Salvador Plascencia – Oamenii de hartie
In June 29, 2009 in Literatura contemporana
Literatura, pictura, muzica, parfumuri adanci, toate impletite si armonizate intr-una din cele mai speciale carti ale timpurilor noastre… Oamenii de hartie ai lui Salvador Plascencia nu sunt altceva decat niste fiinte extrem de sensibile dar incredibil de puternice, atat in sensibilitatile lor, cat si in darzenia cu care si le apara. Oamenii de hartie nu iubesc decat o data; o iubire sfasietoare care le domina viata si-i alieneaza. Forta sentimentelor este atat de mare, incat provoaca mutatii de un suprarealism crud, rasucit, insa, jucaus spre gluma: “Ii trecea mana prin parul care nu era moale sau sleampat sau matasos, ci era putin aspru si i se incurca printre degete. Un par atat de placut la atingere incat l-a lasat pe cardinal fara amprente si fara liniile vietii, lucru care ii cam punea in incurcatura pe detectivi si pe ghicitorii in palma”. Traite la intensitate maxima, dragostea si sexualitatea sunt in unele zone de o acuitate dureroasa, pe care o simtim cu intreaga noastra fiinta: mainile se zgarie in muchiile ascutite ale femeilor de hartie, saruturile pasionale declanseaza hemoragii care raman rani deschise luni intregi; dragostea este chinuita, apasatoare, acaparanta.
Dorinta de dragoste declanseaza in personalitatile puternice o tristete grea, apasatoare. Pentru a scapa de ea, pentru a o uita sau a o ascunde, pentru a-si invia simturile ucise, oamenii aplica metode extreme, descrise cu un realism dureros: se ard, se inteapa cu pumni intregi de viespi, mesteca lamai verzi pana cand li se macina dantura, se ascund sub placi uriase de plumb. Tristetea isi gaseste cauza primordiala in planeta Saturn care, atotputernica si atotstiutoare, vegheaza permanent asupra omenirii. Pentru a scapa de aceasta obsedanta supraveghere oamenii pornesc un adevarat razboi, se baricadeaza in case captusite cu plumb, iar cand ies din casa trebuie sa nu se gandeasca la nimic pentru a nu furniza nicio informatie acestui “Big brother” care se identifica uneori cu planeta Saturn, alteori cu scriitorul insusi, inoportun si exasperant in incercarea lui de a surprinde lumea cat mai in detaliu.
Desi abordeaza subiecte profunde, cartea lui Salvador Plascencia este departe de a fi greoaie sau plicticoasa. Se remarca prin scenele suprarealiste dublate de un umor de cea mai buna calitate: “O bucata de cer ii cazuse in spate, invinetindu-l pe sira spinarii si zdrobindu-i cartonul de oua pe care-l avea in mana”. Inovatoare prin subiect si scriitura, “Oameni de hartie” frapeaza si prin forma: copilul Nostradamus sterge gandurile si vorbele oamenilor asa cum placile grele de plumb impiedica spionarea vietilor acestora, iar acest lucru este exprimat in carte prin pasaje intregi acoperite de plumbul negru al tiparului; apar schite, desene stangace, aceeasi scena redata din perspectiva mai multor personaje, dispuse in pagina sub forma de coloane de ziar, toate acestea conferind cartii un ritm aparte.
[ratings]
Raluca Poenaru
Michael Chabon – Povestiri incredibile
In June 25, 2009 in Literatura contemporana
Volumul I al antologiilor lui Michael Chabon, Povestiri incredibile, aparut la Nemira in 2005 (in original volumul X, publicat in 2002) reuneste autori de marca precum Stephen King, Elmore Leonard, Kelly Link, Michael Moorcock, Jim Shepard, Laurie R. King, Harlan Ellison sau Michael Crichton, alaturi de scriitori mai putin cunoscuti, dar cu real talent si potential de dezvoltare a unei cariere de referinta in lumea literara.
Inca de la prima coperta iti este atrasa atentia, The Times rezumand inspirat, in putine cuvinte, impresia lasata de culegerea lui Chabon: “Eclectica, excentrica, socanta.”. Povestirile de aici pot fi incluse in mai multe genuri si subgenuri literare, de la science fiction, fantasy, horror, pana la scrieri western, politiste sau de aventuri. Suspansul, impreuna cu fantasticul si teroarea din povestile macabre cuprinse in aceasta antologie pot fi garantia ca interesul cititorului pentru lectura respectiva se mentine la cote inalte de la inceput pana la sfarsit, iar urmarea este ca orice pasionat de astfel de lecturi va aprecia diversitatea vocilor si autorilor, noile stiluri si topici narative creand fenomenul literar McSweeney’s.
