Rodica Ojog-Brasoveanu – Ochii jupanitei
In January 12, 2009 in Suspans
Ochii jupanitei este un roman din seria Logofatul Andronic, din care mai fac parte alte romane istorice bine cunoscute, precum Logofatul de taina sau Agentul secret al lui Altin-Bey.
La inceputul secolului XVIII, atunci cand domnitorul Tarii Romanesti era Constantin Brancoveanu, relatiile dintre valahi si Imperiul otoman vor cunoaste o stare de tensiune amplificata. Farmecele jupanitei Ralu Bals, fiica unui boier moldovean constituie motivul principal al acestei invrajbiri. Fiul lui Ahmed Septar, cel aflat in fruntea preotimii turcesti cade si el prada sarmului jupanitei Ralu. Acesta, dedandu-se pasiunilor tineresti, va decide sa-si lepede credinta in Allah, pentru a putea fi botezat crestineste, ca sa o poata curta pe frumoasa jupanita. Acesta constituie declansatorul intrigii romanului, convertirea unei persoane insemnate din comunitate la crestinism constituind un afront de neiertat in viziunea turcimii.
Pe parcursul romanului vor surveni tot felul de uneltiri, tradari si capcane, majoritatea in scopul inlaturarii domnitorilor aflati pe tronurile Valahiei si Moldovei. Rolul cel mai important in aproape toate urzelile il are un negustor grec, Stavros, care, prin ticluirile sale induce in eroare nu numai pe valahi si pe moldoveni, ci si pe turci. Un alt intrigant de seama este Ramy Mehmet, unul din comandantii oastelor turcesti, subordonat al sultanului Mustafa al -II-lea, respectivul nutrind ganduri vrajmase tarilor romane.
Unul dintre punctele de cotitura majore ale romanului il constituie asasinarea cumnatului sultanului in Valahia, de catre oamenii boierululi Manolache Filipescu. Acesta, impreuna cu Stavros pusese la cale un plan de a-l invinui pe Voda Brancoveanu de odioasa crima, pentru ca sultanul sa il inscauneze pe boier Filipescu in Tara Romaneasca. La aflarea vestii mortii fratelui sotiei sale, sultanul, sfatuit si de Ramy Mehmet decide transformarea Valahiei in pasalac. Drept urmare, incepe o lupta impotriva timpulu pentru capturarea lui Stavros. Aceasta misiune dificila ii revine logofatului Radu Andronic, care, insotit de slujitorul sau credincios, Ilie Machidon va trece prin numeroase aventuri si va infrunta nenumarate pericole pentru a salva tara de mania sultanului.
La aflarea deciziei luate de sultan, cele trei principate romane se unesc intr-un efort de respingere a dusmanului comun langa Dunare, la Giurgiu. Cursivitatea firului narativ, abundenta figurilor de stil bine alese si inlantuirea mai multor fire epice intr-un mod coerent reprezinta doar o mica parte din talentul si stilul inconfundabil al doamnei Rodica Ojog-Brasoveanu. Citirea romanului Ochii jupanitei iti va induce anumite sentimente de patriotism, dar, cu toate acestea este pastrat un echilibru prin prezentarea obiectiva atat a calitatilor, cat si a defectelor personajelor, fie ei valahi, moldoveni, turci, greci sau de alta nationalitate ori etnie. Din punct de vedere al vocabularului, se intalnesc numeroase arhaisme, regionalisme si termeni care pot imbogati cunostintele lingvistice ale oricarui cititor. Asadar, nu ar trebui sa ratati un roman remarcabil, Ochii jupanitei.
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Alexandru Trandafir
[ratings]
Misterele din Channel Row – Alain Bauer&Roger Dachez
In November 26, 2008 in Suspans
Cartea urmareste sa ne familiarizeze cu inceputurile masoneriei(antice si acceptate),din secoul XVIII, in Anglia.
Masoneria este o organizatie ale carei structura si scopuri au ridicat si ridica multe semne de intrebare. Ceea ce , in fond, este firesc, odata ce masoneria are caracter ocult(sau in orice caz pretinde a avea) .
Evident, tot ce este secret devine incitant si inflameaza imaginatia, drept pentru care despre masonerie se spun diferite lucruri care , probabil, nu au legatura cu realitatea. Nu lipsesc hiperbolele, masonii sunt vazuti peste tot, ei sunt factorul determinant in toate evenimentele majore economice si politice din diverse parti ale lumii.
