Juan David Morgan s-a nascut in 1942 in provincia Chiriqui, Panama, si este jurist de profesie, membru al Asociatiei Interamericane a Avocatilor. A scris eseuri, poezie si articole in presa, publicand sub pseudonimul Jorge Thomas volume ca Fugitivos del Paisaje (1992), Entre el Cielo y la Tierra (1996), iar sub numele adevarat, volumele El Caballo de Oro (2005) si Tacerea lui Gaudi (2007), roman aparut la Editura Nemira in 2008.

Pentru a incepe o scurta caracterizare a acestui roman, pot mentiona faptul ca este inclus in colectia Suspans a Editurii Nemira, iar trasaturile definitorii ale acestei carti justifica incadrarea in categoria thriller-ului religios, ce-i drept observandu-se si unele elemente din romanele politiste sau de spionaj. Aceste lucruri mentionate de mine fac oarecum dovada unei lecturi care beneficiaza nu doar de avantajele scrierilor ce se ridica la rangul de arta, ci si de avantajele ‘aspectului’ comercial,  necesar de foarte multe ori in zilele noastre.

Subiectul romanului il constituie, in principal, dificultatile inregistrate de cei care doresc protejarea si asigurarea continuitatii visului avut de celebrul arhitect Antoni Gaudi, si anume grandioasa constructie reprezentata de Catedrala Sagrada Familia, inca neterminata la aproximativ un secol de la moartea legendarului maestru arhitect Gaudi. Bineinteles, in subiectul cartii sunt foarte importante si interesele contradictorii ale diferitelor parti si grupuri religioase, economice sau sociale, lupta dusa intre acestea nascand anumite tensiuni, mai mari sau mai mici, justificarea fiind indeplinirea, chiar indiferent de mijloacele folosite, a telului propus de fiecare tabara sau parte interesata in problema Catedralei Sfintei Familii.

Personajul principal al romanului este Manuel Otano, un iezuit aflat in slujba Vaticanului, a carui responsabilitate este supervizarea desfasurarii lucrarilor de la Catedrala Sagrada Familia. Consecinta este trimiterea lui periodica la Barcelona de catre superiorii de la Vatican, vizitele de lucru avand loc la intervale variabile, in functie de necesitatile si circumstantele aparute. Preotul iezuit Manuel Otano ajunge in capitala Cataloniei intr-un moment in care disputa asupra trenului de mare viteza se inteteste, in special din cauza ca aparatorii proiectului grandios al lui Gaudi au motive destul de intemeiate pentru a se opune ideii unui tren care trece prin apropierea catedralei, o amenintare serioasa pentru structura si rezistenta celei mai ambitioase plasmuiri a arhitectului Antoni Gaudi. La putina vreme de la sosirea iezuitului, in ciuda scurtei sale vizite la catedrala, acesta are timp de a discuta totusi cu fermecatoarea arhitecta cu ochii verzi – Carmen Balcazar – despre stadiul in care se afla lucrarile, dar si cu arhivarul catedralei, Bossel, care ii ofera un document inedit semnat de Gaudi. Acel document ascunde o relatare iesita din comun, anume faptul ca lui Gaudi i-a fost revelat de o voce divina modul in care sa fie cladita Sagrada Familia. Din acest moment se declanseaza o intriga stranie, cu ritmuri frenetice, deoarece papa Benedict al XVI-lea este hotarat sa intervina in problema catedralei, fiind si convins ca exista o continuare a ‘manuscrisului cu panglici albastre’, cum era cunoscut documentul ramas de la Gaudi.