Primul volum din Colectia McSweeney’s, publicat in limba romana la Nemira, incepe cu povestirea Tedford si megalodonul a lui Jim Shepard, in care personajul principal este Roy Tedford, un fost student al lui J.H. Tate – arheolog implicat in descoperirea unor situri care puteau ascunde fosile ale unor creaturi preistorice sau despre care se banuia ca disparusera de oarecare timp. Dupa ce Tate descopera un urias dinte intr-unul din siturile cercetate, apartinand probabil lui Carcharodon Megalodon – Marele Colt -, stramosul Marelui Rechin Alb, dar de trei ori mai mare decat acesta, Tedford isi asuma misiunea de cautare a unui exemplar viu din specia despre care se credea ca este o simpla relicva a istoriei. Constient sau nu de riscurile asumate, eroul, Tedford, actioneaza oarecum asemanator cu personajul principal din cartea lui Herman Melville, Moby Dick, desi eventuala intalnire cu o astfel de creatura e aproape sigur fatala, sansele de a scapa cu viata tinzand spre zero. Unul din motivele pentru care eroul va capata o dorinta si incredere mai mare pentru realizarea unei descoperiri epocale este si vestea intamplarilor stranii petrecute in timpul unei partide de pescuit, atunci cand pescarii din Warrnambool au scapat cu greu de la moarte dupa ce vasul lor a fost atras intr-un vartej misterios care a inghitit navoadele si cainele care-i insotea. La fel ca in romanul Moby Dick, eroul acestei povestiri, Tedford, pare blestemat sa-si urmeze destinul harazit, si anume intalnirea cu o creatura infioratoare, Megalodonul. Actiunea se petrece undeva la inceputul secolului XX, in zona sudica a Australiei, partial chiar Antarctica. Pentru aflarea finalului captivant trebuie doar sa lecturati povestirea.
In Lacrimile lui Squonk si ce s-a mai intamplat dupa aceea, de Glen David Gold, actiunea se desfasoara in timpul primului razboi mondial si imediat dupa, iar povestea fiind cea a familiei Nash, care sustinea spectacole de circ in mai multe orase ale SUA, din spectacole facand parte si elefantul Mary. Intriga scrierii este actul inexplicabil, la inceput, al elefantului dresat de angajatul Bales, de atacare si ucidere a unuia dintre spectatorii veniti la circ. Citind aceasta povestire vei afla restul detaliilor, rolul avut de Bales in poveste, motivele comportamentului elefantului Mary la vederea anumitor spectatori, trecutul lui Bales si al elefantului-femela Mary, urmarile asupra afacerii familiei Nash, dar poti afla in acelasi timp si cum se aplica vorbele “memorie de elefant” in cazul scrierii de fata.
In Albinele, povestirea lui Dan Chabon, ni se prezinta drama psihologica a lui Gene, care si-a abandonat fosta sotie si fiul, iar actuala familie, sotia Karen si fiul Frankie, prin mimica si gestica lor, ii trezesc remuscarile si amintirile neplacute, Frankie devenind treptat in mintea lui Gene un alter ego al fiului despre care nu mai stia nimic. Tipetele din ce in ce mai dese in toiul noptii ale lui Frankie il exaspereaza pe Gene, consultarea unui medic pentru a rezolva aceste inconveniente devenind solutia de comun acord luata de soti pentru copilul lor. Zgomotele si bazaielile simtite de Frankie in interiorul craniului, asemanatoare celor ale albinelor, pot fi o metafora, dar din punct de vedere medical starea copilului se prezinta bine, conform doctorului. Un moment important al intrigii este primirea unui telefon neasteptat de catre familia lui Gene. DJ, fiul lui Gene despre care acesta nu mai stia nimic, se dovedeste a fi apelantul necunoscut, turnura pe care viata familiei actuale a lui Gene o ia definindu-se drept tragica si edificatorie pentru morala care probabil se doreste a se transmite cititorului. Oricum, un horror psihologic remarcabil.
