Philip K. Dick – Ubik
In January 06, 2009 in SF
Ubik, alaturi de romane precum Omul din castelul inalt (distins cu premiul Hugo in 1963), Timpul dezarticulat sau Viseaza androizii oi electrice?, este , cu certitudine , una dintre cele mai bune carti scrise de Philip K. Dick, daca nu chiar cea mai buna, fiind declarata de revista Time Magazine in 2005 drept unul din cele mai bune 100 de romane scrise in limba engleza dupa 1923.
Despre Ubik se poate spune ca are la baza, sau macar dezvolta tema din nuvela Ce spun mortii, scrisa in 1964, cu 5 ani inaintea romanului. Aceste doua opere au ca punct comun nu doar ideea de semi-viata si comunicare intre vii si morti (prin criogenie prelungindu-se activitatea cerebrala a celor decedati pentru o perioada nedeterminata), ci chiar si numele unui personaj, Herbert Schoenheit von Vogelsang, in nuvela proprietarul Morgii Fratilor Dragi, iar in roman proprietarul Moratoriumului Preaiubitei Fratii, ambele institutii reprezentand puncte de contact dintre lumea mortilor si cea a celor vii.
Personajul principal din Ubik este Joe Chip, unul din angajatii companiei Runciter Associates, companie condusa de Glen Runciter cu ajutorul sfaturilor primite de la sotia sa decedata, Ella, aflata in semi-viata la Moratoriumul Preaiubitei Fratii din Zurich. Problemele financiare sau de alta natura ale lui Joe Chip indica trasaturile unei persoane comune, simple, fara insusiri extraordinare sau puteri nebanuite. Totusi, functia ocupata in cadrul firmei lui Runciter este una de mare raspundere, el fiind responsabil cu testele de tip electric, efectuate in vederea masurarii fortei campului generat de un anti-psionic (anti-psi sau inertial) sau de un grup de inertiali, putand determina insa si magnitudinea campului electric generat de unul sau mai multe asa-numite “talente” (telepat, esper, precog, animator, parakinezist, etc). In urma acestor teste se iau decizii in vederea recrutarii unor inertiali sau talente.
Intriga este declansata ca urmare a disparitiei semnalului unui telepat esper, pe nume S. Dole Melipone. Ashwood, un telepat angajat de Runciter, va descoperi intre timp existenta anti-talentelor, in persoana unei tinere fermecatoare, Patricia Conley, careia i se propune supunerea la unul din testele lui Joe Chip. Pe langa aceasta, un alt eveniment ciudat se petrece atunci cand, in mijlocul unei discutii intre Glen si sotia sa, peste vocea Ellei se va suprapune vocea unui adolescent, Jory Miller, prezenta tanarului fiind coplesitoare pentru mintea sotiei lui Runciter. Raspunzand unei propuneri de afacere din partea unui misterios Howard, Glen ii va incredinta lui Joe misiunea de a gasi 11 inertiali, care vor fi folositi pentru descoperirea membrilor unei echipe pierdute in momentul infiltrarii sediului lunar al firmei enigmaticului domn Howard. Inertialii nescotesc o serie de indicii asupra deznodamantului dramatic al misiunii si aceasta se soldeaza cu un atentat asupra vietii lui Runciter, Joe Chip si a inertialilor condusi de acestia, dovedindu-se ca totul fusese de fapt o capcana.
In acest roman al lui Philip K. Dick desfasurarea actiunii este caracterizata de pendularea intre starile de realitate si irealitate. Granitele dintre real si inchipuire sunt atat de subtiri si de slab trasate, incat nu doar personajele cartii, ci si cititorii, trebuie sa mediteze la aspectul pomenit, distinctia dintre realitate si fantezie. Ubik este o poveste fascinanta, in care mortii viseaza viii, iar timpul regreseaza, actiunea gravitand intre anii ’90 si anii ’30 iar alaturi de elementele SF pot fi observate si valentele filosofice ale romanului, prin tratarea unor subiecte precum omniprezenta, atotputernicia, atotcunoasterea, creationism, iluzia realitatii samd.
Ubik este unul dintre cele mai bune romane ale lui Dick, daca nu cumva poate concura pentru intaietatea intre capodoperele maestrului genului SF. Pasionatii acestui gen pot fi siguri ca lecturarea cartii nu va insemna o dezamagire. Pentru ceilalti, Ubik prezinta o provocare incitanta demna de luat in considerare. Cu alte cuvinte, indemnul meu este sa nu ratati romanul, deoarece Ubik va reprezenta o aditie de o valoare inestimabila in biblioteca personala.