In povestea plina de suspans pe care o incheaga Juan David Morgan sunt implicati mai multi pioni : secretarul personal al Papei, Sebastiano Montefiori, un fost terorist basc ale carui ganduri de razbunare sunt evidente, enigmatica arhitecta Carmen Balcazar, atrasa de iezuitul Manuel Otano (care desi a depus juramant de castitate va fi tulburat de prezenta remarcabila a arhitectei), dar si alte personaje mai mult sau mai putin importante, despre care veti afla numai citind cartea. Tacerea lui Gaudi, ca orice thriller religios care se respecta, se defineste printr-o anumita tensiune reiesita din situatii-limita sau confruntarea  personajelor cu imprevizibilul, alaturi de insemnate evenimente sau intamplari care constituie imbinarea dintre realitate si fictiune. De exemplu, se jongleaza cu numele unor organizatii renumite (Opus Dei, Ordinul Iezuitilor etc) sau personaje familiare societatii religioase (Papa Benedict al XVI-lea,..), iar in ciuda unor intamplari care pot fi fictive, se observa, macar partial, ca exista un oarecare sambure de adevar in actiunea din roman. Oricum, Juan David Morgan reuseste sa utilizeze un mix echilibrat de elemente religioase, politiste si de spionaj care confera romanului un potential ridicat de succes pe piata, nefiind putini cei captivati de astfel de scrieri. Surprizele se arata aproape la fiecare pas, iar ritmul actiunii, desi mai lent uneori, are destula forta pentru a-l interesa pe cititor, acesta apreciind si constructia bine elaborata a temei sau subiectului din roman. Lupta dusa de partizanii lui Gaudi pentru canonizarea marelui arhitect reprezinta eventual inca un punct forte de atractie in carte, bineinteles alaturi de misterul care planeaza asupra deznodamantului si a celor implicati in problema Catedralei Sfintei Familii. In functie de puterea cititorului de aprofundare a mesajului cartii se pot descoperi si alte teme sau microsubiecte atinse de autor in roman.

Concluzia ar fi aceea ca Tacerea lui Gaudi este o carte care merita citita si avuta, lectura parcursa fiind indeajuns de satisfacatoare si de neobositoare, pentru ca fanii genului sau ai autorului sa nu ramana dezamagiti. Sugestia mea ar fi sa nu ratati acest roman, pentru ca va merita sa lecturati Tacerea lui Gaudi, macar in scopul completarii detaliilor-lipsa din recenzia mea, daca nu chiar pentru a va convinge ca este o scriere bine realizata!

Alexandru Trandafir

[ratings]

Ai putea supravietui in salbaticie, de unul singur, cand toti cei din jur fac tot ce pot ca sa nu apuci dimineata urmatoare?

O carte plina de aventura si suspans este volumul Jocurile foamei, primul din trilogia cu acelasi nume a scriitoarei Suzanne Collins. Peste ruinele continentul America de Sud se afla natiunea Panem impartita in 12 districte conduse de Capitoliu. În fiecare an sunt organizate Jocurile Foamei si sunt alesi prin tragere la sorti cate 2 tributuri, o fata si un baiat din fiecare district. Toate cele 24 de tributuri sunt puse in arena pentru a se lupta si pentru a încerca sa supravietuiasca, numai unul poate fi invingatorul si se poate intoarce viu in districtul lui, unde devine bogat si faimos. Toate tributurile au implantate niste cipuri, in asa fel încat sa poata fi depistati in arena si filmati. Intregul spectacol este urmarit de toate districtele. Cu cat tributurile impresioneaza mai mult la inceput, cu atat mai multi sponsori vor avea. Tributurile pot primi cadouri de la sponsori atunci cand antrenorii lor decid ca au nevoie de ele.

Katniss, o adolescenta din districtul 12, cel mai sarac, se ofera voluntar în locul surorii ei Prim, în varsta de doar 12 ani. Alaturi de Katniss Everdeen, este ales si baiatul care ii daruise o paine pentru a isi salva familia, Peeta Mellark. Cei doi sunt singurele tributuri care se tin de mana si sunt inconjurati de flacari, datorita celor 2 stilisti, la parada ce se organizeaza dupa tragerile la sorti. La interviuri, Peeta marturiseste ca este îndragostit de Katniss si ca supravietuirea lui, ar putea cauza moartea celei pe care o iubeste. Cei doi sunt considerati indragostitii nascuti sub o stea potrivnica. Oamenii sunt impresionati inca de la inceput de cei doi, ii aclama si ii aplauda.

Dupa cateva zile de antrenamente, sunt trimiti în fata creatorilor de joc pentru evaluare. Katniss primeste cea mai mare nota dintre toti, un 11, în timp ce Peeta doar un 8, astfel sansele ei de supravietuire se maresc si scad în acelasi timp, deoarece poate strange mai multi sponsori, dar ea stie ca odata ce intra in arena, tributurile profesioniste din primele districte vor incerca sa o inlature din drumul lor catre victorie. Un joc mortal, in care fiecare pas gresit poate duce la moarte, un joc in care orice e posibil, nu exista decat o singura regula: unul singur poate fi invingatorul.

