Rodica Ojog-Brasoveanu – Necunoscuta din congelator
In March 18, 2009 in Suspans
Necunoscuta din congelator este unul din romanele politiste de exceptie ale cunoscutei scriitoare Rodica Ojog-Brasoveanu, constituind o noua dovada a stilului admirabil si a talentului incontestabil de care dispune autoarea in creionarea unei lumi cat mai apropiate de obisnuitul cotidian, dar cu intamplari sau coincidente care frizeaza incredibilul si o actiune ce devine tot mai tensionata si captivanta pe masura ce ne cufundam in povestea vietii personajelor, majoritatea comune si normale, unele speciale, cu trasaturi distinse, personaje ‘schitate’ cu iscusinta, echilibru si pricepere. In opinia mea romanul Necunoscuta din congelator este unul din romanele de top cu intriga politista-detectivista, daca nu chiar cel mai bun dintre acestea, scrise de Rodica Ojog-Brasoveanu, alaturi de carti precum 320 de pisici negre sau Disparitia statuii din parc.
Pentru a-mi argumenta afirmatiile de mai sus voi prezenta pe scurt subiectul si intriga din roman, actiunea urmarind mai multe fire narative si parcurgand evolutia simultana a evenimentelor petrecute in viata unor personaje aparent fara legaturi sau relatii intre ele. Actiunea din acest ultim roman al inegalabilei Rodica Ojog-Brasoveanu se desfasoara in cadrul Bucurestiului de la sfarsitul secolului XX – inceputul secolului XXI. Intriga cartii rezida in primirea unor colete macabre de catre locatarii unui imobil din Capitala, care contin parti din trupul unei femei despre care nu se cunoaste nimic, cel putin la inceputul romanului si pana se rezolva cazul – membre, cap etc. Primul care descopera o parte din corpul femeii este Harald Balacescu, un diplomat care a fost plecat in strainatate pentru o lunga perioada de vreme, el gasind, dupa intoarcerea la apartamentul din imobilul respectiv, in propriul frigider-congelator, o parte din cadavrul femeii necunoscute. Dupa acest episod neobisnuit si odios, intamplarile si evenimentele incep sa se precipite, vara torida parand a-l obliga pe potentialul criminal sadic sa accelereze ritmul debarasarii de fragmentele apartinand trupului transat cu sangele rece al unui macelar. O alta familie din acelasi bloc, familia Dimitrescu, va fi destinatara unor fragmente din corpul femeii transate.
Politia si organele legii se confrunta asadar cu bizareriile unui caz nemaivazut, detaliile si informatiile privind identitatea victimei lipsind cu desavarsire, alt obstacol fiind si impresia de teama, neliniste sau de ascundere a anumitor fapte din trecut pe care o lasa locatarii interogati, mai ales cei care primesc acele colete rezultate dintr-o crima odioasa, reticenta persoanelor respective incurcand si mai mult inspectorii si anchetatorii. Urmarea este ca politia incepe sa acumuleze suspiciuni si fata de cei care sunt vizati de ucigas pentru trimiterea pachetelor nedorite. Desi punctele comune sau legaturile dintre locatarii imobilului cu pricina par inexistente, un inspector descurcaret, Dinu Manescu, fiul unui instarit avocat, descopera o posibila conexiune, numele de Martian gasindu-se si in agenda familiei Dimitrescu si in cea a diplomatului Balacescu. Desi se poate dovedi o pista care nu are vreo legatura cu dosarul “necunoscutei din congelator”, inspectorul Manescu decide investigarea eventualei coincidente a aparitiei numelui unui personaj cu un trecut sumbru si prezentul unei vieti de cartofor – Razvan Martian. Pe parcurs incep sa se petreaca unele crime cu iz de vendetta, criminalul care pare sa razbune amintiri ale trecutului neavand, in aparenta, vreo treaba cu “necunoscuta din congelator”. Alte personaje care au o anumita importanta in poveste sunt doctorita Ecaterina Sofron, comparata de sotul ei Dumitru cu o ‘terorista’, familia avocatului Dragusin, un striper – Ciprian Poenaru, inspectorul Panait dar si altii. Importanta covarsitoare in solutionarea acestui caz o are inspectorul Panait, alaturi de asa-zisa bona a copilului familiei Dimitrescu, domnisoara Lola Damian, care ascunde secrete de neinchipuit la inceputul socantelor primiri de pachete macabre si scabroase.
