Arthur C. Clarke - Ultima Teorema

O carte science fiction despre matematicǎ este (paradoxal) destul de rar întâlnitǎ în literaturǎ. Motivul este simplu – sunt puţini scriitori de science fiction care stǎpânesc matematicile avansate şi sunt capabili sǎ le transfere în domeniul literar.

“Ultima teoremǎ” aduce în prim plan rolul ştiinţei nu numai în dezvoltarea omenirii, ci şi în salvarea acesteia. Cartea vorbeşte despre ultima teoremǎ a lui Fermat, o enigmǎ matematicǎ ce încǎ fascineazǎ creierele din toatǎ lumea. La fel se întâmplǎ şi cu personajul principal al cǎrţii, Ranjit Subramanian, care devine obsedat de faimoasa teoremǎ a lui Fermat, zice-se elaboratǎ în 1637 dar nerezolvatǎ … pânǎ în 1995, când englezul Andrew Wiles a publicat o demonstraţie de 100 de pagini. Din pǎcate, lumea matematicǎ a fost nemulţumitǎ de aceastǎ demonstraţie, pentru cǎ… folosea metode prea avansate pentru timpul lui Fermat.

Între timp, fiinţe extraterestre denumite Marii Galactici detecteazǎ explozii fotonice de pe Pǎmânt (rezultate din detonǎrile de bombe nucleare. Marii Galactici controleazǎ destinele mai multor rase de nivel superiod şi ordonǎ uneia dintre ele sǎ trimitǎ mesaje de tip “încetaţi şi demobilizaţi-vǎ” cǎtre pǎmânteni. Consecinţele nerespectǎrii acestor avertismente pot fi (ca în majoritatea romanelor science fiction) drastice pentru rasa umanǎ, însǎ cu toate acestea mesajul nu este primit cum ar trebui de aceasta…

Romanul “Ultima teoremǎ” poartǎ cititorul prin câteva dintre temel majore ale sf-ului, atât de dragi lui Clarke sau lui Pohl. Întâlnim aici clasicii extratereştri (din pǎcate din ce în ce mai rari în romanele sf din ultimii ani), conflictele inter-umane, imposibilitatea de comunicare între pǎmânteni şi extratereştri. Cu alte cuvinte, un regal science fiction pentru toţi pasionaţii genului, dar şi pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu genul şi vor o introducere în domeniu reuşitǎ.

Mai existǎ un motiv pentru care aş recomanda lectura acestui roman: cuplul de autori. Pe Arthur C. Clarke probabil cǎ l-aţi cunoscut deja din ciclul de patru romane “Odiseea spaţialǎ”. El este vizionarul care a introdus rasele extraterestre superioare, care supravegheazǎ constant omenirea. Clarke a inventat conceptul de satelit geostaţionar şi ştie sǎ îmbine magistral invenţiile ştiinţifice cu eterna curiozitate a omenirii, spre diverse şi interesante aventuri spaţiale.

Pe de cealaltǎ parte, Frederik Pohl este un alt celebru scriitor de science fiction, mai puţîn cunoscut în România însǎ la fel de prolific şi de imaginativ ca şi Clarke. Frederik Pohl este şi el unul dintre creatorii de rase extraterestre misterioase şi interesante – vezi de exemplu rasa Heechee din ciclul cu acelaşi nume. Pǎmântenii vǎzuţi de el sunt nişte aventurieri care îşi depǎşesc limitele pânǎ la limita auto-distrugerii –şi aşa se întâmplǎ şi în romanul sf “Ultima teoremǎ”. Întrebarea este – va fi salvatǎ omenirea şi dacǎ da, de ea însǎşi sau de înţelepciunea raselor extraterestre?

Dacǎ sunteţi curioşi sǎ aflaţi rǎspunsul, vǎ invit sǎ citiţi acest roman magistral.

Cimitirul animalelor - Stephen King

In toate cartile maestrului genului horror cititorul va gasi o anumita doza de imaginatie morbida si impletire a unor stari de spirit si sentimente contradictorii, de la fericire, compasiune, iubire, prietenie, pana la nebunie, ura sau dezgust in fata odioaselor vicisitudini ale vietii. “Stephen King” realizeaza prin romanul “Cimitirul animalelor” o teribila analiza a vietii unei familii marcate de pierderea in conditii tragice a unora din membrii ei. Sentimentul acut de revolta la adresa divinitatii si influentele malefice din preajma casei familiei Creed il vor duce pe Louis, capul acesteia, la alunecarea vertiginoasa, in decursul a mai putin de un an, catre zona intunecata si infricosatoare a nebuniei si sanatatii mintale precare.

