sau notiunii de uman, dar mai ales tema constituita de prezenta robotilor, in speta cei organici, in societatea umana, ca si rolul ori functiile ocupate de acestia.
Personajul central al nuvelei este Garson Poole, proprietarul firmei Tri-Plan Electronics din New York, care afla in urma unui accident de masina, de la medicii spitalului unde a fost internat, ca este de fapt o furnica electrica, si nu un om, notiunea respectiva, de ‘furnica electrica’, referindu-se la un robot organic. El va fi trimis la un service autorizat de catre medicul de la spital care s-a ocupat de cazul lui, deoarece doar acolo i se putea inlocui mana smulsa sau ranita in accident.
Aproape imediat eroul povestirii realizeaza faptul ca era o simpla marioneta a companiei pe care, chipurile, o conducea. Intalnim si in aceasta scriere trasaturi specifice SF-ului, precum existenta videofonului, circuite si cablaje robotice ori mecanice, motorase si ‘organe’ electrice apartinand unui robot, instrumente miniaturizate de tehnica medicala sau industriala etc. O trasatura intalnita si in celelalte scrieri ale lui Dick, mai mult sau mai putin, este problematica de natura filosofica ori psihologica a eroului sau personajului care descopera ca lumea inconjuratoare este una aparenta, iar cunoscutii sau apropiatii lui Poole dau dovada ca stiu mai multe detalii despre viata acestuia decat cunostea personajul principal, el fiind prin urmare doar o marioneta a celor care l-au achizitionat pentru a-l pune in fruntea firmei Tri-Plan Electronics.
Rezulta deci oarecum o asemanare tangentiala cu romanul ‘Timpul dezarticulat’, in care eroul pus, macar partial, in postura mentionata este Ragle Gumm. Alta caracteristica prezenta in scrierea de fata si vazuta si in alte scrieri marca P.K.D. este demarcarea fina sau fragila intre lumea reala, palpabila, si cea inchipuita, a fanteziei sau fantasmelor, cu alte cuvinte una din temele preferate ale autorului american – ‘bariera’, ce poate fi trecuta relativ usor, dintre realitate si fictiune (imaginatie, fantastic sau inchipuire).
Ca o concluzie, referitor la ‘Furnica electrica’ as considera oportune si relevante cuvintele celor de la The New York Times: “Tot ceea ce a scris Philip K. Dick raspunde la aceeasi intrebare: unde este realitatea? Toate cuvintele pe care le asterne ii sunt insuflate de o aceeasi frica paranoica.[…]”. Intr-adevar, in aceasta culegere de nuvele, cititorul pasionat de SF poate descoperi destule elemente atractive sau incitante in scrierile lui Philip K. Dick, precum existenta unor lumi paralele, cosmaruri reale si adevaruri trucate, pe langa multe altele care transforma ansamblul povestirilor lui Dick intr-o opera captivanta si de neabandonat pana la ultima fila si ultimul rand. Totodata, dupa lecturarea acestui volum, una din consecinte este ‘obligatia’ resimtita de cititor sau sentimentul impunator cu privire la nevoia unor momente de reflectie, introspectie ori meditare asupra acelor lucruri subtile si ascunse apartinand scrierilor parcurse aici.
Inchei recenzia cu sugestia facuta fanilor SF-ului, mai ales al celui de calitate, de a lectura intreaga colectie de nuvele sau povestiri, deoarece in mod sigur niciuna din ele nu va dezamagi pe cititorii lui Dick sau pe cei ai operelor science-fiction, indiferent ca sunt fani ai prozei scurte sau ai prozei lungi.
