Dorothy Leigh Sayers (1893, Oxford – 1957, Essex) face parte, cu siguranta din galeria scriitorilor de romane politiste cu renume mondial, alaturi de Agatha Christie, Georges Simenon si altii. Celebra scriitoare a studiat limbile moderne si literatura medievala la Oxford. In 1923 Dorothy L.Sayers incepe sa publice seria de romane politiste clasice Aventurile lordului Peter Wimsey, insumand un total de cincisprezece volume. Dintre volumele seriei amintite fac parte si Unnatural Death (O moarte suspecta) si Five Red Herrings (Cinci piste false), carti aparute la Editura Nemira.

Dorothy L. Sayers, mare amatoare de literatura politista, a fost membra a Detection Club, alaturi de Agatha Christie si John Dickson Carr. Cinci piste false, publicat prima oara in 1931, prezinta cititorului un nou caz care trebuie rezolvat de autoritati cu ajutorul nepretuit al celebrului detectiv britanic, lordul Peter Wimsey. Cititorul poate fi de acord, fara rezerve, cu descrierea facuta de P.D. James referitoare la personajul principal al cartii, lordul Peter Wimsey ca fiind un personaj excentric – bibliofil, meloman – ale carui calitati (putere de intelegere, intuitie, intelepciune, metode stiintifice de investigare a unor crime etc.) dublate de ajutorul valetului sau Bunter si de eforturile politiei il conduc spre descoperirea faptasilor si a celor mai ascunse mobiluri ale crimei. Aristocratul Wimsey da dovada de rabdare si calm in rezolvarea cazurilor la care participa, impresionand prin atitudinea, prestanta si hotararea afisate de-a lungul unei anchete, pe langa evidentele calitati necesare unui detectiv.

Actiunea se petrece, in linii mari, intr-o zona rurala din Regatul Unit, o localitate scotiana, unde majoritatea membrilor comunitatii sunt pescari si pictori, iar obiceiurile unor bautori de whiskey nu lipsesc. Intriga romanului o reprezinta elucidarea imprejurarilor in care a murit Campbell, un membru certaret al satului si antipatizat de foarte multe persoane. La inceput indiciile par sa conduca spre un accident banal, trupul neinsufletit al lui Campbell fiind descoperit langa un rau, la marginea caruia se afla un fel de poteca abrupta catre locul unde, conform presupunerilor, persoana decedata incepuse pictarea unui tablou.

Romanul, elaborat pe parcursul a 29 de capitole, are o desfasurare a evenimentelor bine gandita, cu fiecare pagina parcursa intensitatea crescand si starea de tensiune sau imprevizibil ‘fortand’ pe oricare cititor sa nu lase cartea din mana, pentru a putea afla deznodamantul anchetei intreprinse de politie si lordul Peter Wimsey. Stilul clasic emanat de paginile romanului nu mi se pare a fi unul care sa pacatuiasca prin detalii inutile sau alte trasaturi, autoarea obtinand in opinia mea o combinatie echilibrata intre ritmul sustinut al actiunii si evocarea sau descrierea unor amanunte, care se dovedesc esentiale si necesare in ansamblul povestii.

Dupa ce se descopera un semn pe tampla lui Campbell si se face autopsia cadavrului, se va lua in serios si eventualitatea crimei, urmand sa se caute posibilii martori si persoanele care ar fi avut resentimente fata de persoana respectiva. Drumul spre solutionarea cazului este unul destul de anevoios, mai ales ca suspectii, printre care este gasit si criminalul, sunt 6 pictori din zona – Graham, Farren, Strachan, Gowan, Waters si Ferguson, chiar vecinul lui Campbell. Fiecare dintre acestia are un alibi mai mult sau mai putin credibil, insa datoria politiei este verificarea oricarei piste disponibile. Urmarea, indeajuns de logica, este necesitatea eliminarii din calcul a celor 5 piste false pentru descoperirea ucigasului. Suspectii vor fi interogati, toti oferind cate o relatare proprie a intamplarilor precedente serii in care Campbell a fost vazut viu ultima oara si alibiurile de rigoare. Un fapt ciudat este constituit de disparitia pentru o vreme a unuia din personajele suspectate de crima, lucru ce poate trada anumite motive sau temeri, dar si amplifica suspiciunea reprezentantilor legii. Treptat se contureaza 5 teorii distincte, cate una pentru sergentul Dalziel, inspectorul Macpherson, seful de politie Maxwell, agentii Duncan si Ross.

