George R.R. Martin – Urzeala tronurilor
In March 21, 2008 in Fantasy
Lumea literara ar fi fost mult mai saraca daca nu l-ar fi avut pe George R.R. Martin. Autorul, multiplu nominalizat si castigator al premiilor Hugo, Nebula, Bram Stoker si World Fantasy, creeaza un roman „Urzeala tronurilor”, primul din seria „Cantec de gheata si foc”, despre care pot spune doar: UAU.
„Urzeala tronurilor” descrie o lume fantastica, numita Cele 7 Regate, care seamana cu Europa medievala, iar evenimentele ce se desfasoara in roman sunt similare cu cele ale respectivei perioade istorice.
Romanul nu are o poveste centrala, ci trei.
In prima, Robert Baratheon, regele tinutului Westeros, dupa ce si-a castigat coroana in lupta, isi viziteaza vechiul prieten, Eddard Stark in tinutul Winterfell. Regele ii propune prietenului sau sa devina Mana sa, a doua persoana din regat ca importanta, in urma mortii misterioase a detinatorului functiei. Astfe, familia Stark, una dintre cele mai puternice din tinut, este nevoita sa se desparta. Dupa revenirea regelui in capitala, numita Debarcaderul Regelui, incepe o lupta acerba pentru tron, care implica si familiile Stark si Lannister, de unde provine regina tinutului.
A doua poveste urmareste evenimentele ce se desfasoara la granita de nord a tinutului, unde se afla Zidul, o constructie ce protejeaza tinutul de invazia unor misterioase creaturi, numite Ceilalti. Povestea il are ca protagonist pe Jon Snow, fiul nelegitim al lui Eddard Stark, ce face parte din Rondul de noapte, denumirea sub care sunt cunoscuti cei ce pazesc Zidul.
Iar a treia poveste se desfasoara pe un continent ce se gaseste la est de Westeros unde se afla Orasele Libere.Aici s-au refugiat Daenerys si Viserys Targaryen, ultimele rude cunoscute ale fostului rege, ce se afla in cautarea unei armate care sa recucereasca regatul si sa razbune moartea regelui.
Autorul realizeaza o impletire perfecta a celor trei povestiri, astfel ca nu m-am simtit pus in dificultate in urmarirea lor. Intriga este complexa, surprinzatoare, urmarind conflicte politice, lupta pentru putere, tradari si povesti de dragoste, iar intoarcerile de situatie neasteptate fac deliciul lecturarii.
Si, chiar daca romanul are foarte multe personaje, acest fapt nu m-a impiedicat sa il savurez, pentru ca George R.R. Martin face o treaba excelenta in descrierea lor, atat de buna, incat te atasezi foarte repede ele. Insa in ceea ce priveste personajele, cititorul trebuie sa fie atent, pentru ca autorul pastreaza realismul vietii, iar eroii indragiti pot muri la fel de repede ca si personajele de care nu ne-am atasat foarte mult.
Am fost incantat de faptul ca autorul foloseste mai multe personaje ce nareaza povestirea, astfel ca am beneficiat de mai multe puncte de vedere ale acelorasi evenimente, aceasta contribuind din plin la atmosfera romanului. Si chiar daca George R.R. Martin nu creeaza o lume total noua, in sensul ca foloseste ca baza istoria medievala, spre deosebire de, sa spunem, J.R.R. Tolkien, el adauga unele elemente originale ca Ceilalti sau ciclul anotimpurilor, iarna putand dura si o viata de om.
La finalul lecturii, autorul m-a lasat cu dorinta de a citi mai mult, cu tristeti si bucurii, dar si cu intrebari privind continuarea. Iar daca continuarea nu va fi mai buna decat „Urzeala tronurilor”, ci doar egala, nu voi fi dezamagit.
Si cu toate ca am intalnit si aspecte ce m-au incantat mai putin, acestea au fost foarte putine si, sincer, nici nu doresc sa mi le amintesc, de aceea ii voi acorda nota 10.