Alexandru Raul Trandafir
[ratings]
Gardner Dozois – The Year’s Best Science Fiction vol IV
In July 16, 2009 in SF
Din punctul meu de vedere, antologiile Gardener Dozois sunt adevărate repere ale modului cum se scrie science fiction-ul în zilele noastre şi cine vrea să cunoască acest lucru îi este suficient să lectureze un asemenea volum, care reprezintă dacă nu o esenţă a SF-ului contemporan, cel puţin o oglindă fidelă a unei pieţe de carte specializată, cea americană, care numai în 2004 a însemnat publicarea a 1417 romane SF, fără să mai socotim antologiile şi miile de texte publicate în reviste. Volumul de faţă este de fapt partea a doua a antologiei numărul 22, publicată în USA în anul 2005 şi care cuprinde 12 autori, mai mult sau mai puţin cunoscuţi.
Festinul debutează cu Triburile de pa Bela, de Albert E. Codrey, un SF clasic de aventură cu intrigă poliţistă. Autorul este un scriitor full time de fantasy şi horror, din când în când aventurându-se şi pe tărâmurile sefiste. Lucrul acesta se reflectă foarte bine şi în cele 100 de pagini ale acestei nuvele, care abundă de fiinţe belicoase şi crime sadice. Cu toate că povestea are nerv şi logică, calitatea ei nu m-a încântat din 2 motive. Primul, ar fi acela că este scrisă cu fraze scurte, normale pentru un text de aventuri, dar care nu oferă nici un fel de profunzime scriituri. Al doilea, este scena în care personajele autorului nostru rămân fără hrană şi sunt obligate la canibalism. Lucrul este zugrăvit fără nici o emoţie de autor, încât ţi se face rău citind aceste pagini, mai mult din indiferenţa acestuia faţă de încălcarea acestei cutume umane. Singura problemă a tuturor implicaţi în această dramă este dacă carnea de om are gust de porc sau de vită. De asemenea, mesenii care au solicitat o porţie în plus au fost trataţi cu indiferenţă şi acuzaţi de lipsă de respect faţă de semenii lor din farfurie. Triburile de pe Bela a apărut şi într-unul din numerele revistei Sci-Fi Magazin.
Sitka, de William Sanders, este un text prea scurt, doar 20 de pagini, pentru a fi şi bun. Autorul este un specialist în SF, subgenul istorie alternativă, obţinând chiar două premii Sidewise, acordate celor mai reuşite texte de acest gen literar. Sitka este tot un exemplu de istorie alternativă în care războiul rece dintre americani şi ruşi este dus pe cu totul alte coordonate spaţio-temporale şi cu personaje precum Jack London şi Lenin. Ar fi interesant de aflat chimia scrierii acestui mini text SF : poate a fost o comandă a lui Gardener Dozois către Sanders, de a avea o istorie alternativă în volumul său, sau autorul nu s-a mai încadrat în timpul de predare a manuscrisului şi a tăiat finalul… Pentru că este clar că avem de-a face cu un text sefe care nu apucă să înceapă şi se termină brusc.
Iar Leviathanul plânse, de Daniel Abraham, este o nuvelă social science fiction, în care intrăm în viaţa unei echipe de specialişti antitero, prinşi în acţiuni specifice dar şi în scene din viaţa lor personală. Găselniţa succeselor acestei echipe, precum şi a autorului textului de faţă, este sistemul de interconectare a acestora, după o tehnologie sofisitcată, care permite vizualizarea în timp real a celui mai ascuns loc. Lucrurile se complică când echipa ucide, din greşeală o fetiţă iar duşmanul, adică grupările musulmane, reuşesc să se infiltreze în sistemul de vizualizare şi comunicare a acestora, un soi de virus care face ca această fetiţă să apară în toate locurile unde echipa acţionează. Nuvela nu este rea de loc, dar prezentarea realistă a atentatelor, soţia bolnavă incurabil a unuia din personaje, fetiţa ucisă din greşeală, fac pe ansamblu să fie un text mult prea amar la lectură pentru a şi place cuiva. Textul a apărut şi într-unul din numerele revistei Sci-Fi Magazin.
Luptătorii, de Colin P. Davies, este prea scurtă pentru a fi demnă de interes. Înainte de a arunca anatema pe acest text, trebuie să recunosc că există short story, de aceleaşi dimensiuni, remarcabile, din nefericire, nu este cazul celui de faţă, unde o fetiţă şi un bunic ies în largul mării cu o şalupă iar noi aflăm, cu această ocazie, că există demoni şi monştrii în adâncuri, care se luptaseră pentru a apăra Portul de origine. De ce, cum ? Nu vom afla niciodată.