Lordul Peter Wimsey, desi va aprecia cele cinci teorii referitoare la faptas sau posibilul vinovat, va darama rand pe rand toate aceste piste false urmarite, punand la cale reconstituirea presupusei crime si argumentarea logica a banuielilor sale prin elemente diverse- tehnici stiintifice, instalarea unei echipe, conduse de Wimsey, in casa lui Ferguson (vecinul celui mort, Campbell), folosirea indiciilor si dovezilor deja existente, ca si utilizarea flerului, sireteniei si experientei. Putem spune ca Wimsey se foloseste si de psihologic pentru a-l atrage in capcana pe vinovat.

Rezultatul imprevizibil al anchetei, demontarea presupunerilor false cu naturalete, perseverenta lordului pentru rezolvarea anchetei, eventualul pericol de a fi atacat (pentru anchetatori, si in mod special pentru Wimsey) de criminal samd. sunt o mica parte din caracteristicile definitorii ale talentului si calitatilor scrierii lui Dorothy L. Sayers.

Multitudinea factorilor si obstacolelor intalnite de reprezentantii legii se depaseste prin iscusinta nativa a lordului Wimsey si prin gasirea unor argumente solide si demonstratii infailibile care duc in final la reusita. Un element demn de mentionat este graiul specific al scotienilor, evident in roman prin traducerea inspirata, un fel de moldoveneasca a romanilor. Pentru a concluziona, tot ce as mai putea spune este ca fanii genului sau ai autoarei vor fi multumiti de alegerea lor legata de  o lectura memorabila, si anume clasicul roman politist Cinci piste false.

Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului

Alexandru Trandafir

[ratings]

Romanul Comedia ratatilor apartine literaturii politiste, intriga si suspansul din desfasurarea actiunii cartii, ca si momentele de comic, dramatism sau tragic, intalnite pe parcurs, insemnand tot atatea puncte forte ale unei scrieri concise care trezeste interesul si captiveaza atentia cititorului, mai ales ca dimensiunile acestui roman sunt destul de reduse. Pe langa Comedia ratatilor, o alta scriere de-a lui Tonino Benacquista tradusa la Editura Nemira este romanul Malavita. Tonino Benacquista, scriitor francez cu origini italiene, a reusit sa obtina pentru Comedia ratatilor Marele Premiu de literatura politista, Trofeul 813 pentru cel mai bun roman si Premiul Mystere al criticii franceze, distinctii indeajuns de graitoare pentru calitatea romanului si atractive pentru potentialul cititor sau cumparator.

Personajul central al cartii este Antonio Polsinelli, un francez originar din Italia, care locuieste la Paris. Din aceste detalii partiale de ordin biografic se poate observa similitudinea sau tangenta, fortuita sau poate intentionata, dintre eroul romanului si autorul acestuia. Dupa scurte descrieri ale membrilor familiei si ale amintirilor legate de copilarie si adolescenta ale personajului principal, ritmul si evolutia evenimentelor cunoaste o accelerare treptata. Astfel, Antonio se intalneste dupa multa vreme cu prietenul lui din copilarie, Dario Trengoni, ocupatiile si tabieturile acestuia din urma constituind o necunoscuta destul de mare pentru Polsinelli, care va avea parte de multe surprize si descoperiri socante dupa ce Dario este asasinat in mod misterios.

Una din primele surprize avute de Polsinelli dupa moartea prietenului italian Dario este aflarea vestii ca este beneficiar al testamentului intocmit de Trengoni, mostenind patru hectare de vie intr-un colt uitat al Italiei. Sfasiat intre simtul de datorie fata de doleantele prietenului si teama pentru propria viata, dublata de opinia ca i s-a jucat o farsa, Antonio Polsinelli decide cu greu sa plece in Italia cu scopul respectarii memoriei lui Dario si cu vointa de a incerca macar sa puna pe picioare o afacere potential profitabila sau de a castiga ceva din vanzarea viei catre o persoana interesata si probabil mai priceputa. Imprevizibilul si pericolele situatiilor pe care le infrunta si uneori neincrederea in propriile forte il vor dezavantaja pe Antonio, mai ales dupa ce statuia sfantului protector al locului, Sant’Angelo, unde e situata si via va incepe sa faca asa-zise minuni. Interesul fata de localitate creste ca urmare a unei ‘minuni’ facute de Sant’Angelo, iar mai ales via cu pricina ii aduce lui Polsinelli diverse oferte de cumparare, respectiv vanzare, una mai ‘generoasa’ decat alta.