Mihai Adascalitei
[ratings]
Avalon – Negurile II – Adevarurile se privesc fata in fata
In February 07, 2008 in Fantasy
Credinta – ce poate fi mai simplu !? “Crede si nu cerceta” ni se spune. In orice religie, fie el zeu unic, un panteon intreg, doua fete ale aceleasi monede ori chiar un multifatetat poliedru, zeii necesita constanta si netarmurita noastra aprobare si credinta. Orice ar face ei, oricum si oriunde ar decide ei sa ne conduca vietile, au nevoie de sustinerea noastra pentru a exista.
A doua carte a “Negurilor” continua devenirea personajelor. Nimeni nu e perfect si toti cedeaza pasiunilor si intereselor individuale, mascate sau nu de credinta–dorinta ca astfel implinesc voia zeilor pe care-i venereaza.
Lipsita de bucuria maternitatii si chinuita intre dragostea pentru sotul ei Arthur si cavalerul Lancelot, Guinevere se adanceste in credinta crestina, tragand dupa ea regatul, in frunte cu Arthur, care-si incalca astfel juramantul de impartialitate fata de Avalon si de credinta ce la urcat pe tron.
Intre timp, copilul nelegitim al lui Arthur cu Morgaine, Gwydion – cunoscut mai apoi ca Mordred – cel care in vechea oranduire ar fi fost mostenitorul de drept al tronului, creste pe Avalon, alaturi de druizi si preotese, sub obladuirea Doamnei Lacului, cu darul Viziunii si inima innegrita de suferinta.
Lancelot este atras in capcana unei casatorii la care onoarea de cavaler il obliga, departindu-l astfel de curtea preaiubitului sau rege si de multiubita lui regina.
Morgaine, incercand sa-si inabuse iubirea imposibila pentru Lancelot, trece prin bratele bardului Kevin si este casatorita apoi cu batranul rege Uriens din Tara Galilor de Miazanoapte. Descopera apoi in fiul acestuia, Accolon, un dedicat preot al cultului Zeitei, un consort demn de preoteasa din ea.
Intrigile, dramele, tradarile, crimele si iubirile se impletesc in poveste, iar credintele personale se concentreaza, fiecare urmandu-si propria cautare, destinele personajelor creind viitorele legende.
Cautarea Graalului, ca blestem al vechii religii, a Zeitei ce se cere recunoscuta ca precursoare si urmasa a tuturor celorlalti zei – caci ea este Fecioara, si Mama, si Doamna Mortii, implinind Roata Vietii – redefineste convingerile tuturor personajelor.
Vechi dusmanii se uita si se accepta lucruri ce poate nu ar fi putut fi acceptate altfel. Intelepciunea vine odata cu timpul, cu cunoasterea si cu experienta. Nu totdeauna lucrurile sunt ceea ce par a fi, iar credintele, care pana mai ieri se luptau pentru suprematie, gasesc in final imbinari firesti in sufletele celor care sunt gata sa le accepte. Intelepte sunt toate viziunile asupra adevarurilor, atata timp cat oamenii stiu cum sa le vada.
Monica Dascal
[ratings]
Lumea Ursulei K. Le Guin – Lumea lui Rocannon
In January 28, 2008 in Fantasy, SF
Am citit prima data ” Lumea lui Rocannon” pe la inceputul anilor `90, intr-un fanzin. Pe vremea aceea bateam cinematografele si obisnuiam sa vad acelasi film de doua sau trei ori, asa incat, in pauzele dintre proiectii citeam reviste literare si tot soiul de fanzine sf. Nu e de mirare ca pentru mine “Lumea” este asociata cu revista “Tomis” si cu o poza a actritei Rita Hayworth. Primele impresii au fost entuziasmante.
Eram in sala de cinema si in acelasi timp in lumea lui Rocannon, o lume halucinanta, nostalgica, suava si colcaind de viata. Castele roase de vreme, femei ucigator de frumoase, coliere misterioase, nave spatiale, calatorii interstelare si temporale, cavaleri neinfricati, specii putin cunoscute, ingeri-vampiri, umbre cu puteri nebanuite, toate astea si altele similare ma asaltau din fiecare pagina.
