Michael A. Stackpole – Hartile prevestitoare
In May 05, 2009 in Fantasy
Hărţile prevestitoare. Este al doilea volum din seria Marile Descoperiri, primul fiind Atlasul secret. Mai întâi de toate trebuie să atrag atenţia cititorilor să nu faca aceaşi greşeală pe care am făcut-o eu. Am citit primul volum atunci când a apărut iar acum citind continuarea am avut deseori probleme cu identificarea unor personaje, nu pentru că nu ar fi fiecare foarte bine definit de către autor ci din cauza memoriei mele nu foarte strălucite şi a numărului foarte mare de participanţi la acţiunea cărţii. Ideal şi recomandat este ca întreaga serie să fie citită deodată, altfel – dat fiind faptul că întâmplările sunt redate în cinci-şase planuri narative şi există cel puţin tot atâtea personaje principale – cu greu va reuşi un cititor să-şi formeze o viziune de ansamblu asupra celor povestite şi aproape imposibilă înţelegerea importanţei unui complot, a unei trădări sau a unei alianţe de moment în cadrul întregului.
Cartea este îndeajuns de bine scrisă cât să nu-mi fi pierdut răbdarea cu ea, deşi are dimensiuni impresionante, totuşi nu aş cataloga-o drept capodoperă a genului. Nu pentru că ar duce lipsă de ceva, din contră, aş zice că are de toate în exces, până şi evenimentele secundare, de o importanţă minoră sunt redate amănunţit cu o exagerată atenţie acordată detaliilor ceea ce determină cititorul aflat în căutarea unei destinderi prin lectură să se simtă sufocat. Aş compara senzaţia cu cea pe care o poate avea un om ce încearcă să se uite la un film şi descoperă apoi că a dat peste o telenovelă ce se tot întinde şi ramifică.
Michael A. Stockpole are stofă de scriitor, lumea prezentată are coerenţă, acţiunea este logică şi personajele sunt credibile ceea ce pe mine personal mă face însă să regret că un astfel de autor capabil îşi risipeşte talentul scriind mii de pagini de fantesy la care singurele pretenţii sunt acelea de a fi o poveste bine spusă, când ar putea scrie, având toate atuurile, şi ceva de o valoare mai mare, ceva ce să lase în mintea cititorului mai mult decât amintirea unei poveşti despre eroi care înving ori sunt învinşi.
Dacă e să fac o comparaţie între cele două volume apărute până acum din această trilogie, atunci aş zice că Hărţile prevestitoare are câteva plusuri faţă de Atlasul Secret. În cartea asta caracterele schiţate în primul volum capătă un contur mai clar, acţiunile lor încep să fie percepute având importanţă în cadrul întregului şi există şi câteva răsturnări neaşteptate de situaţie. De la jumătatea primului volum ajunsesem să citesc cartea în virtutea inerţiei ceea ce n-aş zice şi despre Hărţile Prevestitoare, probabil pe motivul existenţei unui orizont de aşteptare acolo unde în primul volum se făcea doar o introducere în lumea propusă.
Departe de a fi o capodoperă a genului, cum ar fi Stăpânul Inelelelor lui Tolkien sau Cântec de Gheţă şi Foc a lui George R. R. Martin, este totuşi o carte ce merită cumpărată şi citită nu doar de colecţionari sau de pasionaţi ai genului fantasy ci şi de oricine are câteva zeci de ore libere pe care vrea să le petreacă în compania unor cărţi uşurele.
Balin Feri
[ratings]
George R.R. Martin – Urzeala tronurilor
In December 23, 2008 in Fantasy
Nu ţin minte să mai fi citit altă carte de George R.R. Martin, cu excepţia romanului Zburătorii nopţii, o lectura neimpresionantă, ce nu izbuteşte să rămână multă vreme în memoria cititorului. Prin urmare, surpriza produsă de Urzeala Tronurilor a fost desăvârşită.
Încă de la prima pagină Urzeala Tronurilor a reuşit să-mi capteze atenţia, să-mi trezească interesul, atât pentru lumea complexă care mi se înfăţişa treptat, cât şi pentru soarta eroilor. Potenţialul de mare povestitor se simte şi în Zburătorii nopţii, însă George R. R. Martin îşi demonstrează adevărata forţă literară cu povestea familiei Stark.