Blana de pisica, scrierea lui Kelly Link, se incadreaza in categoria operelor fantasy, aventurile prin care trec personajele fiind extrem de bizare si atragatoare pentru cititor. Printre personaje se numara vrajitoare, pisici, printi, printese, iar decorul este partial specific basmelor – case ca niste castele, paduri tainice, colibe de vrajitoare etc. – . Stilul aparte plin de bizarerie sau insolit al autoarei e garnisit cu nume comice sau chiar ironice de personaje – baietelul Small, inteleapta si experimentata pisica-vrajitoare numita Razbunarea-vrajitoarei, care trebuia sa fie ajutata de Small in misiunea de razbunare a vrajitoarei-mama, otravita de adversarul sau, vrajitorul Lack. Ni se spune deci povestea baiatului Small, care creste cu dorul de a-si revedea mama-vrajitoare, dar si a altor personaje, Flora si Jack, fratii sai, sau cea a printesei Margaret.
Elmore Leonard, prin povestirea lui, Cum si-a schimbat Carlos Webster numele in Carl si a devenit un faimos om al legii in Oklahoma, nu va dezamagi fanii westernului, scrierea prezenta aici beneficiind de toate atributele necesare genului – descrierea lumii specifice vestului salbatic, eroi sau oameni ai legii care isi respecta principiile pana la capat, anti-eroi care jefuiesc, omoara nevinovati sau fac alte lucruri daunatoare societatii, suferinta indienilor care se ciocnesc de lumea si obiceiurile albilor etc. Va sugerez sa lecturati o poveste captivanta, care va va impresiona prin expunerea principiilor morale si a tariei de caracter necesare in vestul salbatic, pe langa parcurgerea drumului initiatic de catre Carlos Webster, nevoit sa rezolve problema bandei de infractori (criminali, hoti etc.) condusa de Frank Miller. De apreciat si aceasta scriere a lui Elmore Leonard, celebru pentru romanele, nuvelele si opera sa western.
In Generalul, de Carol Emshwiller, ni se prezinta fuga unui general important dintr-o armata si ascunderea lui in munti, la niste persoane obisnuite cu traiul greu din zonele montane. Urmarit de dusmanii din armata adversa, care il cauta cu zel nemasurat, generalul respectiv realizeaza faptul ca atrage primejdia si asupra gazduitorilor sai, asa ca va intra intr-un impas, decizia pe care o va lua, oricare ar fi, avand repercusiuni negative din orice perspectiva ar privi lucrurile. Suspansul de pe intreg parcursul nuvelei, ca si tensiunea sau emotiile resimtite de personaje sunt tot atatea garantii pentru o lectura de calitate inalta.
Neil Gaiman, in povestirea cu aspect metaforic Ora inchiderii, relateaza depre povestile spuse la un bar de un grup de prieteni, in care regasim elemente specifice fantasy-ului sau horror-ului, avand in vedere ca rolul central il are povestea personajului principal, care a mers impreuna cu trei amici mai mari, atunci cand era copil, in gradina unei casute aparent abandonate. Aspectul incitant al povestii era tentatia celor patru protagonisti de a afla ce secrete ascundea respectiva casuta sau conac, avand in vedere trasaturile incedibile si anacronice, desprinse parca din perioada gotica. Pentru a afla cum se termina povestea, va invit sa nu ratati povestirea Ora inchiderii.
Altfel, haosul, povestire de Nick Hornby, atrage cititorul intr-o scriere cu accente psihologice, in care personajul central, un adolescent, face o achizitie care ii schimba viata, un aparat video ceva mai special, care poate derula emisiunile si programele de la televizor inainte, telespectatorul care foloseste aparatul respectiv putand vedea, practic, stiri sau noutati despre lume, filme etc. care se vor realiza sau petrece luna, anul sau deceniile urmatoare, cunoscand astfel cursul sau mersul evenimentelor din lume cu mult inainte sa se petreaca. Terifianta este insa descoperirea faptului ca sfarsitul lumii este mult mai aproape decat ai fi crezut, iar acest lucru implica unele momente de reflectie sau meditatie asupra vietii si importantei fiecarei clipe. In acelasi timp, ni se prezinta si sentimentele specifice varstei, adolescentul respectiv simtind o puternia atractie fata de Martha, o colega din orchestra in care se inscrisese, o framantare in plus pentru personajul principal, pe langa lucrurile aflate cu aparatul video.
