Povestiri incredibile, colectia McSweeney`s, #2
In September 02, 2008 in Suspans
Ca o mica paranteza, la inceput de recenzie, desi probabil multi stiti deja, Michael Chabon, cel care “a pus umarul” la alcatuirea acestui numar al culegerii de texte de suspans, a castigat anul acesta Premiul Nebula pentru romanul The Yiddish Policemen’s Union, Premiul Locus pentru cel mai bun roman de SF in 2008 si Premiul Sidewise pentru cea mai buna istorie alternativa dintr-un roman.
Acestea fiind spuse, sa vedem ce putem gasi in paginile acestei antologii cu renume “in afara” – Povestiri incredibile.
Volumul se parcurge usor, desi e destul de voluminos, probabil ajuta si faptul ca se trateaza subiecte diferite si uneori autorul nu se intinde pe prea multe pagini.
In culegere sunt prezentate cincisprezece povestiri ale unor scriitori, marea majoritate necunoscuti mie, cu mici exceptii insa. Acestia ar fi cei doi monstri sacri ai suspansului, Stephen King si Peter Straub, care nu mai au nevoie de nici o prezentare pentru fanii genului, dar si uimitorul si extraordinarul China Mieville, sau Joyce Carol Oates, castigatoare a numeroase premii, printre care as aminti Bram Stoker Award for Superior Achievement pentru romanul Zombie (1996).
Culegerea incepe bine cu Lusus Naturae de Margaret Atwood, povestire scurta si la obiect, bine inchegata, despre situatia unei fete ce a suferit mutatii la nastere si modul in care este vazuta si inteleasa de familie si societate. “Ceea ce nu stii ca-ti doresti” de David Michell ne aduce in vizor o picatura din civilizatia japoneza si cultul acestora pentru ritualul seppuku, totul imbinat cu stropi de suspans si mici arome de deja-vue pentru cei care au vazut filmul/citit povestea 1408 a lui Stephen King. Cel putin, mie asa mi s-a parut in unele momente, plus ca am fost total nemultumit ca s-a ramas cu unele personaje cam in aer, neexplicandu-se ce si cum, insa poate asta e si farmecul la proza scurta.
Vivian Relf de Jonathan Lethem – nu stiu pe ce criterii a fost selectata, insa nu cred ca isi avea locul aici. Are o nota de anxietate si necunoscut, insa, intr-o masura foarte mica, chiar infima. Povestirea urmatoare, Boisteanul de Ayeley Waldman, prezinta o sotie, ce, confruntata cu drama unei nasteri premature a unui copil cu posibile complicatii de sanatate si ale carui sanse de supravietuire erau minime, este bantuita de decizia luata si nu numai. O lectura placuta si multumitoare.
Steve Erickson ne poarta in Zeroville printr-un periplu al istoriei si al tehnicilor cinematografiei hollywoodiene, intr-o urmarire deliranta a unei usi fantomatice si atotprezenta. In Lisey si Nebunul de Stephen King, dupa cum banuiam si dupa cum mi-a si fost confirmat in prezentarea autorilor de la sfarsitul culegerii, este construit un mic prolog la Povestea lui Lisey (pe care nu am citit-o inca), aparuta deja la Nemira, si, momentan aspectele fantastice si supranaturale au fost date la o parte pentru o mai buna prezentare a cadrului ce precede actiunea romanului sau, si de a descrie relatia scriitorului Scott Landon cu sotia sa Lisey. Si aici, nimic iesit din comun sau fantastic. Cu rabdare, mergem mai departe.
Numai bine “ne lovim” de Jason Roberts in 7C ce reuseste sa stearga pacatele editorului si ne aduce o mostra de cum ar trebui sa fie povestirile alese sa faca parte dintr-o asemenea antologie. Dupa cum si aflam anterior, povestea este castigatoarea Premiului August Van Zorn, la categoria “Poveste Fantastica Scurta”, scrisa de un scriitor necunoscut in traditia povestirilor lui Edgar Allan Poe si continuata de August Van Zorn. Povestea a fost selectata dintr-un numar de sase sute asemenea scrieri. Pe scurt, totul porneste de la o mica cicatrice, insesizabila, a unui astronom si escaladeaza intr-un ritm alert intr-o situatie mult mai tensionanta si mai grava decat anticipa acesta din urma. In Miniaturista de Heidi Julavits, doua surori incearca sa ajunga la nunta surorii vitrege nou aparute in sinul familiei ca urmare a impartirii unei mosteniri, aceasta urmand sa se casatoreasca in curand. Sora ce a dezvoltat o adevarata obsesie pentru casele si papusile in miniatura. Mai mult nu va dezvalui.
