Aurora Liiceanu, Alice Nastase – Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire
Motto: Desi se spune ca in orice barbat zace un vanator, un arhetip prea cunoscut, adevarul este chiar pe dos. Femeia este cea care vaneaza barbati. Femeile intra in competitie pentru a-si castiga barbati, iar unde este competitie este lupta, nu prietenie (Aurora Liiceanu).
De ce ar citi un barbat o carte din colectia Damen Tango? Motivele sunt multe, insa sa incerc sa mentionez doar unul: existenta pe coperta acestei carti a unui cuvant magic: iubire. Cand cartea se anunta a fi despre iubire si filosofia acestei sintagme este descrisa de doua femei care par trecute prin viata, atunci e cu atat mai incitanta.
Si am purces, convins ca, pentru prima data, voi avea solutia la intrebarile milenare ale barbatilor: ce isi doresc femeile? Cum le putem intelege? Ce e in mintea lor? Si ce vor de la noi, barbatii? Si ce am gasit? Inca ma gandesc cum sa catagorisesc aceasta carte. Mi-au trecut de-a lungul timpului multe reviste de femei prin mana. Frunzarindu-le, citind un articol-doua, oprindu-ma asupra paginilor (putine) de cultura, satul de multitudinea reclamelor sau a excesului de feminism. Majoritatea micilor subcapitole din “Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire” par a se incadra in articolele si editorialele din acest fel de reviste. Nu degeaba, cele doua autoare fac parte din redactia revistei Tango.
Plec de la posibilitatea de a fi acuzat de misoginism. Numai ca cele doua autoare par a uri pe toata lumea: incepand cu barbatii porci, cu femeile sterse (care fac greseala sa faca uz de sute de mii de cosmeticale), cu femeile prea frumoase (care fac greseala ca nu sunt la fel de sterse ca autoarele), cu homosexualii (care nu isi au locul in societate). Chiar nici un barbat nu merita sa fie iubit pana-n panzele albe? Fraze incepute frumos, romantic, pline de o clasicitate de o sensibilitate rara se incheie cu o concluzie grava si cu atat mai gresita cu cat intreaga constructie isi pierde tot farmecul initial: “Mitul casatoriei in rochie alba, cu lamaita prinsa peste voal, continua sa ne emotioneze, oricat de emancipate si dedulcite la apucaturi liberale am fi. Am fi vrut, fiecare dintre noi, sa iubim nebuneste un singur barbat in viata, sa ne trezim in fiecare dimineata a existentei noastre din dragoste pentru el, sa il dorim dezlantuit in fiecare clipa a destinului nostru. Sa tanjim sa-i purtam lui pruncii in pantece, sa-i stim doar lui, pe dinafara, gustul imbatator. Si sa nu vedem alt barbat niciodata, orbite de o iubire fara margini si fara cusur. Ar fi fost mai simplu, iar inima noastra ar fi fost crutata de multa tristete. Dar, din pacate, se pare ca nici un barbat din lume nu merita sa fie iubit intr-adevar” (Alice Nastase).
Stilul celor doua autoare este un pic diferit. Alice Nastase este mai ludica in exprimare, isi fundamenteaza parerile pe fapte si experiente personale, in timp ce Aurora Liiceeanu, marea admiratoare a psihologiei feminine, este mult mai analitica si filosofeaza asupra fiecarui subiect, trecand peste partea practica a iubirii in cea a teoriei si incercarii de intelegere a formarii sentimentelor. Completarea este reciproca, dar cartea sufera din alt motiv: neimplicare, detasare. Transpusa prin faptul ca nu ofera sfaturi, nu exista concluzii la nici un capitol, ci numai expunere de fapte si teorii pe care le cunoaste toata lumea care este interesata de acest subiect.
