Aurora Liiceanu, Alice Nastase – Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire
In December 02, 2008 in Carti, Romanul de dragoste
Aurora Liiceanu, Alice Nastase – Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire
Motto: Desi se spune ca in orice barbat zace un vanator, un arhetip prea cunoscut, adevarul este chiar pe dos. Femeia este cea care vaneaza barbati. Femeile intra in competitie pentru a-si castiga barbati, iar unde este competitie este lupta, nu prietenie (Aurora Liiceanu).
De ce ar citi un barbat o carte din colectia Damen Tango? Motivele sunt multe, insa sa incerc sa mentionez doar unul: existenta pe coperta acestei carti a unui cuvant magic: iubire. Cand cartea se anunta a fi despre iubire si filosofia acestei sintagme este descrisa de doua femei care par trecute prin viata, atunci e cu atat mai incitanta.
Si am purces, convins ca, pentru prima data, voi avea solutia la intrebarile milenare ale barbatilor: ce isi doresc femeile? Cum le putem intelege? Ce e in mintea lor? Si ce vor de la noi, barbatii? Si ce am gasit? Inca ma gandesc cum sa catagorisesc aceasta carte. Mi-au trecut de-a lungul timpului multe reviste de femei prin mana. Frunzarindu-le, citind un articol-doua, oprindu-ma asupra paginilor (putine) de cultura, satul de multitudinea reclamelor sau a excesului de feminism. Majoritatea micilor subcapitole din “Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire” par a se incadra in articolele si editorialele din acest fel de reviste. Nu degeaba, cele doua autoare fac parte din redactia revistei Tango.
Plec de la posibilitatea de a fi acuzat de misoginism. Numai ca cele doua autoare par a uri pe toata lumea: incepand cu barbatii porci, cu femeile sterse (care fac greseala sa faca uz de sute de mii de cosmeticale), cu femeile prea frumoase (care fac greseala ca nu sunt la fel de sterse ca autoarele), cu homosexualii (care nu isi au locul in societate). Chiar nici un barbat nu merita sa fie iubit pana-n panzele albe? Fraze incepute frumos, romantic, pline de o clasicitate de o sensibilitate rara se incheie cu o concluzie grava si cu atat mai gresita cu cat intreaga constructie isi pierde tot farmecul initial: “Mitul casatoriei in rochie alba, cu lamaita prinsa peste voal, continua sa ne emotioneze, oricat de emancipate si dedulcite la apucaturi liberale am fi. Am fi vrut, fiecare dintre noi, sa iubim nebuneste un singur barbat in viata, sa ne trezim in fiecare dimineata a existentei noastre din dragoste pentru el, sa il dorim dezlantuit in fiecare clipa a destinului nostru. Sa tanjim sa-i purtam lui pruncii in pantece, sa-i stim doar lui, pe dinafara, gustul imbatator. Si sa nu vedem alt barbat niciodata, orbite de o iubire fara margini si fara cusur. Ar fi fost mai simplu, iar inima noastra ar fi fost crutata de multa tristete. Dar, din pacate, se pare ca nici un barbat din lume nu merita sa fie iubit intr-adevar” (Alice Nastase).
Stilul celor doua autoare este un pic diferit. Alice Nastase este mai ludica in exprimare, isi fundamenteaza parerile pe fapte si experiente personale, in timp ce Aurora Liiceeanu, marea admiratoare a psihologiei feminine, este mult mai analitica si filosofeaza asupra fiecarui subiect, trecand peste partea practica a iubirii in cea a teoriei si incercarii de intelegere a formarii sentimentelor. Completarea este reciproca, dar cartea sufera din alt motiv: neimplicare, detasare. Transpusa prin faptul ca nu ofera sfaturi, nu exista concluzii la nici un capitol, ci numai expunere de fapte si teorii pe care le cunoaste toata lumea care este interesata de acest subiect.
Iubirea nu rezista. Cum poate fi combatuta efemeritatea unui sentiment asa de frumos? Cine greseste? Si cum poate fi evitata sau macar iertata aceasta greseala? Cu totii criticam sexul opus. Dar se poate descoperi frumosul din fiecare dintre noi, insa, cum poate fi cultivata aceasta frumusete? “Nu cred ca in dragoste exista alegeri pentru o viata. Nu cred in iubiri eterne care calaresc peste orice obstacole, in amoruri care defriseaza orice incalceli de piedici, in povesti vesnice cu inimi si trupuri pereche.(…) Faptul ca traim inca intr-o lume populata cu barbati care nu isi parasesc nevestele, cu sotii care nu-si abandoneaza copiii si omul de acasa, cu indivizi care nu se smulg cu usurinta dintr-o relatie este o realitate care tine de cu totul alte coordonate ale psihicului uman decat de acelea sentimentale. (Alice Nastase)
Agreabile, pe langa scrisul deseori argumentat statistic al Aurorei Liiceanu, sunt si citatele de la inceputul fiecarui subcapitol din mari autori, artisti sau umoristi, insa simple, frumoase, pline de substanta, desi de multe ori nu au nicio legatura cu ceea ce se discuta in interior. Iata cateva exemple care mi-au atras atentia:
Sunt slaba, probabil. Si ochii mi-s slabi.
