Sunt sigur că fiecare din noi cunoaște sentimentul de “a fi primul” care descoperă la un moment dat o melodie interesantă, un film deosebit sau o carte bună. Și când mă refer la “primul” mă gândesc la acel grup de prieteni sau cunoscuți cu care ne împărtășim din când în când descoperirile. Nu e necesar să fie o melodie cunoscută sau o carte nouă ci e necesar să iasă cumva din tiparul în care fără voia noastră ne păstrăm alegerile personale. Surpriza de a descoperi din întâmplare ceva la care poate nu am fi ajuns ne face să fim asaltați de impulsul de a mărturisi tuturor descoperirea, de a bucura și alte persoane cu aceeași surpriză. Acesta e motivul pentru care încerc să pun în ordine câteva idei clare cu care să vă trezesc interesul de a citi “Orașele scufundate”, cartea lui Felix Aderca apărută recent la Editura Nemira. Și ca să fiu pe de-a-ntregul sincer mă tem că nu voi putea transmite nici măcar jumătate din minunata surpriză pe care am avut-o deschizând această carte.
“Orașele scufundate” este unul din primele romane de SF scrise în limba română și cartea este menționată inclusiv în “Istoria literaturii române de la origini până în prezent” scrisă de George Călinescu. Felix Aderca este un scriitor de SF “de pe vremea” lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu – dacă pot spune așa. Aș fi vrut ca editura Nemira să sublinieze mai mult acest lucru deși poate surpriza de a deschide o carte de SF scrisă în 1936 n-ar mai fi fost atât de mare dacă aș fi știut asta. E sigur însă că aș fi fost la fel de curios de a-i citi conținutul.
Nu vreau să vă dezvălui prea multe din acțiune sau personaje pentru că v-aș răpi din bucuria de a le descoperi singuri.
Prologul și epilogul se desfășoară în Bucureștiul anilor 5000. Ioan Doicin – operator de cinematograf – discută cu soția sa, blonda Ri “floristă cu degete mai albe ca petala de crin” despre un viitor în care Soarele începe să se stingă iar umanitatea este astfel sortită pieirii. Cartea în sine poate fi până la urmă visul din acea noapte, visul lui Ioan. Lipsa de căldură și lumină de la suprafața pământului i-a forțat pe oameni să se retragă în adâncurile mărilor unde mișcarea valurilor reușea să le mai ofere acestora electricitate. În cele 4 orașe submarine se va da ultima luptă – o luptă ce va stabili dacă umanitatea are dreptul să mai trăiască sau nu. Moartea președintelui Pi este punctul de plecare al tuturor întâmplărilor ce vor urma. Acesta încerca să spargă enigma fărâmițării atomului pentru a extrage energia nucleară. Cercetările s-au oprit la ultimul pas. Disperarea îi va face pe cei ce rămân în viață să renunțe la ideea zborului către stele alegând să se îngroape în mantaua Pământului, cât mai aproape de miezul topit al acestuia.
Am descoperit o carte bine scrisă. La nivelul limbajului nu are complexitatea operelor de acum dar eu personal cred că exact asta o face să fie atât de atrăgătoare. E un SF cu un limbaj metaforic, pe alocuri aproape poetic, dar conflictele, schimbările de situație și conceptele filozofico-sociale pe care le aduce la nivelul acțiunii m-au făcut să mă bucur de fiecare pagină. Îmi pare rău că nu am reușit să vă ofer un review ce bate spre obiectivism și prezintă clar și punctual conceptele cărții. Sunt încă sub influența plăcerii de a fi descoperit o carte minunată. Vă invit și pe dumneavoastră la lectură și sper să-mi împărtășiți entuziasmul.
Adauga un comentariu