Nu e nevoie să găsesc vreun motiv pentru care m-am decis să citesc “Oraşul Bântuit”. S-a întâmplat aşa cum s-a întâmplat cu fiecare dintre cele 16 romane ale lui Stephen King pe care le-am citit până acum: ştiam, pur şi simplu, că o să mă uimească. Nu există un motiv mai bun. Un lucru ştiu sigru în ceea ce-l priveşte pe Stephen King: nu degeaba este supranumit regele genului horror. Cu un nume predestinat, King dovedeşte cu fiecare roman că el ţine în mâinile lui toate sentimentele şi emoţiile umane şi le controlează aşa cum un păpuşar controlează sforile prin care îşi câştiga pâinea.

Stephen King spune că “Oraşul Bântuit” este suma a tot ceea ce a învăţat în viaţa lui, iar mie nu-mi rămâne decât să-l cred, căci în Misterul Regelui ne-a împărtăşit câteva frânturi din existenţa lui agitată, existenţă din care sunt numeroase aspecte care uimesc oamenii de rând.

“Oraşul Bântuit” este o odisee furtunoasă dinspre copilărie spre maturitate şi invers, e o cuvântare de peste 970 de pagini despre prietenie în cel mai pur sens, despre iubire, înţelegere, curaj, credinţă, încredere şi începuturi noi.

Personajele principale (Bill, Ben, Richie, Beverly, Eddie, Stan şi Mike) sunt diferite din orice punct de vedere, mai puţin două: cu toţii au monştri în viaţa lor şi cu toţii vor lupta împotriva monstrului care se hrăneşte cu “tocăniţă de copii”, adesea întruchipat în Pennywise Clovnul. Fiecare dintre ei are monştri interiori, personali, nişte fenomene cu care s-au obişnuit până peste măsură, dar pe care nimeni înafară de ei nu-i poate goni. Şi chiar dacă aceşti monstri capătă forme fizice din cele mai tenebroase, cei 7 prieteni se hrănesc din energia legăturii lor şi dintr-o inocenţă stranie, contrară creaturii care le bântuie oraşul. Citeste mai mult »

Dupa ce am citit “Jumper” de Steven Gould pot spune că m-am îndrăgostit de modul lui de a scrie şi de asemenea, de povestea lui David Rice. Înca din prima carte am aflat că Davy este un tânăr care are capacitatea unică de a se teleporta în situaţii critice, uneori chiar de viaţă şi de moarte. Povestea este de la început şi până la sfârşit foarte interesantă şi palpitantă, ţinând cititorul cu sufletul la gură. Totuşi apare şi acea doză de dragoste,romantism, nu în exces, care reuşeşte să îi dea un punct în plus.

Fiind aşa de mulţumită de această carte, bineînţeles că m-am interesat şi am reuşit să cumpăr şi volumul 2 al seriei numit “Reflex”. Pot spune fericită că nici acesta nu m-a dezamăgit. Pentru o cititoare ca mine, o carte bună înseamnă acţiune şi o descriere bine structurată, care să nu plictisească cititorul. “Reflex” înglobează toate aceste caracteristici. Povestea din primul volum al seriei se continuă, iar Davy şi Millie apar dupa 10 ani ca un cuplu fericit . El se află acum în slujba Agenţiei Naţionale de Securitate. Viaţa lor ia o întorsătură tristă în momentul în care Davy este drogat şi răpit dintr-o cafenea în timp ce discuta cu reprezentatul organizaţiei şi prietenul său, Brian Cox. Din acest punct romanul se împarte în două plane total diferite, într-unul este prezentată Millie în încercarea sa de a-şi găsi soţul şi în celălalt sunt prezentate încercările la care este supus tânărul de către răpitori. Şi ca să fie totul mult mai palpitant pe lângă urmărirea şi găsirea indiciilor, lupta cu organizaţiile guvernamentale îşi face apariţia pe neaşteptate un nou teleport care poate schimba soarta jocului. Citeste mai mult »

Încă o operă ce se numără printre apariţiile de început ale celebrului autor, Stephen King. Aşa cum mă aşteptam, este o operă ce se diferenţiază de celelalte. Are un aer cu totul nou, spre deosebirile de poveştile obişnuite ale lui King.