Cititorului i se intipareste destul de adanc o propozitie din ‘prologul’ cartii, de dinaintea primului capitol: “Moartea este un mister, iar inmormantarea este un secret.” Astfel putem spune ca tema cartii devine evidenta inca de la inceput, iar surprizele ascunse de autor asteapta sa fie descoperite de cel aflat in fata paginilor. Se releva iarasi acel stil arhicunoscut al ‘regelui’, in care momentele de acalmie sunt urmate rapid de clipele tensionate caracteristice literaturii de suspans. Aceasta scriere terifianta contine elementele intalnite in genul horror, dar si pe unele din textele fantasy, thrillerele psihologice sau creatiile literare cu vagi abordari filosofice si religioase.

Romanul prezinta desfasurarea cosmarului trait pe viu de familia Creed, odata cu mutarea acesteia din Chicago in Ludlow, orasel din Maine, aflat la o distanta acceptabila de Aeroportul Bangor, si la cateva ore bune de Vestul Mijlociu. “King” strecoara subtil in roman anumite detalii conectate la biografia sa, cum ar fi pierderea suferita de Louis in copilarie, slujba acestuia la Universitatea Maine din Orono (unde a studiat “S.K”.) si altele, eventual, ce pot fi descoperite de cititor. Louis, Rachel, copiii – Ellie si Gage, motanul Church, vor avea inca din prima zi dovezi ale unui loc prevestitor de rele, dar, in ciuda ranilor, ce-i drept minore, capatate de Gage si Ellie, niciunul nu va considera, pentru o perioada, ca ‘avertismentele’ si superstitiile respective sunt serioase si intemeiate.

In prima zi de lucru la dispensarul universitatii, Louis va trebui sa infrunte o situatie dramatica, dupa ce un baiat, Victor Pascow, a suferit un accident bizar si de neinchipuit. Acest moment pare sa fi fost declansatorul nebuniei generale in cadrul familiei Creed. Louis si restul familiei sale gasesc adevarati prieteni in vecinii de peste drum, Jud si Norma Crandall. In urma unor discutii din cursul serilor petrecute pe terasa lui Jud, la o bere, Louis intrezareste existenta anumitor secrete bine pastrate de batranul octogenar. Jud dezvaluie, partial, fragmente ale tainelor din Cimitirul Animalelor, un loc situat la cateva mile in spatele casei lui Louis, gasit prin urcarea unei carari, care se pierde in padurea misterioasa din varful dealului. In locul respectiv au fost ingropate cadavrele animalelor de companie ale copiilor din Ludlow, si astfel se arata un atasament special si fascinant.
Citeste mai mult »

Copila Stea - Jerry Spinelli

Nu aveam niciun indiciu despre cum ar putea fi aceasta carte atunci cand am cumparat-o, in afara de titlu si de coperta. Dar bazandu-ma pe acestea mi-am creat o imagine falsa, lucru care m-a facut sa aman cititul: credeam ca este ceva fantastic, precum o poveste pentru copii despre o fata picata din stele (recunosc ca nici nu ma gandisem la intelesul de “star” al cuvantului “stea”). Insa am descoperit exact contrariul: romanul are cantitatea perfecta de fantastic pentru a constitui o lectura deosebit de placuta si de profunda – si anume in niciun caz nu apartine genului SF, dar nici nu este lipsita de elemente magice, chiar daca acestea constau doar in sentimente si in imaginatie bogata.

Povestea incepe cu sosirea unei noi eleve in clasa a zecea la liceul lui Leo, numita Copila-Stea Caraway. Ea este extrem de diferita fata de celelalte fete, ceea ce nu se rezuma numai la infatisare. In primul rand, se imbraca extravagant: intr-o zi parea ca poarta “rochia de mireasa a strabunicii ei”, in alta o rochie amerindiana de piele, apoi un chimono. Nu era deloc machiata, spre deosebire de restul elevelor. Isi aducea mancarea de acasa si avea ca animal de companie un sobolan, pe care il tinea mereu in geanta. Canta la ukulele in pauza de masa, nu numai melodii inventate de ea, ci si “La multi ani!” vreunui elev a carui zi de nastere era in acea zi. Toate acestea le vedem prin ochii lui Leo care, la fel ca toti ceilalti elevi, incerca sa afle mai multe despre nou-venita.