Elementele unui thriller politist de valoare ridicata se intrepatrund lesne cu trasaturi ale comediei si dramei – limbajul specific italienilor in cea mai mare parte, situatii-limita debordante prin caracteristici ale umorului negru si nu numai – nelipsind nici detaliile biogafice care apartin tatalui lui Antonio, ce se vor dovedi foarte importante in ansamblul povestii din roman si intelegerea subiectului si actiunii cartii. Polsinelli se va confrunta cu multiple presiuni din partea unora dintre marii banditi ai lumii, chiar membri ai Mafiei, dar mai stranii si cu un haz aparte, pe langa amenintarile anumitor escroci, fiind influentele si presiunile exercitate de Vatican.

Pe parcursul actiunii, Antonio se va simti atras de o localnica in a carei pensiune este gazduit, iar vecinul celor patru hectare de vie de care dispune, signor Mangini, aparent un prieten in care se poate increde pana la capat, isi tradeaza spre finalul romanului adevarata fata si comportamentul machiavellic adoptat. Cei 30000 de litri de vin prost obtinuti pe cultura de vita-de-vie mostenita atarna ca o piata de moara de gatul lui Polsinelli, deoarece toate parohiile din Italia vor dori acel vin pentru slujbele lor de impartasanie, iar treptat se amplifica si tensiunile dintre personajul central si membrii comunitatii locale. Urmarea este intinderea la maximum a nervilor eroului in conditiile unei haituiri permanente din partea taranilor, mafiotilor sau a membrilor Bisericii de la Roma. Antonio Polsinelli este obligat sa suporte un tempo sufocant impus de ofertantii care pretind o anumita parte din vie, amenintarile la viata sa dovedindu-se cat se poate de reale, scapand mai multor tentative de asasinat sau linsaj. In final Vaticanul se dovedeste chiar mai tare decat Mafia in urmarirea si indeplinirea scopului propus, iar incheierea este una destul de fericita si reusita.

Tonino Benacquista realizeaza cu iscusinta un roman antrenant si plin de suspans, imbinarea optima dintre elementele genului policier, comedy sau dramatic aratand talentul autorului. Personajele cu un trecut tenebros, precum signor Mangini sau mafiotii pe care-i ‘intalnim’, se completeaza cu unele a caror istorie este asemanatoare unei carti deschise, deci exista un melanj intre caracterele negative si antipatice, pe de o parte, si cele pozitive care induc unui cititor sentimente de simpatie, chia mila si compasiune cateodata. Cel care a citit cartea se poate identifica in unele momente cu anumite personaje, chiar cu Antonio Polsinelli.

In opinia mea, impresioneaza asemanarea dintre numele si detaliile biografice ale unor personaje, mai mult sau mai putin prezente in poveste, si cele legate de autor si evidentiate in dedicatiile transmise de acesta spre rude si cunoscuti la inceputul cartii. Demn de amintit este si detaliul nararii la persoana I. Oricum Comedia ratatilor este un roman care merita avut, titlul de asemenea cred ca este bine ales, iar cititorul nu ar trebui sa piarda sansa de a avea si de a lectura o astfel de carte savuroasa si bine construita!

Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului

Alexandru Trandafir

[ratings]

Gardner Dozois este un celebru editor si scriitor de science fiction cu numeroase premii la activ. Printre acestea putem enumera cele cincisprezece Premii Hugo – record absolut – pentru cel mai bun editor profesionist, obtinute intre 1984-2004, cand a editat revista Asimov’s Science Fiction, cincisprezece Premii Locus castigate dupa 2004, ca editor al prestigioasei antologii TheYear’s Best Science Fiction (publicata anual din 1984), iar ca scriitor a fost distins cu doua Premii Nebula, pentru povestirile The Peacemaker (1983) si Copilul diminetii (1984). Toate aceste date despre cariera prolifica a lui Dozois sunt indeajuns de satisfacatoare, zic eu, putand starni interesul oricarui pasionat de SF, dar si altor cititori.