Odata ajunsi in arena, totul incepe si, Katniss reuseste sa i-a de la cornul abundentei, locul in care se gasesc lucruri necesare pentru supravietuirea în arena, un rucsac si fuge cu el in padure, dar nu inainte de a fi atacata. Atunci cand un tribut moare se aude zgomotul unui tun si in fiecare noapte pe cer apar chipurile celor morti in acea zi. Lasati in voia sortii,  Katniss ii salveaza viata lui Peeta in mijlocul padurii, atunci cand se anunta o schimbare brusca de reguli, dar inca mai au multe de infruntat pentru a afla castigatorul, deoarece tributurile profesioniste sunt pe urmele lor. Desi faptul ca cei doi sfideaza Capitoliului ii poate pune in pericol, cei doi isi continua idila. Atat va spun, restul, cititi si veti afla ce se intampla cu Katniss, aflati cine este castigatorul Jocurilor.

Suzanne Collins reuseste un roman de aventura minunat, cel mai bun roman de aventura pe care l-am citit. Fiind scris la persoana I, atrage atentia si o mentine pe tot parcursul romanului. O carte ce merita cu adevarat sa fie citita.

Sabina Alexa

[ratings]

Ann Granger este o autoare celebra de romane politiste, printre acestea numarandu-se cele din seria Francesca Varaday. Misterul mortii din strada Jubilee (aparut la Nemira in 2004, iar in original – Asking for trouble, in 1997) prezinta cititorului una din etapele dificile ale vietii eroinei, Fran Varaday, aceasta avand parte de numeroase neplaceri: ajunge falita, somera, si fara casa. Rebela Fran locuieste pentru o vreme intr-o casa darapanata de pe strada Jubilee, din Londra, impreuna cu Nev, Squib (sau Henry, pe numele adevarat) si Terry, o fata retrasa si enigmatica. Fran, ale carei visuri de a deveni actrita par tot mai departate, va primi, alaturi de ceilalti trei locatari ai imobilului aflat in paragina, avertismentele celor de la spatiul locativ al consiliului local, referitoare la evacuarea fortata din casa respectiva, in eventualitatea ideii de construire a unei cladiri noi dupa daramarea celei vechi.

Intriga romanului se declanseaza in momentul in care, dupa o zi de la vizita efectuata in cladirea darapanata de catre un angajat al Consiliului Local, Fran descopera ingrozita, impreuna cu Squib si Nev, cadavrul colocatarei Terry, care era spanzurata de tavanul apartamentului ei. Desi popularitatea Theresei Monkton printre vecinii ei de imobil era una destul de scazuta, in principal din cauza secretomaniei, egoismului si comportamentului sfidator sau arogant, atat Fran (sau ceilalti doi colocatari) cat si comunitatea artistica din strada Jubilee va fi zguduita de moartea neasteptata a unei persoane cunoscute macar dupa chip, daca nu in profunzime sau amanuntit. Fran va incerca unele sentimente de vinovatie, deoarece a avut destule certuri cu Theresa Monkton, si poate realizeaza ca ar fi trebuit sa incerce mai convingator apropierea fata de ea, macar pentru a o intelege mai bine, daca nu pentru a-i deveni prietena. In orice caz, starea in care a gasit cadavrul tinerei fete si unele amanunte care nu i-au scapat, precum si o senzatie stranie avuta in seara precedenta descoperirii macabre, sunt indicii care o duc pe Fran cu gandul la o posibila crima, desi in prima faza se pare ca Terry s-a sinucis.

Dupa evenimentul cu Terry, Fran va fi fortata sa se mute din imobil, acesta fiind de altfel si cazul lui Nevil si al lui Squib, plus cainele celui din urma. Instinctul sau flerul caracteristic detectivilor, nelipsit din arsenalul rebelei Fran Varady, va fi testat, alaturi de celelalte calitati ale ei, in misiunea pe care si-o asuma, aceea de elucidare a enigmei vietii si mortii lui Terry. Astfel, ca un lucru intamplator, ea afla de la prietenul ei, Ganesh, anumite aspecte si circumstante care se pot dovedi esentiale in descoperirea unei piste corecte in cazul mortii Theresei. Unul din amanuntele primite este faptul ca in ziua in care se presupune a fi survenit moartea lui Terry, Gan a vazut un tip dubios dand tarcoale imobilului cu pricina. Ca o coincidenta, Edna Nebuna, o batrana care locuia in cimitirul din apropierea casei respective, ii ofera lui Fran acelasi detaliu care trezeste suspiciuni, si anume prezenta unui tip care veghea asupra imobilului in ziua mortii colegei lui Fran si a celorlalti doi locatari.

