Dan Simmons reprezinta una dintre cele mai placute experiente literare oferite de Nemira. Pot spune cu mana pe inima ca scriitorul a intrat in cercul meu de incredere alcatuit din clasicii SF precum Isaac Asimov, Frank Herbert, Philip K. Dick, Frederik Pohl si Larry Niven.

Cu toate acestea, atunci cand am trecut de primele capitole din Ilion am crezut ca cineva a facut o gluma proasta. De ce? Pentru ca nu intelegeam absolut nimic. Vedeti, exista trei fire narative complet separate si independente, care nu au nici un element in comun in afara de faptul ca se afla in cadrul aceleiasi carti. Astfel, in primul plan, avem de-a face cu asediul Troiei, unde zeii olimpieni asista la ostilitati, in timp ce eroii antici, precum Achile, Hector & Co., fac ceea ce stiu ei mai bine, adica omoara pe oricine le iese in cale. Printre combatanti se ascund oameni din diferite perioade istorice, care, la ordinul zeilor, supravegheaza desfasurarea luptelor, pentru a se asigura ca totul este exact asa cum a fost descris de Homer in poemul Iliada. Unul dintre aceşti observatori realizeaza ca vrea mai mult de atat si se ajunge să se implice in mod direct atat in conflict cat si in vieţiile zeilor. In al doilea plan, undeva pe langa Jupiter, exista roboti care sunt pasionati de operele lui Shakespeare si Proust şi pregatesc o expeditie mortala pe planeta Marte, unde are loc o serie de fenomene ciudate pe care vor sa le investigheze. Iar in al treilea plan, pe Pamant mai traiesc doar cateva sute de oameni care, ingrijiti de roboti, duc o viata luxoasa si lipsita de orice fel de griji si de necazuri. Numai ca, la un moment dat, incep să apara fel de fel de probleme iar acest lucru va declansa evenimente incredibile…

Pe masura ce parcuri paginile si actiunea avanseaza, toate cele trei povesti se unesc la un moment dat, atat de logic si de natural, incat iti zici “Wow, nu m-am gandit la asta”. Din acest moment, aventurile eroilor, antici si nu numai, devin din ce in ce mai uluitoare, mai uriase, mai extravagante, dar, cu toate acestea, credibile. Personajele sunt… umane, ca sa zic aşa. Te atasezi repede de ele si iti raman in memorie mult timp dupa ce ai terminat de citit cartea. Citeste mai mult »

Almanahul debuteaza cu o gafa a lui Alexandru Mironov, din moment ce acesta ne spune chiar din pagina de garda, la rubrica „Editorial”, ca primul almanah a aparut in 1983, cu titlul de Almanah Anticipatia 1984?!

Insa eroarea este imediat reparata de Mircea Oprita in articolul urmator, din rubrica „Retro Anticipatia”, de unde aflam ca „prima editie a Almanahului Anticipatia apare in vara lui 1982”, „purtand inscris pe coperta anul 1983”. La aceeasi rubrica retro se afla si un grupaj intocmit de Aurel Carasel, care ne ofera informatii detaliate despre activitatea literara a lui Victor Kernbach si Adrian Rogoz, precum si fragmente ale celor mai importante texte SF semnate de cei doi autori consacrati, deja publicate in volum sau in revista CPSF. Acest grupaj imi aminteste oarecum de vechile medalioane incluse in prima generatie a Almanahului Anticipatia.

Pe Alexandru Mironov il regasim si in a treia rubrica din almanah, denumita „Ancheta Anticipatia”, unde, citez: „cele mai luminate minti contemporane raspund la trei intrebari fascinante si pertinente”. Asa o fi.

La rubrica „Foresight” am descoperit un excelent interviu realizat in exclusivitate de AA – 2013 cu fondatorii companiei Softwin, care ne prezinta „o poveste de succes lansata in Romania”.Tin sa subliniez ca m-a lasat masca imaginea lupului dacic convertita intr-un logo stilizat pentru programul Bitdefender; imaginea e pur si simplu geniala! Frunza Elenei Udrea, creata pentru promovarea turismului romanesc, e de-a dreptul penibila si idioata pe linga acest brand de tara, care ar fi fost mult mai eficient si atragator pentru straini. Totusi, la o evaluare globala, rubrica „Foresight” pare cam neinspirata, cu exceptia interviului susmentionat si a celui cu David Brin, autorul excelentului roman „The Postman” (ecranizat insa mizerabil de Kevin Costner in 1997).

Rubrica „Focus” este centrata pe planeta Marte, care, intr-adevar, constituie un subiect de actualitate. Ar fi interesant ca, pe viitor, sub cupola acestei rubrici sa fie descrisa cite o planeta din sistemul nostru solar si nu numai (de pilda, cometa Halley, quasari, gauri negre – ultimele impreuna cu Stephen Hawking etc.). Din cuprinsul acestei rubrici spicuiesc interviul cu Kim Stanley Robinson, autorul trilogiei Marte – Rosu, Verde si Albastru, si o sectiune dedicata lui Ray Bradbury, parintele Cronicilor Martiene. Citeste mai mult »

Imediat ce am aflat ca Nemira intentioneaza sa publice primul roman al lui George R.R. Martin, am numarat zilele pana cand il voi putea cumpara si “devora”. Imediat ce am facut rost de el, m-am scufundat in lumea incredibila a lui Martin… si am regretat inca o data ca toate cartile trebuie sa se termine si ca trebuie sa ma intorc la realitate.