Acest prim volum, aparut la Editura Nemira in 2007 cuprinde texte din cea de-a 23-a colectie anuala a The Year’s Best Science Fiction, publicata in 2006. Pentru acest volum, Gardner Dozois a fost rasplatit cu Premiul Locus 2007 pentru cea mai buna antologie a anului. Este deci de inteles aprecierea fanilor si criticilor, varietatea povestirilor si nuvelelor, de calitate ridicata, intalnite in culegerea de fata justificand din nou afirmatia care descrie cel mai bine Antologiile lui Gardner Dozois : o “venerabila institutie” a genului SF.

La inceputul culegerii ni se ofera nuvela britanicului Ian McDonald, Mica zeita, care poate fi inclusa in genuri literare precum SF si Fantasy. Subiectul nuvelei il reprezinta calea urmata in viata de o tanara din India unui viitor al diversitatii si complexitatii culturale, in care tehnologia de varf coabiteaza cu stravechile rituri, traditii, credinte si obiceiuri, alaturi de extremele bogatie exorbitanta – saracie dusa la limita de jos a supravietuirii de pe o zi pe alta. Este prezentat drumul parcurs de tanara indianca de la o simpla persoana la o zeita, pregatirile prin care trece eroina si aventurile traite lasand impresia unei calatorii initiatice. Ni se descriu elementele caracteristice si detaliile culturii hinduse – zeitati, feluri de imbracaminte, locuinte si temple etc. – in contextul dezvoltarii tehnologice, evidentiata prin robotii din garda imperiala, arme si obiecte futuristice samd. Suspansul si tensiunea reiesite din paginile lecturate vor tine cititorul cu sufletul la gura pana la final.

Alastair Reynolds, autor celebru pentru romanul Revelation Space si culegerea de nuvele Cainii de diamant. Zile pe turcoaz, aparuta la Nemira, ne ofera in povestirea intitulata Dincolo de Falia Aquila, o scriere plina de suspans si trairi intense. Textul prezinta voiajul efectuat de membrii unei nave interstelare de mare viteza, la capatul caruia se vor confrunta cu surprize si intamplari socante. Nava respectiva, un transportor de marfuri, va avea o misiune care se dovedeste irealizabila, probabil din cauza unei erori umane. Personajul central este Thom, capitanul navei, care se dovedeste singurul supravietuitor al calatoriei, destinatia la care ajunge transportorul fiind una extrem de departata de lumile cunoscute omului la momentul respectiv, si deci necunoscuta, iar Thom e nesigur daca isi va mai vedea vreodata sotia sau alte cunostinte. Povestirea e foarte captivanta si nu trebuie ratata. Se poate spune ca textul e aproape unul hard SF cu valente filosofice sau psihologice.

Vara triceratopilor, de Michael Swanwick, este o povestire de un lirism aparte, iar subiectul tratat este posibilitatea unei intalniri intre om si dinozaur, mai exact intre om si o turma de triceratopi, implicand si o sugestie de a medita cum ti-ai petrece timpul avut pentru contemplarea unor creaturi asa de ciudate, cum ar fi pe durata unei veri toride dintr-un viitor nedefinit. Scrierea este cu siguranta una fascinanta si bine construita.

Camuflaj, de Robert Reed, constituie o povestire fabuloasa, descriindu-ne o lume viitoare in care tot felul de rase de extraterestri, unii din ei umanoizi, traiesc alaturi de oameni si roboti pe o nava cosmica uriasa, mai mare decat toate constelatiile sau lumile luate impreuna. Eroul este un om a carui identitate reala nu se cunoaste, pe nume Pamir, nevoit sa isi asume o misiune periculoasa, si anume descoperirea unui criminal misterios aflat pe nava, la buna distanta de casa lui.  Aventurile parcurse de erou garanteaza cufundarea cititorului in lumea minutios edificata de autor, trasaturile specifice ale SF-ului impletindu-se cu intriga de natura detectivista. Pentru a gasi raspunsul la enigme si a sti care e deznodamantul, nu ratati aceasta povestire.

