Palatele Verzi - W. H. Hudson

Ceea ce iti poate atrage atentia asupra cartii lui W.H. Hudson este, pe langa o coperta bine aleasa, scurta prezentare a intrigii, care dezvaluie potentialului cititor exact atat cat era necesar pentru a se trezi interesul. Autorul romanului “Palatele verzi” (“Green mansions”, 1904), William Henry Hudson, este un cunoscut ornitolog, nascut in Argentina, care a studiat cu extrema pasiune flora si fauna unui teritoriu inca salbatic, in onoarea sa doua specii de pasari purtandu-i numele. Maestru al scrierilor istorice naturaliste, W.H. Hudson imbina trasaturile curentului ecologist din secolul XX cu elemente din romantismul secolului XIX.

Romanul prezinta cu multa candoare si profunzime sirul impresionant al peripetiilor unui nobil venezuelean, Abel Guevez de Argensola, care a fost victima urzelilor politice ale adversarilor, pierzandu-si astfel toata averea si avantajele rangului inalt pe care-l avea in tara natala. Abel, chiar naratorul povestii uimitoare, una cu rasturnari de situatie si final imprevizibil in buna masura, este prietenul celui care ne relateaza in prolog aspectele generale privitoare la personalitatea si caracterul eroului.

Abel, nobilul fortat la exil din cauza haosului politic prezent in Venezuela, va fi un simplu aventurier, nevoit sa rataceasca pentru o buna perioada prin jungla ametitoare. Destinatia lui, cel putin in prima faza, o reprezenta regiunea din sudul magnificului fluviu Orinoco. Acolo va fi gazduit de tribul de indieni condus de Runi, in ciuda anumitor neintelegeri de pe parcursul convietuirii cu acestia. Un alt trib important era cel condus de Managa, rivalul lui Runi. In fiecare zi Abel se va delecta cu plimbarile prin padurea aparent infinita, unde cunoaste diverse specii de plante si animale, printre care maimutele-urlatoare, serpii constrictori si cei veninosi, dar si pasarile multicolore specifice regiunilor tropicale, precum tucanul, papagalul sau pasarea-orga.

Din ce in ce mai des va auzi un cantec divin, asemanator atat cu cel al pasarilor cantatoare cat si cu cel al unei fiinte omenesti, care utiliza un limbaj mistic si nemaiauzit de vreun om. Credintele si superstitiile indienilor se vor explica intr-o mica masura, dar superioritatea intelectuala a eroului va putea face diferenta intre teama justificata si cea puerila, neacoperita decat prin indistinctia dintre divin si demonic. ‘Obiectul’ pasiunilor si interesului crescut avut de Abel pentru explorarea neabatuta a tinuturilor salbatice se releva a consta in femeia-pasare, plina de farmec si atasament pentru vietuitoarele si plantele din jungla, pe nume Rima, care locuia intr-o coliba cu batranul Nuflo, un fost nelegiuit.
Citeste mai mult »

Revolta

Fără îndoială, REVOLTA a fost finalul potrivit pentru trilogia JOCURILE FOAMEI. Deşi pare greu de crezut că după atâtea răsturnări de situaţie şi evenimente de-a dreptul tragice şi de neprevăzut Suzanne Collins ar mai putea să surprindă, autoarea nu dezamăgeşte nici de data aceasta, oferindu-ne un roman la fel de alert ca şi cele precedente.

Participând de două ori la JOCURILE FOAMEI, prin care Capitoliul amintește oamenilor din districte că puterea se află în mâinile sale,și sfidând regulile cruzilor conducători, Katniss a ajuns o mare sursă de inspirație pentru rebeliune – ultimul lucru pe care președintele Snow și l-a dorit. Însă, așa cum aflăm la finalul cărții a doua, rebeliunea a început, iar Katniss, fără să știe, a avut un rol foarte important în izbucnirea revoltei. Acum ea află că lupta din arene a fost doar începutul și că multă lume se bazează pe ea – Jocurile nu sunt nici măcar aproape de final…

Un plus al cărţii este accentul pus pe evoluţia personajelor. De data aceasta cititorului îi este permis să intre mai adânc în mintea lui Katniss, să-i înţeleagă cu adevărat deciziile. În REVOLTA nu există personaje negative sau pozitive – autoarea are talentul de a scrie atât de convingător, încât după ce ai citit seria, îţi vine greu a crede că eroii cărţilor sunt doar închipuiţi şi nu trăiesc în lumea reală.