De data aceasta, Martin ne poarta in viitor, pe Worlon, o lume care moare.

Worlon nu a fost niciodata o lume in adevaratul sens al cuvantului. N-a apartinut niciodata unei stele, urmandu-si drumul prin galaxie fara sa faca parte din niciun sistem planetar. Perioada ei de glorie a fost in apropierea unui sistem de stele numit Coroana Iadului – nume sugestiv – cand gheata de la suprafata planetei s-a topit si pentru cativa ani, viata a inflorit si oamenii au venit pe Worlon, intr-un Festival continuu.
Dar Festivalul s-a incheiat si Worlon se indreapta spre inevitabilul ei amurg, spre moarte si apoi spre parasirea Galaxiei, o calatorie fara intoarcere in imensul vid interstelar.

Personajul principal al romanului, Dirk t’Larien are un destin asemanator cu al planetei: a trait o perioada incredibil de fericita alaturi de Gwen Delano – pe care o poreclise Jenny – marea iubire a vietii sale care insa a ales sa-l paraseasca. In cei 7 ani scursi de atunci, viata lui a fost un amurg continuu, el pierzand incet toate caracteristicile omului vesel, luminos, care fusese alaturi de Jenny a lui. Asadar, atunci cand ea il cheama, in Dirk infloreste licarul sperantei… care nu se stinge nici macar cand afla ca intre timp ea s-a casatorit. Jaan, sotul ei provine dintr-o cultura in care femeile sunt simple obiecte, iar Dirk simte ca este de datoria lui s-o salveze pe Jenny.

Pe langa simbolistica evidenta a sfarsitului si pe langa descrierea ciocnirii unor culturi incompatibile, romanul abordeaza si o tema extrem de interesanta, sintetizata superb de Martin in cateva randuri: “Da un nume unui lucru, iar lucrul acela se va transforma cumva, ajungand sa se contopeasca cu acel nume. Toate adevarurile se gasesc in nume, si toate minciunile deopotriva, caci nimic nu denatureaza mai mult ca un nume incorect, un nume nepotrivit care poate schimba si realitatea si aparentele.” Problema numelor constituie drama personajului Gwen, personaj care m-a impresionat in mod deosebit, ea fiind incapabila sa-si gaseasca locul. Indragostita de Dirk, n-a putut suporta faptul ca el o iubea pe Jenny, personalitate in care Gwen nu s-a putut regasi. Ulterior, ea a considerat ca isi gasise locul alaturi de Jaan, insa desi acesta ii respecta si foloseste numele, o data cu “casatoria”, ea a devenit si betheyna, termen ce semnifica, de fapt, o femeie aflata sub protectia – si in posesia – unui barbat. Si, desi tine la Jaan, Gwen nu se identifica nici cu aceasta denumire. Citeste mai mult »

As putea spune că am făcut o alegere bună când am decis sa cumpăr cartea. Mi-au plăcut dintotdeauna poveștile cu vampiri care își arată adevărata natura. Vampirii nu ar trebui legați de povesti de dragoste siropoase, ei ar trebui prezentați ca niște creaturi ale întunericului care sunt. King reușește să facă asta cu mare succes. Recunosc ca titlul nu m-a atras la început: au fost nevoie de patru ani să mă facă sa o citesc.

Cred că în aceasta carte și cel mai neînsemnat personaj își are rolul lui: sa răspândească epidemia la toți cei dragi. Ben, un scriitor chinuit de trecutul sau, se întoarce în Jerusalem’s Lot pentru a-și înfrunta temerile din copilărie. Casa lui Marsten este cuibul răului, dar și motivul pentru care Ben a trecut printr-o experiență de neuitat. Doua persoane – mai mult sau mai putin – Barlow și Straker, vin în oraș pentru a deschide un magazin cu mobila și își stabilesc ca sediu central casa lui Marsten.

De la sosirea celor doi lucruri tot mai rele încep sa se întâmple: morți stranii și ritualuri de tot soiul. In oraș exista un băiat, Mark, fascinat de fantastic, care își da seama de cele întâmplate atunci când își vede prietenul cel „mort”la geam. Ben o convinge pe Susan, o fata drăguță din Lot, de tot ce se întâmpla. In timp ce tot orașul este transformat și locuitorii devin alergici la soare, o echipa care cunoaște adevărul pe care orașul îl ascunde se formează: Ben, Mark, Susan, profesorul Matt, doctorul Cody si preotul Callahan. Dar oare povestea ar avea farmec dacă forțele binelui nu ar pierde din adepți? Citeste mai mult »