Nuvela Povestea lui Gray Dick, de Stephen King, reprezinta o mica parte din universul western fantastic al seriei Turnul Intunecat, din care face parte si Pistolarul, recent aparut la Nemira, actiunea concentrandu-se in jurul mitului lui Gray Dick, cel care l-a ucis pe Lordul Grenfall. Intriga insa nu se incheie aici, deoarece Roland Deschain, aflat in oraselul Eisenhart, asista la expunerea integrala a povestii respective, conform careia Domnita Oriza, frumoasa fiica a lordului Grenfall, decide razbunarea tatalui, prin uciderea lui Gray Dick. Pentru acest lucru, eroina povestii foloseste o stratagema plina de viclenie si iscusinta, facand o propunere tentanta ucigasului tatalui ei. Arma folosita la indeplinirea razbunarii era reprezentata de o farfurie speciala, cu unele margini zimtate, cu rol de tais extrem de eficient, putand decapita cu usurinta o persoana in cazul in care se utiliza corespunzator. Pentru exemplificarea adevarului povestii, doamna Eisenhart ii ofera lui Roland o proba din arta manuirii acelei arme, farfuria denumita Oriza, dupa numele celebrei eroine. O scriere extrem de incitanta, marca S.K.
Cazul solnitelor, de Aimee Bender, e o povestire politista, in care un cuplu excentric, a carui pasiune era colectionarea unor solnite pentru sare si piper, este gasit ucis in propria casa. In timp ce o jumatate a cuplului nu avea acceptul doctorilor la cantitati insemnate de piper in mancare, cealalta jumatate nu putea asimila cantitati crescute de sare in hrana ingurgitata. Desi la prima vedere poate fi vorba de un accident, prin incurcarea solnitelor intre membrii cuplului, ancheta politistilor ascunde destule surprize.
Sherman Alexie realizeaza o povestire horror remarcabila, Dansul nalucilor, in care personaj principal este un agent FBI, Edgar Smith, acesta descoperind ca are unele puteri nebanuite. Visul lui in legatura cu masacrul de la Little Big Horn, in care apare si generalul Custer, survine in noaptea in care doi politisti din Montana vor muri intr-un mod inimaginabil de odios. Unul dintre cei doi politisti avea antipatii extreme pentru indieni, brutalizand chiar inainte de a muri un oarecare indian. Avem de-a face cu o armata de zombie indieni porniti impotriva albilor, cu scopul de a razbuna soarta avuta in lupta de la Little Big Horn de pieile-rosii.
Adio acestora!, de Harlan Ellison, este o povestire cu tente fantastice, partial chiar filosofice si psihologice, in care personajul principal, Colman, ia parte la o calatorie incredibila, in care cititorul regaseste mostre savuroase de umor, caracteristice unor filosofi sau filosofii diverse.
Mormantul privat nr. 9, nuvela scrisa de Karen Joy Fowler, se inscrie in categoria scrierilor horror sau fantastice de calitate, cu adevarat succes la public, aparitia unei ‘mumii’ insemnand unul din punctele forte ale scrierii, alaturi de intriga si restul personajelor.
Insemnari despre Albertine, de Rick Moody, este o alta scriere captivanta, cu intriga solida si personaje pe masura.
Agentul martian, o poveste de iubire interplanetara , nuvela lui Michael Chabon, spun eu ca este o alegere fericita pentru incheierea in forta a acestei antologii, trasaturile unei scrieri istorice, sf, fantasy sau de dragoste impletindu-se de minune, ca si in alte cazuri, pentru constituirea unei povesti bine inchegate, cu intriga si personaje pe masura asteptarilor cititorilor pasionati de astfel de scrieri.
Si restul povestirilor sau nuvelelor despre care nu am mentionat nimic sunt indeajuns de valoroase din punctul de vedere al scrierii, incat cel care le-a citit sa nu regrete timpul pus la dispozitia lor, acesta ramanand totodata placut impresionat, la fel ca si in cazul celor despre care am amintit in recenzia mea.
Concluzia, dupa terminarea lecturarii acestui volum, poate fi doar una, aceea ca a meritat sa aloci o parte din timpul tau liber unei antologii speciale, care a satisfacut pe deplin gusturile unui cititor pretentios pentru ceva nou in literatura mondiala contemporana. De aceea, valoarea scrierilor din volumul de fata ma fac sa fiu de acord cu cei de la New York Times, atunci cand afirma despre Colectia McSweeney’s: ” Traditie si experiment – proza scurta a ajuns din nou in prim-planul literaturii contemporane.”. Lectura placuta !