Mayflower II, de Stephen Baxter, este un melange de space & time opera, adică două teme atât de dragi cititorilor şi scriitorilor de SF. Sunt relatate evoluţia şi involuţia unei civilizaţii, la bordul unei astronave, pe parcursul unei călătorii cosmice de douăzeci şi cinci de mii de ani pământeni. Trebuie să recunoaşteţi că trebuie să fii un scriitor cu mult curaj şi experienţă pentru a produce o asemenea realizare literară. Şi Stephen Baxter dovedeşte că le are din plin, inclusiv talent. După un început de acţiune de-a dreptul precipitat, cu o îmbarcare selectivă pe o navă, de pe o planetă ameninţată de o invazie umană nimicitoare, cititorul se aşteaptă să se mai liniştească evenimentele după ce aceasta decolează şi se pierde în spaţiu. Lectura devine însă de-a dreptul stranie când la fiecare pagină afli că pe uriaşa navă au mai trecut câteva sute de ani, iar din trei în trei pagini, s-a mai scurs un mileniu pentru mini civilizaţia aflată între pereţii navei. Destul de greu de digerat o asemenea lectură, cu întrebările pe care ţi le pui, cu suspiciune : sau autorul este prea complex pentru mintea mea, sau am o problemă cu timpul sau, pur si simplu, limitele spaţiului cosmic sunt prea mari pentru a le înţelege.
Călărind bivolul alb, de Caitlin R. Kiernan, este o nuvelă SF care ne aruncă, fără prea multe discuţii, într-un prezent-viitor cenuşiu, alături de un personaj principal deja clasic, aproape tocit de miile de apariţii în romane şi filme : agentul detectiv alcoolic, ratat, doar cu puţin mai bun decât personajele negative. Nuvela este o distopie bine impregnată cu elemente biopunk, care se citeşte cu plăcere de la cap la coadă, dacă îţi place atmosfera sulfuroasă a la Blade Runner. Din tot ce am citit până în acest punct al antologiei, este cea mai bun text.
Dragonii din vâlceaua adâncă, de Robert Reed, este un text SF care are meritul de a mulţumi pe toată lumea care citeşte această antologie. Este science fiction, dar şi fantasy, luând în consideraţie dragonii care apar destul de des de-a lungul întregii istorii. Este istorie alternativă SF pentru că ne prezintă un western american cum nu a existat niciodată, dar şi un posibil viitor fantasy al Americii, dominat de dragoni resuscitaţi., după cum dau de înţeles ultimele rânduri ale povestirii. Robert David Reed scrie mult şi bine, în 2006 a câştigat un Hugo pentru nuvelă şi fiind născut în 1956 mai are ceva vreme la dispoziţie pentru noi realizări sefiste.
Oceanul orbilor, de James L. Cambias, ne aruncă direct în apele reci ale oceanului, într-un SF clasic, construit în jurul ideii întâlnirii cu o altă civilizaţie, de data aceasta fiind vorba de ilmatarani, fiinţe submarine. Lectura este agreabilă poate şi pentru faptul că lumea subacvatică are un farmec aparte şi oferă un tonus de vacanţă. Trama este construită pe o anecdotă destul de simplă : cercetătorul uman care pătrunde în lumea interzisă a unei civilizaţii subacvatice şi care, în final, este “pescuit” de aceştia şi disecat pe viu, prin tăierea costumului de scafandru (chiar dacă era unul foarte special) şi apoi a pielii umane, un lucru complet de neînţeles pentru fiinţele peşte, care nu pot pricepe cum o fiinţă poate fi alcătuită din două straturi atât de diferite.