Dupa aceea, pe parcursul mai multor ani, am citit si alte lucruri scrise de Ursula K. Le Guin: “Lumii ii spuneau padure“, “Mana Stanga a Intunericului“, “Deposedatii“. Iar dupa mai mult de zece ani am recitit “Lumea lui Rocannon”.
Sa mai spun ca am facut-o cu retinere si putina teama? Retinere pentru ca nu voiam sa fiu dezamagit si teama pentru ca nu vroiam ca re-lectura sa modifice impresiile initiale. Spre uimirea mea, pe masura ce inaintam printre cuvinte, regasind imagini si fraze pe care le uitasem, lumea lui Rocannon a inceput sa se ridice nu din memoria mea, ci din cartea Ursulei, din nou halucinanta, poate mai nostalgica, feerica intr-un mod ciudat, un joc pur al imaginatiei, o scufundare in cele mai adanci vise si in cele mai ascunse dorinte.
Incercarea de incadrare intr-un anumit gen literar nu este chiar asa de lesnicioasa. Pe de o parte lumea lui Rocannon este un univers fantasy dar, pe de alta parte, ea face parte dintr-o lume sf clasica , bine ierarhizata , in care Rocannon este un simplu functionar care isi indeplineste niste atributii de servici. Razboiul interstelar nu face nici el parte din universul fantasy, iar pana la urma, tot conflictul romanului se invarte de fapt in jurul unui conflict galactic. Asadar “Lumea lui Rocannon” este un roman sf si unul fantasy in acelasi timp, la fel cum Rocannon insusi este un erou mitic si un functionar obscur.
Este usor sa spui ca este o lume de inspiratie medievala. Sigur ca este asa ceva, dar asta nu o transforma intr-o pastisa a vreunei alte pastise, caci lumea lui Rocannon este vie, complexa, bine articulata si, de ce nu, frumos imaginata. Personajele sunt memorabile, construite cu pricepere si cu dragoste.
Se vede ca Ursula K. Le Guin isi iubeste personajele din felul in care le invaluie intr-un halo tremurator de tristete, din felul in care le priveste asezate in fata mortii sau a scurgerii inexorabile a timpului. Rocannon insusi este poate cel mai reusit personaj din toata proza autoarei, functionar modest al unei civilizatii tehnologice galactice, calatoreste in timp, in spatiu, intr-o civilizatie inchisa in ea insasi, ratacita in istorie, sfasiata de lupte intre specii care nu se cunosc, departata de tehnologie.
Rocannon calatoreste astfel in trecutul propriei sale rase, in memoria ancestrala a strabunilor sai, iar ceea ce il transforma din functionar in erou nu este aportul tehnologiei ci calitatile umane atemporale si atehnologice, in genul curajului, perseverentei, prieteniei, sacrificiului, iubirii. I
n final, devine lumea lui nu pentru ca a salvat civilizatia galactica, tehnologica, ci pentru ca el a conceptualizat-o , a smuls-o din statutul de lume uitata si periferica, a transformat-o , fara sa schimbe nimic din ea , intr-o bijuterie a carei valoare nu poate fi calculata, intr-un principiu de viata.
Lumea lui Rocannon este o lume a sentimentelor, a valorilor general-umane, iar locul ei nu este intr-un muzeu sau pe vreun raft al unei biblioteci prafuite, ci la gatul sidefiu al unei femei frumoase, in imaginea pe care fiecare o are despre sine.
Ioan Gabriel Patrascu
[ratings]
Avalon – „Negurile” – Repovestirea legendelor Mesei Rotunde
In January 15, 2008 in Carti, Fantasy
“Nu exista o poveste adevarata. Adevarul are mai multe fete si este ca vechiul drum spre Avalon, depinde de vointa si de gandurile tale, daca drumul te va accepta”, Marion Zimmer Bradley, Negurile
Totul incepe cu o noua perspectiva asupra lumii si vietii din Evul Mediu vazut prin prisma unei religii in decadere in fata unei alteia care se lupta sa-i ia locul in sufletul si viata taramurilor britanice.