Roddy Doyle in Copilul ne tine in suspans pana la sfarsitul povestirii, impiedicandu-ne sa-i intrezarim lovitura de teatru finala aruncata in joc de autor, cu abilitatea unui adevarat regizor de film. Un barbat observa ca este urmarit de un baietel, pe care initial il crede un copilas ratacit, de prin zona, insa adevarul este mult mai complex si mai ciudat. Rapiri, barmanite cu spirit de observatie dezvoltat si inclinatie spre a rezolva situatii imposibile, un viitor fost candidat la primarie, putred de bogat, insa cu probleme in casnicie se intersecteaza, legandu-se si apoi descalcindu-se in Delmonico de Daniel Handler.
Ordinea lucrurilor de Charles D’Ambrosio putea fi mult mai mult decat ce a iesit. Un cuplu de tineri viziteaza oraselele Statelor Unite, dandu-se drept membrii unei organizatii de protectie a copiilor, pe numele ei “Copii Dependenti de Droguri”, si folosind banii de donatii in interes propriu. Daca mentionez ca domnisoara poseda anumite abilitati paranormale se poate spera la ceva mai distractiv, insa nu prea a fost cazul. Urmatoarea povestire ne vorbeste despre o serie de intamplari stranii ce au loc intr-o casa a unei familii sarace si cu frica de Dumnezeu, gen zgomote suspecte, obiecte ce leviteaza si la un moment dat chiar o semiposedare. Povestirea se numeste Diavolul de pe strada Delery de Poppy Z. Brite si are un nume mult prea fioros pentru ce ne-a pregatit scriitoarea. China Mieville nu mi s-a parut deosebit de inspirat in lucrarea “Rapoarte asupra anumitor evenimente”, in care au loc aparitii misterioase de strazi in toata lumea, pentru ca apoi sa dispara tot atat de neasteptat cum au aparut.
Farul legendar de la Vina Del Mar de Joyce Carol Oates este inspirata dintr-un fragment al unui manuscris ce a apartinut lui Edgar Allan Poe si analizeaza reactiile si comportamentul omului atunci cand acesta ramane izolat pe o insula pustie de dimensiuni reduse. Modul in care se incheie cred ca va fi pe placul oricarui fan al literaturii de supans, spargand toate tiparele si aducand in discutie ipocrizia inradacinata adanc in constiinta omului ce se considera de la nastere o fiinta superioara fata de celelalte vietati pamantesti. Pentru final este pastrat Peter Straub, care nu reuseste insa sa ne capaciteze suficient pentru a parea ca antologia se termina in forta.
Dupa o recapitulare scurta putem ajunge la concluzia ca se putea si mai bine, dar rezultatul este destul de multumitor, si nu cred ca va fi cineva care sa regrete ca a pierdut in zadar timpul alocat parcurgerii antologiei.
Lascu Bogdan
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Stephen King, Colorado Kid
In July 24, 2008 in Suspans
Colorado Kid, un alt roman captivant ce poarta semnatura lui Stephen King, isi merita caracterizarea acordata de Bookmarks Magazine:”nimic nu este mai bun decat un roman politist de serie neagra.” Diferit de alte romane marca Stephen King, Colorado Kid are drept subiect misterioasa moarte a lui James Cogan-Colorado Kid.
Personajele principale sunt cei doi batrani jurnalisti de la The Weekly Islander, “care alcatuiau tot personalul”, David Bowie si Vincent Teague, alaturi de Stephanie McCann, o tanara din Cincinnati, Ohio, venita pe insula Moose-Lookit pentru a-si face ucenicia la ziarul sus-amintit. Tanara, avand curiozitatea specifica varstei, va incerca sa afle detaliile mortii lui Jimmy Cogan (sau Colorado Kid, cum mai era numit) de la experimentatii jurnalisti, care detineau mai multe informatii decat alti reprezentanti ai mass-mediei.