Grădina, o idilă science fiction Hwarhath, de Eleanor Aranson am înţeles că este un text care face parte dintr-o serie intitulată Hwarhath. Sincer nu am reuşit să citesc decât câteva pagini şi este singurul caz în care nu am reuşit să duc un text până la capăt din cele 4 antologii Gardner Dozois, publicate de Nemira. Trebuia să se întâmple şi aşa ceva. Textul m-a îndepărtat complet prin stilul de poveste pentru copii şi zugrăvirea unei lumi pseudo feudale de homosexuali. Cu-i place aşa ceva, îi urez lectură plăcută.
Alegere profitabilă, de Peter F. Hamilton, ne oferă posibilitatea lecturii unui altfel de SF, chiar dacă poate fi încadrat în sub genul social science fiction, în care evenimentele se petrec aproximativ în zilele noastre, printre întâmplări cotidiene obişnuite, într-o Mare Britanii în care poporul englez emigrează în masă, pe o altă planetă, prin intermediul unei găuri de vierme, construită de un om de ştiinţă. Povestea este dulce amară, umoristică la prima vedere dar cu o anumită doză de tragism tipic englezesc.
Sisif şi străinul, de Paul Di Filippo, este o povestire care aparţine în mod evident sub genului istorie alternativă, avându-l ca personaj principal pe Albert Camus, de data aceasta înalt funcţionar în cel mai puternic stat al lumii : Imperiul francez. Acest subgen SF oferă de fiecare dată trame spectaculoase, cu condiţia ca autorul să fie talentat, Paul Di Filippo fiind unul dintre ei.
Triptic cu mine şi ea, de Paul Melko, este un text scurt dar dens, construită pe tema destul de uzitată a universurilor paralele. Personajul principal nu are nimic din erou, el se mulţumeşte cu o existenţă banală prin aceste universuri asemănătoare, mulţumindu-se doar să copie melodii şi povestiri dintr-un univers şi să le vândă în altul. Acest plagiat mărunt poate fi însă un punct de plecare pentru o adevărată discuţie privind pirateria pe internet şi respectarea drepturilor de autor în universuri paralele. Evenimentele se precipită când într-unul din universuri, personajul nostru este martor la răpirea unei fetiţe. Renunţând la comoditatea unei vieţi între universuri, se implică în salvarea fetiţei şi precum era de aşteptat, reuşeşte cu succes, ca să zic aşa.
Invetiţii, de Walter Jon Wlliams mă aşteptam să fie un text de nota zece, luând în considerare că citisem de acelaşi autor The Green Leopard Plague, care obţinuse Nebula în 2005. La pomul lăudat să nu te duci însă cu sacul, spune un vechi proverb. Din punctul meu de vedere, este cea mai “scorţoasă” nuvelă SF pe care am citit-o vreodată. Dacă The Gree Leopard Plague este o superbă poveste cu conotaţii genetice spectaculoase, de data aceasta avem de-a face cu câţiva ofiţeri scăpaţi parcă de prin Războiul stelelor, echipaţi în uniforme scrobite, respectând reguli cazone stricte, visând doar înaintări în grad, îmbogăţire rapidă şi trecerea într-o castă superioară. Toate acestea, în timp ce navigau cu nave căptuşite cu lemn scump şi pietre preţioase. Autorul mai drege busuiocul când personajul său principal ajunge pe o planetă a cărui conducător este suspect de deturnare de fonduri. Lucru care se confirmă şi urmează ceva lupte pe care omul nostru le câştigă spectaculos reuşind să atingă ţelurile înalte de care aminteam mai înainte, pe toate o dată, adică la pachet.
Volumul se încheie cu Sinteza 2004, o retrospectivă a publicisticii sefiste americane, în principal, şi anglofile, în general. Pentru un fan SF este un adevărat filon de date şi informaţii privind acest gen literar, despre care unii spun că este ameninţat cu extincţia, alţii că este asimilat încet de către fantasy, un fost sub gen SF, care de câţiva ani l-a depăşit cantitativ. Datele prezentate în această retrospectivă editorială SF, dau de înţeles, că genul este în plină diversificare publicistică : internet, carte, revistă, cu câteva mii de titluri publicate, imposibil de citit de un singur om. Dacă cifrele vehiculate par destul de optimiste pentru orice fan şi chiar editor SF, mai trebuie amintit că în afară de extincţia prin dispariţie mai există o formă a acesteia prin disoluţie. Timpul va hotărî viitorul. Până una, alta, avertizăm imperativ editura Nemira că aşteptăm şi alte volume The Year’s Best Science Fiction ! Vă rugăm frumos !