[ratings]
Alexandru Trandafir
Julian Barnes – Scrisori de la Londra
In June 04, 2009 in Literatura contemporana
Julian Barnes este unul dintre cei mai renumiti scriitori contemporani britanici, recunoasterea valorii acestui scriitor infaptuindu-se prin decernarea a numeroase premii, pentru scrieri cum sunt Papagalul lui Flaubert sau Metroland, dar si prin titlurile acordate de statul francez, in 1998 titlul de Chevalier des Arts et des Lettres (in acelasi an apare romanul Anglia, Anglia) si in 2004 titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. Printre operele lui Julian Barnes aparute la Nemira in colectia Babel se pot enumera, pe langa Scrisori de la Londra, multe carti cu o valoare literara ridicata, precum Cafe au lait, Tour de France, Arthur & George s.a.m.d.
Scrisori de la Londra reprezinta o colectie de eseuri si articole, realiste si amuzante totodata, despre trasaturile specifice societatii britanice, in ansamblul ei, vizand nu doar istoria, ci si prezentul politic, economic sau cultural al natiunii care formeaza Regatul Unit. Printre “capitole” intalnim titluri spumoase, cum ar fi Fals!, Doamna Thatcher descopera ca lumea e anapoda, John Major face o gluma, Ambuteiaj la palatul Buckingham, Ministrul de finante cumpara niste sticle cu vin rosu, Broscoiule! Broscoiule! Broscoiule!, Stang-drept, stang-drept: Tony Blair intra in scena, alaturi de altele cel putin la fel de savuroase si captivante din punctul de vedere al cititorului.
In orice caz, Julian Barnes nu dezamageste deloc pasionatii de o lectura in care satira, umorul si pe alocuri ironia sunt la ele acasa, Scrisori de la Londra fiind o carte care nu duce lipsa de elementele atractive ale stilului dezvoltat de Barnes, iar rafinamentul si subtilitatea glumitelor insirate, plus portretizarea unor personalitati politice, prin punctarea mai ales a slabiciunilor si defectelor, asigura un adevarat deliciu pentru oricare cititor. Stilul satiric-pamfletar, garnisit cu umor si ironie, are totusi un realism aparte, posibil chiar si rol moralizator, tintele fiind in general politicienii si cei care detin controlul economiei, oamenii cu bani, aceste categorii sociale avand o importanta covarsitoare in bunul mers al unei societati. De aceea ni se mentioneaza si capacitatile sau studiile avute de politicieni precum John Major, sau afaceristi ca Mohamed Al-Fayed, pentru a vedea ca puterea politica sau economica inseamna un pericol, atunci cand cei care fac regulile jocului, cum se spune, sunt persoane iresponsabile, escroci sau conducatori interesati doar de binele lor, nu si de cel al votantilor, problemele alegatorilor sau ale intregii populatii reprezentand punctele principale de interes, in mod normal, ale politicianului. Lupta politica dusa de sustinatorii doamnei Margaret Thatcher, prim-ministru vreme de peste 11 ani, incepand cu 1979, impotriva opozantilor acesteia, este prezentata intr-un mod savuros, alaturi de caracterizarea succinta a partidelor principale, cel Conservator si cel Laburist, din care fac parte si unii membrii care amintesc oarecum de spatiul dambovitean, John Major, deja mentionat, Douglas Hurd, Cyril Townsend, Nicholas Ridley, Michael Heseltine etc.. Bineinteles, pe langa politica, Julian Barnes analizeaza cu umor si obiectivitate, pe cat posibil, si alte aspecte – ale culturii, economiei sau traditiilor Marii Britanii.
Umorul prezent aproape la fiecare pagina este cat se poate de evident in capitolul Ambuteiaj la palatul Buckingham:
“Regina-mama. Numarul unu al familiei regale. Bunicuta favorita a natiunii. Binevoitoare, surazatoare, profesionista; poarta chiar la o varsta inaintata haine in culori pastelate.
Regina. Populara, respectata, se considera ca “isi face treaba bine”. Suspectata ca are un simt secret al umorului.[…]
Ducele de Edinburgh. Nici prea iubit, nici detestat in mod excesiv.[…]
Printesa Margaret. Mult mai putin prezenta in lumina reflectoarelor in zilele noastre.[…] In prezent o figura neutra. Fara doar si poate foarte apreciata de industria tutunului.