La inceput se credea ca era o impostoare, o actrita, o nebuna, o infiltrata, in niciun caz o eleva reala. Din acest motiv, Leo si prietenul sau incearca sa o aduca la “Scaunul incins”, o emisiune TV regizata de ei si difuzata lunar, scopul lor fiind sa o demascheze. Curand insa Copila-Stea este inscrisa pe post de majoreta, fiindca la un meci de fotbal al echipei intrase pe teren. Din acest moment, tot mai multi incearca se ii devina prieteni, tot mai multi vin sa o vada ca majoreta si aplauda cand canta “La multi ani”.

Dar elevii liceului considera ca a inceput sa exagereze cu cadourile, cu ovationatul pe teren cand echipa adversa inscrie, iar dezvaluirile de la “Scaunul incins” precum numele sau adevarat – Susan – nu au facut decat sa inrautateasca situatia. Daca pana acum cititorul se bucura si se amuza de actiune, curand povestea va deveni mai trista, din cauza rautatii cu care era tratata de majoritatea colegilor.

In momentul in care se imprieteneste cu Leo, cei doi incep sa traiasca intr-o lume a lor, caci devin izolati de restul scolii. Copila-Stea il invata pe Leo sa isi foloseasca imaginatia, jucand diverse jocuri inventate de ea si ii arata locuri fermecate. Dar Leo, spre deosebire de ea, nu poate suporta izolarea si o pune sa se schimbe pentru el, sa devina normala, pentru a indrepta lucrurile.

Daca acest lucru va imbunatati situatia, va las pe voi sa aflati. Cert e ca povestea este deosebita din cauza sentimentelor descrise, sentimente ce par sa fie transmise cititorului. Din acest motiv m-am simtit profund atasata de personaje si de actiune, iar finalul m-a pus pe ganduri: Chiar trebuie sa fii tratat cu ura doar pentru ca te afirmi cu ceva peste ceilalti, pentru ca nu esti ca restul?… Trebuie sa te schimbi pentru a te putea integra? Trebuie sa iti lasi deoparte obiceiurile pentru a nu fi considerat ciudat?… Oare e chiar asa de rau sa fii unic?…

Recenzie scrisa de Ioana Pristoleanu

Urzeala tronurilor_1 GRR Martin

Song of Ice and Fire… adica, Cantec de Gheata si Foc. O serie fantasy din care am citit deocamdata doar Urzeala Tronurilor. Multi au comparat aceasta serie cu trilogia Stapanul Inelelor. De fapt, cele doua au prea putine lucruri in comun.

Urzeala Tronurilor este mai mult o poveste cu cavaleri si nobili, o balada in proza. Nu avem elfi, sau hobbiti, nici macar un inel fermecat. Avem insa o lume pazita de un zid, o vara lunga de opt ani si un tron la care viseaza prea multi oameni. Povestea este complexa pentru ca autorul, George Martin, nu e zgarcit cand vine vorba de personaje. Multe, complicate, pline de trairi dintre cele mai diverse. Unii lupta pentru onoare, altii tradeaza pentru a-si pastra tronul sau pozitia, in vreme ce altii se transforma sub ochii cititorului din copii in conducatori.

Personajele nu sunt principale sau secundare, fiecare este la randul sau cel care povesteste. Fiecare capitol este construit in jurul unui personaj, ceea ce avantajeaza in special constructia scenelor de lupta. Razboiul se vede altfel prin ochii unui pitic, altfel prin ochi de femeie. Iar cititorul il vede din toate perspectivele, compara, impartaseste sentimente si sarbatoreste victoria.

Casa Stark este probabil cea care da tonul in acest prim roman. Eddard Stark are 5 copii si un bastrad si intamplarea face ca pentru fiecare dintre acestia sa gaseasca un lup stravechi. Lupul, blazonul casei sale este gasit mort, ucis de cerb, iar cei 6 pui sunt primiti de fiecare dintre copii lordului, Pazitorul Nordului. Lucrurile se complica, iar Ned Stark (Eddard) intra fara voia sa in jocul periculos al urzelii tronurilor, in care castigi sau mori. Bineinteles ca onoarea lordului il duce la moarte, poate singurul moment al cartii in care ti-ai dori sa te opresti din citit. Multi spun ca autorul este nedrept cu acest personaj al sau pe care il ucide intr-o secunda. Cititorul ramane la fel de deznadajduit ca si personajele sale atunci cand Stark moare si odata cu el piere si un secret bine pazit. Copiii lui duc insa actiunea mai departe, iar sotia sa, Catelyn este probabil cel mai bine conturat personaj feminin al cartii.
Citeste mai mult »