Dupa ce Stephanie afla despre mai multe “mistere inexplicabile” de la cei doi, povesti insirate si lui Hanratty (un jurnalist de la Boston Globe), discutia va ajunge si la “povestea” lui Colorado Kid, caz in care exista numai necunoscute, conform lui Dave si Vince. Dupa ce se conving inca o data de loialitatea lui Stephanie, cei doi decid sa-i spuna tot ce stiau despre acel “caz”.
Conform istorisirii, pe la inceputul anilor ’80, doi pusti, Johnny Gravlin (ajuns primar al satului/localitatii peste mai multi ani) si Nancy Arnault, descopera cadavrul unui barbat pe plaja Hammock. Dupa anuntarea politiei/autoritatilor de catre cei doi tineri, cu referire la descoperirea macabra, identitatea lui Colorado Kid va ramane necunoscuta o buna perioada de timp, in ciuda faptului ca vor fi efectuate atat autopsia, cat si alte teste.
Pana la urma tot simtul de observatie al celor doi jurnalisti se va dovedi capabil sa elucideze misterul. Barbatul de pe plaja era de fapt James Cogan, un grafician “de patruzeci si doi de ani”, din Nederland, Colorado, care lucra la Mountain Outlook Advertising in Denver. Dave si Vince o vor linisti pe Arla Cogan, sotia lui Jim, asigurand-o de sprijinul lor in eventualitatea unor probleme cu firma de asigurari si nu numai.
Aerul misterios si plin de suspans al romanului se mentine pana la final, lecturarea acestuia fiind necesara pentru aflarea raspunsurilor.
Astfel capata sens cuvintele lui King : “frumusetea misterului este cea care ne ingaduie sa traim sanatosi la minte in vreme ce ne carmim trupurile fragile prin lumea in care demolarea este cuvant de ordine.”
Alexandru-Raul Trandafir
[ratings]
Serge Brussolo – Haita
In March 21, 2008 in Horror, Suspans
Pe coperta romanului „Haita” Serge Brussolo este numit Stephen King al Frantei, iar afirmatia nu este departe de adevar.
Pe strazile Parisului bantuie un criminal numit de presa Jupuitorul. Jupuitorul ataca doar femei, iar victimelor sale le lipsesc scalpul si bucatile de piele acoperite de par. Jupuitorul este Georges Mareuil-Mondesco, o figura solitara, singurul mostenitor al unei familii din inalta societate. Georges este ajutat de o tanara cu un trecut nefericit, Sarah. Dar ce se afla in spatele acestei minti criminale, ce impulsuri il imping? De ce Georges refuza sa viziteze locul unde isi depoziteaza „suvenirurile” luate de la victime, aflate in muzeul animalelor impaiate al lui Werner Mareuil-Mondesco, tatal sau, un avid pasionat de vanatoare si taxidermie? Ce legatura este intre toate acestea si animalele impaiate?
Romanul lui Serge Brussolo se aseamana foarte mult cu o piesa de teatru, actiunea se desfasoara in majoritatea timpului in cadrul aceluiasi decor, imensa proprietate a lui Georges Mareuil-Mondesco. Intalnim doar doua personaje, Georges si Sarah, iar evenimentele par a se desfasura pe acte. Intriga romanului este originala, interesanta, captivandu-ma pana la finalul lecturii.
Mi-a placut cum Serge Brussolo reuseste crearea unor personaje excelente, dovedind o atenta cunoastere a psihologiei umane. Gandurile, trairile si temerile lor sunt surprinse in amanunt, foarte bine descrise, conferind adancime personajelor.
Georges a avut o copilarie traita in umbra tatalui, incercand sa se ridice la asteptarile acestuia, dar nereusind aproape niciodata. Izolat, considerat ciudat de copii de varsta lui, dezvolta fobii ce ii vor afecta viata. Sarah, o tanara orfana, crescuta intr-un orfelinat, ajunge printr-o conjunctura mai mult sau mai putin nefericita asistenta lui Georges. Ea se va vedea nevoita sa-si confrunte trecutul cu prezentul.