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Alexandru Trandafir
[ratings]
Alastair Reynolds – Cainii de diamant. Zile pe Turcoaz
In January 05, 2009 in SF
Cainii de diamant. Zile pe Turcoaz de Alastair Reynolds este o carte ce cuprinde de fapt doua nuvele. Am primit cartea prin promotia de Craciun, nu a fost aleasa de mine, ci de editura, si am fost destul de fericit sa vad ca este o carte pe care nu o am deja, insa eram destul de sigur ca nu o voi citi prea curand (cel putin la inceput).
Insa m-am trezit ca am la dispozitie 2 zile mai libere si fiind singura carte de dimensiuni mai reduse pe care o aveam, am decis sa-i dau o sansa. Surpriza a fost destul de mare, caci nu ma asteptam sa ma atraga atat de tare. Din cele doua nuvele, voi prezenta mai mult Cainii de diamant, aceasta fiind preferata mea.
Personajul principal, Richard Swift este abordat de un prieten din copilarie Roland Childe, care se credea ca murise de aproximativ 120 de ani. Asta ar putea sa para putin bizar pentru unii, insa ni se spune ca oamenii au un trai de viata de peste 400 de ani. Ne aflam deci intr-o lume cu un set special de reguli. Roland il ia pe Richard si impreuna cu doctorul Trintignant, ies din oras si se indreapta spre un ascunzis de-al lui Childe. Doctorul Trintignant este un fel de doctor Frankenstein mai modern, ce a experimentat cu atasarea elementelor tehnologice de corpul uman, el insusi ajungand mai mult masina decat om.
Odata ajunsi la destinatie, Richard ajunge sa cunoasca mai multe persoane deosebite. Printre care si Celestine, fosta sa sotie(de care initial nu-si mai aduce aminte). Aceasta are un dar ce se va dovedi sa aiba foarte mare valoare. Celestine a inotat cu jonglerii mintii (obtinem mai multe informatii despre ei in Zile pe Turcoaz), care i-au modificat creierul, in asa fel incat acum este capabila sa inteleaga matematica de nivel foarte ridicat.
Childe le spune tuturor ca familia sa a detinut un mare secret, despre care el a aflat cu greu. Un proiect de explorare. Rezultatele au aparut abia dupa multe generatii, cand Childe a identificat o planeta cu tehnologie extraterestra. Planeta a fost botezata de el Golgotha, este nelocuibila, insa ceea ce o face deosebita este un turn. Childe le arata o iregistrare facuta de o sonda trimisa de el, in care un capitan de nava explica pe scurt ce este turnul inainte de a muri.
Turnul, cu o inaltime de 250 de metri, avea in interiorul sau o multitudine de camere, iar in fiecare camera era o problema de rezolvat. Odata ales raspunsul corect ti se acorda dreptul de a inainta, sau de a te retrage. Insa daca raspunsul era unul gresit, primeai o mustrare usoara la inceput (pierzand un brat sau un picior), dar din ce in ce mai aspra pe masura ce inaintai. De asemenea si problemele deveneau tot mai dificile.
Scopul expeditiei era sa invinga Turnul si astfel, spera Childe, sa colecteze premiul lasat de rasa extraterestra care a construit aceasta cladire, ce se putea dovedi a fi o tehnologie foarte avansata.
Image via Wikipedia
Totul decurge relativ usor la inceput, insa, treptat se schimba regulile Turnului, care pare sa fie viu. Odata cu prima greseala apar si primele victime, iar doctorul isi arata iscusinta inlocuind membrele pierdute cu proteze metalice conectate la sistemul nervos.
Pe masura ce inainteaza, lucrurile iau o intorsatura ciudata, expeditia transformandu-se intr-o poveste macabra. Ambitia si spiritul de competitie ii imping pe Richard si pe Childe spre automutilare.
In urma tuturor sacrificiilor facute, vor reusi ei oare sa ajunga in varful Turnului? Si daca da, care este oare marele premiu ce ii asteapta? Ramane sa luati cartea si sa aflati.
In Zile pe Turcoaz ne intalnim cu doua surori, Niqa si Mina, care lucreaza in cercetare. Ambele sunt fascinate de jonglerii mintii, si la insistentele Minei, decid intr-o zi sa inoate alaturi de ei. Se produce insa un accident si Mina este inghitita de ocean.
