Stephen King – Pistolarul
In July 07, 2009 in Suspans
Considerat unul dintre cele mai de seamă romane ale lui Stephen King, Pistolarul, publicat pentru prima oară în 1982, este prima parte din celebra serie “Turnul Întunecat”, saga constituită din 7 volume, acestea fiind scrise pe un parcurs de 30 de ani (da, King a scris si alte cărţi in tot acest timp).
Asa cum o spune autorul însuşi, efortul de a crea Pistolarul a fost cel mai mare, manuscrisul iniţial format din hârtie verde-aprins, fiind scos si băgat înapoi în dulap, dar având acţiunea mereu vie în mintea scriitorului, a fost terminat până la urmă în 12 ani. Acesta a luat naştere din dorinţa tânărului King de a lăsa deoparte lopăţica, şi de a trece la nivelul următor, acolo de unde poţi dezvălui “scoica din nisip” mai bine, deşi nu cred ca a bănuit chiar de la început că nu va ieşi doar o scoică la lumina tiparelor de-a lungul anilor, ci o super-scoică, hrănită cu Steve-hormoni.
Deşi ţinem la dl. Mircea Pricăjan, şi dealtfel la traducătorii buni, impactul primelor cuvinte ale romanului asupra cititorilor poate fi diminuat în imensitatea sa prin traducere. Pe bune, cât de tare poate suna o aventură atunci când începe aşa: “The man in black fled across the desert, and the Gunslinger followed.”
Chiar asta este Pistolarul, o aventură. Şi încă nu una obişnuită. De la un titlu începem să ne imaginăm cum stă treaba în legatură cu o carte (cert fiind că titlul este cea mai sugestivă primă impresie); prin urmare cu ce gen de pistolar avem de-a face? Nu este Antonio Banderas şi nici nu-şi foloseşte chitara pe post pe armă. Stephen King ne face cunoştiinţă cu un mediu fantastic, un tărâm arid care aparţine în parte cadrului western şi, în parte, unei lumi necunoscute, un deşert mitic, post-apocaliptic in care eroul cărţii, Roland Deschain, ultimul pistolar rămas în viaţă pe aceste meleaguri pustiite, îsi urmăreşte drumul către destinaţia sa finală, Turnul Întunecat.
O bătălie epică între cele două forţe opuse, transpusă în poveşti sub diferite forme: foc şi apă, Făt Frumos şi Zmeul, Neo şi agentul Smith. În acest caz, pentru Roland Deschain există Omul în Negru, pe care pistolarul îl vede ca pe un vechi inamic, dar şi o cale de a ajunge la Turnul Întunecat, fapt pentru care Roland îl urmăreşte cu un deosebit calm şi siguranţă, atuuri dobândite în perioada de ucenicie ca Pistolar, desăvârşite prin maturizarea care s-a finalizat prin a-l ucide pe propriul profesor în luptă, cu ajutorul şoimului său, David.
Cutreierând deşertul în căutarea Omului in Negru, Roland întâlneşte fărâme de civilizaţie umană, cel putin atât de umană cât permite o astfel de lume străină, aşezări deşertice improvizate, dând peste Brown fermierul si Zoltan, cioara sa, în a cărui locuinţă Pistolarul rămâne peste noapte. Observăm preferinţa povestitorului de a asocia pe om cu pasărea lui, în care se reflectă propriul ego, trăsătură care este prezentă şi în basmele româneşti, avându-l drept companion pe cal. În timpul petrecut cu Brown, aflăm din ceea ce povesteşte Roland, despre un sat prin care a trecut mai devreme, în urma Omului in Negru. Din amintirile eroului aflăm personajele si rolul lor în sat, descrise în mod excelent, conturul indivizilor care trăiesc intr-un spaţiu alienat, dar asemănător Vestului Sălbatic. Roland este nevoit însă să-i ucidă pe toţi locuitorii de aici, datorită pericolului în care se află acesta din cauza fanatismului sătenilor.
Atunci cand soseşte vremea de a pleca de la Brown, Roland rămâne fără catârul său de drum care este doborât din pricina arşiţei, iar în lipsă de alimente, îl mănâncă.