Prefaţa cărţii este absolut uimitoare, autorul ne explică cum a hotărât să scrie una dintre cele mai lungi serii din lume. Evident, cele citite acolo, au răscolit dorinţa mea arzătoare de a deveni scriitor, iar acum sunt mai pornit ca niciodată.

Povestea în sine, nu este însoţită de atât de multă acţiune. Din primele pagini, aflăm că Roland este personajul principal, iar apoi, pornim împreună cu acesta într-o călătorie lungă şi obositoare. Ţinutul în care se petrece acţiunea este ciudat şi misterios, iar King introduce tot felul de denumiri şi de locaţii, dintre cele mai variate. Pare o carte imposibilă, dar reflectând un pic asupra faptului că atunci când a fost începută această serie, autorul era încă foarte tânăr, ne putem da seama de ce are un aer puţin ştrengăresc. King foloseşte câteva tehnici extraordinare, care pe mine m-au fascinat. Încercarea sa de a relata povestea din spatele poveştii, este absolut incredibilă.

Pentru că acţiunea este învăluită în mister, acelaşi lucru se întâmplă şi cu personajele poveştii, care sunt uşor ciudate şi excentrice. Roland este ultimul de teapa sa, dar acest lucru nu-l împiedică să se alieze şi cu alte personaje. Partea interesantă este tocmai întâlnirea lui Roland cu celelalte personaje ale poveştii. Femeia cu care are o partidă de amor îi dezvăluie ceva, băiatul ce se trezeşte de nicăieri în deşert, are amintiri despre o lume identică cu cea din realitatea cititorului. Însă, puse cap la cap acest informaţii, nu ajungi nicăieri. Misterul ţine bine învăluită acţiunea, iar anticiparea faptelor viitoare este aproape imposibilă sau inexistentă. Pur şi simplu, prin modul în care sunt create personajele şi prin acţiunea la care sunt supuşi, este imposibil să anticipezi ce va urma.
Cum ne asigură şi autorul – tocmai pentru că atunci când a scris această carte era tânăr şi necopt – seria devine mult mai bună şi mai savuroasă, odată cu cel de-al doilea volum. Citeste mai mult »

M-am îndrăgostit de seria “Temeraire” a lui Naomi Novik şi de stilul autoarei încă de la primul volum, “Dragonul Majestăţii Sale”. Dacă ar fi să-i dau o notă, ar fi 4 din 5. Mă doare inima să nu-i dau nota maximă, însă vreau să fiu corectă cu mine însămi şi cu cititorii mei.

După aflarea rasei din care Temeraire face parte, o rasă extrem de rară, este de la sine înţeles că Împăratul Chinei nu va renunţa atât de uşor la dragonul destinat iniţial lui Napoleon Bonaparte. Întrebarea care se ridică e: de ce ar fi renunţat la ou de la bun început? Răspunsul îl vor afla Laurence şi camarazii lui în China, unde sunt nevoiţi să călătorească din pricina imposibilităţii aviatorului de a se despărţi de dragonul său (şi a dragonului de el). Lunga călătorie pe mare ocupă mai mult de jumătate din roman şi, oricât de încărcată de aventuri se dovedeşte, am simţit dorul interacţiunilor dintre Temeraire şi ceilalţi dragoni (rămaşi, fireşte, în Anglia). Şi ceea ce ar fi trebuit să fie mai important şi mai bine dezvoltat, exact timpul petrecut în China, este parcă grăbit şi insuficient.

Bătăliile de proporţii epice nu lipsesc nici din acest al doilea roman al seriei, chiar dacă se regăsesc într-o formă mai diferită. Avem parte de trei porţii sănătoase de lupte, una mai grandioasă şi mai crâncenă decât cealaltă. Iubitoare a culturii asiatice cum sunt, m-am delectat de prezenţa chinezilor pe vasul transportor de dragoni (pe care din nu ştiu ce pricină nu mi l-am putut imagina oricât am încercat), dar mai ales de perioada pe care eroii noştri o petrec în China, unde descoperă maniera lor unică de a convieţui cu numeroşii dragoni, care se bucură de o libertate necunoscută lui Temeraire şi a dragonilor englezi. Comploturile chinezilor sunt clare de la început, însă nu se clarifică exact cine şi ce plănuieşte decât spre final, când totul se rezolvă mai mult sau mai puţin, cu bine. Citeste mai mult »