Editura Nemira a relansat in acest final de an brandul Anticipatia, care va cuprinde printre altele Almanahul Anticipatia si revista CPSF, iar aceasta decizie cred ca va fi pe placul tuturor cititorilor de SF de la noi, ba chiar as spune ca va atrage si atentia altor categorii de cititori. Oricum eu cred ca decizia respectiva se va numara printre cele mai bune ‘miscari’ editoriale din Romania ultimilor ani, garantand nu doar satisfactia cititorului, ci si profitul editurii.

Primul numar al noii reviste Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice include cateva sectiuni remarcabile, de la prefata realizata de Alexandru Mironov si postfata (constand intr-o scurta istorie a CPSF) apartinand lui Mircea Oprita, pana la nuvela scrisa de Peter Watts, Insula, text distins in 2010 cu Premiul Hugo, sau ‘review-ul’ Alinei Sarbu (totodata traducatoarea povestirii), care a rezumat conceptele stiintifice si fictive care au stat la baza prozei din volum.

Povestea spusa de Peter Watts, prin intermediul eroinei sale – cu un nume ca o metafora, si anume Sunday-, ne prezinta o varianta posibila a viitorului omenirii, unde pamantenii au ajuns in diverse galaxii, dintre cele mai indepartate, iar printre motivele expeditiilor acestora se numara extragerea de minereuri, combustibili, materiale si materii prime necesare construirii unor… porti stelare, indeosebi pentru explorarea adancurilor spatiului. Citeste mai mult »

Un băiat într-o librărie. Eu. Caut o carte de care să nu fi auzit nimic. Este un cadou, un cadou pentru Ea. Într-adevăr, deseori se greşeşte la acest gen “loterie-alegere” a unui roman, şi te vezi cuprins de regrete la gândul “Ce a fost în capul meu? Trebuia să aleg alta!”. Dar este şi palpitant să oferi un dar mai misterios, o carte despre care câţiva au auzit şi de care, foarte posibil, şi mai puţini o vor citi. Astfel curajoasa decizie ce se însoţeşte cu riscul oferă un iz de exclusivitate. Ah, încă ceva. Nu puteţi spune că sunt zgîrcit, darul este compus nu doar din cărţulie. Deci dacă nu este tocmai minunată, mai am o scăpare să fiu iertat. Ieşind din librărie, eu totuşi speram la un nivel înalt al optimismului că îi va plăcea. Oare mă înşelam?

Iniţial eram convins că nu o voi citi, sau poate după ce o va citi Ea, dar se pare că tentaţia de a avea o carte necunoscută pe birou seara s-a dovedit a fi mult prea puternică. Ştiţi şi voi, singura cale să scapi de ispită este să îi cedezi. Efectul avut asupra mea a fost pozitiv. Am simţit că Antonia Kerr în „Flori pentru Zoe“ a realizat ce doar scriitori cu talent şi mai ales cu sinceritate se pot mândri: a reuşit să anuleze Marele Inamic – timpul. Despre surpriza dragostei la un bărbat trecut de cifra cronologică de 60 de ani (Richard) într-un moment în care cerul pare abandonat de soare este ilustrat şi gravat nu prin cuvinte deşertice, ci prin emoţii şi prin sentimente ce se regăsesc la fiecare om într-o doză, firesc, diferită. Este o carte deloc complicată, deşi ce este mai complicat ca simplitatea? Nu găseşti nici un labirint, nu este un roman la care ai nevoie de raţiune să îl apuci, iar pentru acest detaliu mărturisesc că relaţia protagonist – cititor devine prea apropiată, mult prea strânsă şi devii în final şi tu, cititorul, un personaj căruia i se confesează, deoarece vocile romanului atât deprimă cât şi oferă speranţă, iar lumea suferă mutaţii , este sensibilă şi răspunde la efectele emoţiilor. Orele, este drept mult prea puţine pentru şederea în roman, nu te întristează, în final ce este bun vine în cantităţi mici. Sau dacă chiar vrei, nu este deplasat deloc să mai parcurgi imediat cartea. Aşa mai observi alte componente ale sentimentelor dintre Richard şi Zoe. Citeste mai mult »