Pe un fundal de lupte si aliante intre triburile Britaniei, scotieni, saxoni, galezi, adeptii a diverse credinte una mai veche ca cealalta, se desfasoara povestile de dragoste a marilor oameni care au scris istoria acelor locuri. Incepand cu Uther Pendragon si Igraine de Cornwall, Arthur si Morgaine le Fay, Guinevere si Lancelot al Lacului totul e prezentat intr-o lumina halucinanta.
Vechile credinte sunt zguduite din temelii si tot mai multe din crangurile sacre de stejari ale Vechiului Popor, sunt taiate pentru a face loc bisericilor noii credinte, cu clopotele si zeul lor mort care interzice ritualurile fertilitatii – atat de necesare traiului simplu al oamenilor ce cultiva ogoarele – ca fiind imorale.
Lumea Avalonului se pierde in neguri si doar cei initiati mai pot s-o gaseasca. Iar acestia cad prada, din ce in ce mai mult, noii versiuni a adevarului ce le este impusa de preotii crestini. Doamna Lacului, reprezentanta Zeitei, concepe un plan ce se intinde pe cateva generatii pentru a apara si a readuce stralucirea vechii credinte in sufletele oamenilor.
Avem de-a face cu o poveste destul de interesanta despre cum se creeaza si se influenteaza regii, despre filozofii de viata si despre moarte si renastere vazuta din perspectivele diferite aceea a unei lumi muribunde – cea a Avalonului, taram vrajit si protejat de neguri unde ritualurile fertilitatii inca se mai practica cu sfintenie – si din perspective lumii care-i ia locul – in care acum exista doar manastirea Glastonburry, cu dangatul strict al clopotelor ei.
Personajele sunt scoase din statutul de perfectiune al legendei si umanizate. Sunt redefinite personalitatile tuturor.
Guinevere devine din frumoasa, blanda si credincioasa sotie (daca excludem episodul Lancelot) o femeie slaba, si fara personalitate, care se agata de credinta crestina pentru a se consola ca este relativ neimportanta in viata celor din jurul ei.
Morgaine devine din vrajitoarea rea si fara suflet, femeia independenta si puternica ce lupta pentru a reinvia credinta in care a fost crescuta, folosind toate mijloacele pe care le are la dispozitie.
Arthur, nu mai e doar regele care a unit triburile Britaniei pentru prima data, dar si cel care a tradat vechea credinta a Avalonului, supunandu-se preotilor noii religii.
Lancelot, fiul Domanei Viviane a Lacului, cavalerul perfect si prietenul de nadejde al lui Arthur, este indragostit nu doar de regina, ci si de regele sau.
Merlin, inteleptul, nu mai e doar un simplu om ori vrajitor, ci e o functie de Mesager al Zeilor, preluata pe rand de catre druidul Taliesin si apoi bardul Kevin.
Igraine si Uther Pendragon traiesc o dragoste magica si o reuniune peste viata si moarte ce difera mult de clasica portretizare a ei ca fiind sotie fidela si inselata de vraji sa-si tradeze sotul cu Uther, Marele Rege al Britaniei care doreste sotia vasalului sau.
Se impletesc legendele cunoscute cu fantezii despre lumile vechi Lyonnesse, Atlantida, si popoarele magice ale Zanelor si Oamenilor mici, cei Vechi, care au stapanit pamanturile britanice inainte de venirea romanilor cu legile lor noi, in care femeile, din regine si sfatuitoare, au devenit neimportante si dispensabile.
Lupta din sufletul personajelor se repeta obsesiv cu aceleasi teme: imoralitatea unor relatii intime intre rude foarte apropiate, supunerea femeilor de catre barbati, sub obladuirea noii religii, desacralizarea vechilor credinte si ritualuri.
Povestea in sine e relaxanta si captivanta, un nou punct de vedere asupra schimbarilor ce au avut loc odata cu invingerea vechilor zei de catre Dumnezeul cel nou. Lupta si divergentele dintre personaje nu se poarta pentru negarea noii religii ci pentru infrangerea oamenilor care o impun ca fiind unica si de netagaduit.
Urmeaza inca doua parti ale acestei serii ce continua zbaterile religioase si emotionale ale lumii intr-un prag de ev intunecat.
Dascal Monica
[ratings]