Printul Charles. Provoaca reactii ambivalente. De mult nu mai e baietandrul stangaci cu urechi clapauge care canta la violoncel.[…] Sustine agricultura ecologica, vorbeste cu plantele, detesta arhitectura moderna […] Un fel de animal ciudat, umanizat de dragul natiunii prin casatoria cu Diana.
Printesa Di. Printesa de basm, feciorelnica, dulce. Se descria frecvent in primele interviuri drept “proasta ca noaptea”.[…]
Printesa Anne. Detestata mult timp, perceputa ca aroganta.[…] A fost casatorita cu capitanul Mark Phillips, cunoscut sub numele de Fog, pentru ca avea o minte cam incetosata.[…] Perceputa in prezent ca o femeie matura, harnica si independenta.[…]
Ducele de York si Fergie. Porecliti fie ducele si ducesa de Yob […], fie, din cauza suficientei lor dolofane, ducele si ducesa de Pork. Si-au construit o casa mare si vulgara in stilul unei ferme americane. El, ofiter de marina care isi petrece timpul in fata televizorului; ea, entuziasta profitoare a avantajelor conferite de regalitate : […] Populari pentru scurt timp dupa casatorie, cei doi traiesc acum separat, iar stima britanicilor pentru ei a scazut mult.
Printul Edward. Cea mai tanara odrasla, dar atins deja de calvitie.[…]
Ducele de Kent (varul reginei). Francmason. Recent fotografiat cu sort la brau. Nu se cunosc prea multe alte lucruri despre el.
Ducesa de Kent. Sotia celui de mai sus.[…] Apare in public doar in timpul turneului de tenis de la Wimbledon.”
Autorul numeste personalitatile respective din familia regala drept “aceste dramatis personae atat de pestrite” In acelasi capitol apare si numele Camillei Parker-Bowles, adversara printesei Diana, care urmarea oportunitatea de a intra in familia regala, printr-o relatie cu printul Charles. Ni se mai prezinta in alte capitole gafa sau gafele facute de Norman Lamont, ministru de finante, scandarile contra lui Francois Mitterand (Broscoiule ! Broscoiule ! Broscoiule !) in 1986 la Canterbury, atunci cand se dorea semnarea, impreuna cu Margaret Thatcher, a acordului privind Tunelul de sub Canalul Manecii, reprezentantul francez fiind chiar ‘atacat’ cu oua de multimea care-si exprima nemultumirile, plus multe momente si intamplari cu oarecare haz, din timpul mandatului de prim-ministru al doamnei Thatcher sau din perioada urmatoare.
Pentru a trage o concluzie, aceasta colectie de eseuri merita citita de oricine, talentul si harul de povestitor al lui Barnes lasand din nou cititorul satisfacut de calitatea scrierii, iar umorul, ironia sau sarcasmul fin, cu rol de morala sau pilda graitoare asupra trasaturilor nedorite la un politician sau conducator responsabil de destinul unei natiuni, societati etc. fac inca o data dovada stilului maiastru si inconfundabil al lui Julian Barnes. Astfel ca la finalul lecturii poti intelege pe deplin, zic eu, aprecierile urmatoare: “Nu exista un spectacol mai amuzant despre Anglia contemporana.” (Jeremy Paxman) sau “O splendida colectie de eseuri, o privire lucida, dar plina de umor asupra politicii, istoriei si societatii britanice.” (Wall Street Journal). Asadar nu ar trebui sa ratezi Scrisori de la Londra, deoarece in mod sigur vei aprecia umorul britanic de calitate si valoarea pe care stilul rafinat marca Julian Barnes o da scrierilor acestui “Cavaler al Artelor si Literelor”.
Alexandru Trandafir
[ratings]
Andrzej Zaniewski – Sobolanul
In November 03, 2008 in Literatura contemporana
Ne gandim ca dramele existentiale, impreuna cu nazuintele, framantarile, temerile, disperarea, sunt apanajul umanitatii si nicaieri nu si-ar putea gasi o forma mai nobila decat in inima noastra mandra. Nicaieri, intr-o alta carcasa de carne, inima nu bate la fel de intens si la fel de dureros ca in pieptul omului, atunci cand se desprinde de caldura si blandetea mamei, cand simte prima data ostilitatea semenilor sau cand este cel mai aproape de moarte.
In cartea sa, Sobolanul, Andrzej Zaniewski doreste sa dezgoleasca aceste mituri de straturile de matase in care avem tendinta sa ne invaluim conditia tragica, pana cand ajunge la acel sambure vital care ne conecteaza cu tot ce ne inconjoara- natura noastra biologica.
