Andrzej Zaniewski – Sobolanul
In August 06, 2009 in Literatura contemporana
“Sobolanul” de Andrzej Zaniewski a devenit in scurt timp un bestseller fiind, initial, un roman refuzat de toti editorii polonezi, pe motiv ca era imbibat in pornografie si amoralitate.
Un roman dur, chiar grotesc pe alocuri, presarat din plin cu imagini violente. Un roman infatisand universul unui sobolan a carui existenta este descrisa in minutiozitate, din clipa in care acesta apare pe lume pana la ultima lui suflare.
Zaniewski reuseste sa surprinda, stapanind exemplar arta condeiului, o lume terifianta si agresiva, unde atat sobolanul cat si omul se lupta pentru hrana, pentru suprematie, pentru supravietuire. Autorul creeaza imaginea unei umanitati decazute, in care fiinta a abandonat masca ratiunii si a civilizatiei, revenind la ceea ce a fost in starea sa primara: o bestie stapanita de instincte atavice. Despre asta este vorba, in principal, in “Sobolanul”.
Pe baza unei alegorii, autorul aduce in prim-plan existenta umana care are multe puncte comune cu cea a rozatoarei. Legile care guverneaza universul subteran, acea lume a tevilor intunecate, o lume de subsoluri, canale, labirinturi, sunt aceleasi care stapanesc si lumea de deasupra. Cel mai puternic rezista. Aceasta este premisa de la care pornesc toti si toate.
Zaniewski descrie magistral lumea sobolanului din perspectiva acestuia si astfel suntem martori la o adevarata odisee a acestuia, pe parcursul careia sobolanul experimenteaza o intreaga gama de sentimente pe care multi le-ar considera exclusiv umane. Astfel, intrat in marea lui aventura telurica, rozatoarea oscileaza intre incredere si dezamagire, intre extaz si suferinta, intre patima si adanca resemnare, adevar si minciuna, dragoste si speranta. Muzica il linisteste, il imbie la visare si ii confera acea siguranta deplina dupa care tanjeste neincetat.
Nevoia permanenta de hrana, de adapost il poarta spre meleaguri nestiute, gasindu-se nevoit sa infrunte mereu necunoscutul de dincolo de cala vaporului ce-l adaposteste intre un oras si altul.
Timpul isi pune pecetea pe mamiferul mereu haituit, fie de oameni, fie de semenii sai si sfarsitul i se apropie. Destinul sau se inchide ca un cerc. Plecat din cuibul in care fusese adus pe lume, el se intoarce, dupa multe peripetii, in acelasi loc, vechea brutarie.
Mereu in cautarea intunericului, a umbrei, a amurgului, a noptii, acum sobolanul nazuieste spre lumina datatoare de liniste si siguranta. Alearga spre ea, urmand-o pe acorduri de flaut.
Sobolanul, acest flagel mondial al oraselor. Un element al haosului urban care supravietuieste prin tenacitate si duritate. Cel care in anii 1300 a adus “Moartea neagra” in Europa, omorand milioane de oameni.
Mereu si pretutindeni, oricand si orisiunde, oamenii il vor dispretui, haitui, vana. Pare condamnat inca de la primele-i zvacniri de pleaopa.
Ceea ce autorul incearca sa sublinieze este ca acest roman nu este numai o scriere despre un sobolan. Este o descriere naturalista si frusta a decaderii umane, a zadarniciei zbaterilor omenesti intr-o lume indiferenta, dura si necrutatoare.
Adela Diaconu
[ratings]
Muriel Barbery – Eleganta ariciului
In July 31, 2009 in Literatura contemporana
În spatele unei cărţi frumoase stă uneori o scriitură seducătoare, alteori o aventură nemaipomenită, alteori nişte gânduri tulburătoare, mai mereu ceva care rezonează cu cititorul şi îl inspiră.
Eleganţei ariciului îi lipsesc primele elemente din această listă, dar ajunge cumva la acelaşi rezultat mizând pe două personaje surprinzătoare (Renée, o văduvă portăreasă în aparenţă obişnuită, de 54 de ani, fără şcoală, care ascunde însă de ochii tuturor un spirit elevat, scânteietor intelectual; respectiv Paloma, fetiţa de 12 ani supradotată care se izolează de restul lumii şi decide că în faţa deşertăciunii vieţii singura soluţie logică este cea a sinuciderii), un text simplu şi o idee la fel de simplă, dar irezistibilă – foarte pe scurt spus, aceea că viaţa se justifică prin frumuseţea pe care o putem găsi şi admira de-a lungul ei, indiferent că într-o carte, o floare, un desen manga sau o prietenie.
Peste tot în carte e trădată dubla vocaţie a autoarei, Muriel Barbery – cea de profesoară, iar anume de filosofie. De aici întrebările despre sens, destin, viaţă, de aici tendinţa de a împărţi personajele în tipuri socio-umane, de aici tenta uşor moralistă, de aici prost ascunsul scop didactic al cărţii. Căci toată cartea e în fapt doar un pretext pentru a oferi celor tineri o lecţie – una în afara clasei, una lipsită de orice preţiozitate, una adesea în limbajul lor, dar totuşi o lecţie.
Şi totuşi cartea rămâne agreabilă şi emoţionantă indiferent de vârsta cititorului – la asta concură numeroasele referinţe filosofice, literare, artistice etc., stilul simplu şi atent în care e scrisă, felul ingenios în care discursul se împleteşte cu mai multe fire de acţiune, astfel încât atenţia şi curiozitatea cititorului să fie în permanenţă treze. Există scene pline de umor, altele încărcate de sensibilitate, divagaţii elegante… Apariţia spre mijlocul romanului a unui personaj misterios şi fermecător sporeşte tensiunea, sfârşitul e tragic dar în acelaşi timp rămâne optimist.
