Prima lege – Joe Abercrombie

On January 08, 2014 in Carti, Fantasy

Puterea ArmelorTrebuia sa gasesc neaparat ceva sa imi potoleasca febra cu care am ramas dupa Dansul Dragonilor a lui George R.R. Martin. Cantec de gheata si foc era prima serie pe care o citeam din categoria fantastice si ma prinsese bine de tot. Mi-am zis ca e cam greu sa gasesc ceva pe masura seriei pe care tocmai o ispravisem dar totusi, sa incerc ceva.

Nici nu imi mai amintesc cum am dat peste Prima lege, dar trebuie sa mentionez de la inceput ca cele trei carti ale acestei serii, Taisul sabiei, Fara indurare si Puterea armelor, m-au aprins si mai tare.

Desi eram relativ suspicios la calitatea scrierilor pe care Joe Abercrombie le putea pune pe hartie, considerand faptul ca trilogia de fata e practic inceputul carierei lui ca scriitor, am fost dezamagit profund sa realizez ca am o problema. Etichetez prea repede si, in cazul de fata, gresit.

M-am apucat de prima carte intr-o seara in care nu ma prindea somnul. Inca aveam in cap imagini strasnice din Cantec de gheata si foc si eram fara dubiu corupt de gandurile ca n-are cum sa fie buna si sigur n-o sa-mi placa, mai ales dupa recenta isprava. Am deschis-o intentionand sa-i gust putin din stilul narativ cat sa-mi satisfac presupunerile si aveam de gand ca in scurt timp sa imi reiau asteptarea somnului ce se facea intarziat. Eh, ghici ce? Am citit toata noaptea…

Dupa primele pagini a trebuit sa ma asigur ca e intr-adevar prima. Chiar era. Desi ma bagase intr-o stare de confuzie, trebuie sa recunosc ca ma facuse extrem de curios din acele cateva pagini. Ma atasasem instantaneu de primul personaj ce deschide un fir zbuciumat, un razboinic barbar cu o inteligenta rupta din salbaticie si un aer de misterios. Apoi de urmatorul, un tortionar schilod ce deschide un fir total diferit de cel anterior. Eram chiar surprins, reusisem sa zambesc pe alocuri si sa schimb intre timp si cateva stari emotionale. S-au aratat apoi si primele semne de magie puternica, moment in care mi s-au sudat degetele de coperti si n-am mai putut lasa cartea jos.

Personajele ce apar de-a lungul celor trei carti prezinta o diversitate de caracteristici remarcabile, cu bune si cu rele, facand pe fiecare sa fie indeajuns de interesant cat sa nu te lase sa-l uiti. Povestea etaleaza stiluri de viata, conceptii si mentalitati prin haite de salbatici, figuri politice, tortionari, soldati si magi. Am reusit de-a lungul povestii sa le acord simpatie, ura, mila, frica, respect si toate acestea la proportii destul de mari cat sa ma mentina constant interesat.

Felul in care autorul uneste firele narative, contopeste caile personajelor si dezvaluie astfel intreaga poveste aduce rezultate ce ies din tiparele monotone pe care le-am intalnit in alte carti si cu care ma asteptam sa ma intalnesc si aici. Ma asteptam sa imi aleg un cerc de personaje cu care sa simpatizez constant pana la sfarsitul cartii si pe unele sa le urasc pana in momentul in care dispar, insa pe parcurs a inceput sa mi se cam dezechilibreze balanta.

Povestea dezvaluie constant detalii ce m-au facut sa imi pun niste intrebari interesante si sa mut personaje dintr-un cerc in altul sau sa-i aduc intr-o stare incerta, pe care englezii ar eticheta-o simplu cu “mixed feelings”.

Tensiunea creste treptat si atinge uneori nivele ce pot fi declarate periculoase cardiacilor. Am dat peste situatii tragice ce mai ca-mi umezeau ochii (ma consider puternic), situatii ce m-au fiert de nervi, situatii ce m-au facut sa simt gustul victoriei, situatii ce m-au lasat gura-casca sau situatii in care am facut ochii mici, am incruntat fruntea si m-am intrebat “aaa… ce?”.

Am dat peste salbatici, creaturi mistice, razboinici mici, razboinici mari, razboaie mici, razboaie mari, magie, iar magie, tradatori, vicleni, lasi, curajosi, capabili, incapabili si ce mi-a placut foarte mult, am ras pe alocuri.

Atentie insa, nu e tocmai o poveste roz. Pentru o trilogie fantastica mi se pare foarte bine inchegata, firele sunt bine gandite si se unesc intr-un final ce m-a facut foarte multumit, cu toate ca de fiecare data cand mi-l reamintesc, imi pune un nod in gat. Probabil tocmai din motivul asta mi-a si placut atat de mult…

Am trecut prin cele trei carti ale seriei mai repede decat mi-as fi imaginat. M-au facut sa plec devreme de la serviciu, sa uit sa mananc si sa dorm, lucruri pe care personal le consider foarte importante. Si pentru asta au castigat un loc bun in topul recomandarilor mele.

Articol postat de: Olteanu Ovidiu


  1. Copiii Minții – Orson Scott Card a scris,

    […] în continuare este sfârșitul unei saga science fiction, conținând patru romane. E drept, Orson Scott Card a scris (și va mai scrie) și alte povești despre lumea lui Ender, a mătcilor și a […]

  2. mj a scris,

    frumos review, insa e cam de prisos pentru cei care nu s-au apucat deja de aceasta serie, avand in vedere ca primul volum are stocul epuizat peste tot. eu din fericire am citit seria, insa am prieteni care doresc sa o faca si nu pot deoarece nu se stie nimic daca se va mai reedita sau nu prima carte. poate un raspuns din partea editurii ar elucida putin acest aspect.

Adauga un comentariu

RSS