Actiunea romanului este halucinanta, terifianta, la limita realului cu imaginarul. Autorul este foarte atent la detalii, descrierea scenelor fiind facuta cu minutiozitate. Scenele violente se imbina cu scenele de o sexualitate excesiva, creand imagini grotesti, cu impact extraordinar asupra atmosferei romanului. Si daca tot am mentionat supranumele de Stephen King al Frantei, trebuie sa spun ca „Haita” mi-a amintit de „Jocul lui Gerald” al autorului american mentionat, dar si de „Betia Sangelui” al lui Dean Koontz. Aceeasi profunzime a personajelor, aceeasi actiune palpitanta si acelasi deznodamant neasteptat.
Romanul lui Serge Brussolo m-a fascinat si m-a incantat. Datorita atentiei acordate psihologiei personajelor sale, mi-a fost mult mai usor sa ma atasez de ele. Romanul „Haita” mi-a placut si se inscrie pe lista romanelor ce le voi reciti in timp. Il recomand cu caldura.
Mihai Adascalitei
[ratings]
James Herbert – Sobolanii
In March 05, 2008 in Suspans
Trebuie sa recunosc ca in ceea ce priveste literatura horror sunt un mare fan al lui Stephen King, dar romanul lui James Herbert, „Sobolanii”, nu mi-a inselat asteptarile, fiind unul dintre cele mai bune in literatura de gen.
Romanul publicat pentru prima data in 1974, fiind si debutul autorului, prezinta o Londra a anilor ’70 invadata si terorizata de o specie mutanta de sobolani, mult mai mare si mai inteligenta, rezultata in urma radiatiilor nucleare. James Herbert trateaza una dintre cele mai mari temeri ale omenirii, sobolanii, punand-o intr-o lumina noua mai infricosatoare ca niciodata.
Desi nu are profunzimea romanelor lui Stephen King, „Sobolanii” este o poveste extraordinara, foarte bine scrisa. Actiunea romanului se desfasoara rapid, intens, autorul reusind sa ma tina captivat pe toata durata lecturii. Iar daca aici adaug si suspansul pe care James Herbert il creeaza, paginile volumului s-au intors parca de la sine. Foarte bine realizate sunt si scenele ce surprind atacurile sobolanilor, aproape vizuale, iar violenta si duritatea lor contribuie din plin la atmosfera cartii. Mi-au placut foarte mult scenele din metroul londonez, de la gradina zoologica sau de la cinematograf. De asemenea finalul romanului este foarte interesant, surprinzator.
Ca un punct slab, mai bine spus o inconvenienta decat un punct slab, personajul principal este caracterizat si dezvoltat la fel de mult cu alte personaje ce apar mult mai putin in poveste, ma refer la prima aparitie in roman, Henry Guilfoyle, la una dintre victimile din cimitir, Mary Kelly sau eroul din metrou, Henry Sutton.
De exemplu eroul principal beneficiaza doar de un nume, Harris, pe cand acestia au si nume si prenume, iar trecutul lor este tratat cu aceeasi atentie, cu toate ca celelalte personaje rezista doar pe parcursul catorva pagini. Dar, in ciuda acestui fapt, autorul creeaza un roman horror excelent, unul dintre cele mai bune din toate timpurile. Si in ciuda celor peste 30 de ani de la aparitie isi pastreaza actualitatea, indeplinind cu usurinta cerintele romanelor moderne. Poate doar daca ar fi fost publicat in zilele noastre volumul ar fi numarat mai mult de 200 de pagini.
Romanul „Sobolanii” mi-a oferit o lectura captivanta, foarte placuta si avand in vedere, ca face parte dintr-o trilogie, fiind urmat de romanele „Lair” (Vizuina) si „Domain” (Domeniu), astept cu nerabdare publicarea lor, poate chiar si a romanului grafic, „The City” (Orasul) ce continua trilogia.
Recomand cu caldura acest roman atat fanilor genului cat si celorlalti cititori, acordandu-i nota 8 din 10.
Mihai Adascalitei
[ratings]