La următorul său popas, o staţie abandonată de tren, Pistolarul îl întâlneşte pe Jake Chambers cu care se va şi împrieteni, un puşti venit din lumea noastră, omorât de autobuz în drum spre scoală. Cei doi ajung către munte, unde se află Omul în Negru, dar soarta lui Jake este în pericol spre sfârşitul călătoriei. Confuntarea ce va urma între Pistolar şi Omul în Negru nu este aşa cum ne-am aştepta, aceştia doar vorbind, Omul în Negru îi dezvăluie lui Roland trei personaje misterioase pe care le va întâlni pe viitor, în drumul său spre Turnul Întunecat…
Poate că încă nu ştim când va avea loc sfârşitul lumii, sau nici măcar nu vom afla cum şi dacă încălzirea globală poate mări sânii unei femei. Un lucru este sigur, cititorii Pistolarului vor aştepta nerăbdatori de la Nemira continuarea seriei Turnului Întunecat, cu volumul “The drawing of the three”.
Radu Mihai
[ratings]
Stephen King – Duma Key
In June 24, 2009 in Suspans
Nu cine , ce, când sau cum îmi spune conteaza, ci cât reusesc eu sa înteleg. Sau cât din ce înteleg îmi place , ma fascineaza ori macar reuseste sa-mi tina atentia treaza. Daca aplic regula asta la Duma Key, atunci trebuie sa recunosc cinstit ca s-a dovedit a fi ceva mai slabuta cartea decât ma asteptam. Nu trebuie sa înteleaga cineva din afirmatia asta ca m-ar fi dezamagit cartea, nici gând, Stephen King, REGELE nu dezamageste niciodata, dar nici macar el nu reuseste sa se ridice la pretentiile care tot cresc, motiv suficient pentru a spune ca nu mi-a venit sa exclam OAU! , cum am facut, de exemplu dupa Povestea lui Lisey, carte pe care foarte multi au declarat ca nici macar nu au avut rabdarea de a o citi pâna la capat. Asa ca se reduce problema la gusturi si perceptii.
Pentru mine, Duma Key a pornit pe o linie usor ascendenta, a crescut pâna în punctul în care Edgar Freemantle a început sa picteze, apoi a intrat pe o portiune de stagnare. Asa s-a si încheiat, fara sa-mi suscite interesul, fara sa ajunga sa ma plictiseasca. Deznodamântul era previzibil, cel putin pentru mine asa a fost, eram convins ca persoana care a însemnat cel mai mult pentru eroul cartii va deveni victima, ca el se va razbuna si ca în final vor fi toate bune si frumoase, binele învinge, raul este înlaturat. Bine, bine – mi-ar putea spune un cititor cu o perceptie diferita de a mea-, dar cum ramâne cu tot misterul care se dezleaga treptat, bucatica dupa bucatica, cum ramâne cu toate amanuntele care se aseaza la locul loc ca într-un urias joc de puzzle? Ei bine, la întrebarea asta raspunsul meu este ca nu sunt nimic altceva decât dovada faptului ca autorul reuseste în fiecare clipa sa aiba o imagine de ansamblu asupra cartii, ca stie exact, înca de la prima pagina, unde vrea sa ajunga si ca nu scrie fara un plan conceput în prealabil. Altfel spus, Regele reuseste sa scrie un roman aflat undeva la granita dintre suspans si horror, în stilul cartilor politiste.
Acum, dupa ce am atins punctul slab, se cuvine sa însir si punctele bune. Nu pot face nici acest lucru altfel decât judecând subiectiv, în concluzie, marturisesc deschis ca mi s-a parut mai slabuta cartea asta pentru simplul fapt ca am citit altele de King care mi-au placut mult mai mult. Daca s-ar fi întâmplat sa citesc Duma Key înainte de Apocalipsa, Cimitirul Animalelor, Christine sau Talismanul, atunci probabil as fi exclamat Oau! si as fi asezat cartea la loc de cinste. Asa eram deja obisnuit cu stilul, cu dezvaluirile treptate în doze atent calculate, menite sa tina cititorul cu sufletul la gura. În concluzie voi aseza Duma Key alaturi de O mâna de Oase, parere cu care este de acord si traducatorul cartii Mircea Pricajan – multumiri înca odata pentru toate traducerile perfecte -, dupa cum mi-a marturisit la târgul de carte Bookfest 2009.