Nicolae C. Ariton
[ratings]
The Year’s Best Science Fiction-vol. III
In July 07, 2009 in SF
În primul rând, trebuie să recunosc că sunt un fan SF incorigibil şi că apropare orice text aparţinând acestui gen literar (unii critici literari susţin că sf-ul nici măcar nu este literatură) îl citesc cu plăcere.
De asemenea, nu prea îmi plac romanele SF în serie, pentru că citesc relativ încet şi pierd prea mult timp cu acelaşi univers şi personaje. Devorez însă cu o plăcere deosebită nuvelele cu lungimi cuprinse intre 50 şi 150 de pagini, pornind de la ideea că un autor talentat este capabil să scrie texte science fiction de cea mai bună calitate, între aceste limite de număr de pagini. D
in acest motiv, sunt un mare admirator al antologiilor Gardner Dozois, pentru că sunt adevărate vitrine ale SF actual şi nu ai nevoie să citeşti zeci de volume ca să vezi cum mai ticăi ceasul SF-ului modern, un singur volum al acestei antologii şi ai aflat ora aproape exactă în science fiction.
Volumul al treilea The Year’s Best Science Fiction, este prima parte a ediţiei 22, apărută în 2005, conţinând 15 autori, o parte dintre ei regăsindu-se şi în primele două volume apărute la Nemira. Un lucru de-a dreptul excepţional este faptul că 15 nuvele din acest volum (precum şi din volumul 4, sau al doilea al acestei ediţii 22) au fost nominalizate pentru premiul Nebula, 2 pentru Hugo iar 10 dintre ele au fost în primele 30 de texte SF ale anului 2005, după un clasament făcut de revista Locus.
Vorbeam din adâncuri de Pat Murphy face deschiderea în forţă a acestei antologii este un text scris în stilul clasic şi agreabil al subgenului soft and social SF . Acţiunea se derulează pe plaja unei insule pustii, cu două personaje : un naufragiat şi un robot care face cercetări subacvatice în zonă. Pe parcurs, cititorul află că de fapt robotul este coordonat de un copil autist, în cadrul unui proiect universitar, iar naufragiatul aproape moare deoarece comunicarea este lucrul cel mai dificil în această frumoasă scriere SF. Autorul are la activ 2 premii Nebula
Pornirea ceasului a tânărului şi promiţătorului autor Benjamin Rosenbaum este un text clar cyberpunk, mai precis biopunk. Personajele sale sunt adolescenţi modificaţi genetic, cu trupuri sfidând absurdul dar şi cu simţiri afectate de combinarea nefirească de muşchi şi hormoni. În final, descoperim că aceştia nu sunt alteceva decât nişte copii bolnavi, atinşi de tot felul de boli genetice, într-un viitor nu prea fericit al umanităţii.
În A treia tabără, autorul David Moles ne poartă pe planeta îndepărtată Salome, o colonie umană uitată în spaţiul îndepărtat. Povestirea este un retro-pulp, cu o intrigă poliţistă în care se înfruntă două entităţi extraterestre, în dorinţa de a domina acesta capăt de lume. Povestirea este condimentată cu lupte, dezvăluiri senzaţionale şi o poveste de dragoste corespunzătoare.