Nu deosebesc culorile intermediare.
Pentru ca se lasa iubita de crabi
Mi-e scarba de mare. (Ana Blandiana, Intoleranta)
Nici un barbat sau femeie din lume nu merita lacrimile tale, iar acela care le merita nu te va face sa plangi (Gabriel Garcia Marquez)
Dragostea adevarata e credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva ta insusi, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi.” (Charles Dickens, Marile sperante)
In fiecare noapte te scot din inima mea si in fiecare dimineata te gasesc acolo la loc. (Replica din filmul Pacientul englez)
Opreste trecerea. Stiu ca, unde nu e moarte, nu e nici iubire, si totusi, te rog opreste ceasornicul cu care ne masori destramarea (Lucian Blaga)
Cel mai trist lucru in dragoste este faptul ca de cele mai multe ori sufletul ti-l rapeste exact acela care nu are nevoie de el. (I.L. Caragiale)
Femeile care citesc inca editoriale si articole in revistele speciale editate pentru ele vor fi satisfacute de aparitia acestei carti. Nu stiu, insa, care femeie cu capul pe umeri va avea aceeasi parere. Nu pare decat un compendiu de articole care incearca succesul comercial si, se pare, ca il si reuseste, cartea fiind deseori pe primele locuri intr-un top al vanzarilor dintr-o retea nationala de librarii. Eu personal raman la “Educatie sentimentala” sau la “Despre dragoste”.
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Stefan Ene
[ratings]
Debra Dean, Madonele din Leningrad
In September 02, 2008 in Romanul de dragoste
Pentru iubitorii de arta, volumul Madonele din Leningrad de Debra Dean este o vizita la muzeul Ermitage si o privire cu ochii sufletului asupra unora dintre cele mai importante picturi pe care le-a creat omenirea.
Eroina cartii, Marina, este afectata in ultima parte a vietii de boala Alzheimer, dar reuseste sa-si pastreze intacta o importanta fesca a memoriei din perioada tineretii sale, cand era angajata la muzeu si razboiul al doilea se declansase.
Cartea se vrea o descriere-document a tuturor privatiunilor suportate de oamenii din Leningrad in timpul acestei conflagratii mondiale, cand orasul era izolat de restul tarii, iar singurele semne care ajungeau acolo erau bombele armatei nemtesti aflata in expansiune. Pentru Marina nimic nu mai e important in prezent, lucrurile simple sunt uitate, oamenii isi pierd identitatea, dar tot ceea ce e legat de acel timp capata contur si prinde viata. Iubirea sa pentru operele lui Fragonard, Caraffe, Rembrandt, Rubens, Rafael etc. este o iubire atat de clara, asemanandu-se numai cu iubirea mamei pentru copiii sai.
De teama distrugerii pe care ar putea-o produce bombardamentele, Marina ajuta pana la epuizare la strangerea operelor de arta si depozitarea lor in locuri sigure. Desi peretii sunt goi in salile muzeului, ea stie sa descrie fiecare tablou care a existat inainte pe acesti pereti, percepe culorile si – ce e mai important – simte emotia, pe care ti-o transmite in asa fel, incat e ca si cum privesti opera in sine. In mijlocul acestui zbucium, se tese povestea de dragoste dintre ea si un prieten permanent din copilarie, dar tarele razboiului apar, dupa o noapte de dragoste, el este inrolat si pleaca la razboi. Amanuntele vietii sunt zguduitoare, cei de langa ea mor pe rand, foametea si bolile fac ravagii,ramane singura si grijile se amplifica atunci cand constata ca inauntrul ei palpita o noua viata.
Marina retraieste toate aceste intamplari, cu intoarceri in prezent, unde participa la o nunta in familie si unde i se par straini chiar fiul si fiica ei; numai Dmitri e acelasi, imbatranit acum, iubirea ei pe care a regasit-o dupa terminarea razboiului, intr-un lagar, dupa ce si ea fusese inchisa, si caruia i-a citit mirarea pe fata cand i l-a prezentat pe fiul lor, un baietel speriat si el. Viata de acum e prea linistita pentru amintirile ei. De aceea par a fi lucruri inutile, desi ar vrea sa le tina minte, constata ca nu mai stie nimic despre prezent si e constienta de asta, luptand mereu sa nu observe ceilalti.
Dincolo de amanuntele povestite, de trecerile rapide de la trecut la prezent, de uraciunea razboiului necunoscuta de multi dintre noi si surprinzand prin cinism, ramai fermecat de posibilul refugiu intr-o lume a frumosului care dainuie indiferent de toanele omenirii: evadarea in lumea artei.
Luiza T.
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Camilla Baresani – Iubire la imperfect
In March 21, 2008 in Romanul de dragoste
Un roman cu o actiune circulara, in planuri care se succed si revin destul de haotic, o rusoaica si un italian prinsi intr-o relatie bizara, la distanta, o poveste care pare sa sustina zicala „Rau cu rau, dar mai rau fara rau”. Ea, Galia, ambitioasa, carierista, putin snoaba, cu orientari concrete. El, Stefano, cam visator, oportunist, prea relaxat. O combinatie de prejudecati estice cu rasfat occidental ce starneste diverse conflicte. Dragostea pare sa triumfe, asistam la reimpacare, apoi devenim iarasi martorii unor prejudecati inexorabile, simtim ranchiuna explicita si suntem pusi in fata unei noi rupturi. Iar cercul se rostogoleste continuu….