Nu pot vorbi despre Duma Key fara sa atrag atentia asupra personajelor. Edgar Freemantle, desi personaj central ca erou cu puteri nebanuite, animat înainte de toate de sentimentul protejarii celor dragi si a celor nevinovati de fortele dezlantuite ale raului, în perceptia mea – ma enervez deja pe mine însumi cu aceasta insistenta – a fost umbrit de… Wireman. Îmi amintea teribil de mult de cineva cunoscut, felul în care vorbea, toate acele cuvinte potrivite si echilibrul sufletesc al acestuia îmi erau familiare, asa ca am tot cautat, câteva ore mi-a stat parca pe vârful limbii numele si nu am putut sa nu zâmbesc atunci când, într-un târziu, a capatat un chip. Morgan Freeman, în rolul lui Ellis Boyd “Red” Redding în The Shawshank Redemption, film care are la baza tot o povestire a lui King. Odata facuta identificarea asta se cuvine sa-mi exprim admiratia pentru felul incredibil în care Stephen King reuseste sa creeze personaje, se pricepe atât de bine la acest lucru încât eroii cartilor lui capata viata proprie în mintea noastra, a cititorilor, si ajungem sa ne întrebam peste câtiva ani ca oare unde, când si cum am cunoscut acel om. Un om care nici macar nu exista ci este doar nascocirea unei minti si a unui talent incredibil.
Potrivirea dintre numele eroului din Duma Key, Edgar Freemantle, si numele actorului care a dat viata unui personaj important din Rita Hayworth and Shawshank Redemption, Morgan Freeman, ma face sa cred ca legatura dintre Wireman si Ellis Boyd “Red” Redding nu este doar în mintea mea, ci a existat si în mintea lui King când a scris Duma Key. Nu stiu cum fac alti cititori, dar eu nu ma multumesc niciodata cu urmarirea actiunii ci caut acele elemente marunte, care reusesc sa transforme o carte din obiect destinat destinderii într-un obiect cu un rol mai profund, acela al învatarii. Din acest punct de vedere mi-au ramas în minte doua maxime enuntate de cel pe care eu îl consider a fi adevaratul erou din Duma Key, da, ati ghici, Wireman: “Dumnezeu ne pedepseste pentru ce nu ne putem imagina”, “Ne mintim atât de des, încât ne-am putea câstiga pâinea din asta” si unul apartinând lui Edgar Freemantle: “A vedea înseamna a crede”. Le consider demne de retinut pentru ca exprima cât se poate de bine fundamentale trasaturi psihice omenesti.
Cartea, asa cum a aparut la Editura Nemira, în format hardcover, are un mare avantaj, constând în faptul ca si dupa cinci-sase citiri arata ca noua si un mic dezavantaj datorita faptului ca marea majoritate a cititorilor care locuiesc în orasele mari au obiceiul de a citi prin mijloacele de transport în comun, lucru aprope imposibil de facut cu Duma Key datorita dimensiunilor absolut impresionante. Asa ca devine cartea de concediu sau de zile libere. Sa spun, în final si daca recomand cartea sau nu. Pe o scara de la 1 la 10 a literaturii în general, i-as da nota 8 , în cadrul asa-numitei literaturi de suspans îi acord tot 8, pentru aspect are un 10 cu felicitari. În concluzie este o carte recomandabila tuturor cititorilor si obligatorie colectionarilor. Lectura placuta!
[ratings]
Balin Feri
Juan David Morgan – Tacerea lui Gaudi
In May 26, 2009 in Suspans
Juan David Morgan s-a nascut in 1942 in provincia Chiriqui, Panama, si este jurist de profesie, membru al Asociatiei Interamericane a Avocatilor. A scris eseuri, poezie si articole in presa, publicand sub pseudonimul Jorge Thomas volume ca Fugitivos del Paisaje (1992), Entre el Cielo y la Tierra (1996), iar sub numele adevarat, volumele El Caballo de Oro (2005) si Tacerea lui Gaudi (2007), roman aparut la Editura Nemira in 2008.