Ken MacLeod dovedeste, prin povestirea sa ingenioasa, O speta de concordie ca primul contact al omului cu o rasa extraterestra ne poate rezerva multe surprize, iar asteptarile nu ar trebui sa fie neaparat legate de contactul cu o rasa superioara sau inzestrata tehnologic in modul perceput de omenire. O scriere savuroasa si palpitanta.

In Planul lui Blemmye, Bruce Sterling, reprezentant al miscarii cyberpunk si scriitor de hard SF renumit, construieste o lume magica si tainica, actiunea desfasurandu-se pe fundalul Cruciadelor, un fel de Ev Mediu timpuriu. Se intalnesc elemente ale SF-ului (arme ciudate, creaturi diavolesti samd.), dar si din literatura fantasy cu iz de epopee istorica. Caracteristicile combinate ale hard SF cu cele fantasy, ca si maiestria stilului prin care autorul schiteaza o fresca a epocii Marilor Cruciade, constituie tot atatea puncte forte ale nuvelei. Dusmanii inversunati de pe campul de lupta, crestinii si islamicii, sunt dispusi sa se alieze impotriva unor inamici comuni, niste creaturi ale fortelor intunericului.

Britanicul Stephen Baxter construieste o povestire plina de imaginatie si spirit anticipativ, specific fictiunii de calitate, prin Copiii timpului. Actiunea este plasata intr-un viitor apocaliptic, in care Pamantul este aproape nelocuibil dupa o catastrofa de proportii globale, numita Focul cel Mare, consecinta fiind schimbari tectonice sau modificari ale proportiei gazelor si elementelor chimice din atmosfera. Sunt evidente trasaturile unei distopii, dar si cele ale unei scrieri capabile sa evidentieze partea plina a paharului,  prin supravietuirea unei populatii umane, ce-i drept reduse ca numar, populatie imprastiata pe toate meridianele Terrei. In ciuda viziunii din aceasta scriere distopica ne putem consola cu sublinierea sau punctarea capacitatii de adaptare si supravietuire a speciei umane, chiar in conditiile unei clime vitrege. Stilul metaforic al scrierii impresioneaza inca din primele pagini, iar cititorul nu va ramane dezamagit de calitatea scrierii.

In povestirea Valul, care debordeaza de imaginatie si maiestrie, Gene Wolfe evoca intamplari dintr-o lume in care oamenii sunt obligati sa realizeze constructii pe diverse platforme sustinute de o apa aflata intr-o continua miscare. Lucrurile se vor precipita pe masura ce doua platforme, dintre care una fiind cea a personajelor esentiale in poveste, se apropie si sunt pe cale sa se ciocneasca, rezultatele unei eventuale coliziuni putand fi chiar fatale pentru locuitorii de pe platforma cu dimensiuni mai reduse.

Neal Asher descrie in povestirea sa fascinanta, Bland graia macaretul, o planeta care ascunde multe surprize, Myral, pe suprafata careia traiesc diverse forme de viata, unele vietati asemanatoare celor de pe Pamant, dar altele cu aspect infricosator si respingator, creaturi precum ‘marpul’, care umbla in haite de mai multi indivizi, sau chiar ‘macaretul’, banuit a fi doar o legenda sau un mit. Un grup de patru oameni ajunsi pe planeta respectiva, doi barbati si doua femei, au ca tel, macar unii din ei, vanarea si capturarea unui macaret. Intre timp ei vor impusca si membri ai unor haite de ‘marpi’, iesiti in calea lor accidental. Pentru a afla restul povestii si care sunt eroii si oponentii lor, nu rata o povestire magnifica in care sunt incluse armele, obiectele, costumele scut si multe altele specifice genului SF.

Cunoscutul scriitor Joe Haldeman da masura talentului sau si in povestirea cu tenta religioasa Inger de lumina, in care un negustor arab reuseste un troc, prin care cedeaza o revista veche unui extraterestru special ca infatisare si nu numai, obtinand in schimb un glob stralucitor, lumina lui avand toate culorile curcubeului. Globul respectiv face senzatie printre colegii negustorului si lumea venita in targ, fiind considerat chiar un inger. Actiunea se petrece intr-un viitor nedefinit, cand e deja instaurata o noua credinta, Chrislam, perioada mai exacta fiind una din zilele apropiate de Craciun.