Desi alibiurile celor trei, Fran, Squib sau Nev sunt destul de solide si verificate cu martori, politia, ca de obicei, are unele motive sa nu se increada in declaratiile lor, mai ales ca pe masura ce se inainteaza in ancheta se gasesc semne clare ale unei crime. In consecinta, cunoscandu-se problemele diferite de care sufera Nev si Henry, Fran va fi cea mai solicitata pentru a raspunde politiei, inspectorul Janice Morgan (o femeie care se dovedeste si maleabila, in ciuda unei atitudini uneori ceva mai dure) si sergentul Parry fiind cei care o vor cauta cel mai mult pentru a primi indiciiile necesare solutionarii dosarului. Cu toate acestea, spiritul de nesupunere al lui Fran Varady iese la iveala, aceasta dorind mai degraba sa ia pe cont propriu ancheta, gasind si justificare fata de Ganesh prin faptul ca a primit o suma importanta de la bunicul Theresei, Alastair Monkton, pentru gasirea unor raspunsuri edificatoare in legatura cu moartea prematura a carei victima a cazut Terry. Pe langa acesti bani, Fran va beneficia si de altii, dupa ce va obtine unele slujbe marunte, de exemplu cea de chelnerita la un bar, de unde va pleca la scurt timp. Intre timp, vor avea loc alte intalniri, precum cea dintre Fran si Squib, iar rezultatul este acela ca Fran primeste si alte elemente sau indicii ajutatoare in rezolvarea misterului mortii. Urmarea este ca nu va asculta de Ganesh, care-i spune sa nu se amestece in acest caz, deoarece pericolele la care se expune sunt extrem de mari daca a fost o crima.

Fran decide sa plece undeva in provincie, la o ferma de cai, conform pistei urmarite prin indiciile de care dispune, astfel asumandu-si riscuri enorme, care o pot costa chiar intalnirea cu eventualul ucigas si infundarea drumului pe care a apucat-o. In continuare, si de fapt pe tot cuprinsul cartii, autoarea asigura o scriere captivanta, ritmul indeajuns de alert al actiunii, chiar trepidant, imprevizibilul, rasturnarile de situatie, stilul narativ, subiectul, precum si alte ingrediente ce pot fi descoperite numai prin lecturarea romanului constituind tot atatea puncte de interes si atractie pentru cititor. Pentru a descoperi restul detaliilor si deznodamantul cartii, indemnul meu este acela de a nu rata cartea Misterul mortii din strada Jubilee. Pentru a incheia scurta caracterizare a romanului, eu spun ca, desi nu se ridica la inaltimea scrierilor unor maestri ai genului – Agatha Christie, Dorothy Leigh Sayers sau Georges Simenon – este totusi o carte care defineste satisfacator genul romanului politist, componentele specifice acestuia si prezente aici in carte garantand oricui o lectura antrenanta si care nu dezamageste asteptarile unui cititor pasionat de literatura de suspans, atat intinderea romanului cat si raportul calitate/cost fiind apropiate de optim sau chiar optime.

Alexandru Trandafir

[ratings]

Orson Scott Card reuşeşte să mă impresioneze de fiecare dată. Chiar dacă ultima carte citită de acest autor, Stăpânul cântecelor mi s-a părut a fi o operă mai slăbuţă, mi-a dovedit doar faptul că Orson Scott Card şi când este lipsit de inspiraţie produce romane mai interesante decât mulţi alţii în momentele lor cele mai bune. Aşa se face că mi-am îmbrăcat inima de sărbătoare când am aflat că urmează să apară Amintirea Pământului, primul volum al seriei Întoarcerea Acasă şi aşteptam să iau cartea în mână precum aşteaptă copiii venirea lui Moş Crăciun. Aşteptarea mi-a fost răsplătită şi cartea s-a dovedit  a fi la nivelul aşteptărilor, după citirea primelor pagini deja am exclamat “ce dor mi-a fost să mai citesc un Orson Scott Card veritabil”. Şi această carte chiar este. Felul în care curge acţiunea mă prinde şi mă poartă departe, mă izolează de tot ce mă înconjoară şi reuşeşte să mă izoleze în asemenea hal de realitate, încât nu mi-am permis s-o citesc prin tramvai sau metrou, ştiind că aş rata staţia la care trebuie să cobor. Dar hai să vorbesc de carte, pentru că merită.