Dupa doi ani, Niqa este coordonator al proiectului Stavilarul, ce implica un studiu deosebit asupra jonglerilor. Insa o vizita neobisnuita a unei alte rase aduce mari schimbari pe planeta Turcoaz.
Multumesc cu aceasta ocazie Editurii Nemira pentru o carte excelenta, pentru toate promotiile si pentru interesul pe care il arata fata de cititor.
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Calin Adrian
[ratings]
Philip K. Dick – Clanurile de pe Alpha
In December 22, 2008 in SF
O nouă surpriză plăcută făcută de Editura Nemira cititorilor care apreciază literatura science-fiction de calitate: Clanurile de pe Alpha, carte aparţinând marelui şi Philip K. Dick.
In operele lui Dick, realitatea nu este niciodata ceea ce pare. Nimic nu este absolut sigur, ceea ce iniţial ni se pare un adevăr care nici măcar nu merită pus în discuţie, se poate degrada, transforma şi modifica în mii de feluri până devine orice doreşte autorul. Nu face însă acest lucru prin afirmaţii simple, bazându-se pe libertatea autorului de a spune orice, nu, el ne conduce pas cu pas, prin concluzii logice până ajungem la afirmaţii care deseori lezează aşa-numita judecată sănătoasă.
Să vedem, aşadar cum se joaca Philip K. Dick cu mintea noastră în aceasta carte.
Ce sunt nebunii? Paranoicii? Schizofrenicii? Hebefrenicii? Maniacii? Răspunsul este evident: sunt nişte persoane care au inevitabil nevoie de îngrijire medicală, deoarece, prin natura bolii lor şi-au pierdut simţul realităţii şi reprezintă un potenţial pericol atât pentru cei din jur, cât şi pentru propria persoană. Ce se întămplă, însă dacă admitem că fiecare dintre noi trăieşte într-o lume proprie, în care el însuşi este măsura lucrurilor şi în funcţie de sine stabileşte valoarea, gradul de normalitate, calităţile şi defectele celorlalţi?
O primă concluzie la care ajungem este că, tot aşa cum nouă unii ni se par evident paranoici sau maniaci, la fel putem şi noi să părem în lumea lor cel puţin la fel de bolnavi. Aşa că Philip K. Dick ia un om cât se poate de normal, un om aşezat la casa lui, bine ancorat în realitate, cu o soţie la care ţine şi care, întâmplător este psiholog. Eroului, prin natura meseriei sale nu-i sunt străine lumile virtuale, acesta fiind angajat al CIA. Pe cealaltă parte, ni se prezintă bizara civilizaţie născută pe un satelit ce iniţial fusese colonie a pământului folosit drept sanatoriu. După retragerea autoritaţilor şi a personalului medical, bolnavii s-au organizat în caste – în funcţie de bolile cu care fuseseră diagnosticaţi- şi în decursul a zeci de ani evoluaseră într-o societate complexă.
Două evenimente generează acţiunea cărţii, în primul rând, decizia autorităţilor terestre de a recuceri fosta colonie şi delegarea cu această ocazie a soţiei agentului CIA pentru evaluarea stării psihice a foştilor pacienţi, precum şi decizia acesteia de a divorţa de soţul ei, decizie care generează o serie de manifestări ale eroului Chuck Rittersdorf, care îl califică drept bolnav psihic. După o sumedenie de răsturnări de situaţie, de trădări , de rătăciri în lumi reale sau virtuale – distincţia se diluează puternic – ajungem în situaţia de a simţii dezorientarea eroilor, care iniţial fuseseră convinşi de coincidenţa lumii reale cu lumea percepută de simţurile lor.
În final, cititorul ajunge să-şi pună întrebarea firească: ce-mi garantează că eu sunt sănătos psihic, din moment ce este cât se poate de evident că şi lumea percepută de cei bolnavi coincide cu imaginea lor despre lume? În acelaşi punct conflictual ajung şi personajele cărţii lui Dick şi, în mod surprinzător, cel care iniţial arăta toate simptomele unei sumedenii de boli mentale – obsesii, deprimări, tendinţe suicidale – se dovedeşte a fi sănătos, în timp ce soţia acestuia este diagnosticată ca fiind bolnavă psihic.