Pentru a incepe o scurta caracterizare a acestui roman, pot mentiona faptul ca este inclus in colectia Suspans a Editurii Nemira, iar trasaturile definitorii ale acestei carti justifica incadrarea in categoria thriller-ului religios, ce-i drept observandu-se si unele elemente din romanele politiste sau de spionaj. Aceste lucruri mentionate de mine fac oarecum dovada unei lecturi care beneficiaza nu doar de avantajele scrierilor ce se ridica la rangul de arta, ci si de avantajele ‘aspectului’ comercial, necesar de foarte multe ori in zilele noastre.
Subiectul romanului il constituie, in principal, dificultatile inregistrate de cei care doresc protejarea si asigurarea continuitatii visului avut de celebrul arhitect Antoni Gaudi, si anume grandioasa constructie reprezentata de Catedrala Sagrada Familia, inca neterminata la aproximativ un secol de la moartea legendarului maestru arhitect Gaudi. Bineinteles, in subiectul cartii sunt foarte importante si interesele contradictorii ale diferitelor parti si grupuri religioase, economice sau sociale, lupta dusa intre acestea nascand anumite tensiuni, mai mari sau mai mici, justificarea fiind indeplinirea, chiar indiferent de mijloacele folosite, a telului propus de fiecare tabara sau parte interesata in problema Catedralei Sfintei Familii.
Personajul principal al romanului este Manuel Otano, un iezuit aflat in slujba Vaticanului, a carui responsabilitate este supervizarea desfasurarii lucrarilor de la Catedrala Sagrada Familia. Consecinta este trimiterea lui periodica la Barcelona de catre superiorii de la Vatican, vizitele de lucru avand loc la intervale variabile, in functie de necesitatile si circumstantele aparute. Preotul iezuit Manuel Otano ajunge in capitala Cataloniei intr-un moment in care disputa asupra trenului de mare viteza se inteteste, in special din cauza ca aparatorii proiectului grandios al lui Gaudi au motive destul de intemeiate pentru a se opune ideii unui tren care trece prin apropierea catedralei, o amenintare serioasa pentru structura si rezistenta celei mai ambitioase plasmuiri a arhitectului Antoni Gaudi. La putina vreme de la sosirea iezuitului, in ciuda scurtei sale vizite la catedrala, acesta are timp de a discuta totusi cu fermecatoarea arhitecta cu ochii verzi – Carmen Balcazar – despre stadiul in care se afla lucrarile, dar si cu arhivarul catedralei, Bossel, care ii ofera un document inedit semnat de Gaudi. Acel document ascunde o relatare iesita din comun, anume faptul ca lui Gaudi i-a fost revelat de o voce divina modul in care sa fie cladita Sagrada Familia. Din acest moment se declanseaza o intriga stranie, cu ritmuri frenetice, deoarece papa Benedict al XVI-lea este hotarat sa intervina in problema catedralei, fiind si convins ca exista o continuare a ‘manuscrisului cu panglici albastre’, cum era cunoscut documentul ramas de la Gaudi.