“Misterele din Channel Row” incearca sa ne aduca cu picioarele pe pamant si sa ne arate cateva din aspectele mai reale, mai concrete ale organizatiei de care discutam.
Per ansamblu, insa, naratiunea este fastidioasa si parca te lasa sa intelegi ca va urma ceva foarte interesant…ceva care insa nu mai vine. Secrete, omoruri, jafuri, dezvaluiri socante trec unul dupa altul, dar, din pacate, autorii rateaza ocazia de a realiza o carte interesanta si pentru cititorii care nu sunt in mod special interesati strict de istoria(romantata) a masoneriei. In ceea ce ma priveste, rateaza chiar realizarea unei consistente, unui “thrill” autentic pe care sa il poata transmite si celui care lectureaza tiparitura.
Probabil pentru a incerca sa compenseze lipsa de fond a volumului si a-l face mai comercial, in mijlocul cartii este inserata exact ca nuca in perete o scena de dragoste “fara perdea” intre doua personaje altfel stangaci schitate. Scena este chiar inoportuna, nu se potriveste cu desfasurarea povestirii, iar comportarea celor doi protagonisti este greu de imaginat pentru moravurile unor englezi reformati din perioada respectiva.
Dincolo de aceste probleme, in fata noastra defileaza personaje mai mult sau mai putin ilustre care au pus umarul la constructia Masoneriei. Se accentueaza ideea ca s-a pornit de la oameni simpli si ca introducerea, cooptarea persoanelor de rang inalt a venit abia ulterior si a avut drept scopuri ridicarea prestigiului si castigarea unor resurse financiare pentru organizatie. Organizatie pe care autorii ne-o descriu ca avand un tel nobil, acela de intrajutorare (materiala si sociala) a membrilor ei. Sunt prezentate si cateva din ritualuri (desi, sincer, detaliile in care se intra sunt chiar plictisitoare si nu “rimeaza” cu un thriller). Unele dintre ele au pentru omul contemporan elemente mai degraba amuzante, dar in fapt contin elemente care conduc la originile Masoneriei.
In concluzie, pentru cei interesati de masonerie ca atare sunt convinsa ca exista carti mai precise si mai concrete. Iar cei ca mine, care se asteptau sa citeasca un thriller pasionant, desfasurat pe fundalul organizatiilor masonice, raman in buna masura dezamagiti. Se putea mai bine…
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Corina-Aurelia Zugravu
[ratings]
Stephen King – Misterul regelui. Despre scris
In November 17, 2008 in Suspans
Probabil ca cei care au citit macar un roman de Stephen King si care aud titlul “Misterul regelui” se gandesc ca e o alta carte despre fenomene iesite din comun, duble personalitati sau instincte criminalo-horroriste. Fals. Ceea ce ii contrazice este chiar continuarea titlului: “despre scris”. Totusi, se poate cadea si in cealalta extrema: daca e o carte plictisitoare, in care autorul are grija sa-si mentioneze toate cele o mie de romane publicate, toti banutii adunati si experienta capatata in lunga sa cariera de succes, incercand sa ne faca si pe noi sa punem mana pe pix (sau pe tastatura) si sa ne incercam norocul? Fals din nou.
“Misterul regelui. despre scris” nu este doar o alta autobiografie sau o carte de auto-ridicare in slavi, desi Stephen King foloseste ca baza propria viata, nu pentru a-si imagina cum raman bietii cititori cu gura cascata cand vad sumele exorbitante sau cum se lipsesc de parul din cap de ciuda, gandindu-se ca ei nu vor avea parte niciodata de un asemenea succes. Dimpotriva (ca doar nu e vreun autor sadic care vrea sa-si ucida cititorii prin tehnica socului), maestrul King ne invata cum sa trecem peste greutatile inceputului, sa continuam sa speram si sa luptam pentru ca potentialul nostru sa nu ramana inchis in propria minte (sau in hard-disk). In plus, tehnica pe care Stephen King o foloseste e destul de simpla si la obiect, fara sa introduca detalii inutile care nu ar reusi decat sa ne bage si mai mult in ceata, in loc sa raspunda intrebarilor deja existente.