Statul voluntar de Christopher Rowe este un text care poate fi considerat şi SF pe lângă o poveste absurdă şi, uneori, abstractă, un exemplu al subgenului magic realism. Universul zugrăvit este populat cu personaje excentrice, cum ar fi personajul principal : Soma, de profesie pictor care face copiii ale valurilor oceanelor, sau Jenny-cu-Vaselină-sub-Unghii, un fel de doctor-mecanic de automobile, care, ca mai tot ce există în această lume, are viaţă şi personalitate. Soma este răpit de un grup de ciudaţi numiţi Ciorile negre, purtându-l în tot felul de întâmplări, care de care mai stranie.
Un zeu din umbră dacă nu ar fi scrisă de Nancy Kress şi nu ar fi o space opera de cea mai bună calitate, am putea spune că este un text care tratează problemele menajului a trois în condiţiile de izolare cosmică. Personajele sunt : Tirzah, conducătoarea expediţiei cosmice, Agit şi Kane, bărbaţii echipajului. Aceştia împart totul între ei : dragoste, ambiţie, suspiciune, ură, în condiţiile în care nu sunt decât nişte entităţi virtuale transferate pe computerul sondei spaţiale, singura formă de existenţă capabilă să reziste într-un miez spaţiu-timp galactic, situat într-o adevărată baie de radiaţii ucigătoare. Cu toată atmosfera super tech în care se află cele trei entităţi, trăirile sunt pur umane. Cei doi bărbaţi intră în clasicul conflict macho, de data aceasta pe coordonate pur intelectuale, iar Tirzah încearcă să păstreze echilibrul, oscilând între sentimente de dragoste şi aprecieri profesionale faţă de cei doi.
Oameni de nisip şi zgură este scris de Paolo Bacigalupi, unul din autorii mei favoriţi, care în volumul doi al antologiilor Dozois, m-a încântat cu Omul Calorie. Faptul că lucrează la un ziar ecologic îşi impune amprenta asupra textelor sale, astfel şi primul şi cel de faţă, se petrec într-un viitor sumbru al omenirii, în care mediul înconjurător distrus de intervenţia omului, într-un exemplu clar de distopie cu accente biopunk. În textul de faţă, atmosfera este de-a dreptul sinistră, totul fiind distrus, sau modificat genetic, inclusiv oamenii, care sunt un fel de ciudăţenii, capabile chiar să-şi auto regenereze părţi ale corpului în urma unor accidente. Trei gardieni ai unei mine găsesc un câine abandonat, şi adevărat, prin tuneluri abandonate şi încep un coabitat cu fiinţa pe care nu o înţeleg de nici un fel şi faţă de care nutresc sentimente amestecate de suspiciune, dispreţ şi afecţiune. În final, din cauza preţului prea ridicat al hranei organice, câinele este sacrificat şi mâncat, într-o vacanţă de coşmar, pe plaja unui ocean poluat cu petrol şi resturi de plastic. Povestirea a fost nominalizată pentru premiile Nebula şi Hugo, iar Omul-Calorie, după spusele autorului, va deveni roman. Un autor tânăr care trebuie urmărit cu atenţie în viitor.
Când Dumnezeu a bătut din palme nu este un text hard SF, aşa cum în prezentarea lui Michael F. Flynn se afirmă că este unul din cei mai buni autori de hard SF. Aceasta nu înseamnă însă că nu este de foarte bună calitate, textul fiind încadrat în sub genul space opera, bogat asortat cu elemente de cultură musulmană. În fapt, avem de-a face cu o expediţie umană pe o planetă îndepărtată, în care grupul de expediţionari încearcă să înţeleagă civilizaţia pe care o descoperă aici. Finalul este însă tragic, cei pe care îi credeau nişte alieni plini de calităţi se dovedesc a fi nişte fiinţe ignorante şi criminale. Cei care iubesc naraţiunile despre descoperiri geografice , vor fi încântaţi de acest text.