In povestea plina de suspans pe care o incheaga Juan David Morgan sunt implicati mai multi pioni : secretarul personal al Papei, Sebastiano Montefiori, un fost terorist basc ale carui ganduri de razbunare sunt evidente, enigmatica arhitecta Carmen Balcazar, atrasa de iezuitul Manuel Otano (care desi a depus juramant de castitate va fi tulburat de prezenta remarcabila a arhitectei), dar si alte personaje mai mult sau mai putin importante, despre care veti afla numai citind cartea. Tacerea lui Gaudi, ca orice thriller religios care se respecta, se defineste printr-o anumita tensiune reiesita din situatii-limita sau confruntarea personajelor cu imprevizibilul, alaturi de insemnate evenimente sau intamplari care constituie imbinarea dintre realitate si fictiune. De exemplu, se jongleaza cu numele unor organizatii renumite (Opus Dei, Ordinul Iezuitilor etc) sau personaje familiare societatii religioase (Papa Benedict al XVI-lea,..), iar in ciuda unor intamplari care pot fi fictive, se observa, macar partial, ca exista un oarecare sambure de adevar in actiunea din roman. Oricum, Juan David Morgan reuseste sa utilizeze un mix echilibrat de elemente religioase, politiste si de spionaj care confera romanului un potential ridicat de succes pe piata, nefiind putini cei captivati de astfel de scrieri. Surprizele se arata aproape la fiecare pas, iar ritmul actiunii, desi mai lent uneori, are destula forta pentru a-l interesa pe cititor, acesta apreciind si constructia bine elaborata a temei sau subiectului din roman. Lupta dusa de partizanii lui Gaudi pentru canonizarea marelui arhitect reprezinta eventual inca un punct forte de atractie in carte, bineinteles alaturi de misterul care planeaza asupra deznodamantului si a celor implicati in problema Catedralei Sfintei Familii. In functie de puterea cititorului de aprofundare a mesajului cartii se pot descoperi si alte teme sau microsubiecte atinse de autor in roman.
Concluzia ar fi aceea ca Tacerea lui Gaudi este o carte care merita citita si avuta, lectura parcursa fiind indeajuns de satisfacatoare si de neobositoare, pentru ca fanii genului sau ai autorului sa nu ramana dezamagiti. Sugestia mea ar fi sa nu ratati acest roman, pentru ca va merita sa lecturati Tacerea lui Gaudi, macar in scopul completarii detaliilor-lipsa din recenzia mea, daca nu chiar pentru a va convinge ca este o scriere bine realizata!
Alexandru Trandafir
[ratings]
Ann Granger – Misterul mortii din strada Jubilee
In May 21, 2009 in Suspans
Ann Granger este o autoare celebra de romane politiste, printre acestea numarandu-se cele din seria Francesca Varaday. Misterul mortii din strada Jubilee (aparut la Nemira in 2004, iar in original – Asking for trouble, in 1997) prezinta cititorului una din etapele dificile ale vietii eroinei, Fran Varaday, aceasta avand parte de numeroase neplaceri: ajunge falita, somera, si fara casa. Rebela Fran locuieste pentru o vreme intr-o casa darapanata de pe strada Jubilee, din Londra, impreuna cu Nev, Squib (sau Henry, pe numele adevarat) si Terry, o fata retrasa si enigmatica. Fran, ale carei visuri de a deveni actrita par tot mai departate, va primi, alaturi de ceilalti trei locatari ai imobilului aflat in paragina, avertismentele celor de la spatiul locativ al consiliului local, referitoare la evacuarea fortata din casa respectiva, in eventualitatea ideii de construire a unei cladiri noi dupa daramarea celei vechi.
Intriga romanului se declanseaza in momentul in care, dupa o zi de la vizita efectuata in cladirea darapanata de catre un angajat al Consiliului Local, Fran descopera ingrozita, impreuna cu Squib si Nev, cadavrul colocatarei Terry, care era spanzurata de tavanul apartamentului ei. Desi popularitatea Theresei Monkton printre vecinii ei de imobil era una destul de scazuta, in principal din cauza secretomaniei, egoismului si comportamentului sfidator sau arogant, atat Fran (sau ceilalti doi colocatari) cat si comunitatea artistica din strada Jubilee va fi zguduita de moartea neasteptata a unei persoane cunoscute macar dupa chip, daca nu in profunzime sau amanuntit. Fran va incerca unele sentimente de vinovatie, deoarece a avut destule certuri cu Theresa Monkton, si poate realizeaza ca ar fi trebuit sa incerce mai convingator apropierea fata de ea, macar pentru a o intelege mai bine, daca nu pentru a-i deveni prietena. In orice caz, starea in care a gasit cadavrul tinerei fete si unele amanunte care nu i-au scapat, precum si o senzatie stranie avuta in seara precedenta descoperirii macabre, sunt indicii care o duc pe Fran cu gandul la o posibila crima, desi in prima faza se pare ca Terry s-a sinucis.
