Pentru mine, „Saga lui Ender” începe cu “Vorbitor în numele morților” nu cu “Jocul lui Ender”, și aici nu mă refer la aspectul temporal al acțiunii ci mai degrabă la definirea “Universului” din punct de vedere social, politic, religios, cultural, militar și filozofic. Probabil Orson Scott Card a revenit asupra ideii din prima carte și a construit în “Vorbitor în numele morților” o lume la adevărata sa complexitate, capabilă să susțină o saga ce se va întinde în cele din urmă pe durata a opt titluri. “Jocul lui Ender” este doar ușa prin care Orson Scott Card ne invită să pătrundem în Universul lui Ender în timp ce “Vorbitor în numele morților” este prima încăpere în care ne e dat să intrăm imediat ce am pășit dincolo de ușă.
Cred că recitesc pentru a treia oară această carte și e plăcut să observ că nu și-a pierdut nimic din puterea pe care am simțit-o la prima lectură. Mi-e greu să mă gândesc la ceva original pentru această recenzie, mi-e greu să scriu ceva ce nu a fost scris deja despre Ender sau despre “Vorbitor în numele morților” – și asta cu atât mai mult cu cât știu că sunt prea puțini iubitori de science-fiction care să nu fie deja familiarizați cu povestea lui Ender.
Timp de 3.000 de ani Andrew Wiggin a rătăcit prin Univers purtând povara de a fi exterminat singura specie extraterestră inteligentă cu care omenirea a intrat în contact. Zburând în permanență la viteze superluminice Ender își păstrează tinerețea având un singur scop: repararea xenocidului de care se face vinovat prin găsirea unui loc în care ultima Matcă ar putea fi prima din specia sa. Între timp a devenit primul “Vorbitor în numele morților” după ce a povestit întregii lumi povestea Mătcii și a fratelui său, Hegemonul Peter.
Pe Lusitania, o planetă izolată, oamenii încearcă să stabilească cu succes al doilea contact cu o nouă specie extraterestră inteligentă. Ciclul de viață al planetei se bazează pe un virus mortal – Descolada. Xenobiologii unei mici colonii reușesc să descopere un antidot însă acesta nu-i va mai putea salva pe ei înșiși. Novinha, fiica lor, va prelua munca acestora. Tot ea este cea care solicită un Vorbitor în numele morților fără să știe că Ender însuși este cel ce-i răspunde. Drumul către Lusitania durează pentru Ender doar 2 săptămâni dar pe Lusitania au trecut deja 22 de ani timp în care situația dintre cele două rase – oameni și porcușori – s-a complicat drastic. Ender va încerca să aducă adevărul atât în familia Novinhei dar mai ales să descopere cheile de acces către o nouă și ciudată civilizație extraterestră. Uciderea a doi xenobiologi de către micii extratereștri, amenințarea întregului Univers cu existența Descoladei și influențarea directă a unei specii prin furnizarea de tehnologie umană vor determina Consiliul Stelar să trimită către Lusitania o flotă înarmată cu Doctorașul. Poate fi Lusitania locul pe care îl căuta Matca de atâta timp pentru o nouă viață? Ce rol va juca Jane – un al treilea tip de extraterestru, unic în felul ei – în al doilea capitol din viața lui Ender? Va reuși Ender să împiedice un al doilea Xenocid?
Vă invit să citiți “Vorbitor în numele morților”. Veți descoperi mai mult decât răspunsuri la întrebările de mai sus. Veți descoperi o lume extraordinară și vă asigur că abia veți aștepta să ajungeți la finalul cărții și asta doar pentru a pune mâna pe titlurile viitoare din “Saga lui Ender”.
Adauga un comentariu