Turism de M. John Harrison este un exemplu de hibrid SF : social science fiction şi biopunk.. Sunt din ce în ce mai convins că autorii englezi de SF au ceva aparte în stilul de exprimare literar. De multe ori, autorii englezi accesează un nivel în profunzimea literară a textului SF. Cam acelaşi lucru se poate spune şi despre piesa de faţă. O mostră de SF pur, în care personajul principal : Jack Sertotin un ghid mai aparte în Raintown, un oraş şi mai aparte în care, pe timpul nopţii, străzile se amestecă între ele, clădirile dispar, au loc invazii de pisici şi telefoane publice agăţate aiurea de pereţi într-un simplu cui. Oamenii sunt ciudaţi, marginalizaţi ai societăţii, clone etc. Toate aceste într-o poveste bizaro-ştiinţifică.
Pe cuvânt de cercetaş este un text construit pe fundaţia paradoxului temporal în care personajul principal citeşte nişte mesaje trimise de el însuşi din viitor, după o călătorie în trecut, într-un clasic time travel. Pare destul de complicat, dar nu este, deoarece textul este o poveste agreabilă care se petrece în zorii umanităţii. Despre autorul, Terry Bisson, se spune că este singurl scriitor de SF care a reuşit performanţa de a obţine, cu nuvela Bears Discover Fire, premiile Nebula, Hugo, Theodor Sturgeon şi Asimov.
Bărbaţii înseamnă necaz, de James Patrick Kelly, ne oferă o poveste care are loc într-un viitor straniu al umanităţii, într-o distopie in melange cu biopunk. Naraţiunea este o construcţie de tip poliţistă, cu personaje triste şi viitor sumbru, la care se adaugă un stil al autorului de-a dreptul colţuros, toate concurând la un text reuşit dar dificil la lectură.
Mama Egipt, de Kage Baker este textul cu cele mai mari dimensiuni al antologiei. Dacă ar fi fost o nuvelă SF, probabil ar fi fost un fel de coloană vertebrală a volumului, avem însă de-a face însă cu un fantasy pur. Pentru cititorul român, Mama Egipt este însă extrem de interesantă, numai şi pentru motivul că naraţiunea are loc în România, sau mai bine zis, pe teritoriul unei Românii de prin secolul XVIII-XIX, vag definită geografic şi cu surse de documentare, a autoarei, destul de sărace. Astfel, oraşul Braşov este prezentat cu denumirea veche germană. Personajele poartă însă nume româneşti şi au apucături tipic naţionale, iar povestea este fluidă şi bine scrisă. Personajul principal : Mama Egipt este destul de tenebros dar nu are nimic de-a face cu vampirii, lucru demn de remarcat pentru un scriitor american.
Serendipitate sintetică, de Vernor Vinge schimbă brusc tonalitatea antologiei, aruncându-şi cititorii în valurile sulfuroase ale cyberpunk-ului. Acţiunea se petrece într-un viitor dominat de calculatoare, realitate virtuală, hackeri adolescenţi şi vârstnici inadaptaţi.
Mulţumesc doctore, de Mary Rosenblum este mitul lui Pygmalion în versiune SF. Eric este un tânăr mutilat cumplit în urma unui accident din copilărie şi căruia un doctor îi oferă şansa refacerii feţei graţie unei tehnologii sofisticate. Lucrurile sunt însă mai complicate decât par, doctorul fiind şi el marcat de pierderea propriului copil într-un accident. Experimentul merge bine dar trăirile interioare îl conving pe Eric să abandoneze proiectul. Mai puţin SF, mai mult sentimente.
Delhi, de Vandana Singh este o tânără americană, de origine indiană, care predă fizica şi scrie, printre altele, şi SF. Textul susnumitei autoare este un fel de SF, îmbibat până la saturaţie cu filozofie hindusă şi atmosfera unică a Indiei. Aseem, personajul principal, are puterea de a vedea oraşul Delhi în trecut sau viitorul îndepărtat, creierul său având capacitatea de a distinge aceste „amăgiri temporale” produse de „fluxul temporal”, care se mai încâlceşte şi el din când în când. Textul este o piesă frumoasă de time opera, ca sub gen SF.
