Este greu sa pornesti o recenzie asupra unei carti atat de bune pe cat e Exploratorul de Jack McDevitt.  Bineinteles, as putea sa va zic despre diferentele notabile intre aceasta lucrare si altele apartinand genului; as putea sa vorbesc despre personajele deosebit de umane ale intrigii; sau as putea sa va vorbesc despre una dintre cele mai bune povesti de mister scrise vreodata. Dar nu am s-o fac. Am sa va vorbesc in schimb despre imersiune, despre lumea credibila din aceasta carte, care e poate cea mai mare calitate a sa.

Literatura SF intr-adevar nu duce lipsa de universuri fantastice in care sa ne pierdem. Dar putine dintre acestea sunt la fel de uimitoare si de bine redate precum reuseste Jack McDevitt aici. Parte din acest mare success trebuie atribuit stilului absolut natural in care autorul scrie la persoana I, si din perspectiva unei femei chiar.

Suntem obisnuiti ca SF-ul sa fie ceva indepartat, aproape de neatins, extraterestru chiar. Poate de asta am fost incredibil de placut impresionat cand am descoperit ca aici avem parte de o poveste scrisa intr-un mod firesc, accesibil si aproape oral. Personajul ne povesteste aventura sa, dar o face pentru compatriotii sai, din vremea sa. Exploratorul este SF-ul scris despre viitor dar fara a parea strain de noi, fara a fi indepartat, chit ca distanta temporala e de peste 9000 de ani. Nimic nu rupe fluxul povestirii si curgerea ei, nimic nu ne scoate din naratiune pentru o explicatie asa, mai pentru maimutele din trecut. Citeste mai mult »

Cosma Brasoveanu este un fost actor roman de cinema din generatia lui Florin Piersic. A publicat 3 romane dintre care 2 aparute la editura Nemira (Fiara, Un martor incomod). Acesta este sotul cunoscutei autoare de romane politiste – Rodica Ojog-Brasoveanu, ale carei carti le citesc cu mare drag, cu emotie si cu sufletul la gura.

Fiara este unul dintre volumele in care mi se pare ca actiunea are un fir simplu dar care pe comisar il solicita la maximum pentru a deosebi adevarul de atmosfera creata ce incurca lucrurile.

Doamna Papadopol, desi inaintata in varsta este vizitata des de o fetita careia ii explica bunele maniere si lectii, dar care vine la aceasta mai mult pentru a privi papusa cu chip de portelan la care tanjeste. Cand batrana este gasita in camera ei moarta, ceea ce atrage atentia politiei este lipsa portretului Davidei de deasupra noptierei.

Mariana Ion sub numele slujnicei Aneta, lucreaza in casa maiorului Patrascu, ingrijind de treburile casei si de fetita orfana a acestuia – Nina.
Schimbandu-si infatisarea, dar mereu ascunzandu-si mainile pune la cale o crima cu batranul Arthur Papadopol pentru a intra in posesia bunurilor valoroase ale acestuia. Citeste mai mult »

“Omul in negru fugea in desert si pistolarul se tinea dupa el”, este fraza care incepe – intr-un mod pe cat de simplu pe atat de incitant – povestea odiseei lui Roland Deschain, Pistolarul in cautarea Turnului Intunecat, Nexul Timpului si al Marimii. Desi initial am fost reticent in a-mi achizitiona acest prim volum dintr-o serie ce Stephen King numeste a fi capodopera sa, am decis sa las dubiile deoparte si sa vad daca Regele s-a intrecut sau nu pe sine insusi. Si uitati la ce concluzie am ajuns.

Pe de-o parte, Pistolarul nu este cea mai buna opera a lui King. Nu este din cauza faptului ca unele actiuni ale personajelor sunt nejustificate – pentru ca, daca ma gandesc mai bine, asta se intampla in majoritatea cartilor sale. Nu este din cauza modului in care este scrisa – caci desi uneori cartile Regelui au cateva scapari in ceea ce priveste storyline-ul, autorul manevreaza cuvintele intr-un mod uimitor, capabil de a descrie orice peisaj, situatie, miscare sau gest fara a se incurca in propriile-i formulari. Este din cauza faptului ca se termina abrupt, finalul te face mai confuz decat majoritatea episoadelor din Lost si ca romanul nu este altceva decat startul unei serii epice – a carui infulenta o primeste, dupa cum marturiseste autorul in prefata, de la “Stapanul Inelelor” al lui Tolkien – si trebuie tratat ca atare. Citeste mai mult »

Este posibil ca androizii sa aiba sentimente? Pot simti acestia mila sau dragoste fata de oameni, animale sau fata de semenii lor? Acestea sunt doua dintre intrebarile pe care autorul le pune si pe care incearca sa le exploateze pe cat de mult posibil. Viseaza androizii oi electrice? (publicat pentru prima oara in 1968) este probabil cel mai cunoscut roman al scriitorului american Philip K. Dick (1928-1982).

Tema operei, asa cum reiese si din titlu, este reprezentata de capacitatea (sau mai bine spus incapacitatea) robotului umanoid de a experimenta sentimentele ce stau la baza fiintei omenesti.

Actiunea se desfasoara intr-un viitor nu foarte indepartat (2021), pe un Pamant devastat de razboiul nuclear.  Pentru a putea continua sa existe, umanitatea este nevoita sa colonizeze spatial cosmic. Viata pe Terra devine foarte greu de suportat insa nu imposibila; oamenii au de ales intre a ramane si a suporta consecintele dezastrului (una dintre ele fiind praful radioactiv) sau a parasi planeta si a se refugia in alte parti ale Universului.
Povestea este construita pe doua planuri: unul care ni-l descrie pe Rick Deckard, un vanator de recompense, iar cel de-al doilea prezentandu-l pe John Isidore, un “special”. Citeste mai mult »