Carrie, modelul razbunarii
In January 11, 2012 in Carti, Horror
Stephen King este autorul atât de îndragit al cititorilor editurii Nemira, care ne încântă cu o poveste captivantă cu fiecare carte pe care o citim.
Romanul de faţă este o poveste horror despre o fată marginalizată de către colegii săi de clasă, batjocorită şi dispreţuită atât de propria mamă cât şi de colectivul din instituţia de invăţământ care prin scopul obiectiv ce-l deţine ar trebui să ajute tinerii elevi să se integreze în comunitate.
Venită pe lume dintr-o sarcina nedorita a lui Margareth White, Carrie White este tipul de persoană care nu este sfătuită de nimeni cum să se îmbrace, cum să se poarte într-o lume civilizată şi drept urmare toţi cei cu care intră în contact o defăimează pentru lipsa de cultură de care dă dovadă. Pe măsura ce toţi o pun la zid, în suferinţa ei, Carrie îşi dezvoltă puteri nebănuite şi ajunge să mişte cu puterea minţii obiectele din casă, face farfuriile să zboare, patul să se ridice până în tavan, uşile şi ferestrele să se deschidă şi să se trântească la loc cu zgomot.
Propria mama este omul care doreşte să scape de fată, care a incercat atât la naştere cât şi pe parcurs să o omoare, dar cum legile firii spun că nu-i bine să sapi groapa altuia, femeia este cea care până la urmă este ucisă de fetiţă, deşi copila regretă pe urma fapta comisă. Read the rest of this entry »
“Al cincilea as” al literaturii romanesti
In January 10, 2012 in Carti
Al cincilea as este romanul care m-a initiat in lumea Rodicai Ojog-Brasoveanu. Eram in anul 2000 si am zarit cartea la o librarie. Facea parte din colectia ORA, de la Nemira. Cunosteam bine editura, colectia Nautilus si Babel Horror (Suspans acum) fiind preferatele mele chiar si acum, asa ca m-am hotarat sa ii dau o sansa. Acea alegere avea sa-mi schimbe total perceptia asupra romanelor istorice si de suspans romanesti.
Autoarea reuseste, cu un talent de magician literar, sa ilustreze o lume fascinanta. Cartea cuprinde toate elementele esentiale unui roman de succes – veridicitatea perioadei istorice, personaje creionate impecabil, tensiune si, bineinteles, o poveste de care e imposibil sa nu te indragostesti.
In timpul celui de al doilea Razboi Mondial, o doamna cu un caracter puternic, specific romanesc, Magda Savu, este angajata model in armata germana si spion al Romaniei. Roman Iuga si Mos Toma o obliga sa participe intr-o misiune extrem de periculoasa, o actiune menita sa schimbe fata razboiului de pana atunci. Barbatii il mai atrag in misiune si pe Chat Noir, un ticalos foarte carismatic. Cele patru persoane de pana acum, alaturi de doi copi misteriosi si alti raufacatori se trezesc intr-o ciudata inchisoare de sub pamant, unde incepe o crancena lupta pentru supravietuire. Read the rest of this entry »
Somnul de veci… debutul seriei Marlowe
In January 10, 2012 in Carti
“Aptitudinea lui Chandler de a scrie povesti senzationale se vede din multiplele intorsaturi ale intrigii, iar romanul se citeste cu inevitabilitatea simpla a unei tragedii grecesti”.
Acest citat scurt care se refera la talentul autorului american, Raymond Chandler, si la romanul Somnul de veci, apartine unui scriitor scotian de romane politiste, Ian Rankin, si este cat se poate de potrivit pentru caracterizarea succinta a cartii.
In timpul unei zile din “miez de octombrie”, detectivul particular Philip Marlowe face o vizita, in interes de serviciu, la resedinta unei familii instarite din L.A., capul acesteia fiind generalul Sternwood. Acolo este angajat pentru gasirea unei solutii la actul de santaj exercitat de un anume A.G. Geiger, presupus negustor de carti rare, insa in spatele acestei misiuni se poate ascunde si dorinta “batranului” de a descoperi o eventuala implicare in complot a sotului fetei celei mari, Rusty Regan aparand ca febletea generalului, dintre persoanele mai apropiate.
In conditiile mai multor necunoscute – disparitia lui Regan, implicarea gangsterului Eddie Mars, a lui Joe Brody etc., Marlowe va avea o misiune extrem de dificila, mai ales ca are “de tras” si cu incapatanarea fetelor capricioase ale batranului general, Vivian si mezina Carmen. De altfel, analiza lui Rankin este destul de exacta: “Generalul Sternwood, milionarul suferind care apeleaza la ajutorul lui Marlowe, este un rege tradat de fiicele sale nabadaioase”. Read the rest of this entry »
Buna seara, Melania! – o carte politista magistrala
In January 10, 2012 in Carti, Suspans
Romanul Buna seara, Melania! este unul dintre cele mai bune exemple ale calitatii literare inalte pe care le-a oferit Rodica Ojog-Brasoveanu de-a lungul vremii, mai ales ca vorbim de o continuare a intrigii din Cianura pentru un suras. Cartea ofera cititorului avid de suspans, mister si umor o combinatie cum nu se poate mai potrivita pentru a petrece cateva ore placute la gura sobei, in compania unei povesti si a unor personaje savuroase.
Melania Lupu si motanul Mirciulica ne incanta din nou cu peripetiile lor, desfasurate in tiparul definitoriu acestui “cuplu” – pitorescul replicilor si situatiilor intalnite, aerul inocent si modul optimist in care este vazuta lumea inconjuratoare.
In acelasi timp, Melania are si un adversar pe masura, in persoana maiorului Cristescu, cel nemultumit de solutionarea primului dosar, care i-a trezit atat admiratia cat si suspiciunea fata de femeia sexagenara.
Actiunea din roman se petrece in Bucurestiul sfarsitului de an 1975, la aproximativ 1 an de la “finalizarea” straniului caz al tablourilor de Goya si Rembrandt. Doru Matei, sculptorul, mai are putin pana va iesi din sanatoriu, iar acest fapt o determina pe Melania sa declanseze o “misiune-fulger” de capatare a tabloului mult-ravnit. Read the rest of this entry »