Complexitatea povestilor de viata ale personajelor, dezvoltarea cu naturalete a mai multor microsubiecte, intrigi variate (dragoste, parvenitism etc.) si laturi multiple ale firului epic principal, din care rezulta fire narative secundare, dar esentiale pentru dosarul cunoscut drept “necunoscuta din congelator” sunt doar unele dintre punctele forte ale romanului. Constructia romanului Necunoscuta din congelator este una echilibrata, mai ales prin buna elaborare a unei intrigi solide si reusita combinarii optime intre pasajele descriptive, portretizatoare, si ‘scenele’ caracteristice unui thriller politist de calitate, cititorul putandu-se identifica uneori cu deciziile sau actiunile personajelor. Astfel autoarea edifica si asigura o lectura captivanta, traita cu sufletul la gura de cel care parcurge filele romanului, actiunea cartii fiind cu siguranta una care nu se destrama pe parcurs si ‘conservand’ pana la final interesul avut de cititor. Coerenta si fluiditatea povestii cartii, imprevizibilul si coincidentele intalnite la tot pasul, sansa care o aduce pe una din fiicele victimei intr-o sectie de politie unde este afisat portretul-robot al figurii decedatei, fapt care duce la identificarea persoanei respective, reprezinta tot atatea puncte forte ale scrierii. Inlantuirea unor destine sau prezentarea unor traiectorii diferite parcurse de personajele cu rol relativ important in carte garanteaza marca inconfundabila a scrierilor doamnei Rodica Ojog-Brasoveanu si stilul aflat sub semnul autenticului.
Deznodamantul profund al romanului Necunoscuta din congelator este relevat de imaginea idilica si debordanta prin optimism si gandire pozitiva a cuplului de indragostiti mergand mana in mana, comparat cu un tot unitar sau ansamblu ce nu poate fi ‘erodat’. Tenta sau intentia metaforica si chiar de pilda moralizatoare este, deci evidenta in finalul romanului. Pot spune, sub forma unei concluzii ca, prin Necunoscuta din congelator, Rodica Ojog-Brasoveanu a realizat o incheiere apoteotica a unei cariere prolifice si a unei opere indeajuns de vaste pentru a o situa printre cei mai buni si valorosi scriitori de literatura politista si nu doar atat. Indemnul meu este acela de a lua parte la o experienta palpitanta, prin lecturarea acestui roman.
Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului
Alexandru Trandafir
[ratings]
Dorothy L. Sayers – Cinci piste false
In March 18, 2009 in Suspans
Dorothy Leigh Sayers (1893, Oxford – 1957, Essex) face parte, cu siguranta din galeria scriitorilor de romane politiste cu renume mondial, alaturi de Agatha Christie, Georges Simenon si altii. Celebra scriitoare a studiat limbile moderne si literatura medievala la Oxford. In 1923 Dorothy L.Sayers incepe sa publice seria de romane politiste clasice Aventurile lordului Peter Wimsey, insumand un total de cincisprezece volume. Dintre volumele seriei amintite fac parte si Unnatural Death (O moarte suspecta) si Five Red Herrings (Cinci piste false), carti aparute la Editura Nemira.
Dorothy L. Sayers, mare amatoare de literatura politista, a fost membra a Detection Club, alaturi de Agatha Christie si John Dickson Carr. Cinci piste false, publicat prima oara in 1931, prezinta cititorului un nou caz care trebuie rezolvat de autoritati cu ajutorul nepretuit al celebrului detectiv britanic, lordul Peter Wimsey. Cititorul poate fi de acord, fara rezerve, cu descrierea facuta de P.D. James referitoare la personajul principal al cartii, lordul Peter Wimsey ca fiind un personaj excentric – bibliofil, meloman – ale carui calitati (putere de intelegere, intuitie, intelepciune, metode stiintifice de investigare a unor crime etc.) dublate de ajutorul valetului sau Bunter si de eforturile politiei il conduc spre descoperirea faptasilor si a celor mai ascunse mobiluri ale crimei. Aristocratul Wimsey da dovada de rabdare si calm in rezolvarea cazurilor la care participa, impresionand prin atitudinea, prestanta si hotararea afisate de-a lungul unei anchete, pe langa evidentele calitati necesare unui detectiv.