Atrasi intr-o capcana, ne imaginam ca acest mic roman este despre… sobolani. Evident, ne asteptam sa fie ceva deosebit, pentru ca altfel nu s-ar fi aflat intr-o colectie a editurii Nemira, asa ca incepem sa citim, sa facem cunostinta cu Sobolanul, care ne va purta in calatoria vietii sale. Suntem alaturi de el cand se naste, cand abia amusina lumea din jurul sau, cu mirare si in acelasi timp cu teama, cand gusta prima data din laptele dulce si hranitor al mamei, cand incearca tot mai mult sa afle sursa acelei lumini pe care abia o dibuieste in spatele pleoapelor rozalii, inca nedeschise, in fine, suntem partasi la cea mai mare descoperire a lui… descoperirea de sine. Primii pasi, primele expeditii, primul contact cu realitatea. O realitate care pe parcurs ce se deruleaza, pastrand acelasi tempou narativ sprinten si alert (ca pasii saltareti ai unui sobolanel), aceeasi candoare, sugerata de diminutivele cu care obisnuim sa (ne) alintam, isi dezvaluie si celalalt chip, incepe sa exerseze si alta voce, mai grava, sumbra, care ne infioara si ingrozeste.
Dincolo de boticuri frematande, de pui abia nascuti, de piei roz si pufuri gri, de codite lungi si labute agile, exista foame, furie si frica, exista lupte si scene socante, in care mame isi devoreaza puii, semenii se urmaresc si se vaneaza intre ei, sobolani ataca si ucid oameni pentru a se hrani, iar oameni ucid sobolani (la un moment dat, din acelasi motiv).
Treptat, asigurandu-se ca suntem tot mai prinsi de aventura eroului (care se decide sa-si abandoneze cuibul si sa cutreiere orasele- un fel de independenta fata de societatea sobolaneasca, ghidata dupa reguli stricte), autorul incepe sa se joace, sugerand prin schimbarea aparent aleatorie a instantelor narative ca Sobolanul am fi de fapt noi. Ce grozavie! Sa citesti o carte in care esti momit sa fii martorul reprezentant al umanitatii (cand oripilat, cand induiosat- dar mereu superior), si in acelasi timp personajul insusi (nimeni altul decat un sobolan), prins in valtoarea unor situatii limita! Efectul este maxim (apare o senzatie bizara ca si cand ai fi prins intr-un joc, in care poti schimba perspectivele dupa bunul plac), sporind constientizarea metaforei din spatele acestei povesti, pentru ca ea este doar un pretext pentru a spune povestea nespusa a umanitatii, departe de maretia si grandoarea ei. Pentru ca, in esenta, nu suntem atat de diferiti de lumea animala pe care dorim sa o dominam, si nici aceasta lume animala nu este atat de diferita de a noastra…
Captivi in trupul Sobolanului, cand ascunsi temeinic prin vreo crapatura din pardoseala sau in vreun ungher de camera, cu inima batand napraznic sa nu ne descopere vreun dusman, cand strabatand tuneluri si pivnite, cand imbarcandu-ne pe vapoare, in cautarea orasului ce ne va adaposti si hrani, privim cu teroare orice contact cu oamenii, considerandu-i cel mai mari si aprigi dusmani. Pitulati in intuneric, cu ochii mari si vigilenti, cu mustatile incordate, le urmarim fiecare miscare, fiecare gest, tresarim speriati la auzul vocii lor ciudate, care ne produce o stare puternica de iritare, vanand momentul in care sa o zbughim departe, cat mai departe de ei, de umbra si mirosul lor. Si cu toate acestea, intalnirea noastra nu este intamplatoare, pentru ca toate siretlicurile gasite de oameni pentru a ne vana si omora, ne-au facut in timp sa ne dezvotalm simturi din ce in ce mai fine, sa fim din ce in ce mai inteligenti si mai usor adaptabili la orice schimbare. In final, cruzimea lor ne-a ajutat sa supravietuim.
Dupa multa vorbaraie (cenzurata din plin ca sa nu stric total placerea lecturii), nu pot sa spun decat ca este o carte ce nu trebuie evitata- chiar daca subiectul nu este inedit- care va va surprinde placut atat prin stilul coerent si lucid, cat si prin micile pastile filosofice, care fac sa merite aceasta experienta literara.
Irina
[ratings]