Ceea ce îmi voi aminti cu siguranţă din seria aceasta, care a urcat foarte sus în topul preferinţelor
mele, sunt momentele acelea care te lasă uimit, uluit, scene încărcate de atâtea detalii şi de atâtea conotaţii, aşa cum a fost moartea lui Rue în primul volum, sau anunţarea Jubileului Pacificării în Sfidarea. Nici Revolta nu duce lipsă de asemenea scene emoţionante.

În acest ultim volum se punctează temele cunoscute cum sunt rebeliunea, excesul de putere al Capitoliului, supravieţuirea şi familia, dar accentul cade mai ales pe daunele pe care le provoacă războiul, asupra faptului că oricât de puternice, vor exista pierderi enorme pentru ambele părţi.

REVOLTA este o carte cu un mesaj puternic, dar si cu o acţiune total imprevizibilă – o  lectură deosebită şi pe deplin satisfăcătoare, al cărei impact îl vei resimţi zile bune.

Regii Nisipurilor de George RR Martin

George R.R. Martin este foarte cunoscut în România şi pe plan mondial ca autorul seriei “Cântec de gheaţă şi de foc” – celebra saga fantasy unde regii unor tărâmuri imaginare (însă izbitor de şocante cu planeta noastră) se înfruntă cu toate armele posibile pentru supremaţia finală. Faima lui Martin la nivel mondial provine din aceeaşi serie.

Ceea ce însă mai puţini ştiu este că Martin este la origini un autor de science fiction. Mai precis, un autor care a scris predominant povestiri sf. Cu siguranţă însă că a făcut-o la fel de bine (dacă nu şi mai bine) decât cu seria sa fantasy. Povestirile lui Martin sunt scurte, tulburătoare şi curg ca apa prin mintea cititorului.

Să luăm de exemplu povestirea “Regii nisipurilor”. Un scenariu simple se desfăşoară în faţa noastră – o colonie aparent inofensivă de insecte se dovedeşte a fi o întreagă civilizaţie cu scopuri ascunse, iar cercetătorul curios care o testează se trezeşte manipulat de însuşi obiectul experimentului. Până aici, nimic mai simplu. Talentul lui Martin transformă însă povestirea într-un thriller plin de suspans, care te ţine cu sufletul la gură. Motivaţiile personajelor ni se dezvăluie treptat, iar lumea fabuloasă de sub nisipuri nu lasă să se întrevadă mare lucru până la revelaţia finală. Care revelaţie finală este atât de puternică, încât te întrebi de ce nu ai văzut-o până atunci.

Nu întâmplător povestirile lui George R.R. Martin au fost adesea ecranizate ca episoade din diverse seriale de televiziune celebre sau chiar ca mini-serii. “Regii nisipurilor” mi-a rămas în minte ca un episod celebru din serialul enigmatic “La limita imposibilului” (“The Outer Limits”) – mai precis chiar ca primul episod al noii serii din acesta. Motivaţiile personajelor devin extrem de puternice, la fel şi conflictele dintre aceştia. De altfel, Martin descrie adesea realităţi galactice viitoare cu un puternic iz de decadenţă – şi într-adevăr nimeni nu îl poate opri să facă acest lucru atâta vreme cât neîncrederea sa în rasa umană zugrăveşte tablouri tulburătoare.