Actiunea se petrece, in linii mari, intr-o zona rurala din Regatul Unit, o localitate scotiana, unde majoritatea membrilor comunitatii sunt pescari si pictori, iar obiceiurile unor bautori de whiskey nu lipsesc. Intriga romanului o reprezinta elucidarea imprejurarilor in care a murit Campbell, un membru certaret al satului si antipatizat de foarte multe persoane. La inceput indiciile par sa conduca spre un accident banal, trupul neinsufletit al lui Campbell fiind descoperit langa un rau, la marginea caruia se afla un fel de poteca abrupta catre locul unde, conform presupunerilor, persoana decedata incepuse pictarea unui tablou.
Romanul, elaborat pe parcursul a 29 de capitole, are o desfasurare a evenimentelor bine gandita, cu fiecare pagina parcursa intensitatea crescand si starea de tensiune sau imprevizibil ‘fortand’ pe oricare cititor sa nu lase cartea din mana, pentru a putea afla deznodamantul anchetei intreprinse de politie si lordul Peter Wimsey. Stilul clasic emanat de paginile romanului nu mi se pare a fi unul care sa pacatuiasca prin detalii inutile sau alte trasaturi, autoarea obtinand in opinia mea o combinatie echilibrata intre ritmul sustinut al actiunii si evocarea sau descrierea unor amanunte, care se dovedesc esentiale si necesare in ansamblul povestii.
Dupa ce se descopera un semn pe tampla lui Campbell si se face autopsia cadavrului, se va lua in serios si eventualitatea crimei, urmand sa se caute posibilii martori si persoanele care ar fi avut resentimente fata de persoana respectiva. Drumul spre solutionarea cazului este unul destul de anevoios, mai ales ca suspectii, printre care este gasit si criminalul, sunt 6 pictori din zona – Graham, Farren, Strachan, Gowan, Waters si Ferguson, chiar vecinul lui Campbell. Fiecare dintre acestia are un alibi mai mult sau mai putin credibil, insa datoria politiei este verificarea oricarei piste disponibile. Urmarea, indeajuns de logica, este necesitatea eliminarii din calcul a celor 5 piste false pentru descoperirea ucigasului. Suspectii vor fi interogati, toti oferind cate o relatare proprie a intamplarilor precedente serii in care Campbell a fost vazut viu ultima oara si alibiurile de rigoare. Un fapt ciudat este constituit de disparitia pentru o vreme a unuia din personajele suspectate de crima, lucru ce poate trada anumite motive sau temeri, dar si amplifica suspiciunea reprezentantilor legii. Treptat se contureaza 5 teorii distincte, cate una pentru sergentul Dalziel, inspectorul Macpherson, seful de politie Maxwell, agentii Duncan si Ross.
Lordul Peter Wimsey, desi va aprecia cele cinci teorii referitoare la faptas sau posibilul vinovat, va darama rand pe rand toate aceste piste false urmarite, punand la cale reconstituirea presupusei crime si argumentarea logica a banuielilor sale prin elemente diverse- tehnici stiintifice, instalarea unei echipe, conduse de Wimsey, in casa lui Ferguson (vecinul celui mort, Campbell), folosirea indiciilor si dovezilor deja existente, ca si utilizarea flerului, sireteniei si experientei. Putem spune ca Wimsey se foloseste si de psihologic pentru a-l atrage in capcana pe vinovat.
Rezultatul imprevizibil al anchetei, demontarea presupunerilor false cu naturalete, perseverenta lordului pentru rezolvarea anchetei, eventualul pericol de a fi atacat (pentru anchetatori, si in mod special pentru Wimsey) de criminal samd. sunt o mica parte din caracteristicile definitorii ale talentului si calitatilor scrierii lui Dorothy L. Sayers.
