Urzeala Tronurilor. Dacă ți-a plăcut serialul, vei adora cartea!

In March 12, 2014 in Carti, Fantasy, SF

Urzeala tronurilorPoveștile medievale m-au fascinat dintotdeauna. Locul și timpul în care aveau loc întâmplări remarcabile în care oamenii obțineau ce voiau cu ajutorul săbiilor, al aurului sau al onoarei.

Cartea lui George R. R. Martin, “Urzeala tronurilor”, dă startul seriei “Cantec de gheata si foc”. O carte despre un regat divizat în șapte teritorii conduse de diverși lorzi, dar având un singur rege ca autoritate supremă. Setea de putere, orgoliul și faima dau startul unei acțiuni complexe, împărțită pe mai multe planuri, cu lumea văzuta prin ochii câtorva personaje.

Regatul cunoaște o multitudine de caractere, fiecare având o menire mai mult sau mai puțin nobilă. Printre caracteristicile acestora regăsim onoarea, loialitatea, bunătatea dar și viclenia, răutatea și vanitatea.

Cartea începe deja cu o mică istorie în spate, istorie pe care va trebui să o deduceți din abundența detaliilor pe care autorul ni le oferă. Înca de la început se evidențiază taberele, casele conduse de lorzi ce vor juca destinul regatului după bunul lor plac, dorind să-și apere imaginea, ori să combată nedreptățile sau pur și simplu doar să se apere. Războaiele, loviturile de stat, asasinatele, comploturile, oferă carții un aer plin de suspans și mister. Însă toate aceste conflicte interne iau ochii regatului de la adevaratele probleme care îi pasc dincolo de zidurile lor. Iar aici intervin elementele fantastice ale cărții care, după părerea mea, oferă nota de originalitate a acesteia. Anotimpurile durează ani iar dincolo de un zid înalt construit în extremitatea nordică și dincolo de mările ce înconjoara regatul, se află creaturi considerate demult dispărute și alte pericole inimaginabile. Read the rest of this entry »

Orașele scufundate

In March 11, 2014 in Carti, SF

Felix Aderca - Orasele scufundateSunt sigur că fiecare din noi cunoaște sentimentul de “a fi primul” care descoperă la un moment dat o melodie interesantă, un film deosebit sau o carte bună. Și când mă refer la “primul” mă gândesc la acel grup de prieteni sau cunoscuți cu care ne împărtășim din când în când descoperirile. Nu e necesar să fie o melodie cunoscută sau o carte nouă ci e necesar să iasă cumva din tiparul în care fără voia noastră ne păstrăm alegerile personale. Surpriza de a descoperi din întâmplare ceva la care poate nu am fi ajuns ne face să fim asaltați de impulsul de a mărturisi tuturor descoperirea, de a bucura și alte persoane cu aceeași surpriză. Acesta e motivul pentru care încerc să pun în ordine câteva idei clare cu care să vă trezesc interesul de a citi “Orașele scufundate”, cartea lui Felix Aderca apărută recent la Editura Nemira. Și ca să fiu pe de-a-ntregul sincer mă tem că nu voi putea transmite nici măcar jumătate din minunata surpriză pe care am avut-o deschizând această carte.

Orașele scufundate” este unul din primele romane de SF scrise în limba română și cartea este menționată inclusiv în “Istoria literaturii române de la origini până în prezent” scrisă de George Călinescu. Felix Aderca este un scriitor de SF “de pe vremea” lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu – dacă pot spune așa. Aș fi vrut ca editura Nemira să sublinieze mai mult acest lucru deși poate surpriza de a deschide o carte de SF scrisă în 1936 n-ar mai fi fost atât de mare dacă aș fi știut asta. E sigur însă că aș fi fost la fel de curios de a-i citi conținutul. Read the rest of this entry »

Golul visator – Peter F. Hamilton

In February 27, 2014 in Carti, SF

Golul VisatorLa scurt timp de la publicarea romanului “Zeul visator”, roman ce incheie trilogia „Zorii noptii”, editura Nemira ne ofera o alta surpriza ce poarta semnatura lui Peter F. Hamilton. „Golul visator” reprezinta deschiderea unei alte trilogii. Aceasta prima carte, prin cele 1.000 de pagini, are rolul de a pune in scena o noua saga spatiala. Hamilton este unul din autorii ce prefera sa lucreze in acelasi “univers personal” fapt pentru care multe din cartile sale se interconecteaza la nivelul firelor epice sau ale personajelor. Fanii acestui autor vor descoperi cu placere legatura cu “Steaua Pandorei” insa, asa cum e si normal, povestea se autosustine prin ea insasi – nu pierde nimic din profunzime daca nu ati lecturat “Steaua Pandorei”.

Suntem in anul 3589, si in centrul Caii Lactee un imens obiect artificial, numit Golul, ameninta prin insasi prezenta sa existenta planetelor vecine. In interiorul Golului se desfasoara un micro univers in care legile fizice cunoscute nu se aplica. Un univers ce se comporta pentru exterior ca o imensa gaura neagra. Golul il alege pe Inigo drept element de legatura si prin el incearca sa comunice cu lumea care considera Golul drept o amenintare. Visele lui Inigo – vise ale unei altfel de existente a oamenilor in interiorul Golului – sunt impartasite cu milioane de persoane printr-un complex sistem telepatic, un fel de Internet emotional accesibil oricui. Viziunea paradisiaca a lui Inigo se transforma in scurt timp intr-o noua religie, o religie a celor ce viseaza la o noua viata in micro universul Golului. Read the rest of this entry »

Vorbitor în numele morților

In February 26, 2014 in Carti, SF

Vorbitor in numele mortilor (paperback)Pentru mine, „Saga lui Ender” începe cu “Vorbitor în numele morților” nu cu “Jocul lui Ender”, și aici nu mă refer la aspectul temporal al acțiunii ci mai degrabă la definirea “Universului” din punct de vedere social, politic, religios, cultural, militar și filozofic. Probabil Orson Scott Card a revenit asupra ideii din prima carte și a construit în “Vorbitor în numele morților” o lume la adevărata sa complexitate, capabilă să susțină o saga ce se va întinde în cele din urmă pe durata a opt titluri. “Jocul lui Ender” este doar ușa prin care Orson Scott Card ne invită să pătrundem în Universul lui Ender în timp ce “Vorbitor în numele morților” este prima încăpere în care ne e dat să intrăm imediat ce am pășit dincolo de ușă.

Cred că recitesc pentru a treia oară această carte și e plăcut să observ că nu și-a pierdut nimic din puterea pe care am simțit-o la prima lectură. Mi-e greu să mă gândesc la ceva original pentru această recenzie, mi-e greu să scriu ceva ce nu a fost scris deja despre Ender sau despre “Vorbitor în numele morților” – și asta cu atât mai mult cu cât știu că sunt prea puțini iubitori de science-fiction care să nu fie deja familiarizați cu povestea lui Ender.

Timp de 3.000 de ani Andrew Wiggin a rătăcit prin Univers purtând povara de a fi exterminat singura specie extraterestră inteligentă cu care omenirea a intrat în contact. Zburând în permanență la viteze superluminice Ender își păstrează tinerețea având un singur scop: repararea xenocidului de care se face vinovat prin găsirea unui loc în care ultima Matcă ar putea fi prima din specia sa. Între timp a devenit primul “Vorbitor în numele morților” după ce a povestit întregii lumi povestea Mătcii și a fratelui său, Hegemonul Peter. Read the rest of this entry »

RSS