Pesimismul care aduce surâsul pe buze

Căutam deunăzi un cadou pentru prietena mea, psiholog în devenire. Este o fiinţă foarte optimistă, iar eu sunt la polul opus, locuitorul perfect integrat pe tărâmul pesimismului. După mai multe tentative eşuate, am ajuns, de ce oare nu am început “cercetarea” aici, într-o librărie.

Am început să răsfoiesc o carte de aproximativ 600 de pagini, care m-a atras de la prima privire. De ce? În primul rând este foarte isteţ alcătuită. Are două coperţi principale. Una din ele, albastră, desigur, este intitulată “Ghidul pesimistului” şi are un desen cu o frumoasă felie de tort sub care se văd notate clar caloriile, iar pe cealaltă copertă, de data asta roz, aşa cum îi stă bine optimismului, o prăjitură cu o urare de La Mulţi Ani!, coperta fiind rezervată “Ghidului Optimistului”.

Practic, jumătate din carte este dedicată celor care sunt convinşi că “mâine va fi mai rău”, iar a doua jumătate celor care cred că viaţa este sublimă şi merită trăită din plin! Citeste mai mult »

O destinaţie fatală

„Ce fel de raporturi ar fi putut oare să existe între doi babalâci posaci şi nesociabili – ba chiar, spuneau martorii, cu un caracter mizerabil, de vreme ce se fereau să schimbe vreo vorbă cu cineva – şi un tinerel abia trecut de 20 ani, care întorcea paralele cu lopata şi prin patul căruia trecea în fiecare noapte câte o altă muiere?”

Asta se întreabă comisarul sicilian Salvo Montalbano, din Vigata, după ce este informat despre cele două cazuri ciudate de omucidere. Cele trei crime nu par a avea nimic în comun, poate doar faptul că toţi locuiau în aceeaşi clădire. Despre tânărul Nene Sanfilippo nu ştia nimeni aproape nimic, iar despre cei doi bătrâni, soţii Alfonso şi Margherita Griffo, toţi vecinii întrebaţi spuneau că erau foarte necomunicativi, singuri şi niciodată nu se auzeau zgomote din apartamentul lor. Prima persoană care le oferă câteva indicii este Beatrice, o tânără foarte frumoasă, care va deveni foarte apropiată de adjunctul lui Montalbano, Mimi Augello. Cei doi bătrâni au fost văzuţi ultima oară în drum spre Tindari, într-o excursie.

Comisarul incitat, folosindu-şi capacitatea sa de a citi anumite semne, pe care alţii nu reuşesc întotdeauna să le vadă, ajutat de „un bătrân măslin cu ramurile contorsionate, de echipa sa de la comisariat, suedeza Ingrid, o carte de Joseph Conrad şi de un boss mafiot”, reuşeşte să reconstruiască întreaga poveste şi să-i găsească pe cei implicaţi în asasinate. Citeste mai mult »

“Revolta” – finalul perfect?…

“Jocurile foamei”… Nu imi inchipuisem ca ma vor surprinde atat de mult, ca o sa astept cu sufletul la gura aparitia ultimului volum… Dar iata ca intr-un final am reusit sa cumpar “Revolta”, incheierea trilogiei, ba chiar am reusit sa nu ma ating de ea pana cand nu am avut suficient timp liber – am rezistat impulsului de a o deschide la ultimele pagini si a citi direct sfarsitul mult asteptat.

Curand m-am apucat de citit. Si am citit, am citit, am citit… Pana cand nu am mai avut ce, in afara de coperta din spate (cu care incepusem de fapt ). Apoi am urmat exemplul lui Katniss si m-am decis sa “caut in mine insumi”, asa cum face ea la sfarsit, ca sa imi dau seama ce efecte a avut acest final al trilogiei asupra mea.

Am fost uimita sa descopar ca ma simteam putin trista si nu mi-am dat seama imediat de ce. Doar stiam ca e ultimul volum, banuiam finalul cu exceptia catorva elemente; nu pot spune ca eram dezamagita. Apoi privirea mi-a cazut pe coperta din spate; “suferinta la cote de neegalat” – mi-am dat seama ca asta ma afectase. E adevarat ca imi parea rau ca terminasem de citit o carte buna, ultima dintr-o serie minunata, ca lasam in urma personaje bine conturate si familiare, dar de fapt mai era si altceva. Citeste mai mult »

Un mister a cărui rezolvare este o chestiune de viaţă şi de moarte

Philip Marlowe, eroul nostru principal, este un personaj creat de Raymond Chandler într-o serie de romane noir. Este un tip integru, echilibrat, visător, mare amator de şah, poezie, whisky, coniac, Camel şi, desigur, femei frumoase, dar de care nu se lasă fermecat. Face deliciul seriei Philip Marlowe Mystery, din care am citit pe nerăsuflate Adio, iubito! şi nu am regretat, ba dimpotrivă.

Acţiunea se petrece în primăvara anului 1939, când Marlowe se întâlneşte cu uriaşul Moose Malloy, în Los Angeles, pe Central Avenue, care din cauza vestimentaţiei neinspirate şi a staturii „ieşea în evidenţă cam ca o tarantulă pe o felie de tort cu frişcă”.

Abia eliberat din închisoare, Malloy este în căutarea iubitei sale logodnice, superba roşcată Velma Valento, pe care a văzut-o ultima dată în urmă cu… opt ani! În clubul în care ea cânta, înainte ca Moose să fie închis, nimeni nu poate da nicio informaţie, nimeni nu o cunoaşte. Singura care este convinsă că Velma a murit este văduva proprietarul clubului Florian, o alcoolică a cărei declaraţie nu prea ai cum s-o crezi.

Nu vreau să mai povestesc ce se întâmplă în continuare, cu siguranţă ritmul alert şi incitant al lui Chandler vă va prinde şi nu veţi lăsa cartea din mână până nu veţi ajunge la ultima pagină. Citeste mai mult »