Vieţile noastre se desfăşoară în prezent, în ziua de azi, în clipa de faţă, dar fiecare pas al nostru este făcut cu gândul la viitor. Tot ce facem ţine cont de ce credem că va fi mâine, peste o săptămână, o lună sau cândva. Aşa că încercăm mereu să facem o schiţă a timpului viitor. Cât de departe putem să mergem? Cei care reuşesc să vadă cu ochiul minţii ziua de peste un an au un enorm avantaj, în comparaţie însă cu Orson Scott Card suntem cu toţii mici copii. El ne povesteşte cum va fi viaţa, care vor fi preocupările şi credinţele unor oameni ce trăiesc pe o planetă aflată la sute de ani lumină, într-un viitor de peste 40 de milioane de ani şi reuşeşte să creeze o lume absolut credibilă, posibilă. Omenirea a distrus Pământul. Folosirea greşită a cunoştinţelor acumulate a dus la dezastrul absolut. Singurii supravieţuitori au fost cei refugiaţi departe, pe o lume botezată Harmony, pe care au colonizat-o folosind cunoştinţele salvate într-un calculator gigantic.

Inteligenţa artificială, judecând după Istoria pământului a ajuns la concluzia că singurul mod în care omenirea ar reuşi să supravieţuiască sute de mii sau chiar milioane de ani ar fi uitarea anumitor cunoştinţe. Existenţa unei civilizaţii umane într-un viitor de peste 40 de milioane de ani confirmă adevărul raţionamentului. Evoluţia este mult încetinită, fără anumite cunoştinţe tehnice considerate de acea superminte dăunătoare civilizaţia care se naşte este una conservatoare, stabilă. Oamenii uită de existenţa calculatorului deşi acesta continuă să întreţină o legătură telepatică cu ei, în timp intervenţiile acestuia sunt atribuite unei fiinţe supreme şi astfel se naşte o nouă credinţă în aşteptarea unor timpuri în care omenirea s-ar fi vindecat complet de violenţa care îi este înscrisă în gene. Chiar dacă trec milioane de ani acest lucru nu se întâmplă, calculatorul se apropie de termenul limită de funcţionare şi ia decizia de a reda omenirii amintirea Pământului şi cunoştinţele necesare pentru o întoarcere acasă. Despre cel ales să-i fie reprezentant printre oameni, care sunt dificultăţile îndeplinirii misiunii primite precum şi felul în care încep să evolueze lucrurile în acea lume odată cu încetarea restricţiilor impuse în gândire puteţi afla citind cartea.

Să nu vă aşteptaţi la o lucrare plină de termeni tehnici, limbajul folosit este absolut accesibil, autorul evită elegant afundarea în nişte explicaţii ştiinţifice exagerate preferând  să ne prezinte o călătorie iniţiatică, transformarea unui copil într-un adult responsabil sub povara misiunii primite. Dincolo de povestirea captivantă cartea are şi o morală ascunsă, acela că cel care este deasupra omenirii, indiferent ce ar fi, maşină sau Dumnezeu, nu dă nimănui nici o misiune de îndeplinit fără să-i dea şi puterea de a purta aceasta povară şi nici fără să-i conducă paşii pe un drum ce duce la reuşită.

Acum nu-mi mai rămâne decât să aştept nerăbdător apariţia următorului volum din serie, sperând că va vedea lumina tiparului înainte de a mi se şterge din memorie anumite amănunte din primul parte. Cumpăraţi cartea, e la un preţ foarte bun ţinând cont de calitatea ei, citiţi-o şi aşezaţi-o la loc de cinste în propria bibliotecă. Merită. Cu siguranţă nu vă va dezamăgi şi nici nu vă va plictisi nici o clipă, dar cu asta nu vă spun nimic nou fiind vorba de Orson Scott Card.

Balin Feri

[ratings]