Iubirea nu rezista. Cum poate fi combatuta efemeritatea unui sentiment asa de frumos? Cine greseste? Si cum poate fi evitata sau macar iertata aceasta greseala? Cu totii criticam sexul opus. Dar se poate descoperi frumosul din fiecare dintre noi, insa, cum poate fi cultivata aceasta frumusete? “Nu cred ca in dragoste exista alegeri pentru o viata. Nu cred in iubiri eterne care calaresc peste orice obstacole, in amoruri care defriseaza orice incalceli de piedici, in povesti vesnice cu inimi si trupuri pereche.(…) Faptul ca traim inca intr-o lume populata cu barbati care nu isi parasesc nevestele, cu sotii care nu-si abandoneaza copiii si omul de acasa, cu indivizi care nu se smulg cu usurinta dintr-o relatie este o realitate care tine de cu totul alte coordonate ale psihicului uman decat de acelea sentimentale. (Alice Nastase)
Agreabile, pe langa scrisul deseori argumentat statistic al Aurorei Liiceanu, sunt si citatele de la inceputul fiecarui subcapitol din mari autori, artisti sau umoristi, insa simple, frumoase, pline de substanta, desi de multe ori nu au nicio legatura cu ceea ce se discuta in interior. Iata cateva exemple care mi-au atras atentia:
Sunt slaba, probabil. Si ochii mi-s slabi.
Nu deosebesc culorile intermediare.
Pentru ca se lasa iubita de crabi
Mi-e scarba de mare. (Ana Blandiana, Intoleranta)
Nici un barbat sau femeie din lume nu merita lacrimile tale, iar acela care le merita nu te va face sa plangi (Gabriel Garcia Marquez)
Dragostea adevarata e credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva ta insusi, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi.” (Charles Dickens, Marile sperante)
In fiecare noapte te scot din inima mea si in fiecare dimineata te gasesc acolo la loc. (Replica din filmul Pacientul englez)
Opreste trecerea. Stiu ca, unde nu e moarte, nu e nici iubire, si totusi, te rog opreste ceasornicul cu care ne masori destramarea (Lucian Blaga)
Cel mai trist lucru in dragoste este faptul ca de cele mai multe ori sufletul ti-l rapeste exact acela care nu are nevoie de el. (I.L. Caragiale)
Femeile care citesc inca editoriale si articole in revistele speciale editate pentru ele vor fi satisfacute de aparitia acestei carti. Nu stiu, insa, care femeie cu capul pe umeri va avea aceeasi parere. Nu pare decat un compendiu de articole care incearca succesul comercial si, se pare, ca il si reuseste, cartea fiind deseori pe primele locuri intr-un top al vanzarilor dintr-o retea nationala de librarii. Eu personal raman la “Educatie sentimentala” sau la “Despre dragoste”.
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte (II)“
Stefan Ene
[ratings]
Sunt de acord cu autorul articolului de mai sus. Cred ca femeile merita carti mai bune, scrise de femei si in egala masura de barbati ,carti care sa nu sufere asa cum spune autorul de mai sus de”neimplicare, detasare……si care “nu par decat un compendiu de articole care incearca succesul comercial ….”
Spre rusinea mea ,pana acum o luna nu citisem nici un numar al revistei Tango.Am mers la un targ de carte, la un festival si acolo, am cumparat o carte editata recent de editura Tango( cartea cu pricina, am citit-o in vreo 2 ore si am fost profund mirata ,ca in postfata se scria ca autoarea scrie ascultand vocile maestrilor secolului trecut,intre care se regasescc ecouri surde, viii din proza Virginiei Woolf etc. Mie mi se pare ca respectiva carte nu are absolut nici o legatura, inspiratie sau asemanare cu proza marii scriitoare engleze, si probabil ratiuni comerciale au determinat respectiva comparatie… ), si am luat si cateva numere mai vechi ale revistei Tango. Ulterior ,mi-am cumparat si ultimul nr. al revistei. Am incercat, am citit tot, inclusiv editorialele, chiar si “discutiile la cafea”, pe diverse subiecte, timp de cateva saptamani. Am citit articole despre cele care scriu in revista, pareri pro si contra despre ele, am citit despre copiii si despre iubirile lor.