O carte de citit… şi mai ales o carte de dăruit.
Gabriel Nita
[ratings]
John Barth – Himera
In July 13, 2009 in Literatura contemporana
Ultima dintre cartile primite de la Nemira, Himera de John Barth, a fost o adevarata provocare. Un fel de save the hardest for last. Recunosc din start ca nu-s mare fana a postmodernismului si odata trecuta de prima parte mi-am zis de zeci de ori – gata – nu mai citesc mai departe.
Cu toate astea, ceva nu-mi permitea sa o las necitita. Intreaga carte e o mare provocare. Cele trei nuvele cuprinse in ea, Doniazadiada, Perseida si Belefrofoniada sunt niste amestecuri fabuloase de legenda, mitologie, poveste si postmodernism.
Prima dintre nuvele m-a atras cel mai mult, poate pentru ca este cea mai clara si mai putin moderna dintre toate. E vorba despre povestea Seherezadei vazuta un pic altfel, prin alti ochi si cu alte conotatii – un pic de sf, un pic de erotism o fac inedita desi este, aparent, doar o repovestire. Mi-a placut mult si ma asteptam ca si continuarea sa fie pe masura.
Perseida, nuvela care urmeaza este insa cu totul altceva. Nu neaparat mai proasta dar cu siguranta mai putin clara si mai ‘pomo’ decat Doniazadiada. Perseu, ucigasul Meduzei este un cu totul alt fel de personaj decat il stim. Mitul este, de asemenea, modificat si fascinant prin modificarile sale.
Si apoi, ultima, Belefroniada, cea in care mi-am prins urechile si am inceput sa nu prea mai pricep mare lucru. Desi populata de figuri grecesti clasice, scriitura mi s-a parut un pic dezordonata si greu de urmarit. Si acum revin la ce am afirmat la inceput. Nu-s mare fana a postmodernismului – mai ales pentru ca nu inteleg unde se ascunde arta in imbarligaturile lor.
In ciuda acestui fapt, mesajul e clar – nu poti fi erou doar imitand alti eroi. Atata lucru pot sa inteleg. Mai mult de atat, ma gandesc si la faptul ca aceste nuvele sunt tot un fel de imitatie. Deci, poti fi scriitor, imitand povestile altora? Caci asta face, intr-o mica masura, autorul – imita cateva mituri destul de cunoscute. Fara indoiala ca aceasta imitatie ii iese destul de bine.
Asadar, in mare parte, cartea m-a impresionat. Totul se leaga si nimic nu este redundant (desi poate asa pare). E o munca impresionanta pe care nu pot sa nu o admir.
Diana Borca
[ratings]
Emily Tanimura – Anti-Lolita
In July 09, 2009 in Literatura contemporana
“AntiLolita” de Emily Tanimura este o carte care mi-a atras atentia tocmai prin titlul sau. O carte sincera, franca, ce nu incearca sa zugraveasca universul copilariei in culori tipatoare ori sa conduca la idei inselatoare asa cum se intampla adesea atunci cand adultii se apleaca asupra acestui subiect.
“Este perioada asteptarii.” Asa incepe cartea si practic aceasta propozitie cuprinde in ea exact starea in care te gasesti atunci cand esti copil: de abia astepti sa te faci mare, sa poti sa faci lucrurile pe care toti iti spun ca nu ai voie. Interesant este ca personajul principal al cartii, o fata de numai 14 ani, nu asteapta. Ea se arunca in valtoarea vietii mult prea devreme, incercand o sumedenie de trairi si emotii mult prea complexe pentru varsta ei, dupa parerea mea.
Spre deosebire de varianta nabokoviana, “Lolita” aceasta pare mult mai matura si capabila de judecati rationale, reci. Ea incearca sa renunte la viata ei, la tot ce tine de copilarie: papusile cu care se jucase pana atunci, jucariile vechi, dar toate par a-i “arunca priviri acuzatoare”. Incearca dar nu poate. Inca mai este un copil. Dar un copil ce incearca din rasputeri sa depaseasca acest stadiu. Imbracata in rochii scurte, de culori stridente, ea devine constienta de sexualitatea si senzualitatea sa si se mandreste cu noua ei imagine, afisand-o pana si in zilele geroase de iarna cand se imbraca cu aceleasi rochii vaporoase de vara si sandale, tocmai din dorinta de a suscita interesul barbatului. Ea uita sa mai inventeze povesti de copii, inceteaza sa se mai joace doar-doar asa se va maturiza mai repede.
Cu toate acestea, nu putine sunt datile cand barbatul, un om adult de 50 ani, se comporta el insusi ca un adolescent aflat la prima iubire, care doreste sa ramana alaturi de fata chiar daca ar fi putut sa-i fie tata. Rolurile se schimba iar fata devine cea care are menirea sa-l trezeasca pe barbat la realitate.
Cartea da impresia unui jurnal tinut de personajul feminin si pare un joc derulat pe repede-inainte spre singura optiune valabila de iesire din cercul vicios atractie-iubire intre cei doi:despartirea.
“AntiLolita” este o carte indrazneata, care sondeaza adanc in viata unei tinere fete de 14 ani, scotandu-i la lumina cele mai intime ganduri. Sperante, iubiri, vise de o clipa, o multime de camere de hotel, halucinante prin asemanarea dintre ele, toate se intalnesc in carte, o carte care merita sa fie citita, o carte care iti atrage atentia, intr-o maniera originala, ca fiecare varsta are farmecul si parfumul ei si trebuie traita asa cum se cuvine, hic et nunc, fara interferenta unei idei atat de abstracte precum viitorul, dupa cum spune si personajul.
Adela Diaconu
[ratings]