Concluzia finală se impune practic de la sine, fără să mai fie rostită, prezentarea simptomelor tuturor bolilor psihice denotă normalitate, asta deoarece mai mult sau mai puţin, fiecare dintre noi are o oarecare doză de obsesii, impulsivităţi, avem idei fixe şi suntem uneori deprimaţi. Din acest punct de vedere, cartea poate fi privită şi ca un avertisment ce ne îndeamnă să nu ne grăbim cu etichetarea semenilor noştri, deoarece tocmai cei care prezintă semnele unei siguranţe de sine exagerate ar putea masca prin asta o suferinţă psihică, pe când cei care prezintă semnele unei boli ar putea avea motive reale pentru acele manifestări.
Noi, trăind realitatea secolului XXI cunoaştem lumile virtuale realizate pe computer. Cu mult înainte, însă ca aceste lumi să prindă viaţă, Philip K Dick reuşea să creeze în faţa ochilor noştri lumi care ar putea liniştit concura şi în ziua de azi, sub aspectul complexitaţii lor cu cele realizate de ciberneticieni, aşa că tot ce pot spune este că acest autor se dovedeşte a fi captivant , fermecător şi impresionant şi cu acesta scriere ca şi cu toate celelalte.
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Bali Feri
[ratings]
Philip K. Dick – Clanurile de pe Alpha
In December 19, 2008 in SF
Cartile lui Philip K. Dick sunt foarte coerente, în sensul ca temele, personajele si uneori chiar situatiile sunt recurente, iar elementul de science fiction ajunge sa fie diluat de permanente întrebari legate de distinctia dintre realitate si iluzie, dintre sanatate psihica si boala, dintre tehnologie si misticism. Dick nu este genul de autor constant cand vine vorba de constructie narativa, de actiunea cartii si de scenariul care sa tina lucrurile sub control. De fapt, scenariul unei carti scrise de el este viu tocmai pentru ca lucrurile scapa de sub control, uneori mai lin, de cele mai multe ori abrupt.
Actiunea din Clanurile de pe Alpha are la baza trei conflicte care ajung sa se intersecteze: cel dintre oameni si alphani, cel dintre locuitorii de pe satelitul Alpha III M2 – fosta colonie psihiatrica a Pamântului, scapata de sub autoritatea acestuia – si oricine ar vrea sa îi controleze, cel dintre Chuck si Mary Rittersdorf – aflati în mijlocul unui divort care se transforma rapid într-o adevarata lupta pe viata si pe moarte.
Cartea nu este unul dintre romanele de mare succes ale lui Philip K. Dick (Omul din castelul înalt, Ubik, Viseaza androizii oi electrice? etc). Din câte stiu eu, Clanurile de pe Alpha nu a ajuns pâna acum sa fie transpusa în vreun film, nici nu am gasit-o în Enciclopedia SF-ului modern a lui Jaques Sadoul, pe care gasit de cuviinta sa o consult. Scris în anul 1964 (imediat dupa acceptarea premiului Hugo pentru Omul din castelul înalt), an al divortului de cea de-a treia sa nevasta, romanul este, cel putin partial, o refulare. Totusi, în spatele cartii sta o idee extrem de interesanta si de seducatoare, în cea mai buna traditie science-fiction: cea a unei societati compuse din 7 clanuri diferite, fiecare suferind de tarele unei anumite maladii psihice (maniaci, paranoici, schizofrenici, obsesivi-compulsivi, depresivi etc.), fiecare cu slabiciunile si punctele forte proprii, reusind cumva sa functioneze împreuna, sa creeze, sa evolueze, sa gaseasca resurse nebanuite pentru a se apara atunci când e nevoie de asta. Si ce înseamna atunci normalitatea, daca nu cumva chiar suma tuturor acestor forte contrare, în cazul unui echilibru oricât de precar?
Regretul meu este ca aceasta idee nu a fost dezvoltata ca tema centrala, ci a ajuns sa fie subordonata acelei refulari de care vorbeam. Toate celelalte elemente SF (nu lipsesc extraterestri telepati, puteri paranormale precum cea de a controla timpul sau clarviziunea, colonizari planetare, simulacre telecomandate etc.) par si ele doar un decor foarte colorat pentru un deznodamânt parca prea rapid si subiectiv. In concluzie, Clanurile de pe Alpha este o carte care te prinde prin ritmul alert si prin deschiderile pe care le face în nenumarate directii, dar te si face sa regreti ca nu au fost urmate pâna la capat.
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Gabriel Nita
[ratings]