Steaua căzătoare, de Brendan DuBois, este un text care ne propune o nouă formă de rasism, într-un text distopic. Într-un viitor în care America supravieţuieşte într-o stare economică asemănătoare secolului XVIII, datorită „virusului final” care a distrus întreaga economie mondială, într-un orăşel din SUA, oamenii obişnuiţi reinventează rasismul, de data aceasta victimă fiind un astronaut, considerat vinovat de situaţia în care ajunsese naţiunea americană. O poveste cu trimitere la inconştienţa hackerilor care pot distruge o lume întreagă, în cazul de faţă, virusul fiind cauza prăbuşirii societăţii umane.
The Year’s Best Science Fiction vol III este o antologie în care sunt reunite 15 texte ce îţi oferă o imagine limpede a stării SF-ului actual, cu părţi bune şi altele mai puţin bune : primele te încântă lecturându-le, a doua categorie te invită la alte lecturi din următoarele volume Gardner Dozois.
Nicolae C. Ariton
[ratings]
Dan Simmons – Hyperion
In June 24, 2009 in SF
Hyperion de Dan Simmons este povestea a sapte pelerini si a drumului lor spre un loc enigmantic numit Criptele Timpului aflat pe indepartata planeta Hyperion. Aceste cripte sunt lacasul lui Shrike, o entitate misterioasa, criminala, de neoprit si de necunoscut, care pare a sfida legile fizicii si probabilitatii. Cei sapte au fost alesi de catre Biserica lui Shrike pentru un ultim pelerinaj in timp ce conducerea civilizatiei umane, numita
Hegemonie, se pregateste de razboi.
Cartea a fost comparata cu Povestirile din Canterburry de Chaucer. La fel ca in acestea, fiecare membru al pelerinajului isi spune povestea. Ceva ii uneste pe acesti oameni si poate punandu-si unii altora aceste povesti, vor afla motivul. Aici sta frumuseatea si ineditul acestui roman. Fiecare poveste este spusa cu o voce si un ton distinctiv. Fiecare caracter este astfel foarte bine conturat. Fiecare poveste este captivanta, epica dar si emotionanta. Prin aceste povesti se creioneaza un minunat tablou viu al societatii in care personajele traiesc. O societate in care calatoriile instantanee si informatiile infinite sunt la ordinea zilei. Legile lor sunt facute de o democratie atat de adanc inradacinata, incat fiecare cetatean poate participa la fiecare minut al guvernarii. Dar intreaga civilizatie este intretinuta de Inteligente Artificiale ajunse aproape la omnipotenta.
Prin povestile lor aflam ca fiecare personaj a fost in contact la un moment dat cu Hyperion, cu Shrike sau cu Criptele Timpului. Unul dintre pelerini este un tata care cauta leacul pentru boala necunoscuta a ficei lui. Ceilalti sunt un poet, un soldat, un detectiv particular, un anarhist, un diplomat, dar toti sunt cumva conectati cu entitatea misterioasa. Astfel prin povestile lor aflam nu numai despre ei, cat si despre misterele care il inconjoara pe Shrike, mistere de care poate depinde supravietuirea rasei umane.
Exista putine carti care reusesc intr-o asemenea masura sa creeze atat un univers convingator cat si sa il populeze cu personaje credibile. De fapt termenul de Science Fiction este mult prea limitat pentru a descrie acest roman care este pe lange SF si fantasy, si mystery, si teologie, si poveste de dragoste. Astfel acestea carte are pe langa meritul de a emotiona cititorii, pe acela de ai ridica deasupra naratiunii si de ai face sa contemple conditia umana.
Aceasta carte este o bijuterie rara meritand pe deplin laudele care i-au fost aduse si premiile cu care a fost incununata. Este un roman aproape perfect. Singurul lucru care lipseste este de fapt finalul (dar pentru asta exista Caderea lui Hyperion, aparuta si ea la editura Nemira). Cu toate acestea, Hyperion poate fi citit ca un roman de sine statator atat pentru povestirile din care este compus (povestiri care le insele pot fi citite cu placere si separat) cat si petru efectele profunde pe care le va avea asupra constiintei cititorilor.
[ratings]
Tudor Ciocarlie
