Imediat ce am terminat prima carte din trilogie am avut senzatia ca am asistat la ceva maret, la un adevarat festin dedicat intregii literaturi post-apocaliptice, cu multe teme si motive, un rezumat foarte cuprinzator, iar cand amintesc de latura emotiva cu trasaturi potrivite pentru personaje, nu pot face ca sa nu respect directia dusa in literatura since-fiction de scriitoarea Suzanne Collins.

Da, acest volum isi are originea intr-un singur cuvant „sfidarea”, care pentru Peeta si Katniss a insemnat un alt cuvant, supravietuire, care pentru presedintele Snow in felul lor de a reusi sa iasa din jocuri, jocuri menite sa aiba un singur supravietuitor si un castigator-pentru prima data in istoricul flamandelor jocuri, a insemnat o posibila scanteie ce ar putea aprinde cerul deasupra Capitoliului.

Ajunsi invingatori se asteapta la o continuare a existentei in Districtul 12, doar ca ruleta sortii formidabil masluita de autoare ii va surprinde inca din Turul Invingatorilor, cand se zvonesc soapte din ce in ce mai des despre o revolta, revolta ce devine finantata de actele celor doi supravietuitori, fiecare gest, fiecare cuvant sugereaza o sustinere din partea lor si totusi asa de involuntar. Acum intervine o alta competitie, editia a III-a a Jubileului Pacificarii, care inseamna alte jocuri, dar si mai cinice, participanti sunt alesi din vechii invingatori ai editiilor obisnuite ale Jocurilor Foamei, tinute o data la 25 de ani. Cu acest context, dictatorul presedinte le furnizeaza rebelilor si locuitorilor Panemului un memo despre imposibilitatea victoriei asupra Capitoliului, toti, inclusiv vechii invingatori si supravietuitori pot ajunge din nou in arene, o trimitere clara la forta Capitoliului.

Citeste mai mult »

Nu stiu cum se intampla altor devoratori de serii literare, dar eu, cand ajung pe la cartea a treia dintr-o saga, parca incep sa ma plictisesc de personaje, de actiune, de…Altfel spus, de carte si de serie in general.

Nu este si cazul acestei carti, “Iuresul sabiilor” – a treia parte din saga Cantec de gheata si foc de George R.R. Martin. Cartea insumeaza toate elementele care te tin prins, nerabdator, gata sa sari peste un film, o masa si chiar peste cateva ore necesare de somn.

Chiar in momentul in care crezi ca stii ce se va intampla in continuare, cand crezi ca ai ghicit cine va iesi in final castigator in “urzeala tronurilor”, apare elementul de neprevazut si …nu mai stii nimic. Un sfat pentru fanii seriei: nu va atasati prea mult de personaje si nu pariati pe un castigator.

Stiu ca sunt persoane care doresc sa regaseasca in cartea SF pe care o citesc elementele de poveste care lipsesc vietii reale: binele care intotdeauna invinge, personajele bune care sunt 100% fara defecte, personajele rele – niste monstri care merita, bineinteles, pedepsiti. In acest caz, aceasta nu este o carte pe care sa le-o recomand. Citeste mai mult »

Săptămâna trecută am citit cartea „O pisică, un bărbat și două femei” în original „Neko to shozo to futari no onna” de Junichiro Tanizaki și pot spune că e o carte tare, tare liniștitoare. Perfectă pentru o după-amiază luniștită.

În fapt, este povestea tristă a unei pisici și a stăp`nului ei ținut în „lesă” de mama sa și de cea de-a doua soție. Lily, pisica, trăiește într-o bunăstare de care nici măcar soția lui Shozo nu se bucură. Acesta îi oferă toată atenția sa, îi oferă mare parte din mâncarea sa și îi dedică timpul său, patul său, iubirea sa.

O poveste emoționantă, plină de iubire. Și totuși, nimeni altineva nu iubește această pisică. Prima soție a lui Shozo o alungă, nu-i oferă de mâncare când soțui ei e plecat și mai ales protecție. Cea de-a doua soție, venită în casă datorită mamei protagonistului, reușește să ajungă geloasă, teribil de geloasă pe această pisicuță.

Timpul trece și prima soție a lui Shozo îi trimite o scrisoare celei de-a doua soții spunându-i toate defectele piscii, cu scopul de a obține chiar ea prisica, pentru răzbunare, descriind-o în așa fel încat cea de-a doua soție să cadă în capcană. Cea de-a doua soție îl cicălește, ba chiar îl și bate pe Shozo, până ce acesta acceptă să o dea.

Citeste mai mult »

Majoritatea eroilor lui Roger Zelazny sunt supraoameni. Nici de această dată autorul nu face excepție. Conrad Nomikos este un individ enigmatic, cu diformități fizice (un picior mai scurt decât celălalt, are heterochromia iridis și fața desfigurată de o ciupercă de sorginte nepământeană) și cu o viață neobișnuit de lungă. Acest om, care de fapt nu prea este om, după cum aflăm pe măsură ce parcurgem cartea, posedă o anomalie (anomalie?) genetică care îl face nemuritor. Nemuritor și în același timp, martor al distrugerii Pământului cu unul din coșmarele societății contemporane: un război nuclear global. Acest kallikanzaros – un soi de spiriduș răutăcios din folclorul grec-, după cum îl numește iubita lui, frumoasa Cassandra, trăiește alături de aceasta pe una dintre insulele Mării Egee, unul din puținele locuri rămase neatinse de efectele nocive ale radiațiilor, în comparație cu întinsul continental (Locurile Fierbinți, după cum le spune autorul ).

În acest context, pe un Pământ arid care începe să fie populat de creaturi cu mutații (din nou radiațiile nucleare reziduale, ați ghicit), Pâmânt pe care locuitorii lui l-au părăsit, exilându-se pe Vega, în care mai trăiesc doar 4 milioane de oameni, tocmai de pe Vega sosește Cort Myshtigo, un component al unei familii vegane bogate și influente care deține o mare parte din planeta noastră ca proprietate. Myshtigo vine cu scopul aparent declarat de a călători în locurile istorice antice ale Terrei; acesta dorește să adune informații pentru a scrie o carte iar eroul nostru, cu sau fără voia sa, îi va servi ca ghid oaspetelui extaterestru cu pielea albastră.

Citeste mai mult »