“Dansul Dragonilor” este cea de-a cincea carte din seria lui George R. R. Martin intitulata “Cantec de Gheata si Foc”. Intr-un fel este jumatate de roman, deoarece al patrulea roman a ajuns la dimensiuni foarte mari, GRRM s-a decis sa-l imparta in doua, nu dupa cronologie, ci dupa personaje. Unele dintre personaje si punctele lor de vedere apar in “Festinul Ciorilor”, iar restul in acest volum. Acest lucru a facut ca, cel putin din punctul meu de vedere, “Festinul Ciorilor” sa fie un roman mai slabut comparativ cu celelalte, deoarece personajele care apar nu imi erau asa de apropiate. “Dansul Dragonilor” aduce inapoi personaje importante cum ar fi pe bastardul Jon Snow, regina exilata a dragonilor Danaerys Targaryen, piticul Tyrion Lannister si Bran Stark.

Jon Snow, mai nou comandantul Rondului de Noapte, se chinuie pentru a-si conduce oamenii aflati in inferioritate numerica printr-o imigrare a salbaticilor. Munca sa, si asa ingrata, este si mai complicata deoarece isi desfasoara activitatea sub privirile regelui Stannis, proclamator al Tronului de Fier, care a poposit cu armata si cu preoteasa Melisandre la zid. Danaerys decide, ca inainte sa plece catre Westeros pentru a proclama tronul, sa aduca pacea in orasul cucerit Meereen. Gaseste acest lucru destul de greu de indeplinit, deoarece multi o detesta pentru ca a eliminat sclavia, dar si problemele care le are cu cei trei dragoni flamanzi. Tyrion, dupa ce a fugit la est pentru ca si-a omorat tatal, trebuie sa se descurce numai cu ajutorul inteligentei lui, nemaiavand suportul financiar al familiei. Bran isi continua calatoria catre Nord in cautarea cioarei cu trei ochi, care ii bantuie visele de cand a cazut si a ramas paralizat. Bran este fara indoiala cel mai putin puternic din punct de vedere fizic dintre personaje, dar cu ajutorul darului pe care il are, se poate dovedi un personaj foarte important in acest lung razboi al tronurilor. Citeste mai mult »

„Ateu ferice la douăzeci de ani”, agnostic declarat la cincizeci si şaizeci, bănuitor în privinţa caracterului definitiv al cunoaşterii din zilele noastre, având conştiinţa ignoranţei, Julian Barnes îşi începe acest roman ex abrupto, fără pregătiri inutile, introducându-şi cititorul în vastul tărâm al eternului sfarşit. Iată un subiect tratat mai rar! mi-am spus. Cu atât mai rar în rol principal. Moartea, îmbracată în haine de gală şi întoarsa pe toate feţele.. Mi-a fost cu neputinţă să mă abţin!

Pledoaria spre înţelegere începe încă de la prima frază:„Nu cred în Dumnezeu, dar îi simt lipsa.”Neaşteptat de exact aş spune.. în declararea unei poziţii atât de timpuriu. Ferm indecis. Oarecum paradoxal, romanul va profita pe deplin de pe urma acestui antagonism(fermitatea se va traduce pe parcurs în slăbiciunea deosebită pentru detaliu cât şi în coordonata raţională, iar indecizia în neliniştea programatică, tremurul spiritual şi.. ceea ce este de temut în „Nimic”).
Un jurnal al disperării întrunind depotrivă încercările de o viaţă ale romancierului precum şi studiul de patruzeci de ani pe această temă. Moştenitor al tumultului frenetic ce anticipează apropierea de pragul trecerii în uitare,sau catre altceva – un altceva pe care nimeni nu s-a întors să ni-l povestească – Barnes îşi va aduce contribuţia sa, purtând în suflet, mai departe, temerile, lupta spre cucerire a înaintaşilor.Un act de curaj ce nu va rămâne nerăsplătit, aceştia venindu-i în ajutor ori de câte ori se va ivi ocazia. Citeste mai mult »