Despre Urzeala Tronurilor s-au scris nenumărate rânduri, prin urmare nu voi cădea în ispita reiterării afirmaţiilor consacrate despre această carte, cum ar fi paralela dintre războiul celor două roze – purtat între casele nobiliare Lancaster şi York, 1453-1487 – şi războiul familiilor protagoniste ale romanului, sau influenţa evidentă a romanului lui Sir Walter Scott, Ivanhoe asupra stilului literar al lui Martin. Mai mult decât aceste coordonate funcţionale ale romanului ar merita menţionate elementele de inedit ale acţiunii. Înainte de toate, Zidul… prologul ne aduce în faţa acelei construcţii bizare, masive şi veşnic păzite. Nu ni se spune ce este dincolo, nu ştim în ce constă ameninţarea fortificaţiei, ce demoni se ascund în lumea ce se întinde dincolo de Zid. Cei care trăiesc dincolo de acest Zid sunt denumiţi “Ceilalţi”, numele semnalând alienarea acestora de lumea eroilor romanului. Astfel, prin acest element se dezvoltă o poveste în cadrul altei poveşti.
Descrierile făcute lumii dothraki impresionează, deoarece şi aici există un corespondent în istorie. Modul de viaţă al luptătorilor acestui clan coincide cu obiceiurile popoarelor războinice ale Asiei centrale, eterna migraţie dintr-un loc în altul, organizarea triburilor şi autoritatea celor bătrâni, respectul de care se bucură casta războinicilor.
Am auzit o sumedenie de comparaţii făcute între Cântec de Gheţă şi Foc şi Stăpânul inelelor al marelui Tolkien. Sincer, prefer cartea lui Martin, deoarece, spre diferenţă de Tolkien nu mă pierde printre multitudinea de personaje existente. Citind Stăpânul Inelelor deseori m-am văzut nevoit să răsfoiesc înapoi cartea pentru a despletici firul narativ. Martin, deşi scrie o veritabilă istorie a unei lumi imaginare, cu sute de personaje, îşi construieşte astfel proza încât, prin personalitatea, caracterul şi atitudinea lor, personajele să fie inconfundabile. Mai este un amănunt la care Martin reuşeşte să-l depăşească pe Tolkien: faptul că eroii au fiecare propriile ţeluri, motivaţii, speranţe şi aşteptări, nu se împart strict în două tabere fiind ori de o parte ori de alta, fiecare este o întreagă lume în sine. Astfel, acţiunea romanului nu se naşte din derularea unor întâmplări spre un final în care unii ies învingători şi alţii sunt învinşi, ci se dezvoltă complex şi firesc. Întâmplările nu tind spre un punct culminant care să devina finalul povestirii ci se derulează parcă la nesfârşit, asemeni scurgerii timpului. Nici măcar personajele nu sunt clar împărţite categoric în tabere, există , de exemplu, un Tyrion Lannister, ale cărui trăsături de caracter sunt în disonanţă cu cele tipice pentru familia de care aparţine.
Prin Urzeala Tronurilor descoperim o capodoperă desăvârşită, capabilă să ne ofere o evadare din real, o lectură plăcută care ne lasă cu unicul regret că Martin nu a ales să descrie la nesfărşit noile întămplări ale eroilor ce ne-au devenit deja familiari.
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Bali Feri
[ratings]
George R.R. Martin, Inclestarea regilor
In September 02, 2008 in Fantasy
George R.R. Martin propune, si in al doilea roman al sau din seria Cantec de gheata si foc, Inclestarea regilor, un altfel de fantasy. Nu e vorba de un gen nou, ci pur si simplu de o noua abordare a stilului, mult mai realista si mai dura decat ar fi fost de asteptat din partea unei scrieri de acest gen.
Ce pastreaza Martin din trasaturile cunoscute ale stilului fantasy? Timpul, locul si reperele. Astfel, actiunea se desfasoara in acea dimensiune temporala necunoscuta, si totusi atat de asemanatoare cu trecutul de aur al legendelor sau cu o istorie de mult uitata a omenirii. Cat despre lumea din Cantec de gheata si foc, este una necunoscuta, dar in ea traiesc si se infrunta cavaleri, regi, dragoni si vrajitoare. Martin le pastreaza pe toate acestea, dar reuseste, prin cateva tehnici bine puse la punct, sa schimbe cu totul atmosfera de basm care invaluia de obicei scrierile fantasy si sa apropie actiunea de realitate intr-atat incat sa scoata romanul din sfera fanteziei pentru copii.
