Urzeala Tronurilor. Dacă ți-a plăcut serialul, vei adora cartea!

On March 12, 2014 in Carti, Fantasy, SF

Urzeala tronurilorPoveștile medievale m-au fascinat dintotdeauna. Locul și timpul în care aveau loc întâmplări remarcabile în care oamenii obțineau ce voiau cu ajutorul săbiilor, al aurului sau al onoarei.

Cartea lui George R. R. Martin, “Urzeala tronurilor”, dă startul seriei “Cantec de gheata si foc”. O carte despre un regat divizat în șapte teritorii conduse de diverși lorzi, dar având un singur rege ca autoritate supremă. Setea de putere, orgoliul și faima dau startul unei acțiuni complexe, împărțită pe mai multe planuri, cu lumea văzuta prin ochii câtorva personaje.

Regatul cunoaște o multitudine de caractere, fiecare având o menire mai mult sau mai puțin nobilă. Printre caracteristicile acestora regăsim onoarea, loialitatea, bunătatea dar și viclenia, răutatea și vanitatea.

Cartea începe deja cu o mică istorie în spate, istorie pe care va trebui să o deduceți din abundența detaliilor pe care autorul ni le oferă. Înca de la început se evidențiază taberele, casele conduse de lorzi ce vor juca destinul regatului după bunul lor plac, dorind să-și apere imaginea, ori să combată nedreptățile sau pur și simplu doar să se apere. Războaiele, loviturile de stat, asasinatele, comploturile, oferă carții un aer plin de suspans și mister. Însă toate aceste conflicte interne iau ochii regatului de la adevaratele probleme care îi pasc dincolo de zidurile lor. Iar aici intervin elementele fantastice ale cărții care, după părerea mea, oferă nota de originalitate a acesteia. Anotimpurile durează ani iar dincolo de un zid înalt construit în extremitatea nordică și dincolo de mările ce înconjoara regatul, se află creaturi considerate demult dispărute și alte pericole inimaginabile.Cantec de Gheata si Foc

Autorul are grijă să echilibreze elementele reale cu cele fantastice într-un mod în care fac povestea să își păstreze aspectul verosimil. Prin urmare, acțiunea se împarte pe câteva planuri principale: în interiorul regatelor din Westeros, în special Winterfell, cel din nord și Debarcaderul Regelui, orașul în care locuiește curtea regală; la zid, construcția din gheață, înaltă de sute de metri, ce separă regatul de pericolele din extremitatea nordică și care este păzită de Rondul de noapte; și in Essos, teritoriul de dincolo de Marea Îngustă, un tărâm aflat în afara influenței regatului și un loc în care au fost exilați copiii regelui, predecesor din Westeros.
Un alt lucru interesant este detaliul în care este construită întreaga hartă. Pentru a localiza mai ușor evenimentele, cartea dispune de o hartă care indică granițele teritoriilor, orașele, castelele, râurile, mările, și alte elemente de relief.

Serialul TV a fost cel care m-a determinat să citesc cartea, și am realizat că felul în care sunt descrise evenimentele, plus experiența de a citi și de a-ți forma propriul decor, sunt incomparabile cu imaginile oferite de-a gata de serial. În plus, am de gând să citesc întreaga sagă înainte de a mai vedea vreun episod din serial(imaginile pe care mi le construiesc eu în minte sunt mult mai interesante).

 

Articol postat de: Cosmin Arsene


Adauga un comentariu

RSS