Nuvela care incheie volumul este cea a lui James Patrick Kelly, Foc, actiunea ei petrecandu-se pe o planeta rurala indepartata, autoizolata prin semnarea anumitor tratate. Spur, unul din pompierii care se lupta cu focurile pe planeta respectiva, asista la moartea unuia dintre cei mai buni prieteni ai sai, Vic, pe care nu-l poate salva dupa ce acesta este cuprins de flacari. Situatia lui Spur devine una ingrata, deoarece, pe langa faptul ca este internat intr-un spital dotat cu docboti – un tip de roboti medicali, doctori care ajuta la recuperarea pacientului, cum e cazul eroului care a suferit unele arsuri, si relatiile cu sotia sa, Comfort, sora lui Vic, devin din ce in ce mai incordate. Colac peste pupaza, fara a intentiona acest lucru, reuseste sa contacteze locuitorii altei planete prin folosirea unui tell din salonul spitalului, iar acei extraterestri umanoizi reprezentand o specie pasnica vor ateriza pe planeta lui Spur, luand legatura cu el. Consecintele intalnirii dintre specia umanoida si localnicii din satul de bastina al lui Spur stau sub semnul imprevizibilului si al necunoscutului, de aceea li se va atribui vizitatorilor identitatea unor oaspeti de seama. Suspansul si surprizele rezervate de autor acestei scrieri de inalta calitate, alaturi de specificul unui text SF, pot numai sa incante cititorul, pus in situatia de a nu sti dinainte deznodamantul lecturii parcurse.

Alte povestiri si nuvele care apar in culegere sunt cele aprtinand lui David Gerrold, In zona de seism (un hard SF) si Vonda McIntyre, Companionii (cu elemente de fantasy si posibil hard SF, iar viitorul este unul baroc si foarte indepartat).

Pentru a trage o concluzie, eu as spune ca cele mai impresionante si remarcabile povestiri sau nuvele, cel putin ca parere personala, au fost scrierile lui Alastair Reynolds, Michael Swanwick, Robert Reed, Ken MacLeod, Stephen Baxter, Gene Wolfe, Neal Asher, Joe Haldeman sau James Patrick Kelly. Cu toate acestea, nu se poate spune ca celelalte scrieri nu sunt demne de aprecieri sau ca n-ar fi valoroase, dar aici intervine chestiunea de gusturi, care difera de la un cititor la altul sau de la o persoana la alta. Cred ca oricine, dar in special fanii genurilor si scriitorilor care se reunesc in aceasta culegere, ar avea aceleasi sentimente de admiratie si apreciere la adresa Antologiilor lui Gardner Dozois, precum cele ale cunoscutelor reviste Publishers Weekly, New York Times Book Review, Booklist sau altele la fel de valoroase. In orice caz, opinia mea este ca nu veti regreta achizitionarea sau lecturarea acestui volum magnific de proza scurta, autorii de toate varstele si glasurile lor variate oferind o experienta unica si de neuitat pentru un pasionat cititor. Cu speranta ca v-am convins sa luati parte la o antologie de inalta tinuta, nu-mi ramane decat sa va urez lectura placuta!

Alexandru Trandafir

[ratings]

Romanul 320 de pisici negre este una din cele mai bune carti politiste scrise de celebra autoare Rodica Ojog-Brasoveanu, cu un ritm ametitor si aproape exploziv al actiunii. ‘320 de pisici negre’ constituie unul din romanele incluse in seria Melania, alaturi de Cianura pentru un suras (chiar primul volum al ciclului), Anonima de miercuri sau Disparitia statuii din parc sau (ultimul volum al seriei), unde personajul principal este Melania Lupu, o excentrica si simpatica batranica, un personaj pitoresc in literatura autohtona. Cartea prezinta un nou sir de aventuri prin care trece Melania, talentul ei legat de punerea in dificultate atat a oamenilor legii cat si a infractorilor parand sa fie unul inepuizabil, la fel ca sarmul folosit eficient pentru a influenta sentimentele sau trairile anchetatorilor, efectul fiind garantat, cu precadere, in cadrul discutiilor avute cu maiorul Cristescu.