Autorul se joaca cu vechea granita dintre Bine si Rau. Nu o sterge cu totul, dar nici nu vrea sa o traseze ferm. Personajele sunt mult prea complexe pentru a fi impartite in pozitive sau negative si, chiar daca cititorul poate deosebi intre “cei buni” (membrii familiei Stark), si “cei rai” (Lannisterii), lucrurile sunt mult prea complicate pentru a se rezuma la aceasta schema simpla. Pana si personajele cele mai rele isi gasesc o justificare. Regina Cersei, de exemplu, femeia frumoasa si malefica, apara pana la urma interesele propriului fiu, Joffrey, pe care il iubeste. Iar fratele pitic al reginei, Tyrion, este, paradoxal, un personaj “bun” aflat de partea “celor rai”. Actiunea, complicata deja din prima carte a seriei, continua sa se incurce pe masura ce se tes intrigile si apar personaje noi. Pentru Cele Sapte Regate se bat acum patru regi si o regina, si este imposibil de prezis care dintre ei va castiga pana la sfarsit.
Nu exista un erou sau o eroina a cartii. Martin isi imparte capitolele intre douasprezece destine, in jurul carora se deapana povestea. Pe langa personajele din prima parte a seriei, apar inca doua, Theon si Davos, al caror rol ramane sa fie descoperit pe parcurs. Asa cum s-a dovedit inca din Urzeala tronurilor, soarta personajelor este incerta si toate par a se plimba pe o muchie de cutit. Suspansul se mentine pagina dupa pagina, pentru ca nu stii niciodata cum se va termina si daca se va termina cu bine.
Atmosfera sumbra, cruzimea razboiului, magia neagra, incertitudinea, intensitatea pe care ti-o inspira personajele si detasarea naratorului, care priveste totul cu ochiul rece al unui observator detasat, toate te indeamna sa citesti “Inclestarea regilor” pagina cu pagina pana la sfarsit. Ca sa vezi cine va castiga pana la urma? Binele sau Raul?
Adina Tudor
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
George R.R – Inclestarea regilor
In May 13, 2008 in Fantasy
In urma cu ceva ani, George R.R. Martin a luat o pauza din scrierea operelor science-fiction si a decis sa incerce genul fantasy. Rezultatul a fost Urzeala Tronurilor. Si ce mai carte a fost! Nu doar ca a dat peste cap listele de best-seller in acel an, dar a fost si nominalizata la premiile Hugo si World Fantasy Awards. Urzeala Tronurilor este o carte extraordinara, dar provoaca cititorilor nerabdatori o mare suferinta deoarece este prima carte din serie. Spun acest lucru penru ca noi, cititorii, suferim in asteptarea urmaroarelor volume.
Inclestarea regilor continua saga din primul volum. In timp ce Eddard Stark zace mort, primul sau nascut, Robb, a fost proclamat Rege al Nordului de catre stegarii si supusii sai loiali. Intre timp, cei doi frati ai raposatului rege Robert Baratheon, Stannis si Renly, isi cer dreptul la coroana si la Tronul de Fier al Debarcaderului Regelui stapanit momentan de catre rasfatatul baiat-rege Joffrey si mama sa avida de putere, Cersei Lannister. Cu nu mai putin de patru pretendenti la tron, in taramul din Westeros se intrevede cel mai devastator razboi. Iar ca semn al viitoarelor dezastre rasare pe cer o cometa rosie asemenea sangelui.
Martin isi tine cu sufletul la gura cititorii, plasandu-i in mijlocul unui taram unde toata lumea este prinsa in mijlocul razboiului si isi urmeaza calea spre suferinta: neputinta personajelor este palpabila si tocmai de aceea eroii apar firesc.
Totusi structura narativa a cartii este surprinzatoare. In deschidere ne este prezentat un personaj cu un rol nesemnificativ in primul volum, Stannis Baratheon. Stannis a acceptat serviciile unei anume Lady Melisandre, o preoteasa a zeului cunoscut ca Lordul Luminii, iar puterile pe care aceasta pare a le avea sunt intr-adevar infricosatoare. Dusmanii lui Stannis cad morti intr-un mod oribil si misterios, iar oamenii soptesc acuzatii de magie neagra.
Odata cu desfasurarea firului epic Stannis devine o amenintare iminenta, planul povestirii fiind impartit intre copii Stark si Lannisterii care incearca sa isi mentina puterea in ciuda tiraniei lui Joffrey si a faptului ca imense armate marsaluiesc spre Debarcaderul Regelui din toate colturile hartii.
In mod surprinzator, Daenerys Targarien, care a avut un rol marcant in prima carte, apare foarte putin in cea de-a doua. Dar putinele momente ale acesteia sunt cruciale si dau de inteles ca urmeaza mult mai mult in urmatoarele volume.
In continuare va las sa descoperiti povestirea. Pentru mine seria Cantec de gheata si foc se contureaza a fi apogeul literaturii fanasy. Martin nu uita ca sufletul povestii sale consta in eroii sai, iar inima omului este locul pe care gheata si focul deopotriva il pot numi casa.
Iulian Iancu
[ratings]