“Iubire la imperfect” este, din pacate, o scriere imperfecta. Nu ma voi hazarda sa arunc vina direct pe autoare sau numai pe traducator, intrucat nu am citit varianta originala. In cel mai rau caz, cred ca poate fi o combinatie nefericita de greseli de scriere cu lipsa de adaptare literara a translatorului. Exemplificand, mi se pare impropriu sa nu mai ravnesti la dorinte, in conditiile in care “A RAVNI, ravnesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. = A simti un imbold puternic spre un lucru, a dori din toata inima, a jindui sa ajungă la ceva, sa posede ceva; a aspira, a nazui”. Galia spune, la un moment dat: Acum du-le cateva beri, in felul asta ii punem pe picioare si ii taram in restaurant. Adica, daca ii punem pe picioare, de ce ar mai fi necesar sa ii si taram?
La pagina 33, intr-un fragment ce se voia senzual, o scena de dragoste, apare un termen care mie personal imi da fiori, in contextul respectiv: subinghinal.. E ca si cum am viziona, transfigurati, un fragment de film cu un peisaj captivant, avand o melodie serena pe fundal si dintr-o data ar aparea in cadru un organ baltind in sange… O alta exprimare rudimentara gasim la pagina 40 si ma gandesc la probabilitatea destul de mare a unei traduceri in romana din engleza si nu direct din italiana (poate din aceasta cauza sa se fi deformat esenta cuvintelor si sa se fi alterat stilul?) – Cu mintea involburata de gandurile acelea, care erau oricum, numai vesele nu(…) … Ceva mai incolo, aflam ca mana s-a vazut constransa sa remedieze neprevazuta scena de striptease (no comment).
“Iubire la imperfect” nu este un roman de care nu te vei putea dezlipi. S-ar putea sa-l lasi din mana dupa primele 15 pagini sau, la fel de bine, sa devii intrigat si sa insisti totusi sa descoperi ce vrea cartea asta sa-ti transmita, pana la sfarsit. S-ar putea sa-ti lase un gust amar, daca te asteptai la o actiune iesita din comun sau la o scriere sensibila, ori cel putin ingrijita. Insa daca vrei sa parcurgi ceva usor, fara implicatii afective si fara mari pretentii, o vei bifa probabil in lista titlurilor citite.
Alina Calin
[ratings]
Aurora Liiceanu, Alice Nastase – Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire
In March 04, 2008 in Carti, Romanul de dragoste
Aurora Liiceanu, Alice Nastase – Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire
Doua ipostaze, „bine” si „rau”.
Dincolo de ele, sau de undeva din mijloc, doua stiluri transpar. Diferite. Unul tehnic, analitic, bine documentat, pertinent. Celalalt – sensibil, putin ludic, cu ancorari zdravene in „altceva”, „altcandva” si „altcumva”.
O incercare de incadrare, de definire, de clasare. O alta incercare, de transcedere, de asumare constiincioasa si personalizata, usor eufemizata. Cuminte, cateodata. Razvratit, de cele mai multe ori.
Si totusi evidenta nu e deloc ignorata, ea tasneste mereu de sub randuri. Ne-am resemnat cu ea. Ne face insa bine sa stim ca se poate si altfel. Ne face bine sa stim ca a existat, candva, macar o pornire aparte. Conturata sau nu, un simplu fum sau intamplare, e inca vie intre paginile inchipuite ale mintii noastre. Si asta ne face mai bogate.
Subiecte aparente – iubirea, femeia, barbatul, viata. Idee subterana: o cautare a sinelui, o pendulare intre vis si experienta, intre perspective de invidiat si desert in suflet. Nimic nu e bine, nimic nu e rau. Doar este. Si asta conteaza, imens.
Diversiune, peripetie, hazard. Lume contemporana, labirint si simtire. Multa simtire.
Doua experiente distincte, un psiholog si un jurnalist. Complementare. Benefice.
Cum e femeia care isi insuseste problematica din carte? Expansiva, acaparatoare, bine ghidata sau pur si simplu o mica rozatoare de birou, rosind amarnic in fata unui banal articol despre sex…
Titlurile capitolelor, trimiteri catre cultura larga – carti notorii, zicale si citate. Abordabile. Universale. La fel si experienta. Si tumultul.
Idealul ma poate insoti pe drumul instrainarii mele de emotia reala, imi poate oferi protectie si confort, nu ma cearta cand vin prea tarziu de la serviciu si sa multumeste cu intalniri fugare, printre crampeie de vise razlete. Ma lasa sa-l accept, sa-l recreez, sa-l compar. Si e bine. Sau e rau. Nu conteaza. Dincolo de asta, doar regasirea. Ca despre ea vorbim atat.
Alina Calin
[ratings]