Apoi, m-am oprit. Ceva dinauntrul meu m-a oprit. Anumite articole ma interesau, dar cele mai multe dintre ele nu-mi spuneau ceva.Nu ma ajutau sa devin mai buna, nu ofereau decat expunerea unor teorii personale. Nu sunt adepta teoriilor feministe. Am o meserie grea, lucrez numai cu oameni, care sunt in egala masura femei si barbati, mai buni sau mai putin buni,fiecare cu imperfectiunile, suferintele si cu frumusetea lor.Trebuie sa citesc foarte mult, sa gasesc solutii, sa muncesc foarte mult pt. un rezultat normal.Nu ma ajuta cu nimic sa citesc despre barbatii porci, despre iubirea care nu rezista, despre faptul ca ca nici un barbat din lume nu merita sa fie iubit intr-adevar samd. Vreau sa citesc despre frumusetea lumii, a naturii, despre faptele marunte ,repetitive care se fac in fiecare zi si care schimba fata lumii-acele picaturi de apa, fara de care oceanul ar fi mai sarac-, (maica Tereza), despre realizari ale stiintei, medicinei, despre tineri minunati, ( asa cum este fiul meu de 19 ani!)care traiesc langa noi, despre solutii la probleme grave. Raman la romanele istorice ale lui Vintila Corbu, la L. Durell, la EM Remarque, la Virginia Woolf , la Nichita, Eminescu, Rebreanu, Preda , la o literatura universala care nu conteza ca este scrisa de femei sau barbati.Citesc si despre moda,despre arta, imi place mult sa desenez,iubesc culorile si pe poeta ,prozatoarea si pictorita Margareta Sterian. Cred in femeia creator,in orice domeniu, chiar daca nu sta in fata calculatorului pe chat, chiar daca nu ne povesteste iubirile ei si nu ii cunoastem frustrarile.
Am invatat atat acasa, cat si in profesie ca oamenii vor implicare, solutii, fapte, ca s-au saturat de vorbe si intrebari retorice. Eu nu ma regasesc in aceea carte
Mi-am cumparat si eu cartea. Citind recenzia si comentariul de mai sus, poate ca asteptarile sunt prea mari de la aceasta carte, asteptam sa ni se ofere solutii dinspre exterior la problemele noastre sufletesti, dar calea se afla in noi, fiecare om are adevarul lui.
Am citit cartea si mi-a placut. Mi-a placut pentru franchetea cu care ilustreaza unele aspecte ale vietii noastre, ale fiecaruia dintre noi, tonul deschis, neambiguu al mesajului, regretele nedisimulate, sentimentele fruste carora noua poate cateodata ne este teama sau jena sa le dam glas, cartea e un forum, un blog al trairilor pe palierul sentimentelor fata de aproapele nostru. Ceea ce m-a facut sa citesc ‘cartea da capo al fine’ intr-o seara a fost ca ma simtit atat de bine vazand scrise mare parte dintre greselile sau hai sa le zic alegerile propriei vieti, si asta mi-a placut. M-a si durut, dar mi-a placut cu toate acestea. Am descoperit scris in carte un lucru pe care-l repet de ceva ani incoace prietenilor mei si anume ca astazi, barbatul este sexul slab, din toate punctele de vedere, si, desi sunt barbat si am mai si sarit bine de un trimestru de viata recunosc cu privirea pironita in mocheta ca Lumea apartine femeilor, ele dau viata, ele transpun divinitatea in material si, sunt mai sensibile, mai frumoase si totodata mai curajoase, mai puternice si mult mai actuale decat purtatorii traditionali de nadragi. Asta e. Cititi cartea, o sa va placa! Nu va va schimba viata, nu e o carte de rascruce e o carte de constientizare poate , dar de aduceri aminte cu siguranta.
mie imi place de alice nastase si felul ei de exprimare si de a gandi
Adauga un comentariu