Se spune ca orice lucru are doua fete iar in Replay-ul lui Ken Grimwood, Jeff Winston afla pe propria-i piele ca cea mai mare binecuvantare se poate transforma cu usurinta in cel mai oribil blestem. Eroului, prins in hatisurile vietii de adult, pare sa i se ofere o a doua sansa cand, in loc sa moara, se trezeste cu 25 de ani mai tanar, in vremea studentiei. Desigur ca, dupa ce socul initial se estompeaza, Jeff incepe sa realizeze cat de usor pare acum sa faca alegerile “corecte” pentru a-si trai din nou viata, intr-o varianta imbunatatita. Ceea ce ii scapa insa din vedere este faptul ca un anumit prezent nu este decat o consecinta a unui anumit trecut, a unor inlantuiri specifice de evenimente care, odata schimbate, nu mai conduc la acelasi rezultat. Astfel, Jeff se trezeste prins intr-o existenta la fel de searbada.

Asta pana cand moare din nou si se trezeste iarasi la 18 ani, cu o noua sansa de a aseza lucrurile cat mai corect. Dupa inca un ciclu complet, Jeff se vede pus fata in fata cu niste intrebari sumbre: Ce te faci atunci cand stii ca mai ai exact 25 de ani de trait, dupa care o sa iei lucrurile de la capat ? Cat de mult conteaza de fapt implinirea personala, fie ea materiala, sentimentala ori spirituala ? Pe rand, personajul lui Grimwood le experimenteaza pe toate, insa moare iarasi si iarasi cuprins de regrete, realizand ca optiunile sunt de fapt la fel de limitate ca intotdeauna. Citeste mai mult »

Pagini de viaţă… viaţă aşternută în pagini de jurnal…

Unul din puţinele privilegii pe care ţi le mai pot aduce un număr generos de ani, trăiţi mai mult sau mai puţin cu simţ de răspundere, sunt valorile generaţiilor trecute şi faptul că ai putut beneficia – auditiv ori vizual – de operele lor, calde încă, dornice să îţi pătrundă repede în minte, suflet, inimă…

Cu timpul, e de la sine înţeles, devin amintiri plăcute, cu care te hrăneşti când afarâ plouă sau când te-ai săturat să te uiţi la ştirile din ce în ce mai apocaliptice, fie ele indigene ori de aiurea.

Îmi este dor să revăd Mere roşii, după scenariul lui Ion Băieşu, cu Mircea Diaconu şi frumoasa Carmen Galin. La fel de mult tânjesc după ecranizarea nuvelei lui D.R. Popescu Duios Anastasia trecea… . În rol principal este Anda Onessa, o tânără actriţă, cu o expresivitate şi interpretare care pe mine m-au fascinat.Apoi, ar mai fi Casa dintre câmpuri, Secvenţe, Întunecare, Secretul armei…secrete….

Filme din care câteva, după umila mea părere, ar putea concura cu cele din aceeaşi perioadă, dar care au semnăturile mari ale altor grei regizori… dar internaţionali şi poate de aceea premiaţi şi recunoscuţi. Citeste mai mult »

O lecţie de bun-simţ…

Am crezut că această carte va cuprinde poveşti cu prinţi şi cu prinţese. Aşa a şi fost, numai că ea nu conţine doar întâmplări ori descrieri care ating domeniul fantasticului, ci, mai mult, aparţin unei lumi puţin accesibile unui muritor de rând.

Am văzut de curând un film cu personaje regale. Titlul şi actorii au mai puţină importanţă, însă replicile au fost un balsam pentru sufletele noastre mici. Oricum, o frază mi-a rămas întipărită în minte: “mă simt foarte rău, sunt bolnavă, dar o regină trebuie să se comporte impecabil, chiar dacă e la un pas de colaps.”

Principele Radu spune că “cei care au avut norocul să se lumineze în preajma Regelui Mihai au înţeles că adevărurile vieţii sunt simple şi că marile dureri sunt mute… e mai uşor să fii tu însuţi în faţa Reginei Elisabeta a II-a, decât în faţa unui spectacol prost sau decât citind un roman mediocru.”

Oare mai este ceva de adăugat? Hm…greu de crezut! Citeste mai mult »

Talismanul – poezie in miscare

Inca de la prima carte citita scrisa de Stephen King am devenit un mare admirator al operei acestuia. Cu fiecare carte noua trecuta prin mainile mele admiratia mea a crescut si mai mult pana la romanul Apocalipsa pe care l-am considerat maximul operei sale, un maxim greu de depasit. Desi nu credeam ca se va intampla vreodata acest lucru, dupa ce am citit Talismanul pot sa declar cu toata sinceritatea ca acest maxim a fost depasit. Poate maturitatea scriitorului, poate colaborarea cu Peter Straub, poate ambele la un loc au reusit sa dea lumii o adevarat capodopera a genului horror si chiar a intregii literarturi. De ce afirm asta? In primul rand cartea surprinde temele de creatie a lui King: eterna lupta dintre bine si rau, calatoria revelatoare dar si vindecatoare, personajul bun dar macinat de indoieli. La toate acestea se adauga si o poezie minunata, poezia Teritoriilor, a tinuturilor de dincolo, unde magia este omniprezenta si unde aerul este atat de clar incat ai putea simti mirosul unei ridichi scoase din pamant de la un kilometru departare. Citeste mai mult »