Multitudinea factorilor si obstacolelor intalnite de reprezentantii legii se depaseste prin iscusinta nativa a lordului Wimsey si prin gasirea unor argumente solide si demonstratii infailibile care duc in final la reusita. Un element demn de mentionat este graiul specific al scotienilor, evident in roman prin traducerea inspirata, un fel de moldoveneasca a romanilor. Pentru a concluziona, tot ce as mai putea spune este ca fanii genului sau ai autoarei vor fi multumiti de alegerea lor legata de o lectura memorabila, si anume clasicul roman politist Cinci piste false.
Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului
Alexandru Trandafir
[ratings]
Tonino Benacquista – Comedia ratatilor
In March 18, 2009 in Suspans
Romanul Comedia ratatilor apartine literaturii politiste, intriga si suspansul din desfasurarea actiunii cartii, ca si momentele de comic, dramatism sau tragic, intalnite pe parcurs, insemnand tot atatea puncte forte ale unei scrieri concise care trezeste interesul si captiveaza atentia cititorului, mai ales ca dimensiunile acestui roman sunt destul de reduse. Pe langa Comedia ratatilor, o alta scriere de-a lui Tonino Benacquista tradusa la Editura Nemira este romanul Malavita. Tonino Benacquista, scriitor francez cu origini italiene, a reusit sa obtina pentru Comedia ratatilor Marele Premiu de literatura politista, Trofeul 813 pentru cel mai bun roman si Premiul Mystere al criticii franceze, distinctii indeajuns de graitoare pentru calitatea romanului si atractive pentru potentialul cititor sau cumparator.
Personajul central al cartii este Antonio Polsinelli, un francez originar din Italia, care locuieste la Paris. Din aceste detalii partiale de ordin biografic se poate observa similitudinea sau tangenta, fortuita sau poate intentionata, dintre eroul romanului si autorul acestuia. Dupa scurte descrieri ale membrilor familiei si ale amintirilor legate de copilarie si adolescenta ale personajului principal, ritmul si evolutia evenimentelor cunoaste o accelerare treptata. Astfel, Antonio se intalneste dupa multa vreme cu prietenul lui din copilarie, Dario Trengoni, ocupatiile si tabieturile acestuia din urma constituind o necunoscuta destul de mare pentru Polsinelli, care va avea parte de multe surprize si descoperiri socante dupa ce Dario este asasinat in mod misterios.
Una din primele surprize avute de Polsinelli dupa moartea prietenului italian Dario este aflarea vestii ca este beneficiar al testamentului intocmit de Trengoni, mostenind patru hectare de vie intr-un colt uitat al Italiei. Sfasiat intre simtul de datorie fata de doleantele prietenului si teama pentru propria viata, dublata de opinia ca i s-a jucat o farsa, Antonio Polsinelli decide cu greu sa plece in Italia cu scopul respectarii memoriei lui Dario si cu vointa de a incerca macar sa puna pe picioare o afacere potential profitabila sau de a castiga ceva din vanzarea viei catre o persoana interesata si probabil mai priceputa. Imprevizibilul si pericolele situatiilor pe care le infrunta si uneori neincrederea in propriile forte il vor dezavantaja pe Antonio, mai ales dupa ce statuia sfantului protector al locului, Sant’Angelo, unde e situata si via va incepe sa faca asa-zise minuni. Interesul fata de localitate creste ca urmare a unei ‘minuni’ facute de Sant’Angelo, iar mai ales via cu pricina ii aduce lui Polsinelli diverse oferte de cumparare, respectiv vanzare, una mai ‘generoasa’ decat alta.
Elementele unui thriller politist de valoare ridicata se intrepatrund lesne cu trasaturi ale comediei si dramei – limbajul specific italienilor in cea mai mare parte, situatii-limita debordante prin caracteristici ale umorului negru si nu numai – nelipsind nici detaliile biogafice care apartin tatalui lui Antonio, ce se vor dovedi foarte importante in ansamblul povestii din roman si intelegerea subiectului si actiunii cartii. Polsinelli se va confrunta cu multiple presiuni din partea unora dintre marii banditi ai lumii, chiar membri ai Mafiei, dar mai stranii si cu un haz aparte, pe langa amenintarile anumitor escroci, fiind influentele si presiunile exercitate de Vatican.