Dupa evenimentul cu Terry, Fran va fi fortata sa se mute din imobil, acesta fiind de altfel si cazul lui Nevil si al lui Squib, plus cainele celui din urma. Instinctul sau flerul caracteristic detectivilor, nelipsit din arsenalul rebelei Fran Varady, va fi testat, alaturi de celelalte calitati ale ei, in misiunea pe care si-o asuma, aceea de elucidare a enigmei vietii si mortii lui Terry. Astfel, ca un lucru intamplator, ea afla de la prietenul ei, Ganesh, anumite aspecte si circumstante care se pot dovedi esentiale in descoperirea unei piste corecte in cazul mortii Theresei. Unul din amanuntele primite este faptul ca in ziua in care se presupune a fi survenit moartea lui Terry, Gan a vazut un tip dubios dand tarcoale imobilului cu pricina. Ca o coincidenta, Edna Nebuna, o batrana care locuia in cimitirul din apropierea casei respective, ii ofera lui Fran acelasi detaliu care trezeste suspiciuni, si anume prezenta unui tip care veghea asupra imobilului in ziua mortii colegei lui Fran si a celorlalti doi locatari.
Desi alibiurile celor trei, Fran, Squib sau Nev sunt destul de solide si verificate cu martori, politia, ca de obicei, are unele motive sa nu se increada in declaratiile lor, mai ales ca pe masura ce se inainteaza in ancheta se gasesc semne clare ale unei crime. In consecinta, cunoscandu-se problemele diferite de care sufera Nev si Henry, Fran va fi cea mai solicitata pentru a raspunde politiei, inspectorul Janice Morgan (o femeie care se dovedeste si maleabila, in ciuda unei atitudini uneori ceva mai dure) si sergentul Parry fiind cei care o vor cauta cel mai mult pentru a primi indiciiile necesare solutionarii dosarului. Cu toate acestea, spiritul de nesupunere al lui Fran Varady iese la iveala, aceasta dorind mai degraba sa ia pe cont propriu ancheta, gasind si justificare fata de Ganesh prin faptul ca a primit o suma importanta de la bunicul Theresei, Alastair Monkton, pentru gasirea unor raspunsuri edificatoare in legatura cu moartea prematura a carei victima a cazut Terry. Pe langa acesti bani, Fran va beneficia si de altii, dupa ce va obtine unele slujbe marunte, de exemplu cea de chelnerita la un bar, de unde va pleca la scurt timp. Intre timp, vor avea loc alte intalniri, precum cea dintre Fran si Squib, iar rezultatul este acela ca Fran primeste si alte elemente sau indicii ajutatoare in rezolvarea misterului mortii. Urmarea este ca nu va asculta de Ganesh, care-i spune sa nu se amestece in acest caz, deoarece pericolele la care se expune sunt extrem de mari daca a fost o crima.
Fran decide sa plece undeva in provincie, la o ferma de cai, conform pistei urmarite prin indiciile de care dispune, astfel asumandu-si riscuri enorme, care o pot costa chiar intalnirea cu eventualul ucigas si infundarea drumului pe care a apucat-o. In continuare, si de fapt pe tot cuprinsul cartii, autoarea asigura o scriere captivanta, ritmul indeajuns de alert al actiunii, chiar trepidant, imprevizibilul, rasturnarile de situatie, stilul narativ, subiectul, precum si alte ingrediente ce pot fi descoperite numai prin lecturarea romanului constituind tot atatea puncte de interes si atractie pentru cititor. Pentru a descoperi restul detaliilor si deznodamantul cartii, indemnul meu este acela de a nu rata cartea Misterul mortii din strada Jubilee. Pentru a incheia scurta caracterizare a romanului, eu spun ca, desi nu se ridica la inaltimea scrierilor unor maestri ai genului – Agatha Christie, Dorothy Leigh Sayers sau Georges Simenon – este totusi o carte care defineste satisfacator genul romanului politist, componentele specifice acestuia si prezente aici in carte garantand oricui o lectura antrenanta si care nu dezamageste asteptarile unui cititor pasionat de literatura de suspans, atat intinderea romanului cat si raportul calitate/cost fiind apropiate de optim sau chiar optime.
Alexandru Trandafir
[ratings]