“Misterul regelui” nu e doar un alt manual care iti spune ce sa scrii sau cum sa scrii. De fapt, King lasa imaginatia noastra sa ne inspire si nu ne da nicio idee despre ce subiecte ar trebui sa abordam la inceput – nimic despre vreo descriere a Zanei Primaverii sau despre naratiuni scurte si pline de intamplari – ci reiese clar ca ideile trebuie sa vina de la sine si ca nu trebuie sa le scoatem cu forta.
Cu siguranta King ne ajuta sa ne formam baza de care avem mare nevoie – “trusa cu unelte”, cum o numeste el, la care un scriitor apeleaza mereu, mai ales in situatii de criza si care devine din ce in ce mai bogata pe masura ce numarul paginilor scrise creste. Una din uneltele amintite de autor – cea mai importanta, daca ma intrebati pe mine – e vocabularul. Restul le veti afla daca veti hotari sa intrati in librarii si sa cumparati cartea (sau, daca va e mai usor, sa o comandati de pe pagina web a Editurii Nemira) si chiar va sfatuiesc sa o faceti. Daca recenzia mea nu v-a convins, macar intrebati-va daca un mic ajutor – un imbold din partea unui autor consacrat – nu este exact ceea ce v-ar trebui pentru a trece la urmatorul nivel.
Inchei citandu-l pe Stephen King: Scrisul nu e viata, dar e un mod de a te intoarce la viata. Ganditi-va la asta.
Anca Mergiani
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Rodica Ojog-Brasoveanu, Agentul secret al lui Altin-Bey
In October 07, 2008 in Suspans
Agentul secret al lui Altin-Bey de Rodica Ojog-Brasoveanu este un roman care face parte din seria celebra de capa si spada Logofatul Andronic, fiind in mod sigur un roman captivant si care atrage atentia cititorului asupra operei autoarei. In acelasi timp, aceasta carte este una in care se pot regasi atat valente estetice, specifice artei (daca ne gandim ca si compunerea unor scrieri cu caracter istoric etc. poate fi considerata o arta), cat si istorice, avand in vedere prezentarea unor intamplari datate, ce tin de trecutul zbuciumat al tarilor romane, fapte care pot fi cercetate si in letopisete si carti de istorie.
Actiunea se petrece la inceputul secolului al XVIII-lea, o perioada de grele incercari si mari framantari pentru teritoriile de la nord de Dunare, cu referire in special la tinutul Valahiei, dar in contextul presiunii Imperiului Otoman, zona respectiva putand fi extinsa si la intreaga regiune balcanica. Printre slujitorii de nadejde ai tarii si ai lui Voda Constantin Brancoveanu, domnul care ocupa tronul Tarii Romanesti in acele vremuri de restriste, se numara si logofatul de taina Radu Andronic, acest slujitor de seama al tarii, in primul rand, si mai apoi al voievodului, fiind si personajul central al romanului.
Aventurile prin care trece eroul pe tot parcursul cartii si riscurile asumate cu seninatate in virtutea principiilor dupa care se ghideaza, pentru slujirea cat mai buna si mai eficienta a nevoilor tarii si domnului, vor scoate in relief taria caracterului, trasatura care lipsea si lipseste multora dintre oameni. Misiunea secreta care i se incredinteaza, dupa cum am sugerat, presupune multe riscuri si sacrificii, elocventa fiind necesitatea unei calatorii in “inima” Imperiului Otoman.
Din gama de personaje pe baza carora se incheaga o poveste antrenanta nu lipsesc tradatorii si slugile credincioase, infiripandu-se si o poveste de dragoste cu un final ce poate fi caracterizat ca unul dramatic.
O carte careia merita sa-i acorzi atentie, trecand peste momentele dramatice care se incadreaza logic intr-o asemenea perioada si epoca plina de zbucium, framantari si nesiguranta, motivul fiind felul aparte al autoarei de a nara si de a descrie detaliile importante pentru atmosfera si ansamblul lucrarii.
Atmosfera specifica vremurilor si aventurile traite de personaje vor fi un imbold pentru cititorul de toate varstele – acesta luand parte la actiune si traind sau constientizand emotiile si sentimentele avute de erou si celelalte personaje – imbold pentru a nu lasa din mana cartea si pentru a citi si celelalte romane ale seriei respective.
Alexandru Trandafir
[ratings]