Pe parcursul actiunii, Antonio se va simti atras de o localnica in a carei pensiune este gazduit, iar vecinul celor patru hectare de vie de care dispune, signor Mangini, aparent un prieten in care se poate increde pana la capat, isi tradeaza spre finalul romanului adevarata fata si comportamentul machiavellic adoptat. Cei 30000 de litri de vin prost obtinuti pe cultura de vita-de-vie mostenita atarna ca o piata de moara de gatul lui Polsinelli, deoarece toate parohiile din Italia vor dori acel vin pentru slujbele lor de impartasanie, iar treptat se amplifica si tensiunile dintre personajul central si membrii comunitatii locale. Urmarea este intinderea la maximum a nervilor eroului in conditiile unei haituiri permanente din partea taranilor, mafiotilor sau a membrilor Bisericii de la Roma. Antonio Polsinelli este obligat sa suporte un tempo sufocant impus de ofertantii care pretind o anumita parte din vie, amenintarile la viata sa dovedindu-se cat se poate de reale, scapand mai multor tentative de asasinat sau linsaj. In final Vaticanul se dovedeste chiar mai tare decat Mafia in urmarirea si indeplinirea scopului propus, iar incheierea este una destul de fericita si reusita.
Tonino Benacquista realizeaza cu iscusinta un roman antrenant si plin de suspans, imbinarea optima dintre elementele genului policier, comedy sau dramatic aratand talentul autorului. Personajele cu un trecut tenebros, precum signor Mangini sau mafiotii pe care-i ‘intalnim’, se completeaza cu unele a caror istorie este asemanatoare unei carti deschise, deci exista un melanj intre caracterele negative si antipatice, pe de o parte, si cele pozitive care induc unui cititor sentimente de simpatie, chia mila si compasiune cateodata. Cel care a citit cartea se poate identifica in unele momente cu anumite personaje, chiar cu Antonio Polsinelli.
In opinia mea, impresioneaza asemanarea dintre numele si detaliile biografice ale unor personaje, mai mult sau mai putin prezente in poveste, si cele legate de autor si evidentiate in dedicatiile transmise de acesta spre rude si cunoscuti la inceputul cartii. Demn de amintit este si detaliul nararii la persoana I. Oricum Comedia ratatilor este un roman care merita avut, titlul de asemenea cred ca este bine ales, iar cititorul nu ar trebui sa piarda sansa de a avea si de a lectura o astfel de carte savuroasa si bine construita!
Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului
Alexandru Trandafir
[ratings]
Rodica Ojog-Brasoveanu – 320 de pisici negre
In March 17, 2009 in Suspans
Romanul 320 de pisici negre este una din cele mai bune carti politiste scrise de celebra autoare Rodica Ojog-Brasoveanu, cu un ritm ametitor si aproape exploziv al actiunii. ‘320 de pisici negre’ constituie unul din romanele incluse in seria Melania, alaturi de Cianura pentru un suras (chiar primul volum al ciclului), Anonima de miercuri sau Disparitia statuii din parc sau (ultimul volum al seriei), unde personajul principal este Melania Lupu, o excentrica si simpatica batranica, un personaj pitoresc in literatura autohtona. Cartea prezinta un nou sir de aventuri prin care trece Melania, talentul ei legat de punerea in dificultate atat a oamenilor legii cat si a infractorilor parand sa fie unul inepuizabil, la fel ca sarmul folosit eficient pentru a influenta sentimentele sau trairile anchetatorilor, efectul fiind garantat, cu precadere, in cadrul discutiilor avute cu maiorul Cristescu.