Actiunea se desfasoara pe fundalul unui Bucuresti de la mijlocul deceniului 8 al secolului trecut, deci pe la 1975. La debutul romanului aflam ca, pe baza unor probe si dovezi obtinute de Politie (sau Militie) prin maiorul Cristescu, Melania Lupu este arestata pentru implicarea intr-un caz dubios. In acelasi timp, o alta doamna in varsta, Olga Tudor, este acuzata de trafic de influenta si condamnata la inchisoare. Un fir narativ paralel este cel care descrie intalnirea la nivel inalt a infractorilor europeni organizati sub cupola unei asociatii condusa de un elvetian, facandu-si aparitia si niste americani in functia de invitati speciali, oaspetii escrocilor din Europa.

O figura importanta si interesanta isi face aparitia la intrunirea marilor hoti, si anume englezul Ned Morton, care planuieste o ultima lovitura de amploare inainte de a se retrage. Obiectivul sau este capturarea unei statui de aur in marime naturala a Fecioarei Maria, de aceea dupa memorarea datelor legate de povestea statuii, va porni pe o pista gasita ca urmare a relatiilor avute in lumea interlopa. Dupa ce afla ca statuia, ajunsa in mainile unui roman emigrat din tara natala a fost ascunsa de acesta in anume loc tainuit de el cu stirea sotiei ramase in Romania, englezul decide sa riste si sa se aventureze in cautarea Madonei de aur, plecand spre Bucurestiul necunoscut lui.

Inca de la sosirea la aeroport, urmata de intrarea propriu-zisa in Capitala Romaniei, Ned Morton este surprins si oarecum socat de aspectul oamenilor, imobilelor sau de ritmul vietii intalnit pe strazile parcurse. Dupa ce se foloseste de punctul de legatura avut si intalneste o persoana de contact care nu ii poate da prea multe informatii sau ajutor, Ned isi gaseste trei complici romani care sa-l sustina in atingerea telului sau, unul pe drumul caruia exista multe obstacole greu de inlaturat. Cazat la unul din marile hoteluri ale Bucurestiului, Ned va concepe planul de eliberare a Olgai Tudor, personaj-cheie in toata afacerea cu statuia. Intamplarile bizare se tin lant pentru misiunea englezului, cea a carei evadare se reuseste fiind tocmai Melania. Printr-un joc actoricesc etalat cu profesionism, naturalete si forta debordanta, Melania convinge rapitorii ca fara motanul ei Mirciulica nu exista chip de a le putea fi de folos, cu orice tip de informatie.

Romanul abunda in momente de suspans, tensiune, intoarceri sau rasturnari de situatie, umor rafinat si situatii hazlii care fac deliciul povestii si multe alte elemente sub marca autentica a inconfundabilei si inegalabilei Rodica Ojog-Brasoveanu. Cartea beneficiaza de trasaturile unui roman politist memorabil, scriitoarea lasandu-si amprenta stilului si prin izul de scriere romaneasca, putem spune un iz dat de mix-ul umor-dramatism din evolutia evenimentelor si aventurilor traite de personaje, riscul de multe ori necalculat al actiunilor intreprinse tinand in priza cititorul pentru aflarea deznodamantului. Nu lipsesc convorbirile Melania-Mirciulica, Melania-Melania si alte lucruri ce caracterizeaza personajele pitoresti sau istoriile si istorisirile acestora.

Subiectul romanului este, in opinia mea unul bine elaborat, intensitatea actiunii fiind una antrenanta si captivanta, chiar exploziva in multe momente. De-a lungul romanului ne intalnim si cu unele personaje din politie, cunoscute fanilor seriei, esentiale in anchetarea si rezolvarea cazului. Consider ca doamna Rodica Ojog-Brasoveanu ar fi meritat cu prisosinta multe premii in literatura politista, mai ales pentru unul din romanele din seria Melania, chiar pentru acesta, de ce nu?! Titlul inspirat, dar si dorinta oricarui cititor de a descoperi restul detaliilor actiunii si incheierea romanului, pe langa recenzia mea, sper ca vor fi indeajuns de convingatoare pentru ca nu doar pasionatii si fanii acestor opere sa cumpere si sa citeasca o carte remarcabila, 320 de pisici negre!

Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului

Alexandru Trandafir

[ratings]