Majoritatea eroilor lui Roger Zelazny sunt supraoameni. Nici de această dată autorul nu face excepție. Conrad Nomikos este un individ enigmatic, cu diformități fizice (un picior mai scurt decât celălalt, are heterochromia iridis și fața desfigurată de o ciupercă de sorginte nepământeană) și cu o viață neobișnuit de lungă. Acest om, care de fapt nu prea este om, după cum aflăm pe măsură ce parcurgem cartea, posedă o anomalie (anomalie?) genetică care îl face nemuritor. Nemuritor și în același timp, martor al distrugerii Pământului cu unul din coșmarele societății contemporane: un război nuclear global. Acest kallikanzaros – un soi de spiriduș răutăcios din folclorul grec-, după cum îl numește iubita lui, frumoasa Cassandra, trăiește alături de aceasta pe una dintre insulele Mării Egee, unul din puținele locuri rămase neatinse de efectele nocive ale radiațiilor, în comparație cu întinsul continental (Locurile Fierbinți, după cum le spune autorul ).
În acest context, pe un Pământ arid care începe să fie populat de creaturi cu mutații (din nou radiațiile nucleare reziduale, ați ghicit), Pâmânt pe care locuitorii lui l-au părăsit, exilându-se pe Vega, în care mai trăiesc doar 4 milioane de oameni, tocmai de pe Vega sosește Cort Myshtigo, un component al unei familii vegane bogate și influente care deține o mare parte din planeta noastră ca proprietate. Myshtigo vine cu scopul aparent declarat de a călători în locurile istorice antice ale Terrei; acesta dorește să adune informații pentru a scrie o carte iar eroul nostru, cu sau fără voia sa, îi va servi ca ghid oaspetelui extaterestru cu pielea albastră.
În scenă își fac apriția și alte personaje printre care mercenarul Hassan, un vechi inamic al lui Conrad, care-l numește pe acesta Karagee, după una din fostele sale identități. Acesta știe multe despre Nomikos și le pune pe tapet în timp, creionând cursiv profilul eroului nostru.
De aici pornește intriga propriu-zisă a romanului și începe să curgă într-un ritm alert, cu acțiunea care se desfășoară la persoana întâi, din perspectiva lui Conrad și chiar dacă decorul este sumbru, post-apocaliptic, există umor și încă unul de calitate.
Nu voi mai deconspira prea multe din carte, voi spune doar că Conrad poate fi văzut ca un Pan în alter-ego, de altfel mitologia abundă în carte, în stilul Zelazny, adică la superlativ, cu trimiteri fine și deloc întâmplătoare la eroii Greciei antice, Nomikos -un erou ieșit din tiparele obișnuite, mai degrabă un anti-erou însă integru și cu suflet bun.
Iar finalul cu siguranță vă va surprinde.
Titlul acestei recenzii este același cu numele pe care l-a purtat romanul în prima variantă publicată serializat; el provine din fraza cu care Conrad își încheia toate disputele sale verbale cu Hassan, atrăgîndu-i acestuia atenția asupra discreției de care asasinul arab trebuia să dea dovadă.
Vreau doar să mai adaug că acestei cărți i s-a făcut o mare nedreptate: stă într-un nemeritat con de umbră. De ce spun asta: în 1966 a împărțit premiul Hugo pentru cel mai bun roman al anului cu ”Dune”! Ei, ce spuneți de asta?
Adauga un comentariu