Actiunea se desfasoara pe fundalul unui Bucuresti de la mijlocul deceniului 8 al secolului trecut, deci pe la 1975. La debutul romanului aflam ca, pe baza unor probe si dovezi obtinute de Politie (sau Militie) prin maiorul Cristescu, Melania Lupu este arestata pentru implicarea intr-un caz dubios. In acelasi timp, o alta doamna in varsta, Olga Tudor, este acuzata de trafic de influenta si condamnata la inchisoare. Un fir narativ paralel este cel care descrie intalnirea la nivel inalt a infractorilor europeni organizati sub cupola unei asociatii condusa de un elvetian, facandu-si aparitia si niste americani in functia de invitati speciali, oaspetii escrocilor din Europa.
O figura importanta si interesanta isi face aparitia la intrunirea marilor hoti, si anume englezul Ned Morton, care planuieste o ultima lovitura de amploare inainte de a se retrage. Obiectivul sau este capturarea unei statui de aur in marime naturala a Fecioarei Maria, de aceea dupa memorarea datelor legate de povestea statuii, va porni pe o pista gasita ca urmare a relatiilor avute in lumea interlopa. Dupa ce afla ca statuia, ajunsa in mainile unui roman emigrat din tara natala a fost ascunsa de acesta in anume loc tainuit de el cu stirea sotiei ramase in Romania, englezul decide sa riste si sa se aventureze in cautarea Madonei de aur, plecand spre Bucurestiul necunoscut lui.
Inca de la sosirea la aeroport, urmata de intrarea propriu-zisa in Capitala Romaniei, Ned Morton este surprins si oarecum socat de aspectul oamenilor, imobilelor sau de ritmul vietii intalnit pe strazile parcurse. Dupa ce se foloseste de punctul de legatura avut si intalneste o persoana de contact care nu ii poate da prea multe informatii sau ajutor, Ned isi gaseste trei complici romani care sa-l sustina in atingerea telului sau, unul pe drumul caruia exista multe obstacole greu de inlaturat. Cazat la unul din marile hoteluri ale Bucurestiului, Ned va concepe planul de eliberare a Olgai Tudor, personaj-cheie in toata afacerea cu statuia. Intamplarile bizare se tin lant pentru misiunea englezului, cea a carei evadare se reuseste fiind tocmai Melania. Printr-un joc actoricesc etalat cu profesionism, naturalete si forta debordanta, Melania convinge rapitorii ca fara motanul ei Mirciulica nu exista chip de a le putea fi de folos, cu orice tip de informatie.
Romanul abunda in momente de suspans, tensiune, intoarceri sau rasturnari de situatie, umor rafinat si situatii hazlii care fac deliciul povestii si multe alte elemente sub marca autentica a inconfundabilei si inegalabilei Rodica Ojog-Brasoveanu. Cartea beneficiaza de trasaturile unui roman politist memorabil, scriitoarea lasandu-si amprenta stilului si prin izul de scriere romaneasca, putem spune un iz dat de mix-ul umor-dramatism din evolutia evenimentelor si aventurilor traite de personaje, riscul de multe ori necalculat al actiunilor intreprinse tinand in priza cititorul pentru aflarea deznodamantului. Nu lipsesc convorbirile Melania-Mirciulica, Melania-Melania si alte lucruri ce caracterizeaza personajele pitoresti sau istoriile si istorisirile acestora.
Subiectul romanului este, in opinia mea unul bine elaborat, intensitatea actiunii fiind una antrenanta si captivanta, chiar exploziva in multe momente. De-a lungul romanului ne intalnim si cu unele personaje din politie, cunoscute fanilor seriei, esentiale in anchetarea si rezolvarea cazului. Consider ca doamna Rodica Ojog-Brasoveanu ar fi meritat cu prisosinta multe premii in literatura politista, mai ales pentru unul din romanele din seria Melania, chiar pentru acesta, de ce nu?! Titlul inspirat, dar si dorinta oricarui cititor de a descoperi restul detaliilor actiunii si incheierea romanului, pe langa recenzia mea, sper ca vor fi indeajuns de convingatoare pentru ca nu doar pasionatii si fanii acestor opere sa cumpere si sa citeasca o carte remarcabila, 320 de pisici negre!
Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului
Alexandru Trandafir
[ratings]