O altă povestire cunoscută şi multi-premiată este “Calea crucii şi a dragonului”, una din bijuteriile narative care mi-a schimbat viziunea asupra lumii. George R.R. Martin descrie aici o realitate viitoare în care creştinismul s-a extins la nivel galactic, iar deciziile asupra destinului unei planete (sau a mai multora, ambiguitatea contează aici) trebuiesc luate de un înalt prelat al Bisericii. Problema este simplă şi aparent insolvabilă – cine are drept de viaţă şi de moarte asupra oamenilor? Nişte extratereştri care nu înţeleg prea bine pshihologia umană, dar care au adoptat credinţele acestora mai bine decât ei? Sau continuăm să credem în liberul arbitru din textele creştine timpurii? Ce ne face mai înţelepţi – credinţa sau intuiţia?

Iată câteva întrebări la care nici măcar George R.R. Martin nu încearcă să răspundă complet. Povestirile lui însă merită citite.

Manual de stil

Desi sunt eleva si am atat de multe manuale, cand am vazut Manualul de Stil al Danei Budeanu, am zis ca nu mai strica inca unul. Il am de aproximativ 2 ani si nu ezit sa ma reintorc din cand in cand la paginile lui. Dana Budeanu a creat un manual simplu, organizat pe capitole de genul: ,,Da si Nu”, ,,Accesoriile”, ,,Ponturi”, etc usor de citit de catre toate doamnele si domnisoarele.

Ce mi-a placut, a fost ca te incurajeaza sa-ti gasesti si un stil si mult mai important, sa ti-l sustii: ,,Ce importanta are parerea colegelor, a vecinelor? Atunci cand te admiri in oglinda se reflecta cumva imaginea lor? Atunci cand te simti frumoasa este cumva datorita lor? NU.” La baza tuturor celor prezentate de autoare sta creativitatea. De aceea ne ofera chiar o lista cu filme despre moda, din care sa ne inspiram. Stati linistiti, Audrey Hepburn si al ei mic dejun este acceptata de carcotasa Budeanu. Un alt capitol foarte interesant este cel in care ti se dau 10 situatii si modul in care ar trebui sa-ti construiesti tinuta. Cine ar vrea ca la propria nunta invitatele sa fie imbracate in alb. Oribil! Sau aici ar trebui sa raspunda barbatii: ati vrea ca la prima intalnire, posibila iubita sa poarte o ,,masca” de farduri si nici macar culoarea pielii sa nu o vedeti? Nu prea cred, asa ca sfaturile din acest capitol sunt foarte bine venite.

Ce nu mi-a placut, este ca la must-have-uri erau produsele brandurilor celebre, care odata cu numele aduc si un pret pe masura. De aceea, cred ca rubricile cu must-uri nu prea se adreseaza intregului public feminin, care sa fim seriosi, cate dintre noi isi vor putea achizitiona in fiecare sezon vreo 2 perechi de pantofi Jimmy Choo si inca vreo 3 costume luate de pe pasarela? Cert e ca aceasta carte ne ofera niste reguli, care pot fi mulate pe fondul fiecareia, fara a periclita intreaga economie a familiei. Trebuie doar sa stii ce haine iti vin bine si in care merita sa investesti.

Sunt multe sfaturi, pe care le-am ascultat , iar in practica au aratat senzational. Uneori, simtul nativ in materie de fashion nu este de ajuns, ci este necesar si un manual. De la adolescente ca mine, pana la doamne trecute de varsta cluburilor, toate ar trebui sa avem un astfel de ,,mic decalog” al modei. De cate ori nu stam in fata sifonierului ticsit de haine care de care mai diferite si nu stim cum sa le asortam? Ei bine, eu am invat cu ajutorul ,,Manualului de stil” sa le asortez si asta nu inseamna ca m-am imbracat intr-o culoare din cap pana in picioare, ci am dat frau liber imaginatiei, desigur, respectand lectiile invatate.

Acest manual nu este o simpla carte care va ramane in biblioteca, ci una la care veti reveni constant. E un mod autotdidact de a-ti educa simtul estetic.